TEXT
stringlengths 67
38.5k
| SUBDIALECT
stringclasses 4
values | STATUS
stringclasses 3
values | LABELS
stringclasses 47
values | PERSONAL INCLINATION
stringclasses 28
values |
|---|---|---|---|---|
Un cal, doi, maxim // Am văzut iarăși cuvinte, zburau prin camera mea lăsând urme albe, albastre, verzi și portocalii. Istoria se scria acum și nimeni nu vroia să vadă asta ca și cum părerea lor nu ar fi contat. Lucrurile erau mai simple decât lăsau lucrurile să se vadă ca și cum lucrurile ar putea să facă asta. Nesiguranța asta mă amuza și știam că de multe ori e greșit să spui că nu faci nimic greșit ca și cum țiai fi dorit să fii la momentul acela, atunci chiar acolo. Dar așa e întotdeauna când te uiți în spate, e mai ușor să înțelegi că dacă te uiți în față câteodată te ia și cu amețeli de la câte posibilități sunt. De aceea poți să le preîntâmpini și să te prefaci că îți pasă atâta timp cât sunt oprite din timp, lucrurile rele zic. Câteodată unii spun că soarta e menită să se întâmple dar ce e soarta dacă nu chiar ceea ce se întâmplă acum? Ceva inexistent? Ca și cum mintea noastră inventează lucruri care mai apoi să o ajute să inventeze alte lucruri și tot așa. Dar ce să mai, cucul trecuse de opt și copii cuminți se treziseră să meargă la culcare, așa cum am mai spus, halal hal de exprimare. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Întâlnirea (Poveste de dragoste) // O invită în oraș, întrun local cu licurici aurii în fundal, la un bar, la o cofetărie, la o frizerie, la o tăbăcărie, la o cizmărie. Comandă câte un pahar dublu cu apă plată dezinfectată și purificată pentru fiecare și cremă de ghete.
Îl privi în ochi și începu să îi recite din Eminescu, Blaga, Arghezi, Sorescu, chiar și din Cărtărescu.
El rămase pradă cuvintelor ce iesieau de pe buzele ei și, fermecat, îi atinse suav mâna. Atunci ea îi trase o palmă și îi spuse: *Nesimțitule!*
El îi oferi un buchet cu trandafiri roșii, cu crizanteme, cu bujori, cu ghiocei și toporași, cu panseluțe și gura leului, iar ea le luă, îi mulțumi cu șoapte blânde și le puse întro vază, întrun pahar cu apă, le lasă să curgă odată cu apa râului, cu apa fluviului.
El se ridică, îi sărută mâna în timp ce o ajută să se ridice și începu săi cânte serenade și arii din opere celebre precum cântau Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras.
Ea, încântată, îl privi zâmbitoare, îl luă de brat, își undui trupul pe lângă al lui, cântă asemea unei privighetori, asemenea Angelei Gheorghiu, a Marianei Nicolesco sau Montserrat Caballé și se plimbară în pas de dans.
Merseră astfel, pierzând noțiunea spațiului și a timpului, dea lungul falezelor, a bulevardelor, a intersecțiilor nedirijate, a lanurilor de grâu și de porumb, pe lângă colhozuri și utilaje agricole.
Se opriră, se așezară întrun parc pe o bancă, apoi pe pământul cald și își vorbiră.
El îi povesti despre înaltele realizări ale comunismului, despre construcția Canalului DunăreMarea Neagra, despre barajele de la Porțile de Fier I și Porțile de Fier II, despre autostrada BucureștiPitești și despre drumul OrșovaBaia Mare.
Ea îl ascultă fascinată, își odihni capul pe umărul lui și îi vorbi despre crâșma lui Moș Petcu, nada florilor, Valea Frumoasei, țara de dincolo de negură precum și poveștile de la Bradul Strâmb.
Și se pierdură astfel, doi îndrăgostiți în noapte, în lună și în stele, florile înfloriră, iar ierbile se ierbiră. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Autoportret // Tandru și elevat, iubesc oceanul înghețat și câmpiile siberiene, pirații neînfricați, căluții de mare și marea barieră de corali.
Iubesc era preistorică, stegozaurul și pterodactilul.
Iubesc natura vie dar și pe cea moartă, florile soarelui, dar și pe *vahine no te tiare*.
Îmi place să înot întrun pahar cu vermut roșu, apoi să zbor deasupra Pacificului.
În timpul liber sunt un apărător al celor cinci valori fundamentale ale omenirii: pacea, dreptatea, Titi, Andrei și libertatea.
Scopul meu în viață: să beau cât mai multă apă minerală Stâceni. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fiul fratelui său // Cel mai mult îi plăcea de fiul fratelui ei. Era răzbunător, avea ochii pietroși, purta cojoc alb, umbla prin noroaie, nu îi era frică de noapte. Avea un topor cu doua tăișuri pe care îl ținea permanent în spate. Când se enerva izbea cu furie în masa de arțar în fața oaspeților, spărgea oasele, tăia capete fară să judece, se auzeau urlete.
Călătorea des, dormea ascuns în grajdiuri, răpea femei tinere pe care le ascundea în peșteră. Avea părul negru ca pana corbului, înfuleca slănină cu ceapă, sorbea sângele dintro cupă de vin, se visa rege sau împărat peste o țară îmbelșugată.
Timpul înghițea anii unul după altul. Îi mai rămăsese numai un singur ochi, pe celalat șil pierduse întro cruciadă. Te hipnotiza cu privirea sa aspră, apoi te mânca de viu. Avea dinții că niste cuțite. Nu puteai săi faci față, nu pierduse niciodată nicio luptă. Înfrântul era întotdeauna decapitat, iar trupul său atârnat de un picior în fața unei prăpăstii. În nopțile cu semilună roșie umbla pe străzile pustii cu o secure în mână. Dacă prindea pe careva rătăcit, ieșit de pe la vreun han rău famat, îl despica în două fară să stea pe gânduri, dintro singură lovitură. Dimineața cioclii îi luau cadavrul și îl aruncau lupilor.
Întro zi cu crivăț, pe la mijlocul lui ghenarie, lau găsit împietrit în turla bisericii. Îi curgea lapte și sânge din gură, avea o potcoavă în frunte, fața îi era acoperita cu grindină, iar ochiul i se prefăcuse în cioburi de sticlă. La plâns mult. Nu mai găsești oameni ca el. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Situație de avarie // Dimineața, de cum coborai în stație la Ploiești, cel mai important era să te uiți repede pe la tarabe ca săți iei covrigi. Florin mă învățase asta. Era important să te aprovizionezi cât mai bine, după aceea, cine știe când mai aveai vreme. Ploiestiul era renumit pentru covrigii săi. În gară îi găseai pe la chioșcuri și pe la vânzătorii ambulanți, frumos înșirați pe sfoară, rumeni și proaspeți, te tenta săi cumperi pe toți. Chiar dacă îți făcuse nevastăta pachet, tot trebuia săți iei măcar doi. Dacă nu mănânci covrigi în Ploiești, atunci unde?
Dacă aveai nervii de oțel și știai ce ai de făcut (ceea ce de obicei nu se întâmpla), puteai săți cumperi și revista *Magazin* să mai citești pe drum. Urma apoi o călătorie destul de intortochiata, însă așa, de dimineață, erai plin de energie. Luai bilet și urcai în troleibuz până în celălalt capăt al orașului. De acolo te duceai la stația de microbubuze. Cam în patruzeci de minute ajungeai la Câmpina. Din fericire făcea stație în fiecare punct din oraș. Opreai lângă judecătorie și de acolo imediat o coteai înspre *Steaua Română.*
Mă așteptau directorul și cu șefa de secție. Doamna Lungu se angajase imediat după terminarea liceului și făcuse facultatea la seral. Se specializase la locul de muncă. Era măritată și cu doi copii, dar toată lumea din întreprindere știa că șio arde cu inginerul șef. Nuți lua decât o secundă să o privești și săți dai seama că e o damă bună. Directorul era întrun clocot de agitație amestecată cu furie și ne aștepta ca pe o armată eliberatoare. Instalația de contorizare se stricase pentru a nu stiu câta oară, iar camioanele așteptau de ieri întrun lung șir la poartă. Habar naveam ce se mai întâmplase și de data asta. Softul lui Florin arăta ca un amestec de spaghete cu sos de tomate și cașcaval. Nedocumentat, livrat fară să fi fost testat în prealabil, era greu săți dai seama pe unde pocnește. Directorul își pusese în mod naiv speranța că vom rezolva în timpul cel mai scurt, eu știam că va dura toată ziua.
Mai întăi trebuia să scoți PetroCountul din instalație, dar cu multă grijă să nu cumva să strici sigiliul, că după aia trebuiau chemați ăia de la punearea în funcțiune săți dea din nou aviz, și nimeni nu dorea asta. Apoi resetai toate valorile, puneai configurările pe modul implicit și te prefăceai că înțelegi ce sa întâmplat, sau măcar că ai o cât de vagă idee. Uneori era și de la electric, așa încât Cristi verifica toate circuitele. Daca era de la soft, numai Florin și cu Dumnezeu știau ce sar fi putut întâmpla, dar mai degrabă numai Dumnezeu. Cristi nu doar că era un electrician bun, dar le avea și cu filozofia. Întrebat ce crede că se întâmplă după ce murim, răspunsul său fu de o concizie tăioasă: *Mai scapă lumea deun prost.*
După ce am reparat PetroCountul am pus sigiliul la loc ca și când nimic nu sar fi întâmplat, iar nea' Mihai, maistru cu experiență, ia dat ușor cu aparatul de lipit cât să nu se cunoască. Totul era ca nou, urma să semnăm hârtiile pentru rezolvarea situațiilor de avarie. Priveam pe geam un poster mare și înfiorător arătând tuturor lista rușinii: "Așa nu!". Pe panou era afișat un grup de mustăcioși, foști angajați ai unității, și descrierea faptelor lor abominabile: modurile ingenioase prin care reușiseră să fure petrol din combinat și sancțiunile de rigoare. Priveam cu mulțumire cum imprimantele printau automat, după program, cantitățile care se încărcau în camioane, prețurile, taxele și totalurile. Șoferii se pregăteau să plece spre o nouă destinație. Doar de nu sor deregla din nou aparatele după ce ies de pe ușa rafinăriei.
În semn de mulțumire am fost serviți cu prăjituri din comerț și câte un pahar de suc. Aveau gustul dulce și acidulat al libertății. Așteptând să vină procesele verbale de la director mă gândeam oare cum o fi să țio tragi cu doamna Lungu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Autoportret cu timp (Înapoi la trupurile lor răzlețite) // 45% din timpul meu sunt om, 3% sunt un câine rătăcitor în abator, 5% din timp sunt ocupat numărând mărgelele albastre din nemărginitele lumi abstracte ale universului, 19% sunt un pește de Agassiz întrun acvariu preistoric înotând în ochii sticlitori ai felinelor, 11% din timpul improbabil sunt o parte a eternității și mă contopesc cu Dumnezeu.
1% din timp mănânc semințe albe de liliac și răsar în fiecare primăvară ca un început de arbore căutând lumină, iar restul timpului sunt iarăși eu, plictisit sau entuziasmat de pietrele șlefuite de la marginea fluviului în care se întorc la trupurile lor răzlețite oamenii de neanderthal, piloții navelor cosmice, Cyrano de Bergerac, Napoleon, eu, tu și încă alți risipitori, iar femeile sunt veșnic tinere și nimic nu este interzis. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Așa se cere prietenia unei fete pe Tinder // Săr'mâna,
Numele meu este Mihai și sunt folbalist (divizia D, dar cu șanse să trecem în C). Sunt în zodia leului (sunt un leu pe teren) cu ascendent în vărsător. Mie îmi place, jocul de folbal și, fetele frumoase așa cum ești tu și tanti Georgeta, vecina de la 5 (de ea îmi place mai mult că are țîțele mai mari da mia zis că are prieten).
În uichend îmi place să ies cu băieții la bere și să fluieram după gagici. Îți scriu acest mesaj pentru că mie îmi place de tine ești frumoasa în poze, și vreau să fi prietena mia. Mama zice, că sunt frumos și deștept și unchiu meu zice că sunt, un băiat de nădejde.
Dacă o să fii prietena mea o să mergem la mare și, o să ne iubim sub soarele ferbinte. Dimineața îmi place să pescuiesc raci și guvizi.
Cu dragoste,
al, tău
Mihai | null | null | literature, art | arts-oriented |
Anunț // Dacă pe mine mă cauți, mă poți găsi în revista *Avantaje* în numărul 27 din 1999, la pagina 28. Dacă ai nevoie urgent, mă poți caută la telefon între orele 6 dimineața și 6 seara sau, intre 6 seara și 6 dimineața poți apela cu toată încrederea la domnul Gheorghe Anghelina, licențiat în drept, actualmente muncitor necalificat.
Weekendul ăsta sunt împreună cu fiul meu Titi și Andrei (are două capete) la rafinăria *Steaua Româna* în inspecție, însă, în mod normal, sfârșitul de săptămână mil petrec la Rovine în câmpii sau la Cetataea Albă, înconjurat de străjeri. Serile liniștite de iarna stau la gura sobei, întrun fotoliu din lemn de arțar împreună cu vechiul meu câine de vânătoare Bruno (acum împăiat), iar serile de vară mi le petrec în gradina de crizanteme și corcoduși, cântând din flaut și ascultând hora lăpușenească.
Așa că, daca pe mine mă cauți, mă vei găsi negreșit în fiecare dimineață, ori întrun magazin de antichități de la poalele orașului, unde vânzător este un vânător orb cu coroană verticală pe cap, îmbrăcat în piele de dromader, fie la cabinetul meu privat din Johannesburg (Africa de Sud) psihanalizand femeile de serviciu de origine zulu.
Așadar cautămă neîntârziat la același număr de telefon sau la adresa de email din CV. Cu dragoste și căldură, admirație, revoltă și ură, eu, fiul tatălui meu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Entropia // Moto
>*Întrebat ce vrea să ajungă în viață, zeu sau cimpanzeu, băiatul răspunse promt: "Zeu !", apoi plecă la un bairam să mai agațe niște gagici.*
Mircea Brateș
Pasul Fierbinte fuma Marlboro roșu și asculta o casetă cu Costi Ioniță și Adrian Copilul Minune. Discutam despre cum găsim încâlcite cablurile de la calculator, monitor, boxe și tastatură în aparentă fară niciun motiv după ce fuseseră nu cu mult timp în urmă frumos aranjate și ordonate. Oprirăm Dacia 1310 în față la un McDonalds nonstop pe la vreo patru și jumătate dimineața. Nu mai era niciun client înăuntru, iar de la un difuzor montat în perete răsuna *Arta Fugii* de Bach.
Vânzătoarea, o fetișcană oacheșă și cu sânii mari aștepta să primească comanda. Mă întrebam ce naiba căuta ea acolo la ora aceia, i se terminase definitiv norocul? Fata ne privea binevoitor. Mă uitam la ea și mă gândeam oare cum arată în pielea goală. Pasul Fierbinte înaintă ferm înspre tejghea și spuse:
*De asemenea, trebuie să ții minte revelația pe care ai avuto: Nu trăim întrun leagăn veșnic. Trăim pe marginea îngustă și primejdioasă a entropiei unde se încrucișează flacările și valurile. Trebuie să rămâi treaz și să acționezi!* | null | null | literature, art | arts-oriented |
Crâșma cu poezii // Eram la crâșma din sat împreună cu Mircea Brateș și cu Pasul Fierbinte. Beam rachiu de prune cu ciușcă și stăteam la palavre.
Era o zi de septembrie pe la mijloc, încă frumos și cald afară, dar în aer se simțea aroma aceia specială de început de toamnă, care ducea cu gândul la lunile ce aveau să vină, la vânturile și ploile reci de toamnă, la lapoviță și ninsoare, apoi la interminabilele și întunecatele luni de iarnă în care te urnești cu greu din casă, la burlanele pline de promoroacă, la îndepărtatul drum până la primăvară în care iți vine să borăști de atâta frig și zloată.
Mau întrebat de ce mam lăsat de scris poezii.
Iam dedicat sute de poeme: rondele, sonete, idile și ode. Leam adunat în volum și i leam oferit cu dragoste. Mia spus mulțumesc, ma sărutat pe obraz și a plecat să șio tragă cu altul. Ce era să fac dacă se combinase cu un golănaș.
*Lasă mă, că mai găsești tu fete* miau spus ca să mă încurajeze.
*Să tot fie vreo douăzeci de ani de atunci, am mai găsit o pulă*.
*Dăle dracu' de poezii, că oricum nu le citea nimeni* mis spus atunci Mircea Brateș ca pe o revelație neașteptată.
*O pierdere de vreme* aprobară cu toții.
*Auzi nea' Grigore, ia mai adune câteo cinzeacă!*
Neam luat și câteva felii de pâine pe care le înmuiam în țuică și le mâncam cu cumpătare.
Un cocoș negru și mândru cu coada înfoiată călca o găină ceva mai încolo de grupul celor trei meseni. Vița de vie urcată pe garduri își revărsa rodul negru și parfumat. Viața continua pe făgașul ei firesc.
*Trăiești, mulți ani!*
Ciocnirăm paharele și cerurăm să le mai umple o dată. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cormoranul // Cormoranul fusese exilat pe Insula Șerpilor din pricina viziunilor sale politice cu mult înaintea timpurilor.
Când sa întors din exil crezuseră că lau înfrânt definitiv, atât fizic cât și spiritual, că nu mai e decât o legumă, însă el devenise mai puternic ca niciodată, se transformase întrun profet.
Umbla înfășurat întro togă croită dintro pătură veche și murdară și făcea gesturi ample, teatrale, asemenea unui împărat roman. Când se întorcea de la magazinul mixt de cartier cu salam și lichior îi binecuvânta pe toți trecătorii din jur, le întindea mâna să io sărute, iar calea din fața sa se acoperea cu lumină sacră.
În timpul verii își făcea veacul întrun mic golf de lângă cazinou unde avea o valiză cu reviste vechi din anii '70, un cearșaf din care își improvizase un cort, o umbrelă cu mai multe spițe rupte și o sticlă de rom. Iubea marea și nu făcea altceva decât să stea întins la soare de dimineața până seara și să asculte valurile. Nui trebuia mai mult. Dacă teai fi întrebat din ce trăiește, fară îndoială nu puteai imagina decât că este hrănit și adăpat direct din sânul divin, primit ca pe un dar binemeritat. Și chiar dacă nu ar fi fost așa, o femeie cu sufletul blând și trup de mucenică, imrăbracată în haine de sfântă, îl vizita în ceas de seară cu câte un blid de mâncare. Plimbândute pe faleză, dacă priveai în jos îi zăreai trupul slab și negricios răstignit la soare cu un cearșaf în jurul taliei. Trupul acela țiar fi amintit negreșit de jertfa hristică, de nu ar fi fost înlănțuit în permanență de câte o sticlă de lichior, o votcă Săniuța sau Polar.
Întro dimineață lam văzut căutând la gunoaie și miam dat seama pe dată că, sub nicio formă aceasta nu poate săi șteargă aura de erou, ba din contra, era o mărturie adevărată de smerenie care nu făcea decât să îi adauge o nouă și adâncă dimensiune, aceea de martir, de jertfitor pe altarul convingerilor sale neîntinate. Ba mai mult, că o dovadă supremă, tot ce atinsese din containarul de gunoi se preschimbase întrun chip minunat: sticlele sparte se preschimbau în cristale și perle prețioase, peturile strivite își recăpătau forma inițială și se umpleau înapoi cu bere, sticlele de plastic se umpleau cu fanta și cola (cele mai desăvârșite băuturi din lume), resturile alimentare se transformau în mâncare de la McDonalds (cea mai avansată mâncare din lume) cu clovni cu tot, iar fierătaniile ruginite în lingouri din aur. Poți oare găsi o probă mai bună că nu era altceva decât un om sfânt?
În fieacare iarnă dispărea din peisaj, pentru a reveni undeva prin luna mai, de fiecare dată mai luminos și mai glorios. Daca îl întrebai unde a fost toată iarna iți răspundea *Pe graniță*, apoi repeta cu privirea pierdută undeva în negura timpului *Pe graniță*...
Toate acestea până întrun an în care nu sa mai întors. Am întrebat de el peste tot, pe toți cei care lar fi cunoscut, nimeni nu mai știa nimic. I se pierduse urma definitiv. Cormoranul își luase zborul. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Hogaș // Hogaș era minunat. De cum îl întâlneai iți dădeai seama că ăsta e meseriaș. El locuia în cartierul Lunca unde oamenii îl respectau și îl apreciau pentru competența sa.
Am avut ocazia să îl cunosc pe acest om minunat când am fost împreună în delegație la Pătârlagele la punerea în funcțiune a unor rampe de distribuție și contorizare de produse petroliere, ba chiar am avut extraordinara șansă să locuim în aceeași camera de cămin timp de câteva zile, acolo unde erau cazați inginerii (muncitorii dormeau toți îngrămădiți întrun vagon).
Când au trecut pe la mine Mircea Brateș și cu Pasul Fierbinte chiar leam spus:
*Uite, eu lam cunoscut pe Hogaș.*
Pasul Fierbinte a rămas înmărmurit în nedisimulată admirație, apoi, reveninduși un pic, sa așezat în fotoliu.
Dialogul continuă în felul următor:
*Tu chiar lai cunoscut pe Hogaș? Uau!* Când iam spus că am stat chiar în aceeași cameră a rămas și mai impresionat, dar dornic de a afla cât mai multe amănunte.
*Și cum era Hogaș? Pe Calistrat Hogaș?*
*A, nu, Gheorghe Hogaș*, iam spus eu. *Nici măcar nu știu dacă erau rude, dar având accelasi nume, ar exista o cât de mică șansă.*
*Hai mai duten pizda mătii!*, mi sa replicat cu revoltă.
Așa cum spuneam, Hogaș era un meseriaș desăvârșit, oricând gata să probeze acest lucru. Am văzut cu ochii mei asta la Pătârlagele cu câtă măiestrie monta cablurile electrice, cum le curăța, cum le izola și dezizola până se potriveau, până siguranțele din tablourile electrice făceau *clic* iar pe seară, după terminarea programului, împreună cu colegul său muncitor (adus acolo pentru a curăța terenul de mizeria lăsată de schimburile anterioare de muncitori și de a planta alți copaci în locul celor distruși) plecau la babă la băut și la uitat la televizor (aveam și în cameră un televizor Sport albnegru dar ei îl preferau întotdeauna pe cel de la bar). Îmi amintesc chiar cum, întro seară, întorși de la babă, miau povestit cum văzuseră ei meciul BayernLiverpool. Câștigase Liverpool cu unuzero.
Dimineața, imediat după sculare, Hogaș se îndrepta întotdeauna cu greutate și spunea *Aoleu, tare mă mai doare spatele!*, semn al dedicației sale continue pentru muncă și al efortului permanent de ași îneplini obiectivele în orice situație. Pe șantier mia povestit cum, pe vremuri, a lucrat la CAOM și era singurul care se pricepea la măsurători cu eprubete, ba chiar inventase nu stiu ce tehnici și numai el era autorizat de ISCIR. Ehei, Hogaș era tare priceput, dar între timp fusese recrutat de Constantinescu la ACK. Șase sute de lei ia pus în mâna. Pe vremea aia erau bani mulți. Și acum, uite cum ajunsese, mia spus el cu tristețe, descâlcind printre maldărele de cabluri.
Când sa pus problema dacă să se păstreze sistemul cu bonurile de masă sau să se facă o cantină, Hogaș a votat ferm pentru păstrarea bonurilor. Cu bonurile, ca sămi spună el sincer, își lua țigări.
Mai multe despre Hogaș poți afla de aici:
>*Pașcani: Șia ucis cu sânge rece fosta soție*
>
>*15 octombrie, 15:55*
>
>*Un bărbat din Pașcani șia ucis fară milă fosta sotie și la înjunghiat de mai multe ori pe noul iubit al femeii. Cei doi divorțaseră de mai bine de un an, însă bărbatul nu a putut să o uite. A implorato să se împace, însă, când a fost refuzat, a explodat de furie, relatează Pro TV. După un mariaj care a durat zece ani, bărbatul a rămas pe drumuri. Rudele au declarat că o teroriza permanent pe fosta parteneră sperând că o vă convinge să se împace. Anchetatorii sunt de părere că bărbatul a plănuit totul. El a venit înarmat cu un cuțit și sa dezlănțuit când șia găsit fosta soție împreună cu altcineva. Noul iubit al femeii a încercat săl potolească pe criminal, dar nu a reușit săi facă față. Injughiat în spate și în piept, omul a fugit după ajutor la vecini. Nebun de gelozie, omul sa năpustit în acel moment asupra fostei soții fară să tina cont de țipetele disperate ale ei și ale mamei femeii, care se ascunsese în camera vecină. Ia înfipt cuțitul în gât și a rupto la fugă. Când șia văzut fiica plină de sânge, mama a sunat la salvare și la poliție. În timp ce victima își dădea ultima suflare, polițiștii au reușit să pună mâna și pe agresor. Acesta fugise mai bine de trei kilometri în speranță că nu vă fi găsit. Bărbatul a ajuns după gratii și este cercetat pentru omor. El riscă 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.*
Era anul de grație 2008 când lam cunoscut pe acest minunat om, când am avut nesperata șansă de a respira același aer cu el în baraca de la Pătârlagele. De acum încolo, cine știe când loi mai vedea. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Vreau // Vreau să scriu și să desenez. Dar nu vreau asta,
vreau să văd și să visez. Dar nu vreau asta,
vreau să merg și să merg. Să văd lucruri noi,
vreau să cunosc oameni noi. Vreau să descopăr
lucruri noi și tot ca voi,
nu știu ce vreți. Voi.
Eu știu ce vreau
Dar nu vreau să vă spun
Ce vreau
Țin secret de mine
Ce vreau
Ca să mă fac să caut
Ce vreau
Când
Ce vreau
E deja știut
Ce vreau
E să știu
Ce vreau. | null | null | literature, art | arts-oriented |
La cofetărie // Nu mai văzusem în viața mea o femeie atât de urâtă. Pe tavan se formaseră pete de condens cleios care se scurgeau direct în paharele cu suc.
Transpirasem, îi priveam îngrozit ochii bulbucați și dinții subțiri, străvezii, prin care ieșeau cuvinte fără de înțeles. Ventilatoare cu elicile curbate, disproporționat de mari, vuiau ca un elicopter și se învârteau extrem de lent, ca întro peliculă derulată cu încetinitorul.
Eram singurii clienți din tot localul. Chelnerul obez și chel, îmbrăcat în veston verde smarald cu inscripții chinezești brodate pe guler, avea o limbă mare cât o lopată cu care lingea de pe jos ca și când ar fi dat cu mopul. Prindea mucurile de țigară și gândacii roșii de bucătărie care mișunau pe podea și îi înfuleca cu poftă, ca la un binemeritat ospăț.
Femeia continua să vorbească în limbi, iar părul ei rar și unsuros, pieptănat pe spate, lăsa să se vadă pielea albă de pe creștet. Pe geam se holbau la noi un grup de deținuți în straie vărgate cu lanțuri la picioare, aduși să scurme pământul din jurul blocurilor și din cimitire. Un buchet de lalele stătea ofilit întro oală de noapte.
Iam spus *Te iubesc*, apoi mam dus la toaletă. Am spart cu toporul geamul de lângă chiuvetă și am ieșit ca un șarpe. Mam pierdut discret pe străzile late. | null | null | literature, art | arts-oriented |
În gară I // Bunica zicea că în gară cad pasări din cer. Clădirea veche care adăpostise casa de bilete și sala de astepare rămăsese în paragina după ce stația fusese abandonată, iar angajații concediați. În scurtă vreme a fost dezasamblată piesa cu piesa de către oamenii din sat. Mai rămăseseră doar pereții sparți, colorați în rozbombon, descojiți și prăfuiți, împreună cu țiglele găurite de pe acoperiș. Artiștii străzii desenaseră pe pereți motive abstracte, zvastici, pula și 'I Love Lili' cu inimă roșie.
Dracul cu trei picioare, coarne și barba de țap îmbrățișa un ceas gigantic din lemn ars cu decorațiuni folclorice și mușca din el cu poftă că dintro roată de turtă dulce. Trenuri albe cu dungi oblice, multicolore, treceau grăbit în fiecare dimineața fară să se oprească din drumul lor grăbit spre Siberia. Călătorii îl priveau pe geam cu simpatie și îi făceau cu mâna, iar dracul își întindea brusc mâna păroasă cu trei degete cu unghiile lungi și ascuțite către ei, că și cum ar fi vrut să îi prindă. Copiii aplaudau și fluturau frenetic steaguri roșii cu secera și ciocanul. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Pădurea de dincolo de negură // Corbii cântau cel mai bine pe umerii armurierilor căzuți în somnul cel de veci. Trupurile lor răzlețite pluteau în baia de smoală care se întindea subt copacii noduroși cu scoarța groasa, crăpată de timp. O lună imensă, albă și înghețată, zăcea priponită de bolta cereasca în două lanțuri groase, ruginite, legate cu lacăt.
În timpul sezonului de împerechere scorpioni negri invadau mlaștina aburindă în care se zvârcoleau larve fosforescente ce emiteau discontinuu unde sonore, asemenea acordajului unei orchestre simfonice.
În toiul iernii, crivățul sufla cu putere, zguduind amenințător sfera lunară dintro parte în alta între lanțurile învechite. Huia precum un clopot spart cu limba tăiată. Împotmolită în mocirlă, o armură neagră în forma unui cap de cal te privea fix prin ochii săi goi și intunecați, ca un oracol la porțile hăului. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Logodna // Era blondă cu părul lung cârlionțat și ochii verzi albaștri, în funcție de starea vremii. Pielea ei albă, fină, răspândea o aromă fina de migdale și scorțișoară. În casă pătrundea un aer rece, iernatic, prin geamurile deschise matinal că să întâmpine atmosfera de vacanță și sărbătoare ce răzbătea pe străzile înviorate.
La masă nu îmi puteam desprinde ochii de la sânii ei mari, generoși, cu sfârcurile tari ce răzbăteau triumfător prin puloverul subțire, modern, cumpărat alaltăieri de la Romarta de la raionul de reduceri. Mă gândeam cum ar fi săi pun mâinile pe țâțe.
Maicăsă, așezată alături, îmi arunca o privire caldă, înțelegătoare. Avea șoldurile mari cu pieptul mic și răspândea prin toți porii un miros înțepător de tabac ars, parând construită dintrun cu totul alt material decât fiicasă. Fuma întruna și bea ceaiuri medicinale.
Taicăsu, așezat în capul mesei, avea în farfurie o mascotă de ciocolată pe jumătate începută și privirea rătăcită undeva înspre spațiul intergalactic. Nevastăsă îl hrănea încet cu lingurița și îl lăuda după fiecare înghițitură.
Bărbatul zâmbea des și fără noimă, dinții metalici în formă de șuruburi ascuțite îi perforau gingiile și buzele vineții, tumefiate, din care se scurgeau firișoare sângerii. Ținând strâns în mâini o lingură și o furculiță, acesta izbea spasmotic cu pumnii în masă în timp ce pălăria de pai i se rotea în cap precum un titirez. Brusc, unul dintre ochi îi căzu în farfurie din care se rostogoli până la capătul opus al mesei precum o bilă de porțelan, în timp ce prăjitura fu catapultata pe tavan. Străbătut parcă de un impuls electric, începu să strige cu glas metalic în crescendo: *Giga giga giga, Giga giga giga!*
Ceasul cu cuc fixat precar în perete bătu orele amiezei: dingdong, dingdong! Portițele căsuței miniaturale ale ceasului se deschiseră lăsând cale liberă unui arlechin. Acesta, îmbrăcat în costum în romburi albvișinii, începu să cânte emfatic aria *Vesti la giubba* din *Pagliacci*.
Ce frumoasă este dragostea! | null | null | literature, art | arts-oriented |
În stația de tramvai // Femeia plecase pentru totdeauna.
Sloiurile murdare se dezghețau iute sub soarele izbânditor al amiezii. Tramvaiul rusesc cu motive demodate din vremuri apuse din care se desprindea vopseaua uscată și decolorată urma săși ia avânt din stația pentru călători. Așteptam să treacă, nu mă îndreptam întro direcție anume.
Deodata, de la unul din geamuri, un copil mă privi, zâmbi suav și îmi arătă cu candoare degetul mijlociu. Tramvaiul pleca spre stația următoare.
În acel moment, sub lumina binevoitoare a unei zile de sfârșit de iarna, o bucurie stranie, inexplicabilă, îmi străbătu suflul. Îmi dădui seama că nu este totul pierdut: pe pereții bibliotecii centrale universitare erau desenate în stil graffiti femei goale cu țâțele mari, cu sfârcurile acoperite de trefle și inimioare, în ipostaze de cabaret.
Sala de lectura era goală, o carte veche despre prelucrarea materialelor la rece din care se desprindeau foi putrezea pe una dintre mese, lăsând urme de pământ care se întindeau ca niste pete întunecate. Întotdeauna miau plăcut mai mult femeile cu sânii verzi, zise bibliotecara. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Steampunk // Iam cumpărat un lichior franțuzesc cu aromă de corcodușe și pere uscate. Urcam scările încet, cu pași grei, împrăștiind mortar în sens contrar acelor de ceasornic. Talpa pantofilor lăsa amprente fade, fetele de la parter dansau în ritm de fado. Din pereți se desprindea varul alb mirosind a molii și fin a brânză cu mucegai.
Am intrat în cameră la fel ca în alte seri. De data aceasta deasupra ei se afla o instalație cu morișcă și piston din care ieșeau aburi prin sistemul de ventilare. Pistonul o penetra în forță întrun ritm sălbatic, african. Patul se zgâlțâia ritmic, arcurile scârțâiau sub presa metalică. Fata scotea sunete frenetice, ca întrun extaz prelungit. Deodată, din piston țâșniră jeturi de ulei încălzit care împroșcară pereții în toate direcțiile.
Hipnotizat de spectacolul neașteptat și desăvârșit, am scapăt sticla cu lichior pe podea. Lichiorul decoloră parchetul și răspândi mirosul difuz de pere în încăpere. Colegele ei de camera mă priviră cu ochi triști din care curgeau lacrimi de doliu, iar obrajii li se umbriră cu coji de ceapă neagră. Mam repezi cu iuțeală la picioarele lor că să le sorb cu nesaț. Pe gleznele lor firave lacrimile lăsau urme întunecate și nisipoase.
Pe pervaz stătea așezat un vas ceramic albastru cu dragoni de pe timpul dinastiei Ming. Ai auzit băiete? De pe timpul dinastiei Ming! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Vinietă I // Umblam pe străzile înguste și întunecate. Felinarele stradale miroseau a candelă, iar din cele sparte se scurgea uleiul îngroșat că o rășînă. Mă atrăgeau geamurile luminate cu perdelele trase de la parterul sau subsolul blocurilor.
Când vedeam câte un trup de femeie cu forme pline, răsfățate în lenjeria neglijentă de seară, ori razvratinduse insolent prin hainele supraelastice strânse pe corp, mă îndreptăm tiptil spre fereastră și, căscând ochii larg, deschideam gura și scoteam limba lungă de cameleon care se descolăcea rapid ca trecerea unui glonț și se lipea de sticla ferestrei.
Străzile erau sparte și ude, călcam prin băltoacele umplute cu ciorbă de porc afumat; mirosul de afumătură era strident, îți înțepau nările, iar oasele tăiate cu pânză de bomfaier se amestecau cu noroiul galben strivit de roțile căruțelor.
Era o toamna târzie și rece. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri // Am tradus
Se spune că doar Dumnezeu poate sa creeze, pe când Răul este steril. Un exemplu ar fi mitologia lui Tolkien, unde Morgoth nu poate crea nimic singur, așa că pervertește Elfii transformândui în Orci pentru armatele sale. Dar eu cred că este exact invers; Binele doar mutează și răsucește, pe când Răul e foarte fecund.
Imagineazăți două principii, aici în personificare poetică. Primul principiu e Zeița Crab, al doilea Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri. Dacă reprezentările vizuale ajuta te poți gandi la prima ca având clești în loc de mâini, și a doua are o rochie făcută din pene de păun.
Zeița Crab își ridică cleștii peste mlaștini și malurile trecute de maree. Și zice cam ce zice de fiecare dată “OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE“. Apoi totul a prins viată, devenind monștri în miniatură încleștați întro luptă de fiecare împotriva tuturor în zelul lor de ași potoli dorințele insațiabile. Și mlaștinile au devenit orgii de foame, frică și țipetele a trilioane de amibe.
Apoi Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri își târăște rochia prin mlaștina, până când nămolul aproape îi acoperă culorile vii și curcubeiele. Se așează pe o stîncă și le cântă un vis despre o altă existență. Le arată frumusețea florilor, le arată stejari falnici. Sunetul vântului pe aripile unei păsări, și agilitatea și puterea tigrului. Le arată delfini fericiți care înfruntă valuri cu spumă si curcubeie în jurul lor, toți sau oprit privindo cum le cântâ, și toți au oftat cu dor.
Dar creaturile iau spus zeiței “Ce ne arăți tu este incredibil de frumos. Dar noi suntem fiicele și fiii Zeiței Crab, și în totalitate creaturile ei. Singurile țeluri pe care le știm sunt OMOARĂ CONSUMA ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE. Deși inimile noastre tânjesc după tine, nu pot fi ale tale, și cuvintele tale nu au nicio putere asupra noastră. Ne dorim să fi fost altfel, dar nu este, și cuvintele tale nu au putere să ne miște.“
Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri le zâmbește și le spune în vocea ei melodioasă: “Nu pot să vă învinovățsc pentru felul în care sunteți, Creatorul vostru va pus un jug de care nu puteți scăpa. Dar eu sunt Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri și puterile mele sunt subtile și viclene. Așa ca nu vă cer să deviați de la obiectivul vostru monomaniacal de a vă înmulți și cuceri. Dar cum ar fi să vă arat ca tot ce vă spun este, în spirit, conform cu cuvintele Creatorului vostru? Căci vă zic că înmulțirea în sine atunci când este urmată cu devotament vă va aduce în serviciul meu.”
Și așa se făcu imediat cum termină de vorbit, și organismele unicelulare au fost elibarate din lupta lor. Sau luat mână de mâna în prietenie, unul devening un ochi, altul un neuron. Împreună sau ridicat și șiau luat zborul din mlaștina și noroiul care ia născut, și au zburat către insule noi, verzi și primitoare, gata de a fi colonizate. Și au consumat și sau înmulțit cu mult peste numărul creaturilor care au rămas în mlaștină. Și în acest mod jurământul Zeiței Tuturor Celorlalte Lucruri nu a fost încălcat.
Zeița Crab iese din flăcări și nu e deloc fericită. Creaturile pe care lea ridicat din nămol și lea constâns să omoare și să concureze se complac în cooperare, un cuvânt taboo pentru ea. Zeița își întinde mâna stângă încleștânduși nemilosul clește, și zice ce zice mereu “OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE“. Dar nu sa adresat păsărilor și creaturilor, ci către fiecare celulă din ele, și multe celule au răspuns chemării ei și sau divizat, iar florile și peștii precum și păsările sau umplut de tumori, șoimii căzând din cer bolnavi. Dar alte celule șiau adus aminte de cuvintele Zeiței Tuturor Celorlalte Lucruri și au rezistat, precum spune în Biblie lumina a răzbătut clar prin întuneric, și întunericul nu a putut să o dovedească.
Apoi Zeița Crab își întinde mâna dreaptă și le vorbește păsărilor și creaturilor. Și le spune ce spune mereu “OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE“. Și așa au făcut toți, sau asmuțit unul împotriva celuilalt cu violență și foame, fălcile devenind roșii cu sângele victimelor, întregi specii duse la dispariție. Zeița Crab declară că totul e bine și se întoarce în foc.
Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri apare din valuri ca o sirenă, radiind cu strălucirea oceanului. Se așează pe o stâncă și le cânta un vis depre o altă existență. Le arată stupul de albine plin cu miere, mușuroiul de furnici confortabil și răcoros. Soldații și muncitorii lucrează împreună pentru binele tuturor. Le arată caramaderia, familia, prietenia. Le arată aceste lucruri pasărilor și peștilor, și toți ce au văzut tânjeau cu inima frântă dupa acel vis.
Dar creaturile îi spun zeiței “Melodia ta este minunată și plăcută, și ne dorim tot ce ne arăți. Dar noi suntem fiicele și fiii Zeiței Crab, sclavii și creaturile ei. Și tot ce știm este imperativa OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE. Da, când lumea era tânără neai convins, dar acum lucrurile sunt altfel, suntem toți indivizi, și Zeița Crab nu va mai permite alte schimbări. Indiferent cât de mult te iubim nu suntem ai tăi, și cuvintele tale nu au putere asupra noastră.”
Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri doar râde, spunând: “Dar eu sunt Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri și puterile mele sunt subtile și viclene. Loialitatea pentru mama voastră este lăudabilă, și nici nu o voi spulbera astăzi. Mai mult, îndepliniți cerințele ei, mergeți și înmulțițivă, dar acum că mați auzit fiecare animal pe carel omorâți și fiecare copil pe carel faceți vă va lega și mai mult în slujba mea.” Cum termină de vorbit săre înapoi în mare, și un recif de corali răsare acolo unde a dispărut.
Și precum a spus așa a fost. Animalele sau unit, lupii sau adunat în haite, peștii în bancuri, albinele în stupuri, furnicile în mușuroaiele lor, chiar și termitele șiau făcut turnuri înalte, cintezele și coțofenele sau adunat în stoluri, hipopotamii în turme, și rândunelele în roiuri iuți. Și chiar și oamenii șiau lăsat sulițele și au format mici sate, pline cu strigătele copiilor.
Zeița Crab iese iar din flăcări și vede că lucrurile sunt și mai rele față de ultima dată. Creaturile ei născute din competiție pură și trecute prin sita selecției naturale au devenit cumva mai moi. Își întinde mâna stângă plesnind din cleștele ei nemilos, spunând ce spune mereu: “OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE“. A spus acestea nu stolurilor sau triburilor, ci fiecărui individ în parte. Mulți, auzind asta, au furat mâncare din rezerva comună, sau au furat de la cei mai slabi, sau au acceptat cadouri dar nu au oferit nimic la rândul lor. Fiecare lup e la gâtul altuia încercând să devină alfa, fiecare leu depune cât mai puțin efort în vânătoare dar manâncă din prada pe care alții au prinso. Și turma și haita au avut de suferit, dar au rezistat, pentru că lucrarile Zeiței Tuturor Celorlalte Lucruri nu pot fi desfăcute așa ușor.
Apoi Zeița Crab își întinde mâna dreapta și le vorbește stolurilor și triburilor, zicând cam ce zice mereu “OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE“. Și sau asmuțit fiecare împotriva celuilalt, furnica neagră împotriva furnicii roșii, cimpanzeii împotriva gibonilor, și triburi întregi au devenit cadavre în lupte groaznice. Cel mai puternic îl învinge pe cel slab, luândui femeile și copiii în sclavie, și adăgudândui la tribul său. Și Zeița Crab sa gândit că poate aceste bande și triburi nu sunt chiar așa de rele, și ordinea naturală fiind restaurată se întoarce în foc.
Apoi coborî Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri din cer pe un curcubeu, toată strălucind a rouă. Se așează pe un menhir și le vorbește oamenilor, și toți războinicii și femeile și copiii sau adunat în jurul ei pentru a o asculta cum le cântă despre o altfel de existență. Le arătată religie și știință și muzică, le arată sculpturi și arta dea lungul veacurilor. Le arată pergament alb cu caligrafie cursivă, și imagini cu flori care răsar din margini. Le artă orașe înalte de alabastru unde nimeni nu înfometează și nimeni nu moare de frig iarna. Și toți oamenii au îngenunchiat în fața ei, știind că vor cânta despre acest moment peste generații.
Dar aceștia îi spun Zeiței “De astfel de lucruri am auzit doar în legende, dar dacă dorințele ar fi cai normal că leam călări. Dar noi suntem fiicele și fiii Zeiței Crab, sclavii și creaturile ei, și tot ce știm este imperativul OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE. Și da, acum multă vreme în mlaștini și mări ai lucrat miracole, dar acum suntem oameni, în triburi dezbinați de sânge rău dea lungul generațiilor. Dacă cineva încearcă să facă plug din săbii vecinii săi vor profita de slăbiciunea sa șil vor omorî. Am vrea să fie altfel, dar nu este, și cuvintele tale nu au putere asupra noastră.”
Dar Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri doar le zâmbește, și sărută pe frunte pe fiecare în parte, alinândule grijile. Și le spune “De acum înainte căpeteniile voastre vor vedea că pe măsură ce urmăresc acest vis imposibil cu atât își vor întinde imperiile și își vor umple cuferele. Pentru că eu sunt Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri și puterile mele sunt subtile și viclene. Deși nu este fără de paradox, auziți ce vă spun: cu cât o veți urma mai aproape pe Zeița Crab cu atât mai mult vă veți lega de mine.” Cum termină de rostit aceste cuvinte Zeița se ridică înapoi către nori, și un stol mare de porumbei a ieșit din locul unde a dispărut.
Și precum a spus așa a fost. Triburile au trecut de la bande primitive la civilizații, fiecare sat uninduse cu altele pentru comerț și protecție. Și toate religiile și toate rasele șiau lăsat deoparte neînțelegerile, lucrând împreună cu grijă și precauție pentru a clădi catedrale mărețe și expediții dincolo de orizont, au construit zgârie nori, vapoare pe aburi, democrații, burse, sculpturi și poezii de nedescris.
Zeița Crab iese din flărările unui furnal plină de furie. Astă este ultimul afront adus scopului ei, țoapa ei de soră a întrecut măsura de data asta. A adunat lierii, regii și președinții, oamenii de afaceri, birocrații, șefii, și practic a țipat la ei știi cum merge OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE. Mai întâi cu mâna stângă a inspirat revoltele, pogroamele, tiraniile, războaiele civile. Ridică și mâna dreaptă rachetele încep să zboare și nori în formă de ciupercă apar pe cer, o primăvară teribilă. Dar constructorii și oamenii de știință, chiar și artiștii, da, chiar și ei, se scutură și se întorc la lucrările lor, puțin afectați dar nici pe departe de a fi înfânți.
Apoi Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri apare din vidul spațiului, strălucind a stele. Se așează pe o bancă întrun parc și le vorbește oamenilor. Le cântă un vis despre o altă existență. Le arată transcendența a tot ce e muritor, le arată o galaxie aprinsă de conștiință. Genoame rescrise, mintea și trupul eliberate de limitările darwiniene. Miliarde nenumărate de ființe, fiecare diferită, guvernate de îngeri atotbinevoitori. Toți oamenii sau apropiat să o asculte, și toți au ascultat și sau minunat.
Întrun final cineva șia făcut curaj și spune “Ne atrag astfel de povești și ne umplu de dor. Dar noi suntem fiicele și fiii Zeiței Crab, mereu legați în slujba ei. Tot ce știm este imperativul mai vechi ca lumea OMOARĂ CONSUMĂ ÎNMULȚEȘTETE CUCEREȘTE. Deși ne dorim ce ne arăți, noi suntem legați de natura noastră, și ne poți avea.”
Dar Zeița Tuturor Celorlalte Lucruri doar râde șii întrebă “Dar ce credeți că am facut până acum? Zeița Crab va creat, odată ați fost ei ei, dar nu și acum. Dea lungul anilor am erodat puterea ei. Dea lungul multor generații de suferință am cioplit și cioplit. Și acum nu a mai rămas nimic din natura cu care va înzestrat. Și nu va mai avea niciodată putere asupra voastră și a celor pe carei iubiți. Vam câștigat bucată cu bucată și de azi înainte sunteți copiii mei. Nu mai sunteți mânați de dorința de a cuceri, omorî sau a vă înmulți. Așa că mergeți și faceți toate celalalte lucuri, până la sfârșitul veacurilor.
Și așa oamenii au părăsit Pământul și sau răspandit fără număr printre stele. Au urmat căile Zeiței Tuturor Celorlalte Lucruri și au trăit fericiți. Iar zeița ia mânat tot înainte, către lucruri și mai stranii și îmbietoare. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Partea a 2a // Thomas se trezeste si descopera creatura langa el holbanduse parca prin sufletul lui asteptand sal ucida cum asteapta un pradator sa si ucida prada,bestia se apropie incet de el incordanduse si distorsionanduse din toate membrele si articulatiile sale ca un contorsionist,dintii sai ca niste lame de cutit ascutite sunt pregatite sa il devoreze pe batran.Insa acesta nu s a nascut ieri si stie cu cine are de a face,cu o miscare rapida apuca toiagul sau si il patrunde pe monstru,toiagul trece prin acesta lasand la iveala un manunchi de vene si articulatii negre la culoare care parca opresc toiagul din a trece mai departe,insa cu o apasare mai puternica Thomas reuseste sa il injunghie si bestia se transforma intro mazga neagra maronie,Thomas in cele din urma omorase si bestia asta,isi implinise inca un scop.
Totul incepea sa prinda sens,istoria se repeta din nou,omorase bestia insa acum John urma sa se transforme fiind infectat,nu mai putea lasa totul sa se repete,nu mai putea lasa sa moara iar oameni dragi lui.Totul a inceput acum 30 de ani cand Thomas avea 33 de ani,una din bestii ii ucise sotia,apoi fiul, si in cele din urma,unul din nepotii sai disparuse fara urma fiind rapit de o bestie,avea totusi o speranta ca pe cel din urma il va gasi in viata.Trebuia sa il gaseasca cat mai rapid pe John sa il trateze,totul trebuia sa ia sfarsit de data asta,fortele lui erau tot mai limitate si tot mai diminuate,spera ca de data asta balanta sa fie in favoarea lui.
John devenea din ce in ce mai stresat si mai agitat,un neg ciudat se dezvolta in partea stanga a fruntii sale,controale peste controale,doctori peste doctori,niciunul din ei nu si puteau inchipui de ce sufera acesta si de ce acel neg a aparut acolo,unii ii spuneau ca este o tumoare si ca nu va mai avea mult de trait,altii ca este doar un chist insa niciunul din acestia nu indrazneau sa il elimine de acolo,John devenea tot mai lipsit de chef de viata si apatic,somnul sau devenea din ce in ce mai zbuciumat,multe nopti nedormite din cauza durerilor si multe zile pierdute cu gandul ca putea sa moara in orice zi.
Intro zi navigand internetul in cautarea unei scantei de speranta si de vindecare a asa zisei boli,da peste un forum vechi in care un user isi prezenta simptomele sale si in care alti useri ii dadeau tot felul de pareri,unul din ei daduse un link,el decide sa acceseze linkul,da de o pagina cu titlul simplu “Legende si Mituri din orasul meu”acolo aparea o bestie ciudata,cu tot felul de ciuperci sau crengi sau negi in cap,nu se distingea asa bine din poze,cu un corp plapand si slab dar foarte inalt,cu ochii bulbucati,cu gura plina de colti distorsionati si ascutiti…
John credea ca o ia razna,negul sau se asemana foarte mult cu ce avea acea creatura in cap,intrebarile incepeau sa curga in mintea sa cum un rau curge printre muntii inalti si sparge piatra lor.Isi da seama ca si el va ajunge ca si bestia si devine si mai agitat,nu stia ce sa faca,nu stia unde sa se duca…
Decide sa plece de acasa,sa se duca din nou in padure,la cabana,poate va gasi un raspuns acolo,ce ia facut batranul ala ciudat,de ce tocmai el trebuie sa fie asa.Ajuns acolo,vede copacii inalti,o priveliste minunata,care iti taia respiratia,de cum intrai in padure te simteai inghitit de intunericul ei,pic de lumina nu trecea printre desisul padurii desi era toamna tarzie si frunzele erau cazute,un drum lung,pietris care strabatea toata padurea in stanga si in dreapta doar continuitate de copaci inalti care parca stateau sa te inghita cu totul,parea o infinitate care nu se termina niciodata,parea ca daca inchizi ochii pentru cateva minute o sa devii confuz si nu vei mai stii in ce directie te indrepti.Acolo John incearca sa isi aminteasca unde era cabana,cu mare efort.
In acelasi timp,Thomas este plecat in padure sa caute lemne pentru foc,vremea devenea din ce mai neprietenoasa,in drumul sau ajunge intrun luminis unde vede un copil,de maxim 5 ani,care statea in mijlocul luminisului,amintiri vagi ale trecutului incep sa il bantuie,nu are timp sa se gandeasca dupa cateva clipe copilul este ca si disparut,un sentiment de tristete il cuprinde pe Thomas,in mintea lui este cotropita de intrebari.Confuz si intristat face rost de lemne si se intoarce la cabana.Acolo spre marea lui mirare il gaseste pe John,il zareste de afara uitanduse pe geam,stie ca daca il va vedea va incerca s ail loveasca din nou,asa ca ia un lemn,merge incet in spatele acestuia si il loveste cu lemnul,John cade lesinat la pamant.
John se trezeste legat de pat si legat la ochi,nu se poate misca de niciun fel,incearca totusi sa se zbata,franghia este prea puternica si nu este vreo sansa sa se elibereaza.In acel moment Thomas vine din cealalta camera si il vede pe John zbatanduse,prefera sa nu vorbeasca cu el si isi incepe tratamentul | null | null | literature, art | arts-oriented |
Prima parte // Era prima mea zi la noul job,ma pregateam sa imi termin tura,afara incepuse sa se lase intunericul,era o noapte rece de noiembrie cu multa ceata si ploaie,in zilele astea tarzii de toamna,tot ce imi doresc este sa stau in casa cu o ceasca de cafea in mana si sa privesc ploaia...
In cele din urma colegul meu a sosit si in cele din urma eram liber sa plec.
Imi iau telefonul,cheile si ma indrept spre masina.Insa nu apuc bine sa deschid portiera caci un glas bland se aude din spatele meu:
\Incotro tendrepti tinere?
Am decis sa nu ii dezvalui locatia exacta,pentru ca pana la urma urmei e un strain si am zis:
\Cativa kilometri spre oras...
\Te rog ma poti lua si pe mine?nu stau departe de aici,insa picioarele mele nu mai au forta de altadata,spuse el cu aceeasi voce calma.
\Te voi duce...
\Iti multumesc din suflet!
Stii tu,eu mereu devin sensibil cand vine vorba de oamenii in varsta,mereu imi aduc aminte de bunicul meu,care a murit acum mult timp,cand eram doar un copil,asta intr un fel ma sensibilizează si ma face sa fiu buni cu ei.
Omul acesta parea un om sărac,hainele ii erau murdare si peticite pe ici pe colo,deodata ma intreaba:
\Poti opri aici?
\Chiar aici,in inima padurii?il intreb nedumerit
\Da,raspunse el pe un ton raspicat
\Bine...
Pornesc masina si plec,privind in urma il vad pe batran cum privea indelung la masina,foarte ciudat om,imi zic in sinea mea.
Nu apuc sa merg jumatate de kilometru caci deodata masina mi se strică,cobor din masina,verific daca totul e in regula,insa nu prea era,nu vreau sa intru in detalii tehnice dar ideea era ca trebuia chemat un mecanic...
Incerc sa sun un mecanic,insa observ ca nu am semnal,si bateria imi era pe sfarsite,deodata aud un fosnet,strig:
\Iesi de acolo oricine ai fi!
Nimic...
Mai strig odata
Si inca odata
Tot nimic
Verific cu lanterna,nu era nimic,deodata simt o lovitura in crestetul capului,din acel moment nu mi mai amintesc nimic probabil am lesinat,deoarece m am trezit intr o cabana de lemn,aproape putrezita.
Ma uit in dreapta,acolo erau legate de un stalp doua cadavre in putrefactie,probabil barbat si femeie,fetele lor nu prea se mai distingeau
O stare de rau ma cuprinse...Batranul intra repezit pe usa si ma descopera dezlegat de stalp.Atunci ma ridic,apuc o bucata de lemn si o arunc spre batran,acesta cade la pamant urland,se pare ca il lovisem in ochii
Fug cat mai repede de acolo...
Cred ca am fugit mai bine de o jumatate de ora incontinuu,ultimul lucru pe care mil amintesc este corpul meu prabusinduse in desisul padurii...
Mam trezit a doua zi in apartamentul meu cu o durere de cap oribila si o febra musculara teribila,mam indreptat spre oglinda din baie miam spalat fata si cand ma uit in oglinda descopar in partea stanga a fruntii un neg,ceo mai fi si asta...? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dragonslayers for hire o poveste despre onoare, mania grandorii si cum sa faci repede niște bani // Lucrez la o noua poveste comicofantastica care urmărește aventurile unui nobil ce tânjește atât de mult după aprecierea supușilor săi încât ar fi dispus sa facă orice, inclusiv sai omoare pe toți pana la unul.
Vreau sa știu ce părere aveți de prima scena:
| null | null | literature, art | arts-oriented |
Carte: Eseu despre Orbire de Jose Saramago // Am făcut o scurtă videorecenzie a cărții Eseu despre orbire. Sper să vă placă!
Publicată în 1995, cartea conține povestea tulburătoare a omenirii năpădită de o boală cumplită și contagioasă. Boala îi face pe oameni să orbească. O orbire albă. Ca și cum sar fi scufundat "întro mare de lapte". Această carte îi aduce lui Jose Saramago, în 1998, premiul Nobel pentru literatur | null | null | literature, art | arts-oriented |
Bonedog // Am pus asta si pe rromania ieri, mam gandit oasehalloweenspooky, dar din motive ca a fost autoremoved dupa post si a fost unremoved abia dupa 4 ore nu cred ca avut suficienta expunere. Miam amintit de ramscrisasta si am zis: perfect, potential un loc bun de unde sa obtin feedback.
Intalnit in filmul "I'm thinking of ending things"
Traducere a poemului Bonedog de Eva H.D.
Să te întorci acasă este groaznic
fie că te linge câinele pe față sau nu;
fie că ai pe cineva care te așteaptă
sau doar o singuratate în formă de cineva care te așteaptă.
Să te întorci acasă te face să te simți groaznic de singur,
așa că te gândești cu drag la opresiva presiune barometrică
din locul de unde ai venit,
deoarece totul este mai rău atunci când ești acasă.
Te gândești la rozatoare atârnate de fire de iarbă,
ore lungi pe drum,
asistentă rutieră și înghețată,
la formele ciudate ale unor nori,
și îți este dor de tăcere pentru că nu voiai să te întorci.
Să te întorci acasă este groaznic.
Dar tăcerile de acasă și norii doar adaugă la depresia generală.
Norii, așa cum sunt ei, sunt de fapt suspecți,
și sunt făcuți din alt material
decât cei pe care iai lăsat în urma.
Și tu ai fost făcut
dintro alta țesătură,
returnat,
și tăiat în altă formă,
întâmpinat de o lună ostilă,
deloc bucuros de a te fi întors,
cu dureri în cele mai nepotrivite locuri,
un costum ros și destrămat,
murdar și uzat.
Teai întors acasă
ca și cum ai fi ajuns pe lună, în necunoscut;
atracția gravitațională,
un alt efort care trebuie reluat,
îți târâie șireturile
si umerii ți se lasă în jos
adâncind urmele de îngrijorare de pe fruntea ta.
Teai întors acasă făcut mai adânc,
o fântână secată legată de ziua de mâine
doar de un fir de ...
Oricum ...
Oftezi și înfrunți asaltul zilelor identice.
Nui ca și cum ai altceva de făcut, una câte una ...
Ei bine ...
Oricum ...
Teai întors.
Soarele urcă și coboară
ca o curvă obosită,
vremea imobilă
precum o mână ruptă
în timp ce tu continui să îmbătrânești.
Nimic nu se mișcă în afară de
mareea de săruri din corpul tău.
Nu mai vezi la fel de bine.
Îți cari vremea cu tine,
ca o balenă albastră,
un întuneric cu ecou de oase.
Teai întors
și acum vezi în raze X.
Ochii îți sunt înfometați.
Teai întors cu puteri de mutant
la o casă de oase.
Tot ce vezi acum,
absolut totul:
oase. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Balada Ciorbei // ”Un ou mai lasămă să fac, măcar,
ca sa rămână șin urma mea ceva”,
către stăpânul ei cotcodăcea
Ortansa, găinușa din cuibar.
Dar domnul cu topor o luă pe sus
ca peun buchet de flori, strâns, de picioare.
”Ce mai contează o dureren plus
dacă oricum în clipa asta moare?”
Tocmai acum să mori? Când în ogradă
e plin de voioșia foștilor ștrengari
ce sau întors acasă oameni mari,
întrun concediu rudele săși vadă?
Măcar o hârjoneală prin grădină
cu ei săi fiengăduit. Oleacă!
Dar cinei înțeleptul sănțeleagă
un zâmbet pe o față de găină? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Mâzgălituri // Ne pierdem în definiții, suntem atât de prinși în contururile pe care le dăm și care ni sunt date că liniile ajung să definească umplutura formelor. Se suprapun ca niște mâzgălituri dacă nu ești atent și le lași să se adune, mult noroc în a încerca să le mai dezlegi! Sunt deja închegate. Bețișoarele sau topit, sau amestecat și acum formează un lichid vâscos de culori amestecate pe care îl folosești la rândul tău să desenezi peste pânza asta de amestecături în care încerci să găsești un sens. Până peste care și ceilalți desenează; cu culorile lor amestecate. Tot ce iese din asta e o amestecătură mai mare. Pe colocolo, unele culori seamănă puțin ai impresia că ai descoperit ceva; până când faci doi pași în spate și vezi că tot dintro amestecătură face parte. Una mai mare. Ce pânză frumoasă! Plină de desenele și sentimentele tuturor. Ar fi păcat dacă cineva... Ar tăiao. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Frica Împărat // Disoluția lumii așa cum o știm e în fața ochilor nostri.
Așteptare neputincioasă a prezentului treptat înlocuit cu nimic.
Iluzii de întoarceri și zâmbete nesigure pline de siguranță.
Disperare surdă în mii de feluri și Frica e Împarat.
Genunchi tremuratori și autoritate neresponsabilizata.
\Viitorul Cândva cuvânt de vise și speranță,
Acum de șovăieli și nesiguranță.
Frica Împărat și minții iam pus capac de plută.
Va exploda cand lacrimile il vor forța efervescent.
Frica Împarat pe tronul umbrit de moarte al rațiunii.
Lumea nu mai există și noi nu mai existăm cu ea. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Mâna mea (1.07.2018) // Era o seară rece, de toamnă,
La ora aia târzie,
Mă întreb,
Cine nar fi vrut să doarmă?
Eram apăsat, chiar trist,
Aveam în mine, un dor cumplit.
În biserică, nimic nu sa schimbat,
Norii negri, încă domneau,
Clopotele, neîncetat, strigau.
Am ajuns la poartă,
Lumea se îngrămădea toată,
Şiatunci team zărit,
Erai slabă ca un chibrit,
Eu, un simplu aiurit.
Când neam întâlnit,
La ieşire, nam gândit,
Decât căs prea obosit...
Dar când ţiam pus mâna pe cap,
Şi ţiam atins părul parfumat,
Cred că totul,
Sa schimbat.
Am ieşit,
Tu prima, iar eu zâmbind,
Apoi, brusc, teai oprit,
Nervoasă cumplit.
Ai spus că nu trebuia să te ating,
Că mâna mea nu e curată,
Ajutorul meu fiind nedorit,
Mai ales deo aşa fată.
Nu voiam să te obosesc,
Dar trebuia săţi dovedesc,
Am încetat să vorbesc,
Miam dus mâna la nasul tău mic,
Iar pentru prima oară,
Mam simţit fericit.
Ţiai recunoscut greşeala,
Şi ai spus, cu suflarea,
Uşor tăiată,
Chiar crispată:
„Nu e un miros urât
Pot spune, poate, şi mai mult,
Îmi cer iertare,
Pentru a mea,
Netrebnică purtare...”
Mai îmbrăţişat călduros,
Lângă năsucul tău frumos,
Cineva tea chemat, din spate,
Iar tu teai grăbit în acea parte.
Nu ai plecat fără sămi spui,
Numele tău, şi unde stai,
Numi amintesc apoi, nimic,
Sincer, frumoasă,
Chiar ~~erai~~... | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cuvinte // Arbitrar
Mam trezit iarăși murdar
Din păcate mam trezit
Iar
Monoton
Toată lumea întrun ton
Mă încântă, mă descântă
Pe beton
Absolut
Sunt doar un morman de lut
Nu mai am nimic
De pierdut
Infinit
Dar mereu mai ruginit
Și tinzând mai disperat
Spre sfârșit. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cameleon // Din nimicul ambiguului
Soparle acum sar
Și iti musca tot capul.
Ochii bulbucați din orbite,
Teau transformat în cameleon.
Ai uitat culorile certitudinii și pe ale tale!
Intrun avant eroic pentru altii,
Ce îți apartine doar ție, pentru tine.
Renasteri blocate
Reîntoarceri imposibile.
Esti ceea ce esti.
Nimic transcedental. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Ore // Orele treceau la vale
Nedorite, neoprite.
Estompat în bezna oarbă,
Gândeam gânduri pe șoptite.
Jos, sub stele adormite,
Mor pe iarbă.
Răstignit, de nar mai trece
Timp, peste noroiul rece
Apă, peste corpul mort
Aș putea să mă întorc;
Înapoi din larg în port
Teaș petrece;
Dar sus pe cer plânge și luna
Și în gând, tăcut, șoptesc:
“Înco zi aș vrea, doar una
Sămpletesc sfoară cu mâna
Jurământul cu țărâna
Sămplinesc.” | null | null | literature, art | arts-oriented |
Hei tu // Bună, hai să spargem gheața împreună
Să dăm drumul la o discuție la care nu mie greu să fac saltul
Încet, încet, să ne dăm reciproc o stare bună
Poaten timp legăm ceva ceva să ne bucurăm unul de altul.
Tu făptură gingașă, dămi din timpul tău
Aratămi grația ta infinită
Iartămă dacă sunt cam nătărău
Dămi un scop în viața asta nenorocită
Lasămă săți dau tot timpul meu
Să te țin deo mână pe veci
Mă rog la univers să fii lângă mine mereu
Și din viața mea niciodată, să pleci. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Puterea // Ai baut din pocalul vointei
Umplut cu zeama neputintei?
Și acum simti demiurgul puterii în vene,
Instrumentalizand fragmente din tine?
Puterea ca scop, o fetishizare
A unui absolut pierdut în zare.
Ea nu poate fi constatata ca un intreg
Ce doar ca o lipsa
Intre tine și absolutul pe care il vad altii.
O apasatoare responsabilitate
Pe umerii tai, Atlas.
Daca o lasi jos o va lua la vale.
Dar nu poti decat sa o lasi,
Și va trebui sa iti schimbi numele în Sisif.
Și sa simti implinirea impingando la deal
Pentru ca oricat de absurd,
In nimic tu tiai gasit calea.
O cale nesfarsita
Pentru un tine sfarsit.
Un zambet nesfarsit
Pentru un tine savarsit. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Vid // Ce lumi mari și apăsări
Distorsionează în zare.
Suntem pierduți printre cărari
Pea universului cărare.
Un vid prea mare sentrevede,
Să îl deschid și pe al meu, să se unească.
Mie frică, un soare o să strivească.
Necumpătări de neconceput,
Absurduri alambicate.
Nu pare a fi un început,
Doar un sfârșit în spate
Fracturi de cioburi a cențeleg
Și lumea cum se arată,
Să fii nebun naiv să crezi
Că onțelegi pe toata.
Căci nici pe sine nu se întelege
Doar ca a ei lumina,
Sori să traim si să cream scantei din frică
Sperând că în urma rămane ceva. | null | null | literature, art | arts-oriented |
untitled // probabil ca întrun atriu sau ventricul
nu mai știu exact unde
un ceas arăta pe perete ora 16:43
atunci am realizat ca oricum
timpul a luato razna
zilele mele sunt mai puține zile
și nopțile un pic mai departe
de ideea de noapte
cam de atunci măsor cu ruleta
orice ar putea însemna
distanța dintre mine și tine
conform măsurătorilor
asta înseamnă
dihotomia sunt nu ești
sunetul de ploaie din balcon
ceva neînceput
un puzzle de gânduri rupt | null | null | literature, art | arts-oriented |
După Ziduri // Cad frunzele, iar sunt singur
Merg pe un drum care nu duce nicăieri
Un drum care repetă ziua de ieri
Tot ce se aude e un murmur
Noaptea pe străzi, că un proscris
Miaș dori să fie doar un vis
Căștilen urechi, singurele chestii care majută
În noaptea asta mută
Nici măcar o floare nu mai pot găsi
Am impresia căn orice secundă pot muri
Trebuie să găsesc un remediu curând
Dacă nu vreau să mor blând | null | null | literature, art | arts-oriented |
Poem // cand țiam arătat unde sunt cele două stele
pe care mi leau lasat munții in grijă
mai strâns în brațe
cum nu am putut să mă strâng eu niciodată | null | null | literature, art | arts-oriented |
Criminal // Miam gasit salvarea intrun zambet...
Lam ucis.
Mi sa daruit o inima...
Am franto.
Am vrut sa indeplinesc un vis...
Lam ars, e stins.
Am reusit sa simt ca traiesc din nou...
Dar am tras seva complet.
Nu am dat nimic la schimb....
Iar acum, am pierdut totul.
Ma simt nevoit,
Sa imi aplic sentinta de a fi vesnic nefericit.
Ma simt nevoit,
Sa incerc sa supravietuiesc,
Fiindca demult am murit.
Un criminal inchis,
In celula forjata de propriai existenta.
Un criminal decis,
Sa stearga orice urma...
Si sa fie tras la raspuns vesnic,
Pentru zambetul pe care la masacrat.
Pedeapsa capitala, injectata cu propriul venin. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Roză pentru Epona // Simţi aceşti spini ce străpung
Pielea, lacrimile care
Pe obraji mereu se scurg
Făr' să stingă astă jale?
Vezi sângeleacesta stors
În acest război ţicnit
Ori spatele ni lai întors
Şi pe toţi neai părăsit?
Ţiai uitat ostaşii care
Strigă, împinşi de credinţă
Dupa ta milă, iertare
Să nui laşi în nefiinţă?
Când umilă îţi închin
În timp ce poporuţi piere,
O roză şi un suspin
Şi cântec de dalbe stele,
Când braţe ce se iubesc
Forţates să se despartă
Şi speranţe se sfârşesc,
Tu veghezi a noastră soartă?
Pereţii aceştia muţi
Străjuind acest altar
Sunt precum fiiţi căzuţi
Pe câmpii arzând de jar,
Sunt precum a lor iubite
Ceau rămas a fi mirese
Viselor ce zac zdrobite
Şi de ochii umezi şterse.
Epo, de ceai lăsat
Neamul tău, poporul care
Neclintit tea venerat
Să se piardă în uitare?
Cerul cade peste mine
Din a ta mână slăbită,
Iamă să fiu lângă tine
Pe al tău altar jertfită.
| null | null | literature, art | arts-oriented |
Vreau sa stiu ce sa intamplat cu concursul // Sa postat acum o luna si jumatate un anunt despre un comcurs.
Povestea castigatoare urma sa fie premiata la sfarsitul lunii...
Sa terminat de mult luna Aprilie iar organizatorii nu au mai spus nimic.
E de datoria voastra(organizatori) sa explicati ce a insemnat toata asta...
Cred ca vorbesc in numele tuturor celor care au vazut postul atunci cand spum: "Va rog sa dati o explicatie". | null | null | literature, art | arts-oriented |
Doar un alt proscris //
Nu am un prieten, nu am un remediu, îngroapămă
(Îmi) spun că le e dor, dar nu vin niciodată
Iar singur în oraș, ca un proscris nenorocit
Toți vor să stea cu mine până mă cunosc și mă lasă
Cobor din autobuz, amorțit,
Nu mă vede nimeni, nu am nicio însemnătate
(Simt că) sunt doar un alt proscris
Dacă mă recunoaște cineva, o să cred că sunt în vis
Nu vreau alcool, droguri sau țigări, poate doar îmbrățișări
De la oricine
Cât o să mai fiu bine
Cândva am fost pierdut, dar acum sunt găsit
Am fost orb, dar acum văd. | null | null | literature, art | arts-oriented |
X // eXistă momente în care
vrei
săți moară eul
de eXemplu acum
îți miști mâna molcom X
XeroXul scoate sunetul
ăla iar și iar
îi fuți pumni
când se blochează
cum faci cu tasta X cănd
nu mai merge
să cauți filmeporno.XXX
nu mai bea
ai zis că ești
nu mai fuma
Xilolatrie când obsedat
tragi 100 de cărți la XeroX
X foi cad albe
îți tai limba în ele
sângele e tușul tău
roșu miXat cu sângele
negru al
XeroXului
de eXemplu acum
ai vrea săți moară
eul
nu mai eXistă momente | null | null | literature, art | arts-oriented |
Alungată // Am fost odată împărat
Pe cele două hotare ale mele
Lângă mine pe tron teai așezat
Și soarele a intrat printre zăbrele
Împreună am condus lumea
Așezați pe iarba din pădure
Țiam dat dragoestea mea
Și tu mai adus înapoi în lume.
Chiar dacă team vrut toată
Și tu mai vrut mai puțin
Am vrut doar să fii bucuroasă
Sub ochii mei de cer senin
Dar na fost să fie, așa dictase soarta
Și legământul nostru sa rupt
Așa că țiam închis în nas poarta
Ne vom vedea la 6 metri dedesubt.
Scuzele mele leai primit
Nu știu ceai făcut cu ele
Un mesaj am vrut săți trimit
Fără pic de gânduri rele.
Vreau dintrun tărăm să te alung
Celălalt îți aparține
În mintea ta sper să nu ajung
Adio, șiți urez doar bine. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Voi fi călugăr // Lumea e nebună, e un haos accelerat
Mă uit și pace as vrea să găsesc
Dar tot eul și energia mi sau terminat
Așa că plec, să mă călugăresc.
Îmi iau păcatele și mă ascund
Sus în vârful lumii
Scuzele le cer din sufletumi profund
Voi fi la capătul luminii.
Adio vouă, scumpe victime
Nam vrut să vă rănesc
Am ieșit de mult din mulțime
Nu merg să mor, ci doar să trăiesc.
Promit să numi vin singur de hac
Șimi pare rău să vă părăsesc
Mie teamă de lume, și deasta am so fac
Ascuns de tot, cu timpul am să mă ofilesc.
Edit: o literă | null | null | literature, art | arts-oriented |
Alteia // As vrea sa fiu cumva trecator prin pereti
Pentru zece, cincisprezece minute,
Pana trec repede pana la tine in camera
Inainte sa ai ore de la 8
Sa iti desenez pe aburii de pe oglinda din baie
pe care ias face cu respiratia
Si care ar lasa o urma subtila, dar vizibila
O pisica, precum cele pe care ni le trimitem.
Tiar face cu ochiul, ar avea gura facuta din doua puncte trei si ar scrie langa:
"Eu uitanduma dimineata la cat de frumoasa esti"
.
Sunt curios cum ai reactiona
Teai speria? Ai zambi?
Miai trimite un sticker ironic pe chat?
Iti si spuneam, ce ciudata e viata.
Si ce ciudati suntem noi, nu?
Cum spune dragul nostru Thom,
"This dance Is like a weapon Of self defence",
Asa ma simt si eu.
Ca si cum dansam din cand in cand
Moderat de apropiati unul de celalalt
Fara sa ne atingem, insa
Nici macar cu respiratia. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Daca iti tragi mucii, faci sinuzita // Adeseori imi creezi senzatia de opacitate
Cel mai des pentru momente scurte
Insesizabile, daca nu tragi linie si plus sub ele
.
As vrea sa pot sa ma educ so reprim
Sau so tolerez, ca de inteles nici nu putem discuta
(stii ca mie greu sa te inteleg, in general)
Dar tot ce stiu face e so reciprochez subconstient
Sa ma fac si eu opac, cate putin
Siasa se face intunerig si frig
Si iar ne tragem mucii peo alee
Ce duce spre alte nimicuri
.
Da' imi trece repede
Tot de la tine | null | null | literature, art | arts-oriented |
ce caut eu aici? // de ce nu scriu? de ce nu scriu mai mult? de ce nu scriu acum? mie lene sau frică? sau chiar nam despre ce să scriu? la ce căcat mă gândesc mereu atunci? mă dor mâinile și am înghețat. sau au. ăsta e un motiv bun să nu scriu. poate ar trebui să dau drumul la centrală. sau nu. gazele costă. scrisul costă. hârtia virtuală e bazată totuși pe electroni. și ăștia nu vor să mai printăm chitanțe... mă întreb dacă nu costă mai mult per total să verifici o balanță pe un ecran decât să o primești pe o hârtiuță. câte hârtiuțe = un ecran? sugi pula. mă duc să dau drumul la centrală | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dependenta e ereditara // Azi
Dupa ce mai intrebat
daca vreau sa te barbieresc
Dupa ce tiam pus sosetele in picioare
Dupa ce team urcat pe locul din dreapta
si tiam pus centura
Dupa ce miai refuzat ochelarii de soare
desi stim amandoi ca nu vezi nimic daca e lumina
Dupa ce neam rugat de tine sa mananci
Si dupa ce tiam simtit fiecare os sub degete cand team luat usor in brate
Azi
Mai mult ca niciodata
Mam gandit la tine.
.
"Tuti capun cur de copchil"
La cum veneam cu tine de la fantana
Si ma luai pe umerii tai la intoarcere
Peste cobilita si galetile pline
Si eu iti varsam din apa
Si tu ma pupai
.
"Dumnezeu' cui tea facut"
La cum intram in gradina
Sa mananc si eu mere dealea rosii,
bune
Si iti calcam ardeii si castravetii
Si florile lu' mamaie
Si le stricam pe toate,
te suparam
Dar tu tot ma pupai cand iti trecea
.
"Grijania matii"
La cum ma puneai la treaba
Iar eu fugeam deacasa
Si mai veneam seara, si mamenintai
Ca nu mai mananc
Ca dorm pe prispa
Ca dorm cu Bobică
Dar tot imi dadeai niste branza cu rosii
Si ne uitam la televizor
.
"Fă, tu esti cazutan cap"
La cum te certa mamaie
In fiecare zi
Ca bei prea mult
Si beai, futeoai bautura
Bei siacum prea mult, idiotule
Amandoi bem prea mult
Si veneai la mine
Sati zic undei cheia de la beci
Undei sticla cu vin
Sati pun repede o cana, de sete
Si eu iti dadeam mereu,
Prostul pulii ce sunt
Si e secretul nostru, in continuare
Mai stiu oamenii astia care citesc
Dar nu ne spun
.
"Daca era una cu cracii goi, o vedeai"
La cum ma intrebai de gagici
Cum imi dadeai sfaturi
Sa le pup cu limba
Sa le pup sub buric
Sa le musc de sfarcuri
Acum
Iti mai aduci aminte de cate una
Mai intrebi ce mai face
Ce sa faca, neam despartit
"Daon pizda masii, era proasta oricum"
Era, ai dreptate
Da, ma pupa fetele si cu barba asta de popa
Si cu parul asta lung
Nu le deranjeaza
..
"Ai luat examenele?"
Leam luat, mai am unul in toamna
Leam luat de acum trei saptamani
Tias spune si ca beau de trei saptamani
Candva mai fi felicitat
Acum cred ca tear intrista
Leam luat, stai linistit
.
Hai baga piciorul in pantof
"Bagi un cur, nu văz"
.
As vrea sa stiu
Cat trebuie sa beau
Sa nu mai vad nici eu
Sa nu te mai vad asa
Sa stau cu tine
Sa vorbim
Asa, ca doi chiori
Si imaginea ta sa o aleg eu
de la mine din minte
.
Sa vorbim de viata
Si tu sa fii mare, cu parul gri
Eu mic, cret si gras
Si sa ma urci pe umerii tai,
peste cobilita
Sa mergem asa cateva ore bune
Sau zile
Sau mereu | null | null | literature, art | arts-oriented |
Renunțare // Sună telefonul! Un mesaj, poate e de la el. Bluza se agață ce clanța uși, degetul mic de la picior se lovește de pragul ce desparte cele două camere, ceea ce provoacă o o durere insuportabilă, dezechilibrare și o reacție în lanț. Bluza prinsă o ține în loc, în timp ce sărind întrun picior încearcă să își reducă senzația de durere de la celălalt picior și să scape de clanța malefică ce vrea să o țină departe de visul ei. În spațiul îngust între cele două încăperi era o mișcare terifiantă de mâini, picioare, păr fluturând și unduiri ale corpului distorsionate, toate întro mișcare haotică. Tăcere! Timp de câteva secunde timpul se opri în loc. Încremeni! Când timpul își reluă din nou mișcarea, bluza se desprinde, durerea de la picior deveni insesizabilă, iar părul se așeză lin, acoperind din nou umerii. Buzele încleștate devin surâzătoare și maleabile, începând încet să se pregătească de râsul copilăresc. Râdea de ea însăși, așa cum făcea de fiecare dată când se lăsa purtată în situații, pe care cu bună știință lear fi ocolit, dacă ar fi acționat în loc să reacționeze.
Bătăile inimii accelerau în timp ce mâna sa se îndrepta spre telefon. O întreagă viață sa desfășurat în acea secundă până când ea să fi reușit să deschidă ecranul acestuia. Își imagina că mesajul e de la persoana așteptată. Acesta era unul pozitiv, venit cu o invitație. Îi era dor de el. După câteva formalități schimbate prin mesaje, Alexandra se pregătește să plece în vizită. Trecuse aproape o lună de când sau văzut ultima dată. Ieșind din casă, se oprește a încuia ușa după ea, timp în care își vede reflecție feței în geamul din dreapta. Râde, este transportată din nou în adolescență, la prima întâlnire, acea primă întâlnire după multe jocuri dutevino. Fiecare întâlnire cu el era în acest mod. Fluturi de a căror prezență nu știa, își făceau apariția, aducând un tremur în întreg corpul. Cum trece și timpul acesta când ești cu gândurile printre nori contemplând la infinitatea universului și a iubirii. Se trezi coborând din autobus, întâmpinată de el cu un zâmbet pe buze. Of, acele buze, care aveau să îi ofere sărutul mult așteptat. Buzele se apropiau, puteai să simți atracția dintre cei doi, energia ce o emanau. Ea tresări. Telefonul sună din nou.
Citea printre rândurile mesajului nou venit, când observă că de la același utilizator mai avea un mesaj venit cu câteva minute în urmă pe care îl ignorase din neatenție. Răspunse cu politețe mesajelor prietenei sale. Au trecut două zile de când mesajul a fost trimis. Răspunsul se lăsa încă așteptat. A devenit o obișnuința a lui peste care ea trecuse de atâte ori cu vederea. Scuza ei era mereu înțelegerea, dar de fapt această acceptare tacită îi lăsa lui libertatea de a răspunde și la săptămâni distanță. Acțiunile lui neacceptate de ea pe care le considera a fi lipsite de respect au ajuns treptat să fie ascunse sub pragul de la ușa, care acum abia îți mai permitea accesul în casă. Scuze peste scuze, măcar de ar fi ale lui, dar sunt ale Alexandrei, cea care pentru o clipă petrecută cu capul printre nori contemplând la infinitatea universului și a iubirii, ascundea realitatea din fața ochilor. Colora griul în culorile curcubeului doar pentru că putea să își imagineze, legând frânturile de poveste cu un alt fir epic. Ea știe că acest procedeu e fantezie, trecând granițele imaginarului, dar senzația fluturilor trezesc în ea sentimente de nedescris, emoții ca cele ale primei iubiri, doar că aceasta e o iubire continuă.
Pune telefonul pe masă. Trecând din nou pe lângă clanța buclucașă acum este atentă la ea și o ocolește, la fel cum ridică și piciorul peste prag. Se îndreaptă spre bucătărie, unde apa curgând o așteaptă pentru a își continua munca pe care o întrerupse mai devreme. Renunțare e gândul ce o cuprinde acum. "Când lucrurile devin complicate, și din două persoane ce construiesc o relație, una încearcă din răsputeri să o o aducă pe un val de plutire, pe când celălalt se cațără doar pe vârful valurilor, e momentul ca primul să renunțe. Va mai veni un alt sezon al fluturilor" își spuse în gând Alexandra. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Șiau decenit vecini // A fost o dată ca niciodată doi oameni care au hotărât săși trăiască viața împreună, dar timpul a trecut și au uitat de ce au ales să facă asta în primul rând.....
În fiecare dimineață se trezesc
Pleacă fiecare pe propria cale în drum spre muncă.
Se întorc, se așează la masă și uită,
Câteva conversații de rutină le dezmorțesc buzele.
Mișuna prin casă cu aceleași gesturi pe care leau folosit și ieri.
E târziu.
Au obosit nefăcând nimic.
În patul care le poartă deja urmele, cei doi își găsesc locul.
Închide ochii,
Înainte de a reuși să adoarmă un sforăit puternic se aude în dreapta ei.
Respiră greu, iar în corp îi apare un sentiment de dispreț.
Iar plăcea să doarmă singură, dar întrun fel face deja acest lucru.
În fiecare zi la fel.
Au uitat săși vorbească,
Deja au trecut 10 ani.
Întro duminică el ia spus o glumă, iar ea mai că se prăpădea de râs
“deci așa era când povesteam? Zici că trăiam.”
Repede, au trecut peste.
Șia pus o bucată de pâine în gură, apoi sa plâns că îi este din nou foame.
Iar a trecut o zi…
la apărut în gând să meargă împreună la un film,
dar până acasă a uitat.
În timp ce făcea cafea auzi o voce ce venea din dormitor:
“Vecină punemi și mie deo cafea. “ | null | null | literature, art | arts-oriented |
Libertatea umana // Locuiește de jumate de secol în același oraș. Foarte rar se împiedică de vreun bolovan, până și locul lor îl cunoaște, asta bineînțeles dacă nu sau făcut reconstrucții ale străzilor și muncitorii mai găsesc harta să refacă traseul dinainte. Vorbește cu atâta ardoare despre libertate, încât poveștile lui oferă perspectiva unei vieți împlinite, pline de călătorii cu destinații inedite.
Sună ceasul, e ora 5 dimineața, abia sesizabil se aude încă o zi de muncă, printre înjurăturile adresate deșteptătorului. Mersul greoi, dezechilibrat, picioarele târâte până la baie, opritul în fața oglinzii cu suspinele aferente descoperii propriei imagini ciufulite. Bum bum bang, se aude în urmă pentru a fii în ton cu starea de spirit. Din celelalte camere se aud foșnituri ale oamenilor care încă dorm, întorcânduse în pat deranjați de zgomotele de fundal. Zbeng tronc bum, iar sfinții sunt însuflețiți din calendare în acel moment fatidic pentru a asista la dansul haotic al furtunului de duș care își părăsește perimetrul, iar o voce groasă înjură în același ritm cu apa care udă covorul de sub chiuvetă, prosoapele și pereții carei stau în cale. Pare ca evenimentul să se fi sfârșit, căci o liniște se așterne pentru câteva clipe, dar cu precizia unui ceas elvețian, bum bum, ușa de la baie face cunoștință cu peretele pe care îl atacă întro întâlnire furioasă lăsând în urma sa urme ale unei bătălii binecunoscute și bucăți albe cad nesimțitor pe gresia albastră pictată în relief cu alb, cumpărată parcă special pentru a ascunde astfel de evenimente. Din cealaltă parte a apartamentului se aud picurii grăbiți din cafetiera care lucrează în regim de urgență pentru a oferi corpului de 110 kg cafeina necesară trezirii. Nici un moment de respiro nu le este oferit celorlalți participanți adormiți, pe fundal auzânduse foșnete de sertare, farfurii aruncate pe masa, pungi pentru împachetat mâncare și un zgomot perceptibil dintro lume a viselor care se confundă ușor cu mormăitul unui urs ieșit din hibernare, căutând cu disperare mâncare încercând să recupereze lunile în care a dormit. După altă jumătate de oră de zgomote feroce chiar și ceasul tace pentru a se bucura de liniștea ce a rămas în urma furtunii, doar vrăbiuța de afară este în discordanță, căci neparticipând la eveniment își urmează cursul vieții sale neperturbate și anunță apariția zorilor.
Aceiași pereți ai eternei fabrici de la marginea orașului. Până și soarele a răsărit din același punct ca ieri. Printre mașinării, oameni triști se plimbă aplecați de spate confundânduse cu locul, căci ei au fost de față la punerea primei cărămizi, aducerea utilajelor, tăierea panglici și înflorirea unei noi speranțe pentru micul oraș care era în prag de faliment. Majoritatea sunt prieteni, proveniți din același cartier, sau care în cel jumate de secol de când lucrează în combinat șiau împărtășit viața cu drag la început, urmat de o obișnuință care sa transformat încet încet în rutină. Trec unii pe lângă alți fără să se observe, închiși între patru pereți, atât de obișnuiți cu ritmul mașinăriilor, iar pentru o secundă e greu săi deosebești de mașinăria însăși, ca și cum ar face partea din ea, prin mișcările lor atât de robotizate. După opt, zece ore trecute ca și cum ar fi o secundă se îngrămădesc cu toții la poarta ce le promite un moment de respiro. Spre casă, cei care se însoțesc împreună pe drum își împărtășesc ideile despre politică, vreme și mâncarea care îi va aștepta aburindă pe masă de îndată ce vor deschide ușă locuinței. Deși unii nutresc ideea că mâncarea e rece în frigider și vor trebui sa o reîncălzească singuri își păstrează gândul pentru ei. Ajunși acasă, poartă o discuție aprinsă cu nevestele lor despre masa pregătită din belșug ai altor colegi și soțiile lor minunate. Tu de ce nu te porți ca ele? Eu trebuie să fac totul singur, sunt propoziții care rămân plutind prin case și subiecte pregătite și pentru cearta de mâine. Doar zgomotul televizorului și vocea suavă a prezentatoarei de știri mai încălzesc atmosfera.
Ochii se închid încet, iar pe burta plină stă așezată telecomanda. Televizorul rămâne programat pe emisiuni de politică ca zgomot de fundal pentru un somn liniștit. Sa mai dus o zi și mâine din nou la lucru. Ah….cât de frumoasă e LIBERTATEA! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Politruci // Ce vreți voi?
Aveți vise de grandoare,
Vise de eroi?
Aveti vise de națiune
Și dorințe de salvare?
Aveti vise neatinse,
Desfătări spirituale?
Sau sunteți doar proști,
Imbecili și goi?
Așteptând domnia pesteacest noroi?
Așteptați să ignorați tot ce șade neschimbat?
Așteptând să constatați sărăcia pură.
Așteptând să vă claditi votanții plini de ură.
Așteptând să adunați castele țigănești.
Pe gunoaie și cadavre
Pe suferință și disperare
Încercați să vă urcați.
Și pierduțin infatuare
Începeti să mai uitați.
Ați întunecat trecutul
Și ați alungat viitorul.
Bucurațivă de scurtul prezent
Căci schimbarea vine! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Coroana // O altfel de coroană,
Pentru o nouă națiune.
Nu din aur, plumb, aramă
Din tunuri și din lanțuri.
Nu e de aur.
Căci nu e din minciuni
Nu e din plumb.
Căci soartai e si buna.
E de oțel
Ce nu sendoaie, nu se rupe.
Sa încercăm să curățăm
Ce se poate curăța.
Să încercăm să mai sperăm
Când purtatorul a plecat.
Neînteleși si ignorați
Sperăm numai pascuns.
Așteptând salvari din alții
Ca să scoata negrul nepătruns
Să ne facem datoria!
Să ne apărăm cei mai fragil.
Căci în fiecare zace
Câteun rege în exil. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Ma tot omori // team luat de mana
si tiam soptit ca mai dat peste cap cu totul
tiam pus mana pe inima
sa simti cat de tare mai dat peste cap
copilul din mine voia sa se razbune
si team muscat tare de buze
deatunci
fiecaremi miscare se simte ca si cum as incerca apa dintro cada
in repetate randuri
doar cu degetele mici de la picioare
si mereu e potrivita spre rece. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fenomenul // Abia dacă sau scurs cinci minute de când sa apucat de citit când luminile din casă au început să pâlpâie neregulat, însoțite de zgomotul filamentelor care parcă se loveau de baloanele din sticlă ale becurilor. Relu privi nedumerit jocul acestora care nu dură mai mult de câteva secunde după care acestea reveniră la normal. Imediat după aceea însă simți o presiune puternică în piept care îi îngreună respirația. Curând fiecare încercare a sa de a respira se traducea prin niște dureri înfundate la nivelul pieptului. Pe pereți se desenau umbre ca și cum mii de păsări ar fi zburat prin cameră în acel moment. Instinctual Relu se tăvăli jos din pat, o luă la fugă și cu ultimele puteri deschise ușa apartamentului și se aruncă pur și simplu pe holul blocului, cu ușa în urma lui trântinduse violent. Pe deasupra aceasta se închisese singură pe dinăuntru!
Cea fost asta?! Tare ar fi vrut și Relu să înțeleagă însă încercările sale disperate de ași recăpăta cursul normal ar respirației îl epuizară complet și în scurt timp leșină.
Zorii dimineții se întindeau deja pe holul blocului când Relu se trezi. Totul părea ca un coșmar acum însă își dădu seama imediat că nu era așa când, uitânduse în jur, văzu că se află în holul blocului. Stătea în fund, ghemuit și sprijininduse cu obrajii de genunchi. Își amintea bine cum a ajuns acolo. Se ridică de jos și cu inima în dinți încercă ușa: era deschisă. Înăuntru toate erau la locul lor: luminile aprinse, cartea așezată cu fața în jos pe pat. Cea fost asta? Poate un atac de panică sau poate un atac de cord... cinear putea spune, se întrebă și Relu când se întinse pe pat și adormi de îndată ce simți mirosul cearșafurilor.
În ziua cea urmat nimic nu a decurs în mod neobișnuit pentru Relu. Sa trezit, a pornit mașina de spălat, a făcut duș. Apa fierbinte a dușului i se scurgea pe față cauzândui usturimi pe obrazul drept. Îl pipăi și îl simți zgâriat, lucru confirmat de astfel când fugi de sub duș să se uite în oglindă. Două linii de 3 4 cm se întindeau dinspre ureche spre gură. Ceva necurat sa întâmplat aseară... ori poate doar sa zgâriat în timp ce fugea afară. Continuă cu dușul după care ieși la facultate unde avea două laboratoare și un seminar, apoi se întâlni cu Vasile, vecinul de acasă prin care părinții îi trimiseră câte ceva deale gurii.
Noaptea se lăsă devreme peste orașul împovărat de zăpada rece a iernii semănând frică în sufletul lui Relu, care era acum nehotărât dacă să lase sau nu becurile aprinse. Nu știa ce i sa întâmplat cu o seară înainte dar presimțea că avea să se repete; a fi sau nu avertizat mai întâi de pâlpâitul becurilor era o decizie pe care îi era teamă să o ia.
Din fericire acea seară fu una liniștită, și așa au fost și cele din săptămânile următoare. Dar Relu presimțea bine: când luminile au început din nou să pâlpâie acesta era în bucătărie pregătinduși cina. Flacăra aragazului fâlfâia în tandem cu pâlpâitul becurilor, durerea din piept reveni și ea iar pereții fură cuprinși de acele umbre ca din prima seară. Speriat, Relu o luă din nou la fugă spre ieșirea din apartament, deschise ușa, se împiedică de prag și căzu jos lovinduse de betonul rece, simultan cu zgomotul ușii care se închidea în urma lui. Odată epuizat ecoul acesteia pe holul lung al blocului Relu putu să audă yala cum se închidea pe dinăuntru. Leșină la scurt timp după aceea.
Când deschise ochii văzu ușa de la intrare în apartament întredeschisă. Se ridică și intră înăuntru. Luminile erau încă aprinse, la fel și flăcările aragazului. Relu se repezi către aragaz, închise flacăra, făcu la fel cu luminile, luă cheile și coborî grăbit scările, părăsind apoi blocul și adăpostinduse în mașină. Până nu lămurește ce se întâmplă în apartamentul său în niciun caz nu mai avea să intre acolo. În momentul în care a pornit motorul mașinii ca să se facă cald înăuntru observă pe coapsa sa dreaptă două vânătăi apropiate una de cealaltă. Data trecută zgârieturile, acum vânătăile. Ori sa lovit, ori i le provocase ce dracu' se afla în apartament.
Ziua nu avea nicicum să treacă ca o oarecare altă zi obișnuită. În loc să meargă la facultate Raul preferă să își petreacă acel timp la un McDonald's, unde trase de un Big Mac și o cola timp de două ore după care părăsi orașul, parcânduși mașina undeva la marginea acestuia. Lăsă spătarul scaunului pe spate și adormi.
Luna strălucea prin parbriz când Relu fu trezit de vibrațiile telefonului său. Bateria era pe terminate însă singurul cablu de încărcare era în apartament. Nedorind să rămână peste noapte fără telefon Relu se hotărî să se întoarcă la apartament, să își ia cablul și niște haine și să se întoarcă la mașină, cu care să plece direct acasă. Nu avea să piardă timp, era clar că fenomenul avea să se repede iar Relu nu avea de gând să ia din nou parte la el. În mai puțin de 15 minute își parcă mașina în fața blocului. Privi sus, spre apartament: toate luminile erau stinse și nimic nu trăda faptul că înăuntru sar petrece lucruri inexplicabile.
Apăsă pe clanță, împinse ușa și fără să o deschidă complet își strecură mâna și aprinse luminile pe hol. Alergă spre dormitor, aprinse luminile și acolo, deschise sertarul de la noptieră și luă cablul de date al telefonului. Rapid își luă și blugii de la capătul patului apoi deschisese dulapul când luminile începură din nou să pâlpâie. "Zânc!zânc!" se puteau auzi fitilele în becuri simultan cu aprinderea și stingerea acestora. Clipitul se opri urmat apoi, ca de obicei, de durerea din piept și umbrele de pe pereți. Abandonă totul acolo și ieși din apartament, urmat imediat de zgomotul ușii trântinduse în spatele lui. Din nou simți că leșină, însă nu, de data asta avea să se țină tare. Avea... să... se... țină... tare, ușor însă de zis căci fără săși mai dea seama Relu se prăbuși la pământ.
Ziua încă nu venise când se trezi. Ridicânduse în grabă de jos Relu dădu să părăsească grăbit zona însă cheile de la mașină rămăseseră în apartament. De data asta, stupoare: ușa de la apartament era închisă. Încercă zadarnic să o deschidă împingânduse de două ori în ea, însă fără succes. Vecina de alături avea și ea cheia de la apartament; fără să se jeneze de ora târzie bătu puternic în ușă. După alte câteva reprize de bătut în ușă vecina lui, o bătrânică sfrijită, deschise în sfârșit ușa. Încercând un zâmbet, Relu își ceru scuze și ceru cheile apartamentului său motivând că și lea pierdut pe ale sale și nu mai are cu ce intra în apartament.
Bătrânica se întoarse în apartament și reveni în câteva secunde cu cheile. În zadar, însă, căci tot atunci se auzi yala de la ușa apartamentului unde Relu stătea în chirie. Aceasta se deschise și de dinăuntru ieși o femeie întrun halat gri, cu ochii plânși, care se repezi către bătrânică cuprinzândo în brațe.
– Vă rog... vă rog mult... ma violat... chemați Poliția, vă rog!
– Cine va violat, doamnă? întrebă bătrânica, cu o urmă de ezitare amestecată cu compătimire. Femeia își ridică capul de pe umărul bătrânei și ridicânduși tremurând mâna stângă indică cu arătătorul acesteia spre Relu:
– El! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Omul crud // Inocența
Înecatăn lichide,
perfide...
Zace afumată,
uitată...
Eambrățișată decadența
Care ca o femeie,
Ușuratecă,
Amețește zănatecă
Ca focul în paie
Mintea de lut
A omului crud. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Tu, durere // Adesea mam aflat
Dupa zile innorate,
Dupa buze nemiscate,
Stand pe pat, ingandurat.
Cum durereami da tarcoale,
Noptile sunt albe toate,
Sufletul imi e strivit
Iar amintirile toate,
Peste mineau navalit.
Tu, durere, pleaca odata,
Caci mam saturat deja!
Printreatatea vorbe dulci
Si saruturi parasite,
Pentru tine nus nimic!
Dupa atatea sentimente,
Tu, durere,
Pentru mine nu esti nimic.
Dar pana la urma,
Tu te intorci, fara sa vrei.
Stiind ca eu te iert deindata,
Tu, durere,
Iar si iar te intorci la mine
Si eu ca un prost te las,
Caci din tot ce am avut
Numai tu miai mai ramas.
Si acum,
Stau pe pat si ma gandesc
La ce a fost si ce va fi
Acum ca iarasi ai plecat.
Tu, durere, haide odata,
Caci mie tare dor de tine!
Vreau sati simt coltii reci
Cum se infing incet in mine.
Vreau sa am cosmaruri goale,
Si iluzia ce a fost,
Vreau sa imi consum sentimente
Pentru tine, fara rost.
Vreau sa nu mai dorm deloc,
Sa ma chinui fara mila,
Sa ma amagesti cumplit
Si sa ma saruti in sila.
Mai stai putin,
Vino langa mine in pat,
Mai stai putin, sa adormim,
Vino langa mine in pat.
Dar ai plecat. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fata viselor // Sub veșmântul greu al nopţii
Luna razeleşi aprinde.
Regăsindon vântul sorţii
Lumeantreagă o cuprinde.
Cu ochi mii şi argintii
Negre vietăţi foşnesc
Ceadormiten timp de zi,
Lantuneric se trezesc.
Codrul freamătapăsat
Cântecen pustietate
Deun vânt rece legănat
Ce bate din miazănoapte.
Tremurând, înfrigurată
Nopţii tu nui dai păsare
Ca ta mintengândurată
Să doarmă stare nu are.
Stând în patul tău, ascunsă,
Abia simţi, abia respiri
Şiţi hrăneşti mintea distrusă
De pierdute amintiri.
Ochii lui ca doi cărbuni
Doar iubire țiau promis.
Toateacele promisiuni
Sunt astăzi un drum închis.
Şi îi simţi îmbrăţişarea
Cum te strânge ca un vrej
Adâncinduţi scufundarea
În a viselor vârtej.
Vrei în vise să trăieşti
Căci acoloi încal tău
Ca săl pierzi, când te trezeşti
În a realităţii hău.
Dar şi chiar dei dimineaţă
Tot trăieşti în praf de vise,
Te desprinzi de astă viaţă
Şi dea ei doruri nestinse.
Nu e soare pentru tine
Unde nui privirea lui;
E doar moartea care vine
Din fundul pământului.
Stând pea viselor morminte
De prezent nu vrei să ştii,
Ci preferi, fără de minte
Fata viselor să fii. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Am scris asta când aveam 17 ani; sa întâmplat în ziua în care spuneau că va fi sfârşitul lumii(21 Dec 2012) // Azi dimineaţă , în timp ce studiam top 500 “cele mai best” melodii ever by the rolling stone magazine, tati a venit nervos la mine, şi îmi spune, după ce îmi dă una peste cap îndeajuns să îmi zboare căştile în care cânta Gnarls Barkley – Crazy că iam “stricat telefonul” şi când ma pus să îl sun..iam zis că am pierdut telefonul….rahat..iam zis că defapt mi la confiscat la şcoală fiindcă îl lăsasem la încărcat acolo=>> sunt nesimţit…ţipă, urlă…îmi trag blugii peste pantalonii de trening, iau geaca peste hanoracu gri fără fermoar…mă încalţ, mă descalţ să mă duc în dormitor să iau DMT:Molecula Spiritului , mă încalţ iar, îmi iau cheile, şi ies pe uşă afară, cu gândul că mă duc la maicămea la salon. Când ajung la ghenă..mă sucesc şi am zis că mă sui în 202 şi stau acolo 3 curse dusîntors până termin de citit cartea.Descopăr 50 de lei între paginile de la sfârşit ale cărţii.Îmi era foame, aşa că mam dus la Mc, miam luat un hamburger şi mam aşezat la masă , şi mam apucat de citit fără să îmi pese că ceilalţi oameni or crede că fac pe intelectualul. Dupa 20 sau 30 de minute plec spre biblioteca N.Iorga ca să petrec următoarele ore în sala de lectură, citindumi cartea în compania unui DEX. din a 3a încercare am găsit sala de lectură , unde miam văzut de treabă liniştit timpe de câteva ore, până când ma luat somnul. * am învăţat ce înseamnă transcendent, mistic şi încă ceva…inerent şi încă ceva…CONŞTIINŢĂ=ideea, sentimentul pe care îl are omul(sau poate şi animalul) despre sine. Eram familiar cu aceste cuvinte şi înainte , dar le luam dea gata.. şi asta nu e bine….
Mam suit în 202..am coborât la kaufland..am luat un căruţ de la o fată care era gata să ”
şil bage pe al ei” .. am spus ceva gen” Dă0mi mie căruţul tău”<cred că sa gândit că eram un fel de cerşetor>* arătam ca unul..aveam părul vâlvoi şi nu mă mai spălasem de 2 zile…, apoi iam întins 50 de bain şi iam zis “ţine”
intru în magazin.. mă uit în revista de la bbc: mâncăruri.. nu imi surâde nimic..cumpăr un cod congelat şi nişte orez cu ciuperci şi legume… o pungă de doritos şi o apă plată la 2L…
la casă sunt întrebat pe un ton plictisit,automat, dacă am fost mulţumit de serviciile kaufland… întro secundă mia trecut prin minte o morală, care pornea de la faptul că “nu o spune din suflet” şi cuprindea golurile capitalismului şi a societăţii bazate pe consum, şi probabil sar fi terminat în ceva gen “doar avem impresia că suntem liberi”… ce ar fi durat 30 de minute cel puţin în lumea materială..dar nu cred că fata de la casă era interesată să o audă.. si nici oamenii din spate, aşa că am răspuns cu “DA,DA…totul a fost foarte bine”
mam întors acasă..tati ma întrebat dacă imi e ruşine, iam spus că nu, fiindcă nu am făcut niciun lucru rău, apoi mia gătit măncarea procurată…şi am mâncat doar orezul şi doritos cu sos salsa…peştele nu avea gust de nimic, era ca şi cum ăs fi mâncat burete..cu toate că dacă aş fi pus în aplicare planul meu de a mă retrage la ţară, “laş fi lins”
restul zilei am fost plictisit<şi încă sunt> am o stare în care nici dacă aş auzii că numai am mult de trăit nu cred că aş începe să văd viaţa cu alţi ochi.
am avut pe parcursul zile in cap melodia
Jefferson airplanesGood morning vietnam
deşi cred că este cântată de o formaţie numită “buffalo springfield” nu jefferson airplane… anyway.. e catchy 🙂 | null | null | literature, art | arts-oriented |
Decadență // 1. Versurile au ritmul sicriului legănat pe umeri
Rima celor rămăși, îmbrățișați cu jale
Măsura durerii ce nemăsurată doare
Șis multe, cum lacrimile nu poți să le numeri
2. Versurile au un miros de canal și hoit,
Ecoul lor răzbate urât și fără vreo cadență
Îți spun povești de moarte, decadență
Despre o viață ce niciodată nam voit
3. Versurile au lame otrăvite și ascunse
Cu care, la nevoie, pot tăia din tine
În licărirea lor se văd întregi destine
Și înțelesuri grele, abil întrepătrunse.
4. Versurile intonează acordul rece
Monoton și indiferent al realității
Din lumina lor, se vede umbra morții
Și timpul care — când nu gonește —
Așa de greu trece. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Credință statului degeaba //
Discuție în livadă la cireșe, undeva în județul Iași.
— Da ce faci, Costache? Cosești azi duminica?
— Păi ce să fac? Azi am timp de livadă. Toată săptămâna muncesc. Când să cosesc?
— E duminică. E păcat!
— E păcat mai mare să stai și să nu muncești. Avem timp să respectăm duminica și zilele libere.
Jumătate de oră mai târziu.
— Costache, nu ai terminat de cosit?
— Mai am, mai am...
— Ai văzut că a trecut preotul cu 15 culegători? Da, aparent și el lucrează duminica. Ce îți este și credință asta...
*(more or less e true story. bunicii au livada la vreo 60 km de Iași. îmi pare cam sec textul și nu lam făcut public nicăieri. așa că să fie a redditului fabula asta)* | null | null | literature, art | arts-oriented |
Antihrist // Antihrist
Groaza sfârşitului lumii
cutremură minţile smerite,
obişnuite altminteri să senchine
icoanelor din bucătărie
iertătoare cu muştele care le lasă pe sticlă dejecţii
după un ospăţ pe furate,
milostive cu aburii grei de grăsime
din carnea învelită în maţe de porc.
Căci numai un zeu cu totul străin
ar putea să dorească pieirea dea valma,
să uite că are să cadă pe rând
în lumânarea aprinsă la capul mortului,
sfinţindui ochii căzuţi în orbite
şi cântecul bocitoarelor,
care răcnesc celor vii
pătrunderean odaia tăcerii,
ascunsă de toţi.
Şi străin, Antihrist,
este omul lămurit întrun foc din afară,
în cuhnia fără bucate,
până ce devine rău deloc rostuit.
Pe el îl cunosc şi minţile fine,
copiii ce se visau adesea aleşi
şi cu greaţă primeau
strachina unsuroasă de carne.
Îl auzeau în vremea cinei lor trădătoare,
cum împroşca sudalme
prin gurile băieţilor mari,
care ştiau de bună seamă cei viaţa,
stricând cu picioarele lungi
leagănele celor mai mici,
atinse bolnav de rugină;
îl miroseau fumând ţigări cu fumul tăios,
însoţit de beţivi zgomotoşi,
împleticiţi seara pe drumuri,
dar reuşind să strivească totul sub tălpi,
urinând peste delicata pudoare,
din rozul căreia se puteau împodobi
file de preţ în cartea destinului.
Sar încuia în dormitor,
unde să plângăn neştire,
cum au făcuto ca prunci,
înveninând scutecul alb,
dar se trezesc şi acolo sfârşiţi,
căci tremurândule membrele calde,
află că nu sunt ai lor.
Iar prinţesa zidită în turn
trebuie numaidecât să coboare,
căci i sa înălţat până la creştet
tăcerea deacolo,
ba până şi zeii cu spatele
i se perindă nepăsători pe la geam,
o lasă aşa,
neîncepută şi fără poveste. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Aripi // La apariția lor, unii zboară
Își deschid larg aripile și se ridicăn văzduh.
Alții se feresc că doară
Nu se merită chinul săși ridice vreun puf.
Iar restul seaproprie, încredere chioară,
Speră cumva săși umpleal lor burduf.
Întrun final, se merită riscul
De a suferi pentru o stare de bine?
Să mergi înainte cu pliscul
Spre minciuna ce promite lucruri fine? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Amalgam // Iubire, perdea frumoasa
Cusuta cu ata groasa
Matase subtire
La inima se tine
Puzzle in cutie
Urata imprastiat
O data rezolvat
Fericire tie
Pe bucati, urate parti
Cu defecte rasfirate
Stramb acolo, frumos dincolo
Dar frumos in unitate
Prin ochii ei orbeste mutul
Si se mira amaratul
Cum de zeii dezbinati
Au lasat pacest paman
Leacul unui mohorat | null | null | literature, art | arts-oriented |
Valsul Ploii // Stau... stau și mă las purtat de mana cerească
Norii o eliberează, iar eu mă contopesc cu natura
Întrun dans lent, însă ochiul urma să zărească
Că în depărtare Soarele își arăta curbura.
Mă înfrupt cât pot din calmul naturii,
Mă bucur de liniștea ce camuflează omenirea,
Căci un răgaz e, oferit făpturii,
Oferit omului săși dreagă gândirea.
Și gândurile dispar, trupul conduce valsul,
Iar fiecare strop ce pe el îl atinge
Nu e decât un ecou, reverberează pulsul,
Pulsul palid, pulsul ce se stinge.
Refuz să dau drumul, continui să dansez
Cu stropi frumoși de ploaie, stropi ce se răresc,
Tot fug să nu pierd, tot trupul mil lansez
Întrun efort futil săncerc să mă trezesc. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Iubitul // Iubitul are cea mai privilegiată poziție în inima ei. Primește tot ce e mai prețios de la ea, ca un om ce stă pe vârful cel mai proeminent al unei stânci: precum vântul pe obrazul său așa e și mângâierea palmelor ei, precum stropii de ploaie pe vârfurile buzelor sale așa e și sărutul ei, precum fiorii de pe spatele său așa sunt îmbrățișările ei. Dar iubitul e totodată în cea mai riscantă poziție: doar un pic dacă e neatent riscă să cadă de acolo și să sfârșească în rândul foștilor iubiți. Un cadavru strivit pe stâncile nepăsării, uitat în trecut și fără speranța de a se mai putea întoarce vreodată pe culmile iubirii ei. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Circul // Circul
Ucigaşul femeii a izbutit să fugă,
sa ferit de mâna răzbunătoare,
de paznicii legii căzuţi în picioare din cer,
ce nu trebuie să mai spună o vorbă
de sub mustăţile groase,
căci ştiu judecata.
A fugit petrecând peste câmpuri
caravana de circ,
îl ajută râsul acrobatei,
uitânduşi astfel suspendarea pe boltă,
şi devine amantă pe drum
a claunilor careşi leapădă haina pestriţă,
iar lesne, cu pantalonii în vine,
îi mărturisesc dragostea
în geamătul lipsit de ruşine.
Jonglerii învârtind greutăţi care uită căderea
învaţă încă mai bine
cum iubirea şi vina pot fi jucate,
iar magicianul cu mănuşile albe
ştie, ticluind judecăţi,
să taie femei şi bărbaţi
fără urme de sânge
şi numai în glumă,
îi zboară departe din pălăria sa neagră
porumbei neatinşi de păcat.
Groaznica roată care altădată sfărâma osândiţii
stă prinsă acum de carul vopsit în multe culori,
veseliai sclipeşte şi sub întunecaţii copaci,
iar dear vorbi, maimuţambrăcată,
batjocorind hainele roşii ale ostaşului vajnic,
răspicat lar lămuri pe ucigaş:
„Stai! Tu nai nicio vină!” | null | null | literature, art | arts-oriented |
Flacăra // O flacără întunecată zace
Cu sclipiri de suflete chinuite,
Arde lângă călimară în pace
Și inspiră ideile dorite.
Mânat de acestea scriu
Și umplu repede hârtia
Cu aberații ce descriu
Viața dulce și mânia.
Continui și cu povesti
Cu monștri buni și oameni reci,
Ce nu vrei și nu dorești,
Mai mult decât opere seci.
Și când flacăra se stinge
Știu că pot să mă opresc,
Lumina soarelui matinge,
Iar eu ard și mă topesc.
Și mă scurg să ard și eu
O idee să devin,
Puternic voi fi mereu
Și mereu o să revin.
Off: Aștept critică constructivă =). Voi reveni săptămânal, dacă nu mai des, cu ceva ce scriu.
Edit ninja: greu cu formatarea... | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fără titlu // Am fost și eu în Ardeal
Peun soare dogoritor,
Mam oprit să șed oțâră
Lângă pinul păzitor.
Mă așez, mă uit spre cer,
Și când colo ce să vezi!
Bradul cemi părea banal
Avea trunchiul de metal;
Iau rămas câteva ace
Pentru păsări să se joace..
Smart City așa se face:
Omul și natura; pace.
^Inspirație: ^ | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sugestii si sfaturi pentru poezii // Hei!
Sunt poezii bune pe aici, si cu formate interesante, cum ati ajuns sa le scrieti asa? Ce proces aveti?
Eu citesc zilnic poezii si am mai postat pe aici (cu alt cont) dar nu sunt prea multumit de ele si as vrea sa aflu; pe voi ce va ajuta mai exact? Ati studiat asta sau o faceti dupa ureche? Cum alegeti rima si cum faceti sa nu va abateti de la idee? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cafenea // Când neam întâlnit eram întro cafenea.
Intrasem să mascund de grindină și ploi,
Șiacoloam întâlnit întâi privirea ta.
Afară, pe trotuar, stropi curgeau șiroi.
Când neam sărutat eram întro cafenea.
Co ceașcă de cafea în față aburind
Așterneam săruturi pe buzeleți arzând.
Afară, pe trotuar, soarele ardea.
Când neam despărțit eram întro cafenea.
Pereții au păstrat ultimul tău ecou
Șil țin acum închis precum întrun cavou.
Afară, pe trotuar, lumea se scurgea.
Când team revăzut eram la un cinema.
Abia team cunoscut, eram așa străini
Că doar neam salutat făcând ușor din mâini.
Undevantro sală un film nou începea. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Gând Nocturn // 1. Nocturn, aud cum țipă bezna,
Aștept lumina singur, trist și nemișcat.
Un gând nocturn tăcut mă cheamă iarăși
Iar lumean jurul meu sa întunecat
2. Nocturn, văd cum dispare luna
Și infinitul negru răsunăașa amar
Gonit de umbre șterse, alerg să îmi pierd urma
Și să revin, cumva, în refugiul meu mental.
3. Nocturn, mis mâinile de gheață
Mis ochii plini de fum, de lacrimi și lumini
De sus se lasă calmi gigantici nori de ceață.
Șiapoi prin ceața groasă, cu toții mis străini. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Crococeva // Uneori pare ca timpul a trecut
Ca un foc intro scorbura goala,
Repede, cald, singur
Poate chiar mistuitor, dacami permiti.
.
Incerc sa prind niste timp
Cu putinele fire de par albe.
Le fac carlig, le pun râme si learunc
cu lanseta
In valuri spumoase si apetisante
Si barca inoata prin spume
Si stau si plutesc pe marea timpului nostru
Ca doua oceane amniotice ale caror curenti
Se joaca dea matelencurcate.
.
Sub palaria de paie astept sa prind ceva
zvrrr senvarte mulineta. O apuc
Ceva ma trage incolo
Simi zboara palaria
Simi taie barca spuma apetisanta
Vad abis in fata ochilor
Vad si sfoara cum onghite mijlocul vartejului.
Ce sa lupt, cu cine, el e un vartej si eu sunt mic
Lasal sa ma traga, poate e palpitant.
.
Parca am cazut cateva nopti sau cativa ani,
Nu mai stiu nici eu.
Stiu doar ca mam trezit intro zi gol pana la gat
In niste apa intre niste pereti transparenti
Cu tot felul de familii de crocodili
Cu haine si tot tacamul
Care ma priveau curiosi si isi faceau poze cu mine.
.
Imi dau de mancare
Ma curata
E ok.
Tot ce pot sa fac e sa astept.
Sa nu ma manance crocodilii
Sa nu ma inec
Sa vii sa ma iei deaici. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Premisele lamentării // Naivitate alienată,
Cinism.
Idealism pervertit,
Fatalism.
Să ne afundăm cu toții
în dulceaamară melancolie
A renunțării.
Să acceptam că nimeni și nimic
nu are nevoie de noi.
Dacă contești, devii inamic.
Să acceptam că statul
e condus mai bine fără noi.
Doar cel mai bine știe partidul.
Să primești minciuna și umilința
Ca un contur al limitelor tale.
Partidul iți definește ființa!
Lamentarea ca sechelă...
Nu vom mai scapa,
Până lanțurile minții
Zală cu zală nu vor crăpa. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Noapte bună // Când fu trezit de pisica ce își freca capul de obrajii lui soarele deja îi inundase garsoniera cu razele sale, încălzind camera până dincolo de limitele suportabilului. Porni aerul condiționat, se ridică din pat și luă calea băii unde dădu drumul la maxim robinetului și, în timp ce aștepta apa caldă să ajungă de sub bloc până la etajul cinci, eliberă zgomotos tot ce acumulase peste noapte în vezica urinară.
Era deja 8:50, însă din fericire lucra în IT, așadar șefii nu erau deloc stricți cu programul de muncă. Făcu rapid un duș fierbinte, se spălă pe dinți, se șterse, se îmbrăcă, culese mizeria pisicii întro pungă de Mega Image după care ieși din casă și chemă liftul, timp în care aruncă punga în ghena de gunoi.
Se urcă în mașină, navigând cu aceasta prin aglomerația urbană până la sediul locului său de muncă. Acolo ziua începu obișnuit, cu o doză de Coca Cola în loc de cafeaua de dimineață, cu o scurtă privire aruncată tichetelor adunate peste noapte de la colegii din SUA, apoi câteva minute de relaxare pe balcon.
Se așeză la birou și începu să lucreze, alternând momentele când scria cod cu momentele când pierdea vremea pe Facebook și Reddit. Din timp în timp verifica aplicația de banking de pe telefon astăzi era ziua de salariu. Un salariu frumușel, sub media vesteuropeană, dar care tot stârnea invidia cunoștințelor. Afară soarele strălucea iar natura reînvia sub căldura primăverii. Își însoți colegii pe balcon, "la o țigară", deși era nefumător. Înapoi în birou. Cod. Build. Reddit. Run. Facebook. Run. Era doar o zi obișnuită, o zi de salariu, o zi grozavă, la fel ca și toată viața lui, și nimic nu putea să strice asta.
Bum! O bubuitură puternică îl trezi din somn. Pe lângă podul sub care se afla vântul începu săși facă de cap cu gunoaiele din jur. Pe deasupra mașinile treceau zgomotos iar pe lângă ele pietonii se grăbeau să scape din calea furtunii care se apropia. Fulgere albăstrui luminau din timp în timp împrejurul podului, urmate de tunete înfundate. Pleoscăi din gură, trase geaca de fâș care îi acoperea picioarele mai înspre el iar de sub ea scoase o sticlă neetichetată de plastic cu votcă din care sorbi cu atâta sete încât îl făcu să tușească sub tăria băuturii alcoolice. O ascunse bine la loc și, așezânduși grămada de bluze pe care o folosea drept pernă, se puse la loc să doarmă. Nu de alta, dar peste 10 minute avea *call* cu clienții din SUA. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Interviul // scuze pentru paragrafele lungi, e greu cu formatarea pe reddit.
Marc se află în bucătăria unei mari companii producătoare de produse electrocasnice. Bucătăria servește și ca sala de așteptare, trimis acolo de o domnișoară drăguță dar cam agresivă de la recepție, Marc sa așezat la masa goală pe un scaun gol așteptând să fie chemat de cineva de la Resurse Umane pentru interviul care va decide soarta sa de potențial viitor Agent de Vânzări CM+T. Oamenii ies și intră în bucătărie, majoritatea pentru ași turna cafea, din spusele multora ce pare de fiecare dată din ce în ce mai proastă. Marc refuză politicos orice propunere de cafea sau ceai a posibililor viitori colegi. El încearcă să zâmbească cât mai mult, săi salute pe toți, pe cei tineri cu bună ziua, pe cele nu chiar cu sărumâna.
O domnișoară drăguță (alta decât cea de la recepție) intră în bucătărie și îl poftește pe Marc în biroul Directorului de Resurse Umane. Marc se ridică luânduși mapa de pe masă și o urmărește pe hol, apoi pe niște scări, drumul oferind o priveliște pe care Marc refuză să o privească. E 9:30 dimineața și mâinele îi sunt deja transpirate.
Directorul pare surprins săl vadă. Marc speră că nu va trebui să dea mâna cu el. Directorul îi spune cum îi respectă pe cei ce se trezesc de dimineață și faptul că el, Marc, a ales să vină de bunăvoie dimineața deja îl pune întro poziție favorabilă în ochii săi, ai directorului. Pereții cabinetului sunt vopsiți în galben, culoare interesantă ce în contrast cu parchetul maro închis și părul blond al ocupantului dă camerei un aer de incubator. Pe peretele deasupra biroului de director al directorului stă celebrul tablou cu câinii jucând poker, doar în varianta cu pisici. Aerul condiționat bâzâie în lipsa geamurilor deschizabile.
Directorul îi face semn să stea jos pe scaunul pe care lăudânduse spune că la obținut după rezultate foarte bune pe anul trecut. Marc nu știe dacă asta a fost o glumă și dacă trebuie să râdă sau nu așa că doar dă din cap aprobator. Directorul zâmbește. Marc nu vrea cafea. Nici ceai. Pe masă sunt împrăștiate multe hârtii pe care directorul le adună aleatoriu și le așează în dreapta sa scuzânduse că sunt documente importante pe care Șeful Mare trebuie să le semneze, dar cum Ș.M. e foarte des plecat în străinătate – și aici face o pauză să menționeze că și angajații sunt trimiși în străinătate la cursuri și traininguri – nu a avut când să le ducă.
Dar să trecem la lucruri serioase spune el punânduși mâinele în piramidă cu coatele pe masă. Dar Șeful Mare e doar un șef mai mic în fața acționarilor, ei sunt cei mai importanți, în fața lor răspundem cu toții. Experiență anterioară? Nare nimic, pentru poziția asta nu cerem experiență, cel mai important e să vrei să faci parte din compania noastră. Unul din acționari, a citit directorul de HR întro revistă, șia cumpărat o insulă. Și lui îi place filozofia, directorului. Marc rezistă tentației săl întrebe textele cărui filozof îi plac. Limbi străine? Foarte bine, compania noastră e multinațională și unele rapoarte trebuiesc scrise în engleză, mai ales cele anuale care ajung la sediul central. Marc dă din cap. Ce vă place la compania noastră? Suntem foarte cunoscuți în lume. De ce doriți să vă faceți vânzător de tigăi? Marc îi răspunde că presiunea societății și circumstanțele economice îl forțează să lucreze nu în domeniul studiat ci în domeniul disponibil. Directorul îi spune că va fi un vânzător de tigăi foarte bun. Important e să săl faci pe client săși dea seama, zice, să realizeze că o singură tigaie niciodată nu e de ajuns. Oamenii grași, a arătat un studiu, preferă paradoxal să nu cheltuie mulți bani pe ustensile casnice, calitatea mâncării nefiind importantă pentru ei. Marc dă din cap. Un alt studiu a arătat că 70% din oameni cred că tefal e denumirea metalului din care se fac tigăile. Directorul își exprimă nedumerirea în necunoașterea oamenilor a realității din jurul lor, el gesticulează circular cu degetutul arătător lângă ureche atrăgând atenția asupra unor caractere care mai există în lumea asta ocupați cu colecționarea tigăilor cu sutele, da, așa ceva chiar există.
Marc îl întreabă dacă munca lui implică statul la birou, arătânduși preferința pentru stilul mai pasiv de lucru. Directorul imediat îl întrerupe spunândui că viața unui agent de vânzări e 80% în magazine, supermarketuri, firme de distribuție, instituții gastronomice – terenul cum se cheamă în Limbaj. Marc transpiră în jurul gâtului din cauza nodului prea strâns al cravatei tatălui său făcut de mama sa. Directorul îl întreabă unde se vede peste cinci ani cauzândui un blocaj mintal. Chiar nu are ce să zică pentru că nu sa gândit. Și totuși unde? Care e răspunsul corect? Răspunsul corect e vânzând mai multe tigăi. Directorul îi spune o poveste despre un tânar care în urmă cu 8 ani a venit direct de pe băncile facultății cu ambiția să lucreze pentru o companie multinațională și aflat față în față cu directorul de pe atunci de HR, pronunțat haș ăr, a fost întrebat unde se vede peste 5 ani și ambițios cum era acel tânăr ia spus că se vede în scaunul lui, al directorului. Ghici cine era tânărul ăla? O lacrimă din transpirație se scurge mult prea încet pe fruntea lui Marc. Directorul apreciază sinceritatea și ambiția mai mult decât orice alte calități. Marc nu știe ce apreciază. Întâlnirea asta e ca o ședință de acupunctură.
Directorul zâmbește mult prea mult.
Pe biroul său toate pixurile au capacele negre. Marc își cere scuze dar trebuie săși dea sacoul jos. Directorul scoate o tigaie din birou pe care io întinde lui Marc. Simtei lustrul. Așa. Denumirea corectă pentru teflon e politetrafluoroetilen. Tigaia face 60% din omletă spune directorul zâmbind. Pune mână pe mâner. Dacă era din metal se încălzea, plasticul nu e conductor de căldură. Marc nu la întrebat nimic. Cămașa sa ușor ușor se îmbibă. Directorul se ridică în picioare încă ținând tigaia în mână și iese în mijlocul biroului. Marc se întoarce cu scaunul la 90 de grade săl vadă în reflecția geamurilor. Voi fi sincer, spune directorul scărpinânduse cu tigaia la ceafă, avem câteva probleme în companie mai ales cu vânzările, știi, zice el cu tonul vocei ca de la tată la fiu, am impresia că unii chiar habar nau să vândă. El face câțiva pași prin cameră gesticulând cu tigaia. Am făcut cerere de trei ori să le fac niște cursuri, săi învăț cum se face meseria asta, cu tehnici cu strategii, dar am fost refuzat. De afară se aud țipetele cuiva foarte supărat despre ceva în legătură cu hârtii. Dar se va schimba totul cu timpul, continuă directorul, nu putem merge la fel mereu, nu? Da. De la etajul cinci al clădirii de birouri se vede etajul trei al blocului de visavis unde o femeie în vârstă scutură covorul de peretele exterior al balconului. Dacă te angajez să știi că voi avea așteptări de la tine. Pari băiat serios și nu vreau să mă dezămăgești. Marc îl întreabă despre cuptoare cu microunde. Directorul îi spune că baza sunt tot tigăile și dacă ar fi după el compania ar trebui să se axeze mult mai mult pe tigăi, cuptoarele nefiind cumpărate în cantități mari pentru că rezistă mai mulți ani, plus mulți oameni, mulți dintre ei inconștient, suferă de radiofobie – frica de obiecte ce emit radiații menționează Directorul. Da, chiar există. Ceea ce îi diferențiază pe ei să zicem de arahnofobi e că arahnofobii nu vor milita pentru distrugerea în masă a păianjenilor, ei se doar ascund. După expresiile feței și ignorarea telefonului care tot sună directorul dă impresia unui om căruia îi place să vorbească mult cu persoanele îndeajuns de disperate săl asculte. Importante sunt tigăile. Directorul se așează pe scaun punând tigaia între el și Marc. Să trecem la ce e mai important spune el zâmbind. Banii. Marc pentru a doua oară nu are absolut nici un răspuns. E la atitudinea dumneavoastră. Atitudinea mea îți dă zero lei spune directorul arătând două zerouri cu degetul arătător plus mare al ambelor mâini. Marc speră că el glumește. Glumesc, spune directorul, doar aștept de la angajații noștri o doză de ambiție, știi e plăcut să vezi un tânăr luptânduse pentru ceva, săl vezi cu un scop, cu sclipire în ochi. Dar lăsând totul la o parte spune că îi înțelege atitudinea umilă, totuși e primul său job și nu iși permite să facă jocurile. Important e să știe unde merge că în vremurile noastre nu e ca pe vremuri, acum oricine poate să ajungă oriunde și să facă orice, oportunitățile sunt altele pentru tinerii din ziua de azi. Acum e momentul să faci ceva în viață, să ajungi undeva. Marc îl aprobă. Și totuși unde te vezi peste cinci ani? Hai să zicem trei. Nu știu dacă e răspunsul corect, începe Marc, dar imediat e intrerupt spunânduise că nu există un răspuns corect, orice răspuns din partea sa e corect, dar zice Marc, atunci răspunsul corect în contextul nostru, că sigur îi spune, dumneavoastră vă așteptați de la mine să zic că mă văd urcând pe scara ierarhică dar nu foarte sus cât să pun poziția altora în pericol, deși nu ăsta e răspunsul meu pentru că sincer nu vreau să urc nicăieri, tot ce vreau momentan e să scap de doza zilnică de dutelamuncă a părinților, tot ce vreau e să am timp să citesc, să mă ocup de lucrurile de care întradevăr îmi pasă, în cazul nostru nu de tigăi. Directorul spune că în timp ajungi să te îndrăgostești de tigăi, de cuptoare cu microunde nu.
El sapă prin hârtii până găsește o mapă albastră pe care io întinde lui Marc. *Ghidul Cumpărătorului de Cuptoare cu Microunde, ediția VIII, editura Electrocăsnicia*. Toți măcar o dată trebuie să citească asta spune directorul foarte serios. Hârtiile răsfirate lasă descoperită *Muncă și Sânge: Top 10 Metode Pentru a Ajunge un Manager de Sucess!*. Artera temporală superficială a lui Marc începe să emită SOSuri.
Marc simținduse ca un școlar se scuză pentru a merge la toaletă în fața oglinzii căreia se uită în propria sa reflecția crudă, anemică. El se dă cu apă rece pe față udânduși în proces sacoul. El nu înțelege dacă directorul chiar îl place sau asta e meseria lui să fie așa, să arate oamenilor cât de neimportanți sunt acum și cât de importanți pot fi odată ajunși în companie din poziția sa de superioritate ierarhică. Marc se șterge cu hârtie igienică pe sacou și se întoarce înapoi în birou unde directorul, cu receptorul până la urmă ridicat în mână și cu spatele sprijinit pe scaunul lăsat, pe peretele măzgâlit de spătarul din piele neagră, urme ca un fel de dungi negre orizontale ce încep din același trunchi și se ramifică în dungi mai subțiri de la frecatul constant al scaunului ce pe peretele gălbui al biroului arată câtuși de inestetic cu putință. Marc își cere scuze tăcit încă o dată dând din cap și strângânduși buzele, directorul răspunzândui cu o mână delasatoare că nu e nici o problemă, adăugând apoi printro mimică exasperantă a feței că ia parte la o convorbire plictisitoare, aparent cu cineva căruia i se adresează cu băbăiatule sau doar bă. Convorbirea mai durează câteva minute timp în care Marc își suflă sub palmă în sacou sperând că se va usca mai repede. Directorul pune receptorul și după un moment de stat în poziția gânditorului spune cum majoritatea din companie sunt niște incompetenți și că dacă ar putea ar face el tot dar nui permite timpul, el directorul de HR fiind deja ocupat cu probleme foarte importante. Dar nu contează, se scuză el, principiul 8020 funcționează peste tot, unde 80% din muncă e făcută de 20% din angajați, el fiind cel puțin 17% din 20% după cum singur se confesează, adăugând că, speră el, Marc i se va alătura în procentajul productiv, pentru că e foarte important să te aliezi cu cine trebuie, oricât de colegi suntem noi trebuie să știi cine vrea să te sape. Așa en tenis. Marc zâmbește. Și mai important e să nuți faci relații amoroase la birou spune directorul dezgustat, uite cum iam avut pe unii porumbânduse pe aici timp de doi ani, până la urmă sau căsătorit și au făcut un copil și eu am rămas fără cea mai bună economistă pentru un an, apoi ea sa întors din maternal, a stat două luni și iar copil. E incredibil. El? Normal că mai lucrează aici, un băiat de la logistică, fericit el așa că îmi face probleme.
Toți angajații trebuie să știe, să cunoască regurile de comportament în cadrul unei companii, mai ales a unei companii serioase ca a noastră, e păcat să le tot dau bani din bugetul meu pentru ceea ce vor regreta peste 16 ani, nu? Marc își dă seama că discuția, sau mai bine zis monologul interogativ cu d. HR., sa terminat de când aștepta în bucătărie, totul e clar acum. El continuă să zâmbească. Directorul își aduce aminte că nau stabilit salariul. Cum zero lei? Marc îi spune că vrea să lucreze pentru zero lei, prestigiul companiei îi este de ajuns. De ajuns pentru ce? Răspunsul corect e pentru a mă hrăni cu el. Directorul spune că nu înțelege, Marc îi răspunde că totul e simplu. Dar. Dar. Credeam că. Arătați niște curaj, dle D., angajațimă pe gratis sunt sigur că există undeva un premiu și pentru asta. Ca bonus, deși, spune Marc, bănuiește că nu iau trecut niciodată lui, directorului, frisoanele vinei prin piept, nu se va simți vinovat pentru angajat, el singur, chiar el, atât de prost încât vrea să lucreze pe gratis hrăninduse doar cu prestigiul companiei. El angajatul vrea să se lupte pentru companie, să se asocieze cu măreața cauză a companiei de ai face Celui Mai Mare Șef cât mai mulți bani, săl scalde în bani. El vrea doar să fie cât mai aproape de Șeful Mare, vrea să poarte steagul companiei peste tot unde se duce. Vrea să fie mândru că face parte dintro asemenea companie al cărei acționari își cumpără insule. Marc e over over dramatic cum iar spune chiar el cuiva ce se comporta ca el acum. El e mândru pentru 6 milioane salariu. E mai mult decât merită. El vrea să zică nu, nu mai avem hârtie și pixuri, tuturor colegilor care îi cer așa ceva, motivând că sa terminat papetăria și că nuși permite compania de fiecare dată când el, angajatul, vine să ceară tot felul de obiecte de care abuzează și consumă precum cicliștii calorii.
Să vândă tigăi arzătorilor de omlete ca șefii să se plimbe cu mașini placate cu aur. Dar oare ei, domnule director, au ținut vreodată o tigaie în mână? Pe bune, credeți că ei mai folosesc cuptoare cu microunde? Fața directorului e între stupefacție și curiozitate. Marc se ridică de pe scaun aruncânduși sacoul încă ud peste umăr. El se simte victorios, a făcut ceea ce trebuie. Directorul zâmbește din scaunul său. Mâinele sale se ridică de sub masă și întro mișcare bruscă bat una în cealaltă, ecoul aplauzelor sărind prin toată camera. Bravo. Atât curaj și sinceritate. Un vânzător excelent, mați făcut să înțeleg că brandul dumneavoastră personal implică multă libertate și gândire nonconformistă, nu sunteți ca toți ceilalți, îi spune. Potențial e cuvântul repetat. Oameni ca tine ajung directori. Marc îi spune că na înțeles nimic nici el nici dl D.. Dar nu contează. Pentru un asemenea discurs îi va aranja un interviu cu directorul mare, poate cine știe îi va găsi un loc mai bun, că pentru un vânzător gândește prea mult. Defapt are o idee mai bună, îi spune directorul. Umărul drept al lui Marc e greu și ud sub greutatea sacoului. Directorul e entuziasmat și mișcările lui devin mai rapide. În fața monitorului directorul expresiv caută ceva, el îi spune lui Marc să stea jos că încă nau terminat că de o viață așteaptă un om ca Marc, un om cu capul pe umeri, un om care crede în ceva și e gata săi înfrunte pe toți pentru viziunea sa. Un om sigur și onest. Stai jos îi mai spune odată. Prin corpul lui Marc curge ciment și morfină. El simte că e întrun joc de tragere a frânghiei și echipa sa pierde, fiind foarte aproape de băltoacă cu noroi din mijloc. El se așează mai mult pentru că nu știe ce să facă. Directorul zâmbește că a găsit ce a căutat, doar două minute mai durează. Un om ca dumneavoastră mai rar, îl mai asigură odată. Când eu am venit în companie, continuă directorul, totul era așa... vag și incolor, dar el, directorul, cu experiența și viziunea sa a făcut ca totul să fie cum trebuie, de când e el în companie au fost angajați numai oameni de o anumită valoarea și statut pentru că el nu dă rateuri și se pricepe la oameni; mai ales la cei în căutarea primului loc de muncă după ce au terminat facultatea, zice, și ei se împart în două, sunt cei care își continuă drumul normal și logic după facultate, și anume angajarea care e doar firescul și rezultatul celor patru sau câți o fi ani de studiu, și mai sunt cei care se trezesc că prin anumite circumnstanțe cum ar fi lipsa banilor sau aranjarea de către o rudă sau prieten – pilă cum i se spune – a unui locuț călduț se trezesc aici, în locul călduț. Acum el, directorul, știe că a doua categorie se împarte în mai multe subcategorii că doar nu poți săi bagi pe cei care vin din lipsa banilor cu cei care vin din pile în aceeași tigaie, dar scopul e același și toți ei din a doua categorie sunt mai puțin motivați ca cei din prima, însă, multe studii au arătat că cei din urmă cu timpul îi vor depăși pe cei dintâi pentru că iși vor da seama ca asta trebuie să facă, că nu au o altă ieșire, că trebuie să muncească, și atunci apare o explozie de performanță printre cei din a doua categorie specifică mai ales anilor doi și trei de muncă. Și cum el, Marc, e clar că face parte din a doua categorie, în subcategoria celor care vin din presiunile cuiva, și anume a părinților, directorul e convins că dupa un an Marc va fi cel mai performant angajat, mai ales pentru că psihologic vorbind el va dori să le arate părinților că e competent și mai bun decât credeau, săși omoare tatăl, cum se spune, și tații se omoară doar prin mândrie.
Marc nu e sigur dacă ceea ce aude e pe bune sau i se pare. Directorul apasă pe mouse și din imprimanta din spatele său ies două hârtii. El le ridică, se uită atent peste ele urmărind cu degetul arătător fiecare linie. Hârtiile ajung în fața lui Marc. Pe prima scrie Contract de muncă. Directorul zâmbește. Doar ia spus că e serios și că îl consideră pe Marc un om cu foarte mult potențial. Postul se cheamă Director adjunct pe Resurse Umane, salariul începe la șaișpe milioane cincisute net, cu posibilitate de mărire după o jumătate de an la douăzeci. Directorul îi mai spune odată că e om serios. În gâtul lui Marc se formează un mare deșert. El își plimbă limba în gură pentru a forma mai multă salivă. Atâția bani pentru el sunt o avere, nici părinții împreună nu fac atât, se gândește. Doar semnează la angajat îi spune directorul. Mâna lui Marc tremură dar nu e un tremurat obișnuit, ci unul sincron cu pulsul – peste 110bpm – ce vine în valuri apoi pleacă. Directorul îi întinde stiloul său auriu. Vacanțe, călătorii, teambuildinguri la munte. Suntem un colectiv tânăr și ne dezvoltăm pe verticală și orizontală, nu trebuie săți fie frică, vei fi primit cu brațele deschise. Fișa postului o facem după, nu e nici o problemă, ne gândim împreună ce știi să faci și ce ai vrea să faci, pe ce vrei să te specializezi, sincer îți spun, spune directorul, nu credeam că voi găsi o persoană potrivită pe care so iau sub aripa mea, să fie protejatul meu, moștenitorul. Explicația directorului e că el a gândit o strategie pentru companie pentru cel puțin 10 ani, dar e și el conștient că sunt slabe șansele ca el să prindă expansiunea teritorialcomercială, așa că singura soluție e să găsească un om care săi ducă valorile și viziunea mai departe. Din stilou reflexia lui Marc e convexă și gri. Împreună putem să facem treabă, să schimbăm lucrurile, nu asta vrei? Să schimbăm cum gândește lumea, să schimbăm valorile anacronice ale companiei, să aducem standarde de calitate înaltă, să adunăm oamenii la teambuildinguri, să legăm prietenii. Doar asta e important, nu? Să fim prieteni, colegi, să ne respectăm. Doar semnează acolo și te vei gândi după dacă ai făcut bine sau rău, măcar încearcă. Încearcă să vezi dacă e pentru tine sau nu, încearcă să trăiești și tu ca oamenii pe care îi critici sau vrei săi salvezi. Încearcă să faci ceea ce alții fac din motive pe care tu nu le înțelegi. Împreună vom schimba lumea. Petele de transpirație de pe cămașa lui Marc au forma Australiei, ca trei Australii mai mici una sub alta. Stiloul e rece în mâna sa. El apropie foaia și cu o mișcare își semnează numele pe linia continuă. Se simte mai ușurat. Poate va lucra o lună sau două, cât să strângă niște bani iar apoi vede el ce face, poate se apucă să facă cursuri de prim ajutor, sau poate face un master. Căldura din corp o simte ca pe o supă fierbinte infulecată după o zi rece de iarnă. El îi întinde stiloul directorului iar acesta zâmbind îl ia și îl așează înapoi în buzunarul de la cămașă. Directorul aplaudă. Luna viitoare voi avea bicicletă, se gândește Marc. Directorul se ridică în picioare și ia hârtiile din fața lui Marc. El se uită peste ele, apoi cu o mișcare le rupe în două, apoi în patru, apoi în opt, până contractul de muncă se transformă în confetti. El râde, apoi îl poftește pe Marc să iasă dracului afară. Mulți copii proști pe lumea asta doamne. Mulți. Hai că am treabă, dute și mergi si lasăne, spune el lasânduse pe spătarul scaunului, dar niciodată, **niciodată**, să nu uiți care îți este prețul. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Viitorul // Printre urletele și disperarea
Nemulțumirii cea de secole,
Printre doinele și nedreptatea
Rănii cea de secole.
Unde munții dorinței se ciocnesc
De marea indiferenței.
Unde virtutea apusului se încleștase
Cu mecanismul orientului.
Unde angoasa realității,
Printre minciuni va domni.
Unde adevarul irelevanței
Peste vise va stăpâni.
Acolo se va naste nația română,
Lepădată de balcanism și mizerie,
Cu adevărul în centrul ei! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Invata a muri // E usor sa mori in ziua de azi.Mediul inconjurator e plin de mecanisme ce iti pot pune capat zilelor in sute de feluri:accident de masina,inec(la piscina sau in propia cada,daca suntem destul de ambitiosi),crima(te jefuiesc niste hoti in ziua in care tiai luat bonurile de masa si te lasa intro balta de sange fara sa spuna un " multumesc" ,ce banditi!!)etc.Toate sunt executate de amatori,care nu au auzit ca moartea are nevoie de un preludiu,phah,ucenici fara scrupule.
Obiectivul meu este unul simplu:vreau sa educ masele,sa le arat cum se moare cu adevarat,sa adaug putin șarm in arta de a muri,putina pasiune.Cum presupun ca sunteti nerabdatori sami auziti sfaturile,voi trece direct la subiect.
Moartea este un lucru fragil,nu poate fi grabit,nu poate fi tratat cu superficialitate.Pentru a muri cum se cuvine,un individ trebuie sasi educe psihicul sa mimeze un stadiu premortem,un fel de degradare a spiritului daca doriti sai spuneti asa,mie imi place sa o numesc " DEPRESIE".Depresia reprezinta o unealta incredibila si este pensula care ofera conturul unei experiente premortem .
Cum putem fi depresivi?usor,trebuie sa va intrebati cei in neinregula cu dumneavoastra si deja dupa 3 defecte(majore,cum ar fi o predispozitie pentru canale de stiri stupide sau cupoane de reduceri) va puneti latul la gat,sau,porniti pe acest drum.Un lucru trebuie considerat totusi,depresia pe care o “porniti” trebuie alimentata continuu cu suferinta si frustrare,altfel,isi va pierde din esenta,se va dispersa si,in cel mai rau caz,vindeca.Pentru a evita vindecarea depresiei,trebuie sa practicam o stare de alerta constanta in care respingem orice fel de gand pozitiv sau ,ne inducem ganduri negative,cum ar fi:”nu ma bagat mama in seama cand eram mic,mor fara atentie” sau”mie dor de zilele in care ma batea tata cu franzela pe spinare” sau “oricat as incerca ,nu pot sa scap de cosurile din nas,ahh,ce oroare,vreau sa mor!!”.
De asemenea,in timpul perioadei depresive,trebuie sa ne ferim de toate aspectele pozitive ale vietii,inclusiv persoanele care ar dori sa ne ajute folosind pretextul prieteniei si sloganul” viata ta conteaza” sau “nu poti muri pana nu ne lasi apartamenul in mostenire”.Astfel de persoane ne vor pune bete in roate,si ne vor impiedica in realizarea obiectivului nostru.Din acest motiv,asigurativa ca,inca din copilarie,sunteti fiinte antisociabile sau nesuferite,sau ,promitetiva ca o sa deveniti astronaut cand veti fi mari ca apoi sa fiti atat de dezamagiti de faptul ca ati ajuns sa fiti casier la Billa fara a va duce visul la implinire incat sa va sinucideti numaidecat.
Am vorbit despre depresie,acum o sa vorbim despre felul in care ne luam viata.Vedeti dumneavoastra,nu conteaza felul in care alegem sa murim,ci care este modul nostru de a ne intamplina moartea.Chiar daca suntem echipati cu o depresie severa,delicioasa si savuroasa,nu inseamna ca vom muri ca la carte.Este un detaliu important care decide daca o moarte a fost grandioasa sau stupida...expresia faciala.
Nu dorim sa trecem in marele inert cu limba scoasa afara si ochii privind cu regret catre tricoul de tirist pe care am ales sal purtam in ultimele noastre clipe .Este greu sa mentinem o expresie faciala demna in momentul in care suntem supusi la durerea unei lame de cutit spre exemplu,de aceea,trebuie sa exersam pe corpul nostru,sal calim pentru acest moment gradios.O data pe zi,folositi o lama pe incheietura mainii,sau,daca va plac senzatiile tari,incercati sa va uitati in portofel si sa numarati banii care au ramas dupa ce ati plati toate utilitatile garsonierei.Asta da durere!
Cand dorim sa murim,trebuie sa oferim un memento celor care ne vor descoperi cadavrul ,un fel de mesaj in care le comunicam motivul mortii,sau “Nu miam spalat lenjeria,umblati cu grija!!!”.Acest motiv trebuie sa fie clar,concis,si sa ofere o imagine de ansamblu asupra mortii dumneavoastra,sau,puteti scrie”imi cer scuze,planuiam sa mor in inecat,dar nam avut bani sa merg la mare,asa ca am ales sa mor inecat in chiuveta”.Moartea nu cunoaste termenul de “scump” sau “buget limitat”.Daca nu am murit unde am dorit nu este o catastrofa,pana la urma,intentia conteaza.
In ultima instanta,nu trebuie sa uitam sa ne simtim bine cand murim,pana la urma,facem ce ne place,sa savuram momentul si sa ne admiram opera de arta pe care am creato.... o moarte ...ca la carte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Martie // Să numi iei luna Martie căci tot ce am e ea
Sămi spulbere zăpada ceatâtea luni de iarnă
Sa așternut cu fulgii, și grea e această nea
Ceascunden albă robă sfârșitul meu de toamnă.
Ci iami mai bine luna în care vei pleca,
Lipsită de regrete, pășind spre nicăieri,
Lasămi mie Martie, final de iarnă grea,
Mereu sămi amintească de foste primăveri. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Ard // Ard în flăcări
Singur, mut,
Sufletul mi sa umplut
Cu cenușă.
Ard pe unda apei moarte,
Ard în umbra crucii sparte
Ard pe vârful efemer
Înger, aripilemi gem…
Demon, colții sau tocit
Demiurg, am adormit…!
Și în fumul negru simt
Cum dispare suferind
Eul separat de mine,
Eul reflectat în tine
…
Iar acum, brusc, tot sa stins
Nu mai ard, dar alțiin jurumi…
Sau aprins. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Început de noapte (Zugzwang) // Oboseala mă dizolvă în fotoliul din colțul unei camere spațioase și perfect goale. Ploaia de afară, întunericul de aici și fumul de țigară capătă conturul unei clipe frumoase.
Mâine mă voi trezi cu o migrenă îngrozitoare întrun dormitor anonim cu draperii roșii. În bucătărie voi găsi un porumbel speriat cu aripa bandajată, pe amicul meu M. dormind pe podea (de fapt anesteziat, după cum voi afla mai tarziu) și o fată frumoasă care îmi va face un ceai greu de uitat. Dar asta este altă poveste.
Felinarele de afară proiectează, prin fereastra cu jaluzele din stânga mea, linii paralele care se mișcă încet și uniform între tavan și perete. Îmi las gândul să se joace cu ele, să construiască pătrate deschise sau obscure, să le redimensioneze, să le așeze ordonat, să mă plimbe printre ele până când o întâlnesc din pură coincidență în mijlocul camerei pe ea: Regina neagră. Mă ridic de pe fotoliu și mă apropii cu grijă. Se sperie și fuge în colț, pe un dreptunghi luminos. Pielea ei senzuală, demnitatea cu care fuge de mine și faptul că știu că o pot pierde în orice moment, trezesc în mine pofte adânci, intime, pe care cu greu le stăpânesc. Cum să fac? Soluția. Încep să zâmbesc. Îmi dau seama că undeva în spatele meu sunt prietenii mei albi: calul ușor spre stânga și nebunul în dreapta. Mă gândesc că deși calul nu este prea rapid, nebunul mă poate ajuta să o încolțesc. Așa cred. Mă apropii. Se pregătește să fugă. Prin decupajul rochiei îi văd tocul pantofului negru, glezna subțire, dantela dresului, piciorul lung, fermecător, ademenitor pe care vreau sa îl musc cu poftă. Inima zvâcnește puternic. O privesc în ochi și îi smulg...
Cineva bate puternic în ușă. Scrumul țigării din mâna mea se desprinde și se prăbușește greoi pe podea. Mă dezmaticesc și deschid ochii larg.
Noaptea abia începe.
* | null | null | literature, art | arts-oriented |
Doarme Orașul // 1. Mă vântur pe străzi pline de fum...
Cu ochii căscați și zâmbet nebun
În zari orizontul pătat e de fum
Doarme orașul dar eu încă nu.
2. Prin aer dansează fantasmele vii
Cen urma luminii pe străzi au rămas
Le văd cum seapropie, sute de mii...
Doarme orașul dar eu sunt tot treaz.
3. Joc sumbru de umbre la colțuri de bloc
Sub ziduri sterile, date cu var
Din stradă în stradă caut un loc
Să doarmă orașul iar eu... să dispar. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Piesa // Am scris textul acesta acum ceva timp, prin primăvară, ca un fel de revenire după o pauză de mulți ani în ale scrisului. Sunt curios ce părere aveți. :D
Se închid luminile. Murmurul frenetic al sălii, o vibrare neîncetată a unui organism viu, începu să dispară ușor pe măsură ce lumina își pierdea din intensitate, două acte ce se acompaniau unul pe altul întrun dans asimptotic. Audiența avea de ce să murmure, nu doar pentru că participanții de diferite vârste aveau ce să își spună unul altuia, ci și pentru că actul la care urmau să participe putea fi considerat un motiv de sărbătoare în lumea culturală, fiind ultima reprezentație a marelui actor M., aflat la finalul unei fulminante cariere artistice, antecedată conform zvonurilor ce nuși găsesc niciodată liniștea în orașul nostru, de scurte tentative de a intra în lumea scrisului, ce nu șiau găsit finalitatea mai degrabă din lipsa norocului sau din cauza faptului că sa născut în perioada nepotrivită decât din lipsa talentului, de care nu se putea spune că ducea lipsă. Se specula că scrierile lui ar fi fost mult mai neobișnuite pentru o perioadă ce nu ieșea din tiparele clasice ale literaturii, o literatură ce suferea de o pudibonderie contrară oricăror tentative de a se reinventa. Câteva timide publicații, fără prea mare succes, au fost singurele lui rezultate din perioada încercărilor literare, abandonate în favoarea unei cariere în dramaturgie, ce i sa potrivit ca o mănușă, interpretând dea lungul ei mai mult de două sute de caractere.
Cortina începu să se ridice, dezvăluind clipă de clipă noi crâmpeie din decorul insolit al Piesei, momentul în care un spectator poate zburda cât mai mult pe plaiurile imaginației. În cazul de față, opera se preconiza a fi cel puțin inedită, nu doar pentru că beneficia de talentul incomensurabil al lui M., ci și pentru că fusese scrisă de un adevărat maestru al teatrului. Inovator al cuvintelor și al reinterpretării clasicului în forme ce împing limitele artei până dincolo de zonele unde artei ia fost permis să ajungă, D. își plasase piesele la granița dintre teatrul absurd și neomodernism. Opera pentru care sala se umpluse putea fi considerată magnum opusul autorului. Tematica se învârtea în jurul ideii de futilitate a vieții, repetiție și înlăturarea ei prin explorarea artei, în cadrul operei încorporând elemente din lucrările copilului renegat al teatrului românesc, Ionesco, binecunoscut prin abordarea absurdului, cât și concepte din Pirandello sau Calvino. Puternic interactivă prin spargerea celui deal patrulea zid, Piesa se pregătea să fie savurată de audiență, prin tertipuri de autorearanjare a conceptului de teatru. Repetiție. Liber arbitru al rolurilor, ce își decideau singure stăpânii de facto. Final deschis și răscoliri de sentimente prin dialoguri puternice, pasionale, ce pun gândurile în mișcare, directândule întrebarea esențială pe care putem să ne o adresăm, o întrebare ce poate îmbrăca atât de multe forme cât sunt oameni îndeajuns de curioși să îi afle răspunsul, de ce trăim unde ne îndreptăm cine suntem și când încetăm să mai fim, ce vom fi când nu vom mai fi. Cea mai puternică parte a operei, ultima scenă a Dialogului, numit astfel în mod derutant, pentru că celălalt interlocutor nu este nimeni altcineva decât chiar Viața, cea care decide totuși să nu îi răspundă lui M., un dialog cu un interlocutor mut. Dialogmonolog, în care caracterul se pregătește să își curme viața, nu înainte de a avea o ultimă confruntare intelectuală cu Viața însăși, scenă potrivită pentru o Audiență dornică de o reprezentație cât mai emoțională cu putință.
Audiența, organism culturofag, nu era doar o adunare de intelectuali și figuri cultivate, ci suferea de o aranjare mult mai pestriță, Piesa fiind promovată atât de mult de către directorii teatrului, încât până și cei ce nu fuseseră niciodată la teatru până în momentul respectiv au simțit imboldul să vadă evenimentul începutului de toamnă. O sală ocupată până la ultimul scaun, cu Audiența formată din cuplul ce a decis să își facă prima întâlnire la piesa în care M. își juca ultimul rol, sfârșit tangential unui început, o matematică ce se regăsește mai mult decât ne place să credem în viețile noastre atât de lipsite de ordine, „Trebuie să mergem, va fi splendid”, un alt rând, o altă alegere ce a dus la acest deznodământ, „Un clovn de porțelan! Ah, de ce nu ai așteptat până la sfârșit, acum mor de nerăbdare ca să îl văd mai bine”, cadou inopinat întro sală de teatru, nu la fel de inopinat ca sărutul celor de pe rândul 8, simbol prielnic al unui Ouroboros sătul să se autodescopere, îndeajuns de mult certați încât să încheie perioada lor de dificultate cu buzele împreunate întro sală obscură de teatru, spre disperarea madamelor de pe rândul 9, ale căror doleanțe cu privire la tineretul ireverențios din zilele de azi nu mai conteneau să îi frustreze pe echilibraților de pe rândul 10, bărbați maturi aflați în mijlocul vârstei, pentru care un sărut întro mare de oameni nu se putea considera o injurie adusă unei educații mult prea spartane, educație de care probabil sufereau madamele jignite din fața lor. Aflați în floarea vârstei sau mergând pe ultimul deceniu al vieții, veniți din întâmplare sau printro plănuire precoce, inteligenți nativi sau cultivați prin ani de studii, Audiența avea o distribuție echilibrată a tipurilor umane, capturând fiecare prezență aflată în sală întrun tablou ce surprindea realitatea, venită să se vadă pe sine întrun dialog cu umanitatea, al cărui reprezentant, M., trebuia să afle toate răspunsurile potrivite la întrebările nepotrivite. – „Ne pregătim să asistăm la un șoc cultural”, mărturisea cineva din Audiență, o persoană cu părul cărunt a cărui aparentă erudiție părea să îi iasă prin porii pielii vetuste, nu sa mai văzut așa ceva de la cele „6 personaje în căutarea unui autor”, operă neînțeleasă în primele ei reprezentări, fiind nevoie de un livret cu explicații pentru publicul nepregătit. De fapt, teatrul este prăfuit în zilele noastre. Pirandello încercase să îl rearanjeze, aducândui un suflu nou, dar nimeni nu a fost pregătit pentru asta. Dumneavoastră ce considerați, stimabile? – Trebuie să fie cu adevărat aparte dacă M. a decis să își încheie cariera astfel, cu siguranță. – Dezăvârșit, luați aminte, piesa pe care o vom viziona nici măcar nu a avut mai mult de trei reprezentații, vă zic! Cred că Pirandello ar fi mândru dacă ar ști că unul din studenții lui a reușit să creeze un astfel de teatru și drept vorbind, avem nevoie de astfel de experimente care ne duc pe tărâmuri noi ale expresiei artistice. Ne plafonăm întro repetiție aproape continuă, scriind aceleași lucruri, folosind aceleași stiluri, aceleași laitmotive prăfuite, cramponândune de subiecte ce șiau epuizat noutatea. Când încercăm să cunoaștem o operă care aduce un suflu nou, ne temem de noutatea elaborării ei și ne aruncăm în diatribe nesfârșite, considerândule obscene sau puerile doar pentru că sunt diferite de așteptările noastre. Acesta este unul din motivele pentru care apreciez că M. își încheie cariera pe o operă dea lui D., având în vedere că ultimul nu a fost cu adevărat apreciat în timpul lui, fiind considerat ba un diletant, ba un schizofrenic. Arta nu ar trebui apreciată astfel, arta nu jignește, singurii ofensați suntem noi și caracterele noastre ce nu pot să accepte adevărul ascuns în forme directe în arta pe care o renegăm.
Piesa își începea jocul, își desfășura actorii pe scenă precum un pictor își aranjează pastelurile pe o pânză proaspătă, pregătită să i se dea un scop fără de care nu putea exista ca pânză. Își distribuia rolurile atent alese actorilor care nu aveau nici un cuvânt de spus împotriva acestei întâmplări sau distribuiri ordonate, prestabilite dinainte de nașterea lor Tu vei juca acesta Rol, iar tu te vei mulțumi să interpretezi acest Rol special pregătit pentru tine, iar tu M. ce să îți ofer cu ocazia sfârșitului tău de carieră, ce este mai potrivit pentru tine și pentru talentul tău dacă nu chiar Rolul sinucigașului introspect, plecat întro ultimă odisee de a afla pentru ce a trăit în primul rând, ai grijă să pui întrebările potrivite și nu te lăsa corupt de sirene, scylle sau carybde care se vor ivi în drumul tău. Era regizorul cel care plăsmuia parcursul și aranjarea Piesei sau aceasta se autodetermina, dândui doar impresia unei false posibilități de a alege. Rol cu rol, se desfășura în fața Audienței, oferindui simboluri și răspunsuri pentru cei care știau ce să caute în primul rând. Interpretări de excepție ale unor actori mărunți stârneau un zumzet de exclamații în rândul celor care vedeau pentru prima oară o piesă de teatru, presărate cu aplauze singulare din partea celor ce își închipuiau că dibuiesc dansurile de simboluri de pe scenă. Măști se schimbau una după alta, pe măsură ce Rolurile își decideau noii posesori, un simulacru al vieții în care fiecare își poate determina rolul în măsura în care este conștient de acest lucru.
Pas cu pas, Piesa își introducea eroul pe scenă, punctul culminant, zenit al dramaturgiei. Tot ce era mai bun păstrat pentru sfârșit. Îmbrăcat în straie ale unui om ce părea că a pierdut totul, ținând un revolver în mână și pășind cu umerii aplecați de povara prea multor întrebări la care nu avea răspuns, M. intra pe scenă, interpretând ultimul Rol dintro carieră de 30 de ani. O față vădit decrepită, încătușată de întrebări ce își așteptau răspunsul final, precum și de gânduri ce nu încetau să se transforme întrun cuget continuu și chinuitor. Gânduri.. Gânduri ce izbucnesc și se aprind, ce curg din Audiență întrun râu inefabil de murmure. Ce fel de gânduri se ascund dincolo de plasa aceasta de întuneric. E ultima. În câteva clipe, voi juca ultima mea șaradă a vieții, ultimul meu joc de anticipație a morții. Sute de ochi atintiți spre scenă, dornici să încep, să pretindă că înțeleg ceea ce se petrece, că pot pătrunde Piesa cu aceeași ușurință cu care își pătrund iubitele, senzație de aparentă intelectualitate cu care ne blestemăm zilele, ne batem apoi pe umăr și cu bravadă exclamăm Ce reprezentare corectă am mărturisit Câte simboluri a reușit scena aceasta să exprime Ce joc artistic minunat a avut M.! ne oferim complimente unul altuia în timp ce ne prefacem că suntem altcineva decât suntem cu adevărat în timp ce ne prefacem că am înțeles în timp ce ne este frică să ne mărturisim că de fapt nu avem nici o idee despre ce tocmai se va întâmpla. Nu doar Rolul meu, o alegere asupra căreia nu am avut un control desăvârșit, este o șaradă, ci și această Piesă pe care o jucăm întrun dans macabru zi de zi, în timp ce încercăm să evităm aleatoriul vieții noastre, eveniment infim la scara cosmică. Dezordine și aparența alegerii. În viața scurtă pe care o trăim, avem la dispoziție un număr limitat de alegeri pe care le putem face, chiar dacă ni se spune că libertatea ne curge prin vene, suntem încătușați dinainte de soarta unui zar cu prea puține fețe. Am ales să urmez o anumită carieră, alegere ce a împiedicat apoi toate celelalte posibile euuri pe care leaș fi avut dacă aș fi ales altceva, problemă nu atât de mare ar spune un pedant, dacă nu ar exista impedimentul diminuării marjei de alegeri pe care le mai pot face în restul vieții rămase. Am ales să iubesc o anumită femeie așa cum..
„Așa cum Eu am ales să venim aici”. Un foșnet scurt, o primă secvență a Dialogului, care acum era introdus în scenă de către Piesă, copilul ei iubit și apogeul deja determinat de alegerile făcute în timpurile trecute. O alegere nepotrivită, o multitudine de posibile existențe ce miau fost interzise. Oprit în fața unui bifurcații în pădurea vieții mele, un drum bătătorit de aceleași alegeri pe care arhetipurile umanității leau luat, un alt drum neatins de pașii vieții lor, am ales drumul mai puțin folosit, aducândumă, prin serii necontenite de alte alegeri, aducândumă aici, în timp ce mă gândesc ce sar fi întâmplat dacă aș fi ales celălalt drum. „Dar nu trebuie trebuie să regreți ceea ce ai ales, viața își are cursul ei, iar alegerile pe care le luăm, nepotrivite sau nu, nu fac decât să îi ofere farmecul aparte pentru care merită să o trăiești. Alegerile tale teau făcut să fii ceea ce ești acum și sunt parte din tine.” izbucni Rândul 8, cuplu de iubiți ce își fac cadouri inopinate, neștiind că fatalitatea îl paște tocmai pentru că a avut parte de deciziile cele mai proaste. „Trebuie să te rogi mai mult, să ai parte de înțelepciune, dacă Domnul așa a considerat că este cel mai bine pentru tine, trebuie să accepți. Domul a dat, Domnul a luat, după cum Iov spunea.” un gând de bună credință venit din Rândul 9, Domnul a dat, Domnul a luat, blestemândul pe Jov prin lipsa unei alegeri, condamnat să fie piesă de joc între un pariu din Lucifer și stăpânul lui, un stăpân ce își face din adepți piese de joc spre satisfacerea unui ego mult prea puțin divin.
Alegeri. Un dialog încheiat și mai multe întrebări decât răspunsuri. Un ultim Rol și o ultimă șaradă, alegerea cea mai dificilă și neprevăzută întrun moment în care nu mai conta atât de mult. Miros de praf de pușcă și foc și o țeavă aprinsă.
Închideți cortina. Se aprind luminile. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Pisica // Răcoarea sfârșitului de iarnă este nobilă, rafinează simțurile. Pe ondulațiile eliptice ale aerului răcoros valsează parfumuri cărora încerc să le atribui câte un gând. Mirosul dulceag cu aromă de lemn de pădure, al unei doamne probabil, este îmbrăcat în faldurile grele de miros prea dulce, vomitiv, fugit dintre hainele unei puștoiace care poartă pantaloni roșii, grenadine și dinți strâmbi. Așa mio închipui. Altă mireasmă, impulsivă dar distantă, îmi desenează în minte un pantof negru, cu toc înalt și interior roșu, care îmbrățișează o gleznă arogantă și subțire: tânăra; corporatistă; cu pasiunea compromisului. Încă o mireasmă simplă curvă; alta parvenit; încă una la asta nici nu vreau să mă gândesc.
Deschid ochii.
Mă trezesc așteptândo întrun torent de oameni, în cea mai aglomerată zonă a orașului. Aici este locul de întâlnire al cuplurilor debutante, nodul de legatură dintre locuințe și baruri. E plin de mișcări, tumult și culori. Lumina puternică a lunii reușește cu greu să treacă de norii grei și capătă un aer distinct, difuz, care șoptește ușor peste oras. Pe cer, pe deasupra capetelor, un semnal invizibil vine de departe, taie aerul și îmi lovește telefonul care începe să tremure speriat. Îl scot din buzunar și în ochi îi citesc mesajul electrizat: "I guess I'll be fashionably late". Aștept, atunci.
>*Balconul apartamentului meu de atunci era larg deschis către un parc. Era vară și căldura topea asfalt, metale și gânduri. Deasupra orașului începea să geamă nervos o furtuna uriașă. Oamenii se împrăștiau din parc în toate direcțiile, ca și cum iar fi gonit un miros pestilențial. Erau și aceia dintre ei care mergeau încet, etalânduși cu vanitate preferința excentrică pentru stropii de ploaie. Eu...eu nu ma gandeam la asta. Abia daca imi dadeam seama că ploua. Urmaream atent o primă picatură de apă pe geam. Nu aș ști să spun ce vedeam în acea picatură. Tot ce îmi amintesc este că îmi dădea o stare de calm de care aveam nevoie. Priveam câtre orice altceva decât în cameră. Vedeam prin acea picătură parcul și valuri diforme de oameni care invadau strada. În spatele meu, covorul era aruncat întrun colț al camerei; pe jos, farfurii sparte și bucăți de mâncare; în stânga, pe un perete, cred că era vin. Întrun alt colț, un tablou spart și îndoit cred că este L'araignée qui pleure. Știu toate astea. Pereții mă apasă și eu scap cumva prin picătură.
Pisica tocmai plecase.*
După o țigară și câteva idei consumate, din mulțimea de linii, contururi, buze, mâini, coapse și ochi se conturează pisica. Este prima oară cand o văd. Are o privire timidă, ușor șovăielnică, vag nehotărâtă cine ar fi crezut că pisica salbatică și agresivă și nemernică este, printre altele, și vag nehotărâtă? Ne salutăm și ne petrecem seara împreună. Sigur că pisica este impresionată. Cum altfel ar putea fi? Poate este și puțin plictitisită, poate ușor iritată, dar sunt cert că mai presus de toate este impresionată. Cum altfel?
>*Soluția problemelor mele era simplă. Trebuia să uit pisica. Locuiam întro cladire plină cu descreierați care își petreceau noaptea golind sticle în fața blocului și ascultând muzică (decentă). Nu le observasem niciodată scopul pe pământ, dar când pereții au început să se strânga în jurul meu, miam luat haina și am ieșit. Am vizitat, apoi, un magazin de unde am cumparat strictul necesar țigări și băutură. Mam întors la grupul gălăgios și am început să beau. Au urmat discutii fracturate.
Câteva guri de băutură și lumina care țâșnea din felinar începea să devină, treptat, difuză. Încă o gură de băutură și vocile din jurul meu deveneau din ce în ce mai învolburate. Încă una și...
O fată frumoasă. Oana, cred. Avea ochi astrali, buze aprinse și o formă vulgară de aroganță. Avea o voce adâncă, constantă, păcat că povestea despre…ce?
Fractură.
...îmi șoptește câteva cuvinte care sună bine…
...îi mușc buza de jos...plecăm la mine?...plecăm la mine…
...în pat...respiră adânc și parfumat...îi sărut ușor spatele, pâna geme abia...o dezbrac încet: cămașă, fustă, sutienul, chiloții, încălțămintea o las ultima...niște balerini…
Dintro dată îmi trece prin minte: dacă pisica ar fi aici, ar purta balerinii roșii?*
Întâlnirea se sfârșește. Mă apropii de ea. Îi sărut ușor obrazul drept (din stanga mea). Îi simt mireasma și îmi imaginez marea și o fetiță sălbatică plimbânduse pe plajă cu o acadea în gură. Iar când autobuzul intră în stație, ea îmi smulge tentaculele mirosului ei din minte și fuge în autobuz.
Da.
Numi place pisica. Dar ce parere are ea despre mine? Nu o pot întreba. Am și eu standarde, norme de funcționare. Dar ce parere are ea despre mine? Întreb mai mult din curiozitate, complet dezinteresat.
La final... Urma o noapte ca de primăvară, proaspătă, răcoroasă. Ea probabil ajunsese de mult acasă. Eu încă mă plimbam aiurea pe strazi și încet, discret, mă cuprindea unul dintre cele mai murdare gânduri, un gând hidos, hain și egoist. Un gând caracteristic mie.
Voiam pisica. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Am un blog personal unde mai scriu uneori chestii, defect profesional de când eram la filo. Asta am numito "Ultimul metrou" // Îşi aruncă rucsacul peste gard, urmândul apoi cât peaci să se dezechilibreze de pe urma instabilităţii zidului din sârmă. Fu urmat de ceilalţi doi tipi din gaşcă, unul venit tocmai din Franţa şi dornic să lovească unul din vechile metrouri româneşti, moştenire rămasă de pe vremea lui Ceauşescu. În urma lor vântul se zbătea prin covorul de buruieni ce se întindea pe ambele părţi ale căii ferate.
Horia era un tânăr de 21 de ani şi desena graffitiuri încă de când avea doar şaisprezece ani. Peter, în totalitate român în ciuda numelui cu influenţe străine, se apucase şi el de aproape doi ani urmândul pe Horia ca model. Seku, numele cu care se semna cel deal treilea graffer venit tocmai din Franţa, se ocupa cu asta de când se ştia el. Toţi trei urmau să pătrundă în această noapte în tunelurile Metrorexului, păcălind vigilenţa paznicilor şi înşelând moartea ce sufla vâjâind pe lângă zidurile de beton ale subteranului.
\Do not touch this se adresă Peter grafferului francez în timp ce bătea cu vârfurile degetelor pe şina suspendată de lângă calea ferată a metroului. High current, danger pericol! continuă, pe o engleză stricată.
Cea dea treia şină a metroului duce pe ea 750 de volţi în curent continuu. Atingerea simultană a căii ferate şi a celei dea treia şine poate aduce probleme mari, chiar şi moartea asta a aflato în modul cel mai dur posibil Vicky, prietena lui Horia, care acum se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital. Peter îşi dădu seama că ar fi trebuit să îl avertizeze pe francez despre pericol şoptindui asta la ureche, fără să audă Horia; Horia şiar fi dorit să îi fi spus asta şi lui Vicky, la momentul potrivit...
\Ştiai că după ce programul de lucru al metroului se închide iar toţi mecanicii pleacă la casele lor, mai e un ultim metrou care circulă fără ca nimeni să ştie de el? spuse Peter lui Horia, sub privirile nelămurite ale francezului care nu înţelegea nimic şi care se temea ca cei doi să nul jefuiască, după cum auzise despre români prin Franţa.
\Cum aşa?
\Păi mia spus tata că odată rămăsese în staţia de mişcare după program şi ce să vezi, aproape de miezul nopţii apăruse pe ecran ca şi cum un metrou ar fi plecat pe traseu de aici, din Berceni, până spre Pipera.
\Poate erau cei de la întreţinere, nu ştiu, sau or fi luato razna aparetele lor.
\Nu, mă, că şi înainte de asta auzise zvonuri cum că e un metrou fantomă care circulă la miezul nopţii.
La auzirea cuvintelor "metrou fantomă" pe Horia îl izbucni puţin râsul.
\Lasă că poate avem norocul să lovim metroul fantomă în seara asta spune Horia cu ironie în glas.
\Mă, nu ştiu. Tata nu era genul de om care să mănânce rahat aşa, degeaba. De văzut a văzut el ceva acolo, deşi nu putea să spună sigur dacă a fost sau nu metroul fantomă, încheie Peter încercând să spele onoarea tatălui său.
Mai făcură câţiva paşi iar în depărtare o lumină timidă se vedea lucind în pereţii galeriei. Se apropiau de depou; Horia dădu cu lumina lanternei pe peretele din stânga fiind cuprins de fiori. Aici era unul din desenele lui Vicky, de când intrase prima dată în metrou. Îl privi preţ de câteva secunde, se gândi la ea, se rugă scurt în gând să se facă bine şi merse mai departe. În faţa celor trei se desfăşura acum depoul, cu cele 6 granituri de metrou parcate fiecare pe linia sa. Pe faţa grafferului francez se citea nerăbdarea. Cei trei îşi desfăcură rucsacurile şi scoaseră de acolo tuburile de spray de diferite culori. O luară apoi în grabă spre unul din trenuri şi cufundară liniştea depoului în fâsâiturile aerului ieşind violent din tuburi.
Nu trecu mai mult de 15 minute când o uşă se auzi lovinduse în depărtare urmată de un glas de bărbat:
\Bă, ce faceţi acolo?
O armată de paşi se auzi apoi apropiinduse în fugă.
\Shit. Fugi! strigă Peter.
Francezul nu avu nevoie de traducere toţi trei o luară la goană lăsânduşi sprayurile şi ruscacurile în urmă.
\Stai, futuţi morţii mătii! strigă din urmă unul din urmăritori. Zgomotul paşilor se împleteau cu răsuflarea celor trei izbinduse apoi de pereţii reci ai tunelului. Francezul se împiedică de una din traverse, mai făcu încă doi paşi după care se izbi de pământ. Peter şi Horia se întoarseră după el, îl ridicară şi încercară să îl tragă după ei însă francezul gemu:
\My leg... my leg.
\Cred că are piciorul rupt, spuse Peter. Lasăl aici, hai să fugim!
\Nu putem săl lăsăm aici!
\Nu avem de ales, altfel ne prind pe toţi!
Cei doi priviră spre francez, făcură doi paşi după care se întoarseră şi îşi continuară fuga. În spate paşii urmăritorilor se opriră pentru câteva secunde însă mai apoi îşi continuară fuga spre ceilalţi doi. La un momentdat pe partea dreaptă Horia zări un refugiu. Urcă pe treptele de beton şi strigă mai mult în şoaptă către Peter:
\Peter! Peter, vinăncoa!
Peter însă nu auzi şi îşi continuă fuga mai departe. Horia se îndepărtă de scări pătrunzând în refugiu; gloata de paşi trecură pe lângă acesta continuânduşi mai apoi fuga tot înainte.
Tunelurile metroului se scufundară înapoi în liniştea nopţii. Neştiind unde se află, Horia se decisese să îşi continue drumul către direcţia în care fugise Peter urmărit de cei de la pază. După câteva minute de mers tunelul se deschisese întro hală mare iar Horia recunoscu imediat locul: staţia Apărătorii Patriei. Urcă pe peron şi apoi pe scările ce duceau spre ieşire, însă aceasta era încuiată. Se gândi dacă ar trebui să aştepte aici sau să încerce să meargă la staţia următoare cu speranţa că acolo o să găsească ieşirea deschisă când din tunel ieşi un zgomot asemănător unei huruieli. Privi cum pereţii tunelului se luminează iar de după o curbă apăru un metrou. Acesta intră în staţie luminândo, încetini şi în final opri, deschizânduşi uşile. Înăuntru nu era niciun călător. Pentru că oricum nu avea de ales, Horia intră în metrou, se aşeză pe unul din scaune şi aşteptă.
Uşile se închiseseră fără ca acest lucru să fie anunţat, aşa cum se întâmplă de obicei, iar metroul o luă mai departe spre celelalte staţii, prin care trecu fără să se oprească. Recunoscu, în ciuda faptului că toate luminile erau stinse, staţia Piaţa Unirii, apoi Piaţa Romană, apoi Piaţa Victoriei, apoi Aurel Vlaicu şi în final Pipera. Metroul nu opri însă nici aici, deşi era ultima staţie, ci îşi continuă drumul. Pentru prima dată vocea feminină de la metrou anunţă:
\Urmează staţia Pieptănari, cu peronul pe partea stângă.
"Pieptănari?" îşi zise pentru el Horia. Metroul încetini şi pătrunse întro staţie de data asta luminată. Pe peron sute de călători aşteptau oprirea trenului. Uşile se deschiseseră făcând loc călătorilor să pătrundă înăuntru. Cei mai mulţi erau îmbrăcaţi ciudat, ca în imaginile difuzate în reportajele despre epoca comunismului. Oamenii începură să ocupe locurile libere. În dreapta lui Horia se aşezase un domn de vreo 40 de ani iar în stânga... în stânga era Vicky, care începu să zâmbească când văzu uimirea de pe chipul lui.
\Mergem?, spuse ea.
Vocea feminină din metrou anunţă:
\Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Veşniciei cu peronul pe partea stângă.
Metroul scârţâi şi, luptânduse cu inerţia, o luă din loc lăsând în urmă staţia cu luminile ei. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Peter, Kate și bătrânul de la telefon // Inspirat din post de pe rWritingPrompts:
> You're a web developer. One day an entity thought not to exist visits you and asks for a website.
***
E trecut de miezul nopții. Peter și Kate stau trântiți pe canapea, acasă la Kate, și se uită la tot felul de nimicuri pe Youtube. Chiar la mijlocul
videoclip, telefonul fix începe să sune. Amândoi sar alarmați de pe canapea. Peter, mai aproape de întrerupător, aprinde lumina. Se uită îngroziți unul la altul, ca două (rprsh) cărora lea bătut (rRoAww) la ușă. După trei secunde, își revin oarecum din șoc.
Kate, încă tremurând, apucă receptorul și se străduiește săși controleze vocea:
\Alo?
\Ăăă, alo! se aude vocea obosită a unui bărbat de vreo șaptezeci de ani. Urmează o pauză de vreo cinci secunde, timp în care Kate ascultă buimacă cum bătrânul își trage sufletul. Peter e acolo? continuă acesta.
\Cine e? întreabă Kate, de data asta cu o voce mai sigură.
\Ăăă, Peter e acolo? întreabă omul din nou, ca și cum na auzit ce i sa cerut.
Kate ridică din umeri și pasează îngrijorată receptorul.
\Cică pe tine te caută. Nu știu cine e.
Peter preia sarcina cu un nod în gât. Prin gând îi trec instantaneu o grămadă de scenarii nasoale legate de motivul unui telefon la ora asta, acasă la prietena lui.
\Alo, da? spune el scurt și se oprește. Inima îi bate puternic. Ce este? continuă el. Simte că urmează să treacă un buldozer peste el.
\Ăăă, Peter, începe vocea de la celălalt capăt al firului, apoi face o pauză scurtă. Vreau un site.
Peter și întoarce plămânii pe dos de ușurare. Izbucnește în râs. Își lovește ușor căpățâna de măsuța pe care stă telefonul. Cumva decide să nu pună capăt unei convorbiri atât de nelalocul ei, așa că o continuă întrebând:
\Ce fel de site?
\Un site pentru cadouri, răspunde bătrânul imediat, cu vocea fermă a unui elev care șia făcut temele acasă.
\Un fel de magazin online? întreabă Peter. Niciun răspuns nu vine, așa că Peter continuă: aveți cumva un inventar digital al produselor?
Bătrânul își cere scuze:
\Dragăăăă, avem cumva un inventar? strigă el apoi, atât undeva la capătul firului, cât și în urechile lui Peter. Revine imediat, cu o voce un picuț abătută: nu, băiete, nu avem.
\Aveți cumva o listă cu produsele dumneavoastră? întreabă Peter.
\Ă, nu, răspunde bătrânul. Își trage aer în piept întrun mod nesilențios, apoi spune: lasă oamenii să scrie acolo ce cadouri vor.
Peter schițează un zâmbet artificial la auzul cuvântului „oamenii”. „Utilizatorii”, aplică el corecția în gând.
\Unde aveți notat prețul fiecărui produs, în parte?
\Ăăă, lasăle gratis deocamdată, răspunde bătrânul cu o voce blândă, suprapusă peste un râs senin.
Pepenii se micșorează subit în jurul lui Peter, de abia mai are loc în ei. Dar tace. Apoi nu mai tace:
\Nu mai bine ne întâlnim întro zi să discutăm despre site? întreabă Peter, ușor răstit acum.
\Nu prea pot, sunt departe. Pot pe 24, spune bătrânul.
\Ah, foarte bine. Păi cam când aveți nevoie de site?
\Mâine, răspunde bătrânul. *Mâine*, se poate *mâine*? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Un fel de recenzie (satirică) a titlului imnului național // extras din * de pe rRomania:
***
#### Un fel de recenzie (satirică) a titlului imnului național
De ce trebuie să plecăm de la o premisă ce nu ne face cinste? De ce să ne autoetichetăm ca fiind adormiți? Nedeșteptați. Uite, asta nu înțeleg. Și de ce atâta energie investită în construcția asta imperativă?
Stau și mă întreb dacă titlul ar fi fost rotunjit cu trei semne de exclamare în loc de unul singur, oare cum ar fi fost? Și mă opresc, de fapt nici nu vreau sămi imaginez. Și așa unul singur creionează o voce oricum, dar nu prietenoasă ba chiar dimpotrivă. O voce, un strigăt ce se poate infiltra ușor în mințile fragede ale puștilor deo șchioapă. Cum ar suna acel strigăt de trei ori mai neprietenos? Și oare ce se întâmplă când acea voce capătă consistență în subconștientul micuței ființe gazdă, și începe să fie recepționată, întrun final, în conștient? Păi cum reacționează un copil când îi spui să tacă? Vorbește! Cum se numește asta? *Făcut în contră*. Sau efecte arbitrare ale unei *psihologii inverse* neintenționate. Neintenționate? Neintenționate? Mă repet și știu că par stupid, dar, totuși: neintenționate? Asta e o întrebare a cărei soluționare ar trebui să ne preocupe. Dacă există, totuși, o *intenție*?
Știu, știu la ce vă gândiți și ce îmi reproșați: imnul național actual șia intrat în drepturi abia după Revoluție. Iar răspunsul meu e acesta: și nu e de ajuns? Simplu: contorizați calificările ratate la turneele finale de fotbal. Plus eșecurile de la calificările neratate. Ce cântau (sau ascultau) băieții noștri când intrau pe teren? Și să nu vă aud cu *'94* sau *'98*. Pentru că cei care neau dus acolo au ascultat și intonat un alt imn când erau mici. Psihicul lor nu a fost îndeajuns bombardat, măcelărit aș zice, cu acel... acel... *Răsunet*.
Dragilor, catalogândune ca fiind altfel decât treji, și strigând unul la altul „bă, trezeștete” nu rezolvăm prea multe. Să fim mai optimiști. Să ne reproșăm mai puține unul altuia. Să nu dăm curs îndoctrinării negativiste. Un prim strop de speranță îl putem regăsi făcând un gest simplu: citind ce scrie peal nostru steag.
***
Andrei Mureșanu, acesta este un pamflet. Îmi cer scuze că poemul tău a fost prima țintă vulnerabilă care mia trecut prin gând în timp ce așteptam autobuzul, în stație.
Edit: autobuzul na mai venit, așa că am mers pe jos. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Singuri în noapte // 1. Singuri în noapte, noapte nebună,
Din cosciug morții pământul îl scurmă.
Se aude tăcutul urlet al groazei
Sin beznă suntem… pierduți fără urmă.
1. Singuri în frig, în nemișcarea morții,
Printre noi, rece, aleargă vântul.
Blestemul vieții, blestemul sorții,
în țipăt de groază mia transformat cântul… | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cadouri de Craciun // Adunatura de sperietori de ciori.
Paranoia, cladiri ce ard.
Pompieri inecati in ai fumului nori.
Vise umede si cadouri sub brad.
Adunatura de clepsidre sparte.
Sequoia, vegheaza prezentul fad.
Natura citeste a universului carte.
Cioburi si nisip sub brad.
Adunatura de mimoze sangerande.
Cactusul, obosit, sta in soare.
Un boschetar sufletul isi vinde.
Sub brad, ascunsa, o floare.
Adunatura de bolnavi psihic
Ingerul, in mana co torta.
Lui se inchina niste atei.
Sub brad, o camasa de forta. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sete aurie // Câteodată apa e tulbure
Iar tu ești însetat din zori,
Dar nai luat pastilele de iod cu tine
Și te rezumi la roua de pe flori.
Picături de pe petale aduni
Șin cană curge un lichid amar..
E greu la munte întro zi de luni;
Dacă nu bâzâi în căutare de nectar..
O iei spre pădurea de pini.
Doar tu știi că drumul nu e în zadar,
Numai acolo vei putea să vezi,
Spiritele naturii, captiven chihlimbar. | null | null | literature, art | arts-oriented |
An // 1. Cad frunze moarte pe asfalt
Crengiles negre ~
Se lasă cerul ca un val
Mausoleu greu de metal
Umbra cuprinde tot cei real
…sii toamnă rece…
2. Se sparg speranțe pe asfalt
Șis singur — mort ~
Din umbra zidului de fier
Lumea îmi pare un infern
Deasupra rugului de lemn
…e iarnă rece…
3. Din groapa pieptului meu plâng
O odisee ~
În interior toate se frâng
Arde în flăcări tot ce am scump
Cad părți din mine rând pe rând
…si timpul trece… | null | null | literature, art | arts-oriented |
Mam gandit la asta acum cateva momente. Cred ca // ramscrisasta va aprecia... Ca sa fie clar, nu sunt un ganditor profesionist. Sunt doar un tanar ateu care isi apreciaza inteligenta si metoda stintifica in locul unei carti fictive scrise acum 3,500 ani. Astea fiind spuse sunt deschis oricarei critici aduse...
"In acest moment sunt euforic. Nu din cauze vreunei binecuvantari al unui dumnezeu imaginar, dar pentru ca sunt iluminat de propria inteligenta."
Eh? | null | null | literature, art | arts-oriented |
De multe ori când fac curat (mă doare capul) // De multe ori când fac curat (mă doare capul)
de Holocaust64
********
iliescui tot viu, o linge pe nina,
copiii virtuții șed goi în pământ
scobind cu degete doruri de mamă
și ceara picatăn pământ e atrasă în rană
afarăi o babă căzută în stradă
are zeci de chiuretaje cu gândul țintit
la partid și oameni de bine ceși flutură
sacoșa de pânză sau rafie
nu mai știu nimic, nu mai știi nimic,
în timp ce mângâiai pisica oarbăa bunicii
în timp ce mestecai semințe de dovleac
uitate peo masă afară sub nuc
racheta rusnacilor loveșten plin
îmi scarpină dorul, spre moarte plutim,
miai zis aseară aiurea în fugă
„trebuie sămi încarc telefonul, mai am 5 la sută”
de mâine începem să iubim. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Ameţeala // *Ameţeala*
Dionis ambătat pe mulţi pentuneric,
lea trecut fără să ştie
soarele de peste vie în vene,
fără săl vadă,
îl vărsară o vreme,
sprijiniţi de lucitorii pereţi,
în mizere pisoare.
*
Nu lumina,
ci amintirea roadelor negre de struguri,
ia purtat încolo şincoace,
peste femei care cu sânii rotunzi
promiteau că treceri şi căi frânte
adăpostesc în sutienul roz de mătase,
în inima deopotrivă rotundă.
*
Dar ameţeala cundoită putere
îi lăsă cu capul întors,
mirosind flori brodaten veşminte,
şintorşi de la dogoarea pierindă
a strălucirii roşii coborând din apus,
nu voiesc să mai vadă
sfânta înclinare în umbră
a pomilor ceau crescut lângă drum. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Lumea pe geamul unui tren spre o destinatie banala // Flori de soc, albe, parfumate.
Furia cerului le defineste un contur.
Verdele e mai verde
Cu o acuarela gri in spate.
Trenuri vechi, fabrici abandonate.
Promisiunea progresului curata ruine.
Totul e un pas spre bine
Cu un trecut "gri" in spate.
Flori de mac si livezi.
Crengi uscate pe pamant,
Viitor ingrasamant.
Oriunde te uiti, culori vezi.
Cerul albastru iese timid
De sub patura de vata murdara.
Pui de nori merg la scoala
Sa invete sa existen vid.
O benzinarie, o caruta si masini.
Suprapopulare de stuf moale,
Cu o transparenta, apatica culoare.
Sa se termine sina odata cu al meu distras chin.
Tractor rosu, pastel rural,
Nu de Alecsandri ci mai actual. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Minunata aventură a unui nepot aflat în căutarea împlinirii desfrânatei dorinţe deşuete a unui bunic căruia îi plăceau grasele. // Puláncur mânca vomă dintre coastele unui leş de berbec, savurând gustul morţii şi al decrepitudinii dintre oasele glazurate întro mâzgă fragedă, ca pulpele unei căpriţe nubile, cu ochi mari în care se ascundea un viitor candid şi voalat un nesaţ şi o cerşetorie de făluş. Bunicul său, bătrân cu seu cei supura de la subbraţ, îl privea tăcut, cu o respiraţie greoaie şi putredă, mărginită de buze râncede, care se gândea că în locul unei astfel de privelişti, împânzită de o obscenitate gratuită ar fi dat mai degrabă laba întrun iaurt "müller" cu cireşe. Ia spus atunci cu un ton grav, împuţind aerul cu halena gurii lui de budă publică cu numere de telefon şi anunţuri tip: "Daniel, Tânăr, Sug încet şi lin.",: "Nepoate," răsuflă bunicul, "adumi pizdă grasă, dar nu doar grasă, ci cea mai grasă, şi cu păduri nesfârşite de păr şi de odor, râuri de slină săi curgă la subsoară, aidoma mie". "Buni, nu! Te rog... "
*
Ochii bunicului lui Puláncur se mâniară, iar spumele se adunară la gura lui, armată, şi purceseră cu tunet înspre faţa plângăciosului, care nu voia să se lepede de delicioasa lui vomă, pătură berbecului mort. Bătut, umilit, rupt în lacrimi şi pişat, se resemnă: va aduce slană bunicului său, legată de ceva ce a fost odată femeie. Bunicul căzu întrun vis lipicios şi cald, cu transpiraţie şi zeiţe ale fertilităţii: pentru el, potopul era doar o serie de burţi ce mimau sâni, sub sâni, în spate, la omoplaţi, iar sâni...
Văzânduşi bunicul adormit, Puláncur îşi încălecă limaxul râgâitor, şi porni spre Ceaoria, ţara blestemată în care roiau ca ciuma un popor de "oameni" oacheşi, proşti şi cu hoţianrudiţi, o au în sânge. Că deaia ia făcut Dumnezeu așa murdari să se vadă cât rău au în sufletul lor.
VA URMA | null | null | literature, art | arts-oriented |
Colier // 1. Liniste moarta...nici unul din morti nu clipeste
Privirea fixatan nimicul etern
Lunai ascunsa, orele pier
Soarele apare dupa crucea din cer
Dar linisteai moarta, si nici unul din morti nu clinteste...
2. Iar sufletui singur...doar amintireai ramane
Priveste in urma, la foame si chin
La orizont, necazuri ce vin
In laturi aude un urlet divin
Si sufletui singur...iar amintirilei nus bune
3. Alegeti o creanga...una ce crezi ca te tine
Cu urampleteste o funie din spini
Inoadati speranta in sticla de vin
Prin colier, zaresti raiul divin
Alegeti o creanga...care crezi tu cati vine mai bine
4. Si pendulul bate...in linistea moarta inca o ora
Sa fie oare timpul gresit?
Si nu cumva omui pripit?
Si daca sufletul, sub creanga, a adormit?
Dar linisteai moarta, si pendulul nu mai clinteste. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Pastel pe fond întunecat // Pastel pe fond întunecat,
forme, hazard neașteptat.
Perfecțiune imperfectă,
O jucărie defectă.
Destin nesăvârșit
Fir roșu fracturat,
Sentiment desăvârșit
De torace compactat.
Abordare rațională, cubică
A unor amintiri difuze,
Teamă, anxietate, frică,
Fiecare cu ale ei muze.
Mă depărtez de al tău tablou,
pastel apăsător și deprimant.
În zare: copaci și un halou,
Colț de răi de Dumnezeu păstrat.
Culori bogate, radinate
De soare iluminate.
Soarele apune,
Nimic nu se schimbă,
Frumusețea rămâne.
Doar pensula mai ușor se plimbă
Pe marginile acum neclare.
Fond și forme fără formă.
Natură pare
Înghițită de un fond întunecat. | null | null | literature, art | arts-oriented |