TEXT
stringlengths 67
38.5k
| SUBDIALECT
stringclasses 4
values | STATUS
stringclasses 3
values | LABELS
stringclasses 47
values | PERSONAL INCLINATION
stringclasses 28
values |
|---|---|---|---|---|
despre culori // (refacut)
“onorată instanță, dacă se poate aș dori să preiau primul cuvântul. nu am de gând să vă rețin prea mult și nici nu vreau ca apărarea săși răcească gura de pomană. degeaba sa străduit inculpatul săși procure cel mai bun avocat din oraș. putea săl ia pe cel mai bun din lume sau pe cel mai slab, nu făcea nicio diferență.
niciun avocat de pe pământ nu poate pune la îndoială un lucru obiectiv adevărat. nimeni nu poate susține, de exemplu, că mărul, atunci când îi dăm drumu, cade în sus. se știe de când cerul și pământul că mărul cade exclusiv în jos. acesta este un fapt obiectiv adevărat. obiectiv adevărate sunt, de asemenea, și argumentele pe care le voi prezenta în continuare, argumente ce îl condamnă pe inculpat la pedeapsa supremă.
în ultimii ani, colorologia, știința care se ocupă cu studiul culorilor, a avansat considerabil. apar din ce în ce mai multe studii și descoperiri legate de domeniul culorilor. de unde, acum câțiva ani, puteam spune despre culoarea unui obiect doar dacă este deschisă sau nu, acum putem determina cu precizie nuanța, tonalitatea, intensitatea și saturația acesteia. colorologia este considerată cea mai importantă știință actuală, fără de care noi, orbii, nu am putea avea o înțelegere la fel de profundă a lumii ca cea pe care o avem acum. iar noi, datorită colorologiștilor țării noastre, suntem cei mai pricepuți la culori din întreaga lume. (după Văzător, bineînțeles. nimeni nu poate ști culorile mai bine decât El.)
așadar, pentru a vă putea convinge de vinovăția inculpatului, am adus astăzi cu mine o portocală, niște mentă și câteva frunze. despre portocală știm, datorită colorologiei, că este albastră. mai albastră, spun unele studii, decât noroiul. am să vă rog să pipăiți coaja portocalei și să remarcați că denivelările acesteia sunt asemănătoare cu cele de pe obrajii pistruiați ai acuzatului. de asemenea, vă invit să simțiți mirosul mentei, despre care știm, datorită colorologiei, că este albastră. observați asemănarea dintre aroma ei și mirosul mâinilor acuzatului? începeți să pipăiți unde bat? în final, vă rog să remarcați că frunzele, albastre, așa cum ne spune colorologia, scot, atunci când foșnesc, un sunet asemănător cu cel pe carel scoate cămașa acuzatului atunci când acesta se foiește.
prin urmare, folosind exclusiv colorologia și principiile ei de bază, deducem că inculpatul nu poate să fie decât albastru. nu uitați, această concluzie este bazată exclusiv pe fapte obiectiv adevărate. ați observat și dumneavoastră că acuzatul are textura unei portocale, miroase a mentă și că sunete pe care le scoate sună la fel ca cele emise de frunze. colorologiștii au demonstrat de nenumărate ori că portocala, menta și frunza sunt albastre. așadar, nu mai are rost să continuăm dezbaterile: acuzatul este albastru.
având în vedere concluzia la care am ajuns și implicațiile ei, vă cer săl condamnați numaidecât pe inculpat la pedeapsa supremă:
vederea.” | null | null | literature, art | arts-oriented |
Aprindeți rugul că am venit cu blasfemie 3:)! // Rugăciunea scriitorului
Am creat de dinainte
De a fi măcar creat,
Voi vorbi fără cuvinte
Și după ce voi fi plecat.
De când mă știu pe lume eu
Ascult glas de vânt și ape
Le aranjez în gândul meu
Vise le dau mai departe.
Toți au râs nau ascultat
În nisip eu mam jucat
Și cu bățul am desenat,
Nu au privit doar au călcat.
Am scris cum am învățat
Să pun viața pe hârtie
Însă toți iar mau certat
Că numi trebe poezie.
“Hârtiai scumpă tu nu ști
O să veți când o să crești
Căn viață e mai bine
Vise tu să nu poftești.”
Mau legat atunci de mâini
Spunând că mă râde lumea
Au pus căluș la două guri
Să rămân fără nici una.
Privirea mea a strălucit
De dorință și extaz
Când altă idee a venit
Făcând haz de necaz:
“Am creat de dinainte
De a fi măcar creat,
Voi vorbi fără cuvinte
Și după ce voi fi legat.”
Au sărit atunci cu pături
Să macopere cu toții
Aerul tot lor rări
De gura lumii sor feri
Îngropat acum în codru
Devin parte încet din el
Stejariimi înalță trupu`
Vântul sămi poarte glasul.
Mă cobor apoi în ape
Să devin fluid ca ele
Să scriu și rescriu eu râuri
Jucândumă încet prin ele.
Gura lumii arogantă
Tot întruna mă ignoră,
Însă ea o să dispară
Doar eu rămân la urmă.
Am creat de dinainte
De a fi măcar creat,
Voi vorbi fără cuvinte
Și după ce voi fi plecat.
Pentru cine vrea să fie ținut la curent cu ce postez pe Wattpad: | null | null | literature, art | arts-oriented |
Printre nori, extras capitolul doi: // "Pare că tacâmurile se distrează în sertar mai bine decât noi. Îmi amintesc că aveam câte două linguri, două furculițe, un cuțit și un polonic, acum cred că avem douăzeci de linguri și furculițe, inclusiv pui mai mici.
Ce săi faci, tacâmurile nu sunt ocupate să meargă la facultate și nici obosite după serviciu. Nu am reușit să găsim nici separatoare în magazin și le ținem la grămadă, au apărut și corcituri, ia uite.
Spune unul din voi ridicând o lingură specială pentru spaghete care întradevăr arată că un copil retardat dintre o lingură uriașă cu o gaură în mijloc și zimți de furculiță pe margini.
Și siamezi!
Exclamă celălalt găsind un clește ce aduce a două furculițe uriașe lipite la vârful cozilor și începând să clănțăne din el către celălalt pentru al prinde de nas. Râsetele voastre obosite însă pline de sinceritate și privirile blânde sunt cele care reușesc cu adevărat să inaugureze întreaga casă."
Cartea pe Wattpad: | null | null | literature, art | arts-oriented |
filmul bate viata // ieri, in drum spre casa, am vazut
nasterea mantuitorului.
Doamne, ce bizar!
nu mai vazusem niciodata
nasteri de mantuitor.
langa,
am vazut un preot cu telefonu’n mana
care filma
nasterea mantuitorului.
Doamne, ce bizar!
nu mai vazusem niciodata
preoti.
langa,
am vazut un batran cu cameran mana
care filma
preotul
care filma
nasterea mantuitorului.
Doamne, ce bizar!
nu mai vazusem niciodata
batrani.
langa,
am vazut un copil cu tabletan maini
care filma
batranul
care filma
preotul
care filma
nasterea mantuitorului.
Doamne, ce bizar!
nu mai vazusem niciodata
copii.
langa,
am vazut, intins pana la orizont,
un sir nesfarsit de oameni.
fiecare dintre ei filma pe cel din fata sa
care filma pe cel din fata sa
care filma pe cel din fata sa
care…
miam scos telefonul siam filmat.
Doamne, ce bizar!
nu mai vazusem niciodata
oameni. | null | null | literature, art | arts-oriented |
backflip // îmi cade părul
dinții se tocesc pe rând
unu doi trei patru
plomba stă neclintită
deși amenință
să plece invocând că
locul ei nu e acolo
burtami crește
acoperă tot ce am sub ea
e timpul să fac ceva
spun eu
e timpul să tac
și să îmbătrânesc
de două ori pe an
totul se degradează
și mă desprind de tot
între timp miau crescut aripi
din cur
și am învățat
să mă dau peste cap) | null | null | literature, art | arts-oriented |
Intunericul perfect // Strofa mea vine din locul in care ție îți e frica să pășești,
Îmbrățișez noaptea neagră la care cu groază tu nici nu gândești,
Întunericul perfect, vise lumești, bullshit, povești.
Coca, mari, xanax de 1 mil, despre ce proza mea vorbești?
Schimbăm ritmul...în nebunie,
Beție în poezie, zâmbesc pentru poză,
În rest dau cu prozac si proză, vise prin supradoză,
Stăpânul nopții mele, întunericul perfect,
Gata facem, hai dă cu praf de îngeri direct.
Ritmul meu nu șia gasit muzica...schimbăm din nou, ohooo.
Daca mă pierd în rime, îmi pun pe creier garou,
Și dau cu orgasm de stele prin noaptea cu iele,
Cu ele, cu vise de stele, si lună. Plină.
Plină de întunericul perfect. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dorinta // Am fost mereu cel ascultator. Spuse cu capul in pamant Ionut. Larisa era chiar in stanga lui, ambii erau pusi pe banca.
Mam gandit mereu la sentimentele tale. Ce simti? Si cu rapiditate plesni un țânțar de pe mana. Ceti doresti? Pe când tu nu teai gandit niciodata la aceste lucruri. Isi privi mana, sa observe daca il lovise
Asa ca mam intrebat, si Ionut făcuse o pauza scurta cu ochii dupa un alt tantar de noapte carei deranja conversatia, cear fi sa foloseac forta? Iar la fel cum plesni tantarii precedenti o apuca cu rapiditate de mana. Larisa il privi in ochi speriata.
Sau terminat vremurile baiatului timid. Spunei bunvenit noului Ionut "Nu! Nu!" incerca Larisa sa spuna cu gura deschisa de spaima. Fata i se facu pala si roseata buzelor disparu. Nu reusi a scoate un cuvant. Ionut incerca sai apuce si cealalta mana, Larisa o zvacni.
Nu te impotrivi. Iar baiatul slab pe care Larisa la vazut in tot acest timp pe Ionut sa prefacut intrun diavol ce a venit din pamant pentru pedepsirea ei. Isi lasa bratul sa cada in palma lui. "Crutama" spusera ochii in lacrimi ai Larisei. Ionut ii trase pieptul spre al sau, Larisa i se afla acum in brate. Ochii ei sclipociti priveau neajutorati in negrul ochilor lui.
Sarutama. Gurile lor precum doua streșini scurgeau apa durerii si suferinței. Isi intinse calduros mainile pe spatele ei.
La fel am tremurat si eu prima data cand neam vazut. | null | null | literature, art | arts-oriented |
piruete in apa si ulei // e mult prea frig ca sa ma pot culca.
intro zi o sami smulg din palma
linia vietii,
am so trec cu mare atentie prin urechea de la ac
sio sa va cos la loc.
(bag acul, scot acul, bag acul, scot acul, bag acul, scot acul…)
dupa ce voi fi terminat,
eu, un Moise intors pe dos,
va voi implora
cu genunchii ingropati in pamant:
invelitima!
invelitima asa cum o faceati adineauri!
imi este atat de somn,
atat de somn.
mie asa dor sa dorm sub cusatura… | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sol // Timpul sa scurs,
Speranta mi sa dus.
Afarai un iz de racoare,
Eu nam primit inca o floare.
Pamantul sta rece si dezolat,
Trupul mia fost abandonat.
Carnea a devenit vanata si tare,
Nimeni nu sa ivit la inmormantare. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Parfum // Când am ajuns la scara blocului, ma salutat copilul de vreo trei ani din familia recent mutată alături. Cu ochi mari și o voce jucăușă, mia cerut să miros trandafirii, urmand exemplul ei.
Mam aplecat și am inspirat adânc parfumul dulce și proaspăt al florilor. Era atât de plăcut, încât pentru o clipă am uitat de oboseala și grijile zilnice. Mam gândit la ultima dată când am mirosit florile cu adevărat și iam zâmbit fetiței.
În zâmbetul meu citise o confirmare și ia spus râzând tatălui ei că a reușit. Și a reușit sămi facă ziua mai bună. | null | null | literature, art | arts-oriented |
delir // Campanie de stabilopozi pe malul mării.Un melc se înghesuie printre crețurile zării.Mă întreb cât de mult va mai dura această torturăDeasupra mea, luna se încruntă la groaznica arăturăCuatâta ură!…Oamenii își pierd încet noțiunea de curburăSeavântă în zare și se pierd încet unul de altul în vidul gol, glacial, tot mai departe de soareIscoditor, un chicotit cu glas triumfător își face apariția nocturnă:“Astai o lemă!Dar întorcânduse spre mine o mare, mare minciună”Mă împing mai adânc cu nasul în pernă:“Ah, al dracului dilemă!”Îmi dă coșmaruri, vise fără sensEu le iubesc, dar totuși simt căi un regres | null | null | literature, art | arts-oriented |
Să o iubesc înseamnă să îi dau drumul // Să o iubesc înseamnă să îi dau drumul, să fie liberă.
Poate că rămâne. Poate că pleacă. Poate e mai fericită cu altcineva. Poate îi rămân draperiile mele. Poate le va da foc. Poate îi va fi dor de mine. Poate nu. Poate va reveni. Poate va păți ceva. Poate va face copii. Poate mă va uita. Poate îmi va mai scrie. Poate ne vom vedea iar pe stradă. Poate voi găsi pe altcineva. Poate mă voi mai gândi la ea. Poate nu voi putea trece peste.
Dar dacă nu iaș da drumul, ar însemna că nu o iubesc, ci că o folosesc. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Detectivul Ion // Detectivul Ion primise o noua pistă pentru cazul la care lucrase de atâta timp: jaful magazinului Chloé din centrul orasului. Chloé era un magazin de bijuterii ce avea spre vânzare doar cele mai pure metale și pietre prețioase de pe piata, cel mai ieftin obiect(un nasture pentru cămașă, confecționat din aur) costa peste 1000 de lei; orice obiect dispărut fiind complet devastator pentru deținătorii magazinului. Și mai devastator a fost furtul a 5 obiecte de către o persoană necunoscuta dar de care detectivul Ion ii daduse de urma.
Pe camerele de filmat sa putut observa casa in care jefuitorul a intrat, una mare și prestigioasa printre oamenii cartierului nici gând una in care ar putea trăi un hot zi de zi, iar pe această descoperire detectivul Ion sia creat o pistă.
În următoarea zi după aflarea indiciilor, Ion se găsi la ușă acelei case bine amenajate, pregătit grabnic pentru intervievarea proprietarul. După a 11a bătaie în ușă, ultima și era gata să plece, usa în sfârșit i se deschiseseră, o doamna eleganta îi ieși în cale:
Buna, cu ce vas putea ajuta? o voce suava și subțire i se adresă. Ion nu putu să nu remarce frumusețea acestei doamne, de la ochii ei verzi ce stateau printre parul ei brunet și coafat, pana la nasul subțire ce ii oferea eleganta cat și o cerere către dominantă, chiar si gâtul ei gingaș inconjurat de un lantic de aur ce cobora în decolteul ei voluminos de la care Ion incerca sa se fereasca pe cat cu putință "Asta ar putea să fie hoață? Nu prea cred"
Ca și când trezinduse pentru prima oara, se bolborisi puțin și reveni din nou la realitate, luandusi ochii de la corpul doamnei:
Detectiv Ion la datorie, sunteți suspectată pentru jefuirea magazinului Chloé si am obligația să vă interoghez
Sigur, dragule; poți să intri. Spusese doamna și zâmbi
Fate comod! Și îi arată cu mâinile sale micuțe spre o canapea scumpă de catifea. Privind prin casa, Ion era dea dreptul uimit de obiectele scumpe, mobilierul, tablourile, vesela de pe masa de lângă canapea. "O doamna de bun gust" se gândi el
Doamna asezanduse întrun fotoliu, langa el, Ion a intrebato sa se legitimeze:
Michaela, Michelle Michaela
Doamnă Michaela, recunoasteti că dumneavoastră ati furat din magazinul Chloé?
Da, domnule detectiv Ion, eu sunt faptasa; spuse Michaela cu un zâmbet întreprinzător pe fata
Cum credeți dumneata că am atâtea bunuri de valoarea? Eu nu lucrez! si Michaela zâmbi cu dinții ei foarte albi si râdea cu ochii
Vedeti lanticul asta? Și îl ridicase de pe pieptul ei alb. A fost furat chiar acum două săptămâni! Îi spuse mandră Michaela
Detectivului nui venea să creadă; o femeie atât de frumoasă și drăguță precum ea, era de fapt o hoață. "O hoață, dar și oh...ce frumoasă!"
Unde vă uitați, domnule detectiv? Spuse Michaela cu o mirare ironica pe fata. Ochii mei nu prea se întâlnesc cu ai dumitale, spuse razand. Și întradevăr, avea dreptate. Oricât de mult a încercat Ion sa se abtina din ai privi decolteul ei frumos, întrun final decăzu in viciul placerilor "Oare de ce îmi place? Ce mă atrage? Hmm...poate rotunzimea, poate marimea...Hmm...poate pentru că e alb...Da! Astai sigur!... Pentru că e un alb profund și frumos"
Cel mai probabil nu vreți să fiti raportat pentru hartuire sexuala, spuse Michaela clar excitata de gestul neprofesional al lui Ion. Vedeti voi...nici eu nu doresc închisoare, și își atingea ușor forma sanilor pentru placerea vizuala a oaspetelui sau, am putea face o promisiune, domnule detectiv, va voi curma suferința sexuală, chiar aici în fața mea...iar ochii detectivului nu putură sa fie mai limpezi decât în acel moment "Da! Da! Da! Accept tot!"...doar cu o condiție, și chipul lui Michaela zâmbi rautacios. Da, mereu trebuie sa existe o condiție. Veți distruge orice evidentă a acestui fapt, și îi arată pentru un moment cu degetul ei arătător propriai limbă, însă nu vă veți da drumul in gurita mea mica, ci în a dumitale! Ion devenise puțin nedumerit "Nam mai făcut asta niciodata"însă imediat gândirea i se opriră la o alta vedere a sânilor ei albi, mari și rotunzi; își dusera mâna către pantaloni, și se dezbrăcase.
Poti incepe să te freci! Îl încuraja Michaela mangaindusi sanii. Și Ion ii urmase ordinele
Se pare că ambii avem o parte rea, domnule detectiv...Freaca mai tare!...Dar asta nu înseamnă că suntem în totalitatea răi, nui așa?...Și mai tare! Îi zise lui Ion bagandusi excitata degetul in gura...Iar uite, nu e că și cum eu fur de la săraci...Voi numără până la 5, la 1 îmi voi dezbracă sânii...Oricum toti cumpărătorii de acolo sunt doar milionari, ba chiar miliardari
Cinci, domnule detectiv, freacă mai tare! și își ridică palma dreapta de pe sâni
Patru! Se întinde și lua unul din paharele scumpe de pe masa de lângă
Ar trebui sa fiți mândru pentru acest gest, pun pariu ca nu de deseori aveți activitate sexuala la serviciu
Trei, sau macar cu sotia
Doi, aveți grijă să nimeriti paharul, și îl poziționa sub penisul lui Ion
Unu, iar Michaela își arată sânii în toată gloria lor
"Ahh!" Rase Ion cu gura deschisă de splendoare, ejaculase fix in paharul îndreptat de Michaela, și cu mâna stângă îl ridică și își potoli răgetul cu băutura nou aflată
Ce băiat bun sunteți, domnule Ion! Da, lingetiva si buzele | null | null | literature, art | arts-oriented |
Speranta a murit (ultima) // Am sperat ca o sa ramai si nici acum nu stiu de ce ai plecat
Stiu ca poate sunt eu de vina si ca team intristat
Insa ai spus ca o sa stai, asa ai zis, si atunci cand e greu
Nu tu miai promis ca o sa ma iubesti mereu?
Si totusi uite...si tu...si tu ai gresit
Mai convins cumva ca as putea sa fiu fericit
Si am crezut ca am si eu dreptul sa fiu implinit
Miai zis ca ma intelegi si ca nu o sa fiu ranit
Am sperat ca o sa ramai...dar speranta...speranta a murit. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Rondelul durerii // Nai idee cât mă doare,
Că ignori a mea iubire.
Nai idee cât mă doare,
Cal meu suflet nu te are.
Te iubesc și știi și tu
Că îmi plânge sufletu'
Și știi cămi pierd și cumpătu'.
Nam ce face, îți dau o floare
Că ignori a mea iubire.
Nu mă vrei și nunțeleg
De ce tot aștept ca un bleg.
Nai idee cât mă doare,
Cal meu suflet nu te are. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Luna // Poate cineva afirma cunoașterea Lunii dacă nu a văzut niciodată partea din spate a acesteia?
Cu cât cunoști mai bine partea vizibilă de toate zilele, cu atât mai bizară ți se va părea o imagine cu cealaltă față.
Deși arată ca o lună, pare o lună complet diferită, o lună dintro altă lume.
Teroarea primului om care sa privit din exterior. | null | null | literature, art | arts-oriented |
untitled // eu sunt 112%
mai mult sau mai puțin
niște abateri standard
de la regulile de bună purtare
stabilite în toate bisericile
în care am călcat strâmb
de fiecare dată când
vreun sfânt sau altă deitate
îți face cu ochiul
la cereri în căsătorie
care cu (ace de) siguranță
se vor solda cu un divorț
dintre lumea din capul tău
și realitatea imediată | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cer opinie pe niște cărți. // No, deci, deoarece eu și încă o prietena ne plictiseam prin vacanta de vară am ajuns să cream o scurta poveste despre nişte elevi cam la fel de plictisiți ca noi. Apoi am ajuns la o bandă desenată în care unica mea contribuție sunt ideile. Apoi am început să scriu pe Wattpad povestea deoarece, fiind praf la desen, cam eram degeaba în proiectul ăsta, deci am zis că poate aducem lume prin carte. Apoi a început și ea să își scrie versiunea de poveste, cum o vede. Povestea în banda desenata și cele doua cărți au niște puncte cheie comune, dar fiind realizate de fiecare dintre noi independent și în propriul stil, exista nişte diferențe. Așadar, vă cerem o părere despre poveste şi alte lucruri legate de micul nostru proiect.
Linkuri:
Banda desenată (Webtoon, engleza):
.webtoons.comencanvastheunholyprodigylist?title
_no=893547
Cartea mea (Wattpad, română):
.comstory353101181?utm_source=android&utm
_medium=link&utm_content=share_writing&wp_page=
create&wp_uname=MihaiAndronescu2010
Cartea prietenei (Wattpad, engleza):
.wattpad.comstory362612447?utm_source=
android&utm_medium=link&utm_content=share
_reading&wp_page=reading_list_details&wp_uname=
Contul prietenei: uMostprobnotmari | null | null | literature, art | arts-oriented |
Diavole // Ascult cum taci.
Privesc cum pleci.
Îmi dai numai gânduri reci.
În timp ce stai și te petreci.
Îți aud eu a ta vorbă
Care este ca o bombă
Mă distruge, mă omoară
Sufletul ea mil coboară
Îl ascult pe el cum spune
Cam murit, și nu e bine
Cam păcate, o iubire,
Cum să îmi revin în fire?
Că sunt mort, nimic nu văd
Unde ești? Este prăpăd...
Îmi e cald, mieste și frig
Ajutămă să mă ridic
Scoatemă deaici, te rog!
Ial cu tine pe milog
Nu mă lăsa cu el, te implor!
Că mie frică, e îngrozitor!
Îmi spune că sunt de vină
Cam greșit, cum am putut...
Că team vrut pe tine... fată divină.
Uite, acuma sunt bătut
Și tu te uiți fără de milă
De cemi faci asta, tu, copilă?
De ce mă lași acum cu el?
Asta merită al meu suflețel?
Mă doare, au... inima mea
De ce îți bați joc de ea?
Merit eu o soartă rea?
Spunemi, hai, inima mea
Ai plecat.
Nu ția păsat.
Doar cu el tu mai lăsat.
Sufletul mie sfârtecat...
Ah! Tu Diavole!
Îmi e teamă...
O vreau pe ea, brațele sale...
Te rog, teimplor, vino... și iamă...! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Nu vreau sa ma “iubesti” // Intr o noapte de septembrie dupa asfintit te ve uita in ochii mei cu inocenta si mi vei spune “te iubesc”.Eu o sa trebuiasca atunci sa ti spun ca dragostea noastra e muritoare si ca tot ce iubesti doare, ca o ne uram si o sa ne uitam si astfel dragostea noastra nu o sa atinga niciodata culmile nemuririi. O sa ti plang in brate stiind ca ai pus un sfarsit iar tu nu o sa intelegi si o sa crezi ca ma emotionez. Nu mi spune ca ma iubesti pentru ca ma omori, imi incapluslezi esenta in doua cuvinte uitate prin gari. Pierde ma in zile cu soare si fa ma sa sper ca intr o zi vei murii langa mine. Traieste o noapte cu mine ,sa o facem eterna ,nu ma pierde in luni si ani cu aniversari pe instagram. Spune mi poezii si cum soarele imi straluceste in ochi, impleteste mi parul cu visele tale, zboara cu mine in cer si spanzura ma incet. Nu ma lasa sa defilez cu un te iubesc. Dar eu nu pot sa iti explic firul meu de gandire, asa ca o sa ma bucur ca te am pentru putin sperand ca ma vrei pe veci. O sa ma prefac ca pentru tine un te iubesc este cheia catre etern si o sa ti soptesc “si eu te iubesc”. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Naintrebat // Niciodată naintrebat
Cum mă simt sau ce mai fac.
Cred că nu am meritat
După tot ce eu țiam dat.
Ascultare, empatie și iubire.
Astea ți leam dat doar ție,
Însă în a ta fire,
Nai știut sămi dai și mie.
Dar nui nimic, nu sunt mâhnit
Cred căs doar cam obosit,
Fiindcă de prea mult alerg
Dupăun suflet efemer. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Întuneric // Entuneric împrejur
Și stau, și tot îmi jur
Că nu pot să mai îndur
Răul din al meu contur
Care știu doar că numi place
Faptul că nu pot gândi în pace
Să pot să stau, să mă vezi zâmbind
Să fie real, să nu pretind
Să fiu cu adevărat bucuros
Și nu cai spus ceva haios
Să fiu... ca înainte
Până să te văd pe tine. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Stress // Afară îi soare... Dar parcă plouă
E ora nouă... Sau poate două.
De ce mă cauți acum în somn?
Să te prefaci că ești un domn...
Nu e suficient că îmi iei fericirea
Liniștea și ultimele 2 cuvinte?
Care îmi stau și acelea pe limbă
Dar parcă și ele amețite...
Încerc să fug de tine, dar nu prea departe
Căci mă reții, încotro să mă îndrept?
E puțin spun cuvântul "foarte"...
Pentru dățile în care zâmbetul aștept...
Simt aceeași durere, dar parcăi nouă...
A mai trecut de ora două?
De ce încerc să fiu perfectă
Când notelemi arată că sunt defectă?
(Încerc să îmi promovez poeziile, sunt poetry.r.lover pe ig) <3 | null | null | literature, art | arts-oriented |
când am simțit durere // Sunt amorțită și mie bine.
Nam aripi și mie corpul strâmt.
Curg stropii grei de pene,
dar nui simt!
Sunt amorțită și mie bine!
Simt cușca din lăuntrul meu.
cu paznici, să nu intre nimeni:
negarea și furia gardieni.
Nu intră, dar nu iese nimeni...
Simt cușca din lăuntrul meu!
Am sufletul de piatră marmorată.
E totul bine, nu pățesc nimic.
Oh, uite o fisură, piatră spartă!
Ce fac?!
Am sufletul de piatră marmorată!
Cei asta?! Văd prea multe culori!
Aduceți o gorgonă,
vreau gardienisudori!!!
Mă plouă, simt o tonă.
Simt prea multe culori!
P.scred că acum simt negru.
(E prima poezie pe care o împart cu alte persoane. Am ales să o postez fiindcă sunt curioasă dacă ați simțit ceva când ați citito.) | null | null | literature, art | arts-oriented |
cinci dimineața // E monocromă viața sau reflexia pe retine?
Perspectiva diferă și am mii de pete fine
Pe lentile, spunemi că nu tentrebi pe tine
E mai bine să vezi răul decât doar un fel de bine?
Mă uit în oglindă, depresia se vede vie
În fața ochilor nui nimeni care creden mine
Ne pierdem tineri cu sufletul bătrân cencearcă
Să țină o linie dreaptă pe un drum cu serpentine
Și e beznă, umbrelemi sunt partenere
Doar că teatrul ăsta prost nu conține alte scene
Actorii nau expresii, cară în spate rele
Dependenți de dopamină se poartă pansați pe vene
Atât de negru înăuntru că opacui praf de stele
Bântuit de vise că speranța arden ele
Anceput să ningă, doar ce ploua mai devreme
Nopțile cele mai negre dau cele mai albe semne
5 dimineața, pleoapele sunt tare grele
Indiferent de pat, corpu' se simte ca pe lemne
Dau fericirea pe iubire și nam loc de regrete
Că ceam învățat prea bine e faptu' că ambele trec
Rămân doar cu tristețea, senzația cămi arde pieptul
Și durerean partea stângă fiindcă nu sunt toate drepte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Inocența // Ploua. Ar fi vrut să treacă strada. O mașină a trecut cu viteză prin bălți și la udat până la piele, mai săl dărâme. Sa scuturat și a continuat să meargă pe același trotuar, pășind prin seară și ploaie, legănânduși capul dintrun reflex neînțeles. Na durat mult până când a ajuns la alt colț, iar experiența anterioară la făcut să dea înapoi. Sa văzut accidental în vitrina unui magazin cu manechine înalte. Nu se recunoștea. Sa enervat. Apoi sa speriat. În final a renunțat. Totuși se simțea încolțit, prins undeva între un trecut mult prea proaspăt, un viitor prea asemănător și propria lui reflexie inodoră. De sus: ploaia.
Sa învârtit în loc de câteva ori. Tremura. Trebuia să treacă. A urlat, iar câțiva trecători de pe partea cealaltă lau privit mirați. Un bărbat cu umbrelă și fără pălărie la înjurat. Nu la auzit. Nu conta pentru el. Șia luat avânt și a trecut strada în fugă. Trecătorii sau dat la o parte speriați. O femeie șia smucit atât de tare copilul încât acesta a început să plângă. Ea nu a înțeles că suferința bietului copil fusese pricinuită de gestul ei brutal, și că acel câine mare, negru și ud, care se năpustise în gol, era doar una dintre nenumăratele forme pe care inocența le îmbracă, pentru a justifica marile vinovății ale oamenilor. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Club sau cenaclu literar // As vrea sa găsesc un club sau un cenaclu pentru cei pasionati de literatura si de scris. Exista astfel de grupuri, mai exact in București? De preferat pentru studenți. Dar indiferent de vârstă, mas bucura sa găsesc un astfel de grup. Sau măcar online. | null | null | literature, art | arts-oriented |
La pas // Dacă ți se întâmplă vreodată să vezi numai oameni ținânduse de mână, țineți mâinile în buzunare ori pe sacoșe sau țineți echilibrul și pășește mai departe, privind înainte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
i used to love someone // Mergeam unul langa celalalt fara sa ne gandim unde am putea ajunge. Era o seara de decembrie, si cu toate ca frigul ne secera fetele si ne tortura buzele, continuam sa ne plimbam. Nu spuneam nimic, eram cufundati in propriile ganduri care in mod sigur se interesectau in punctul comun al disperarii suferite de pierdere. Era ultima seara cand ne vedeam, dar nu aveam cuvinte pentru despartire. Luni mai tarziu ma gandesc ca poate ar fi trebui sa o iau in brate si sa nu ii mai dau drumu, sa ii soptesc ca putem trece impreuna si prin asta si ca totul va fi bine. Miar fi inteles disperarea in ochi si miar fi oferit un zambet linisitor , un “inteleg, o sa o ducem cumva la capat” , in timp ce siar fi abtinut tremurul.
Sa leganat si ma lovit incetisor in umar, facanduma sa resimt frigul. Miam suprimat dorinta de a oprio si ai lua fata degerata in palme, si am continuat sa pasesc pierdut pe asfaltul rece. In alte seri am fi mers linisititi cu mainile impreunate si am fi ras fara griji. In alte seri am fi privit stelele impreuna si neam fi dat cu presupusul asupra diferitelor constelatii. In alte seri am fi mers kilometrii intregi in cautarea necunoscutului si neam fi incurajat reciproc cand credeam ca neam ratacit sau cand ne speriam de cele mai sinister sunete. Neam fi privit pe furis si neam fi adaugat ganduri in totalul de sentimente, emotii si momente care ne defineau iubirea. In alte seri ne am fi sarutat in ploaie si neam fi soptit un “te iubesc” timid. Acum nu puteam nici sa o tin de mana, mana ei care altadata imi cauta mana in buzunar si mio strangea usor cand reusea sa isi strecoare degetele printe degetele mele, mana pe care iam sarutato de atatea ori , cea cu care imi mangaia fata in mod inconstient de fiecare data cand imi puneam capul de pieptul ei.
Eram atat de concentrat ca nam observant cand sa oprit. Isi framanta palmele si se uita la picioare. Sia dres vocea si a eliberat putine cuvinte, dureros de scurte si lipsite de viata. “Plec. Trebuie sa plec.” Apoi sa intors si sia reluat mersul indurerat. Am ramas impietrit. Voiam sa ii strig atatea ganduri, sa ii spun cat de mult o iubesc si cat mias dori sa ramana cu mine. Vocea mi sa gatuit si tot corpul mi sa inmuiat. “Eu..” …
Nu am mai vazuto de atunci. Aflasem ca ii merge bine, parea fericita. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Am avut impresia ca team uitat // Am avut impresia că team uitat, că am trecut peste tot ce am simțit eu pentru tine si că am lăsat toată iubirea mea să curgă în neand. Însă uite, nu am făcut niciuna dintre acestea...Camelia, inca te iubesc!
Știu, e greu de crezut. Nici măcar nu știu ce mia pornit tot acest gând. Poate că a fost modul în care îmi vorbeai atât de dulce. Poate că atingerile tale mau făcut să mă gândesc de doua ori. Sau poate pur și simplu AM ADORAT modul tau de a scrie acele mesaje bine formulate pe grup. Nu am putut alege niciuna dintre aceste trei, doar am stat și am realizat că aș vrea să vorbesc cu tine.
Chiar miam dorit foarte mult sa dau de tine in seara asta, până și acum îmi pare rău că nam făcuto. Mias fi dorit extrem de mult să vorbesc cu tine! Am simtit că tu ai fi singura persoana care miar înțelege vorbele pe deplin. Că tu ai fi fost singura capabilă să mă ajute!
Oh, până și acum mă gândesc la fundul tau in acei blugi cargo negrii. Ti se potriveau!
Sunt afara, privindute, draga Camelia. Stau afara si plang, pentru ca nu te pot atinge. O divinitate cereasca aflata la o atat de mare distanta, imi esti tu mie, una la care ma inchin seara de seara cu o speranta atat de nesigura, ca ma vei auzii, si vei cobori, in sfarsit, pentru alinarea sufletului meu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Un mic startup pentru prietena mea // Vin cu o mică rugăminte la voi, prietena mea scrie proză, poezie, chiar sa apucat și de o carte . A început să publice câteva dintre lucrările ei pe platforma Medium dedicată pentru scriitori. Pentru cei interesați de o mică pauză de literatură, check it out. O să atașez linkurile mai jos.
1)
2) | null | null | literature, art | arts-oriented |
Piese // Când team văzut prima dată, a apărut o fisură în mine.
Eu crezusem că eram bine. Să fi existat mereu?
Team mai văzut iar și iar.
Prin fisură a început sămi picure din lapte și miere.
Mă cuprinde o nouă sete.
Mă atingi.
Topești cu termit, iar picuratul devine țâșnit.
Înfigi piesa ta, sudândo.
Văd că și din tine curge. Fac și eu la fel, și oprim hemoragia.
Ne răcim. Sudura crapă. Iar curge. Acum ce facem?
Înfigem ce avem la îndemână. Îndesăm. Împingem.
Plutim cumva? Am împins prea tare? Ne îndepărtăm? Încă mai picură! Iar piesa ta? Ce fac cu ea? Ești bine? Rămâne în mine? Cum ajung înapoi? Unde ești? Nu te mai văd! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Igienol. Un basm modern // Dacă aveți răbdare să citiți până la capăt, aș vrea să împărtășesc cu voi povestea soției mele cu Igienol:
A fost odată ca niciodată, o tânără domniță, de viță nobilă, deși născută din părinți sărmani. I se spunea prințesa din Doman, Albă ca Zăpada, Scufița Roșie sau Cenușăreasadin motive prea puțin relevante pentru povestea aceasta. Prințesa noastră, cam leneșă din fire, ieșea destul de rar din casă, doar după prima brumă, când dădea frigul, și pleca sadune lemne. Sau la apus, când colinda ținuturi vaste săși caute prințul, deși pantoful niciodată nu se potrivea, și iar și iar se întorcea acasă, țâfnoasă ca un ghimpen coastă. Și cât se mai plângea, de inimați cutremura, și numai un pisic o auzea cât își dorea o zână bună săi țeasă o poveste mai frumoasă. Doar pe Arhanghelul Mihai lavea, și cum la el se tot ruga, uiteașa întro bună zi ia îndeplinit dorința și prințul apărutan calea sa. Prințul nostru navea cal, nici măcar un mic măgar, ci doar o roabă veche, cu care uneori la magazin o mai ducea să cumpere ceva.
Dar tare fericiți erau, în colțișorul lor de rai, de când sau așezat la casa lor, colo jos, după un deal, în brațele pădurii de peal Nerei mal. Pisicii au vrut și ei cu ea, și să le spună nu, nu se putea. Unu, doi, cinci, zece, abracadabra, casa lor se tot umplea de ei și socoteala cu greu leo mai ținea, doar după urmele de labuțe ce fiecare pufoșel le așternea peste tot pe unde el trecea. Cei drept, și pisicuții lor erau la fel de leneși ca și ea. Și uiteașa, cu atâtea suflete în ea, casa toată mirosea și pe microbi îi înmulțea, iar pe tinerii însurăței îi dispera și nu știau cu ce poțiuni ca să mai dea, până ce vrăjitorul cel avid, Covid, adus la viață și scăpat de sub control, cel trezit pentru a înspământa lumea, ia făcut să plece în pădurea fermecatăunde găsești de toate dacă știi ce cauți, deși nimic nu e ce vezi…șiacolo au găsit ceva ce mirosea a curățenie cum nau mai întâlnit, un Igienol.
Nu știa cine la creat, ce farmece în el a îndesat, dar prințesei viața ia schimbat. Se trezea cu noaptean cap, când nici măcar cocoșul încă na cântat, ca să mai facă un pic curat. Cafeaua încă nu fierbea când casa toată, deja, a Igienol îi mirosea și pe ea de fericire o umplea. În fiecare din odăi păstra câteo sticluță din poțiunea asta, săi fie landemână, când duhul puturos o deranja. Și ultimul bănuț de la saltea pe Igienol ea îl dădea și dacă cineva nemulțumit era, ea îi zicea: când nu miroasea Igienol, nu e curat! Și când dădea cu mopul, ea tot la Igienol visa, își imagina o carte cu vrăji din care ar putea sănvețe a prepara un Igienol și ea. Săl facă și balsam de rufe, odorizant de cameră sau poate un ulei esențial. Oare care era ingredientul secret din poțiunea asta? Zilnic se întreba…
Șiam încălecat peun mop, șiam mai miros un strop. De Igienol. Șiam încălecat peo șa și aștept povestea ta, ție ce produs de curățenie ția schimbat viața? | null | null | literature, art | arts-oriented |
melancolie > anxietate (primul meu text in Romana) // melancolie > anxietate
prefer melancolia peste anxietate. cel mai tare as prefera sa fiu baiat cu petun mana si samantantre dinti, sa zic ca ma doaren pula, ca rau ii rau. dar is doar un catel intro punga, tavalind pe valurile de jeg al Somesului.
daca mantrebi pe mine ii trist peste agitat, sau cel putin mam saturat ca la 4 dimineata sa numar zilele pana mor ai mei. dami niste morti sa bocesc realitatea decat sami tremure curul palid de la niste presupuse...
epuizat ascult robinetu, pusca mucegaiu pe palme. drag imi esti tristete, sau cel putin, tu macar nu manseli cu sperante desarte. nu ma smulgi din pat dimineata ca tre sa dau un bineaivenit la luna.
mi frica tot timpu, is agitat. is paianjenu pe oglinda, imi fac drumu printrun tunel tapisat cu mutra lu Nicolae, al meu, Iorga. dami lumina, dami dupa amiaza, dami a treia zi si leziuni bucale.
mai degrabas tarfa ta, tristete, iti aduc banu de pe turzii
decat o javra tensionata cu frica ca pierd iluzii | null | null | literature, art | arts-oriented |
Big bang // Liniște, liniște, vă rugăm! Urmează începutul sfârșitului lumii! Vă rugăm să vă ocupați locurile din fundalul cosmic de microunde pentru a face loc împreunării electronilor cu protonii. Opriți agresiunile împotriva fotonilor!
După 380.000 de ani de la t0 se va aprinde lumina. Până la acel moment aveți suficient timp pentru a decide asupra echipei din care doriți să faceti parte, FCM Unda sau FCM Particula.
Începem. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Ilustra trestie // Un râu de petrol poartăn întuneric
O lume nepătrunsă dea soarelui lumină
Și totuși se agață, peo limbă de uscat în mină
Vegetale ființe șial lor glas himeric...
Când a căzut în mare întâiul semn de viață
Și din nimic un regn a supt din negrul suc,
Nu știe nimeni, se vede cam prin ceață:
păgânii venerează o cioară sau un cuc...
Dar cei mai sfânt și mai lumesc
Decât pământul, de rădăcini dorit,
De toți simțit, nespus tânjit
Șiaicea jos, un port ceresc?
Nu vă amăgiți a crede că știți purtarea lor:
Au cloroplaste negre, să smulgă din neant
Sure lacrimi, de soare incolor
Plouaten triste râpe, deun râu mai aberant...
Nau moștenit în cărți, nisip și piatră
Morală și cu regului, ca să evite ceartă:
Ei se ghidează după miros de sevă
În întuneric poți să mori cu sânge și cu vervă!
Unii arbori ar lupta să cucerească al algelor domeniu,
Șiagățătoare buruieni își fac pământ meniu
Iar restul, părăsiți, se bat peun ciot de soare:
Viața e destin, pământpetrol ce doare!
Dar trestia senalță prin înseși înălțimea:
Lilieci șinsecte îi sugerează în zbor
Salvarea lor eternă, în cazun care vor
Să vadă cerul șia soarelui grădină.
Binecuvântată cu dar și har în mină,
Trestia măreață se contempleazăn tihnă,
Priveșten întuneric șiadmite negreșit:
"A mea e toată lumea, și corpul ei teșit!"
Din trupul cel îngust îi sar scântei
Și cei ce vor să crească o văd chiar înflorită...
Nu știu ce rău e fapta ei,
E ignoranța lege a celei sărăcită!
Pretindă a fi ilustră, bogatăn har și toate
Dar arbori, alge, vreascuri, păcătuiesc mai rar
Sunt toante poate, dar nu pretind un dar:
Pe când în întuneric, tu legi acum pe plante!
Sub rădăcini ai oase, și păsări și gândaci
Și strălucireați rece sunt licurici captivi...
Cenușă poți să fi, ei nau cum să te ierte
Când de lumină râzi și rău prin ea le faci! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Răzbunândul pe Icar // Simtei căldura pe piele, te mangaie si te alina. E ca un loc sigur spre care te indrepti atunci cand simti ca nu mai poti si nu mai intelegi ce scop are existenta ta pe acest pamant. Privestei printre razele ale caror lumina blanda se oglindeste perfect in ochii tai caprui, patrunzatori, de parca ar vrea sa iti daruiasca in schimbul catorva intrevederi cu sufletul tau cunoasterea universala dupa care tanjesti atat de mult.
Un pas… si inca unul… ai grija acum, Icar, incepi sa te apropii mult prea tare de soare.
Te desprinzi cu avant de pe pamant si simti cum iti fuge de sub picioare, in timp ce in mintea ta rasuna necontenit un “Ce ar putea sa mearga rau?” spus cu un aer zeflemitor, specific tinereții. Simti cum pielea incepe sa ti se incalzeasca… rapid ea incepe sa friga, simti ca trupul ti se incinge si incepi sa arzi, sa te mistui incet.
Totusi, tanjesti dupa aceasta durere, vrei tot mai mult din ea pe masura ce te apropii tot mai tare de acel glob rosu si fascinant care acum ti se oglindeste atat de bine in ochi incat si ei au capatat o nuanta rosiatica.
De undeva din departare auzi strigatele disperate ale unui tata care se teme pentru viata fiului sau teribilist “Icarusss” “Icarus, intoarcete… esti prea departe de pamant”. Te uiti o clipa in urma ta, la figura aceea care de aici, de sus, pare atat de mica si intunecata, atat de insignifianta si te intrebi, din nou, si mai avantat “Ce ar putea sa mearga rau?”
“Icarus, te rog, intoarcete… esti mult prea aproape de Soare”
Insa pentru tine e prea tarziu acum… nu e loc sa mai dai inapoi. “Mergi pana la capat”, iti spun, parca vrand sa iti dai singur curaj. “Acum poti face saltul în destin la care te tot gandeai, nu mai e cale de intoarcere”. Pielea iti arde cum niciodata nu a mai facuto, simti acel miros intepator si mustit de par ars, trupul iti e acum ca o lumanare de ceara ce se topeste sub vapaie, dar totusi stralucesti…. Iti privesti bratele care au capatat o nuanta rosiatica, asa cum ai mai vazut doar cand iti lasai corpul sa se scalde pe plaja, in lumina unui apus de jaratec. Aproape iti vine sa te admiri singur precum Narcis, iubesti aceasta noua varianta a ta. Țiai dori, poate, sa ramai aici intotdeauna.
Miroase a ceara topita, miroase a ars, a jaratec, a foc. Incepe, parca, sa ti se faca dor de mare, de cantecul ei, de felul in care obisnuiai sa o privesti cum se juca dea vati ascunselea printre talazurile sala unduitoare. Iti ard narile, iti ard orbitele.
Dar daca tiam rescrie, aici, povestea, draga Icarus? Ce ar fi daca tias spune ca tot ceea ce simti tu acum e un cocktail de adrenalina si dorinta de a face un lucru nebunesc? Nu esti chiar atat de departe de pamant, insa prabusirea tie iminenta, caci aripile tale tinere nu au fost construite suficient de bine. Totusi, nu te teme, in scrierea asta nuti vei gasi sfarsitul pe care cu totii lam cunoscut citind cartile pentru copii cu povesti din mitologia greceasca. Nam fost niciodata de acord cu soarta pe care autorii anonimi tiau dato si mereu mam intrebat de ce a trebuit sa fii pus pe lista damnatilor doar pentru ca ai indraznit sa dai curs dorintei inimii tale.
Fii constient Icarus, prabusirea ta va fi dureroasa, dar vei cadea in marea cu care ai copilarit, care tea mai mangaiat de atatea ori, care tia fost alaturi atunci cand simteai nevoia sa ramai putin singur.
Aripile facute imitand maiestria tatalui tau sunt prea subrede ca sa reziste. Fiori iti strabat toata sirea spinarii si incepi sa regreti decizia de a te aventura atat de mult in soare. Dar fii pe pace, de data aceasta autorul tau no sa te mai transforme intrun martir.
Vezi cum penele care candva faceau parte din aripile construite de tine incep sa danseze lin in jurul tau. Structura de lemn care le unea atarna mai greu ca niciodata pe umerii tai tineri. Inima iti bate cu putere, mental te pregatesti pentru ce e mai rau, stii ca ai sanse foarte mari sa mori. Tot trupul iti atarna greu… de acum inainte gravitatia isi va face magia. Mai sunt cateva clipe pana la impactul fatal cu apa care se casca precum un hau in fata ta.
Icarus, dar tu esti un bun inotator. Adunate putin. E ca atunci cand te aruncai de pe cele mai inalte stanci in valurile adanci impreuna cu prietenii tai. Expira, inspira, expira… inspira… o senzatie de răceală si o presiune foarte puternica iti strabat dintro data intreg trupul. E intuneric… nuti poti deschide ochii bine.
Prima gura de aer curat, plin de sare iti strabate pieptul, care se umfla si se sufoca, de parca ar vrea sa te readuca la viata. Vezi lumina, vezi albastrul acela infinit al apei, auzi cum clipocesc in jurul tau valurile fine, simti cum te imping curentii catre mal. Esti in afara oricarui pericol, Icarus. Ranile provocate de soare te ard in contact cu apa sarata, dar sentimentul de a te fi intors acasa e cel mai puternic balsam.
Apa devine tot mai mica, aerul pe carel respiri te readuce acolo unde trebuia sa fii, cu picioarele pe pamant. Iti dai seama cat de rapid sa petrecut totul si nu poti cuprinde cu mintea tot ceea ce ai trait. Teai vazut sus si apoi ai cazut, doar ca sa fii prins si intors acolo de unde a pornit calatoria ta. Vezi tu, tot ceea ce e frumos trece tare repede. La fel se intampla si in cazul a ceea ce este rau.
Ai invatat ceva nou astazi. Acum… Iao de la capat, Icar, spuneti povestea altfel de acum inainte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Zero Kelvin // Nemișcat în timp, zero Kelvin,
Urmele caută să le întorci,
Să înaintezi, riști să provoci,
Ignorândumi recea îndrumare,
Marșul miilor de pene glaciare,
Țintind orbește, vor pământul,
Iubirea mea din cer le dă drumul,
Finalul act al unei halucinații,
Răcealancet scârțâien articulații,
Istovit... trag cerul peste mine,
Gânditor pe veci între ruine,
Unde pleci când penelencep să cadă
Lin? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Weekend // Ma plimb prin Herastrau, pe lângă debarcaderul apropiat de gard rock cafe.
Mirosul de mici arsi si bere ieftina, diluata la halba se simte pretutindeni, de parca as fi ajuns la o pomana electorala.
In timp ce ma plimb, privesc oamenii care stau la masa, cu cartonul plin de carne, paine si mustar. Bala din coltul gurii isi face simtita prezenta foarte indiscret.
Dar mirosul de mancare imi repugna. In schimb, salivez dupa cum oamenii stau la povesti, zambind si razand, sau vorbind acru despre ce zi nasoala a fost la munca vineri.
Ma uit la ei cu atentie cateva secunde, incercand sa nu par prea ostentativ, apoi merg mai departe. Trec de Beraria H si vad o cruce neagra, ruginita. Crucea cuiva care poate a gandit aceleasi lucruri ca mine candva. O cruce care prinde alta semnificatie, in functie de ce stare de spirit ai cand o privesti.
Ma holbez la ea cateva minute lungi, deconectat de mediul inconjurator. Imi aminteste de toate persoanele care ar fi vrut sa fie aici, dar care nu mai au sansa. Dar eu am aceasta sansa. E in fata ochilor mei, ruganduma so accept.
Resemnat, las crucea in urma mea si merg mai departe, fiind dintrodata mai receptiv la cantecele si glasurile din jur. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Hedonism // înșiruiri de vorbe în ceas de seară
regăsiri și strune de chitară
screamo, ecouri din trecut
se disipează din ce în ce mai mult
nu e nimic de făcut, decât
să prindem o furtună întro sticlă
să căutăm comoara în cărțile de pică
să prindem o sclipire în rugină
să construim castele din ruină
din nou, din nou ne poartă valuri
ce spală vise, năzuințe și elanuri
nu am loc să țin atâta durere
îmi închid gânduri să deschid simțuri
noi suntem cei născuți sub stele
chiar dacă de mici suntem îndoctrinați
sistemul ne vrea triști, pierduți, preocupați
e nevoie de carne de tun, nu putem viețui fără
cu cât te zbați mai puțin, cu atât devine ușor
ca un fulg sub cer de iarnă sub soare viu și arzător
nu neam născut să ne împletim lumină în păr
nu mam născut săți spun: ești corespunzător
nu teai născut să îmi arăți ce e moral și salvator –
nu știi ce judecă Dumnezeu
nu știu dacă există Dumnezeu
*Ianuarie 2024*
Buna! Miar placea sa ma dezvolt pe partea de scriere literara (in special peozii), din pacate nu prea am cunoscuti care scriu, si ma simt putin pierduta in legatura cu pasii pe care ias putea lua sa primesc feedback la ceea ce fac. Intre timp, sunt curioasa cum vi se pare acest text. Multumesc! | null | null | literature, art | arts-oriented |
Parere // Parere poezie : titlu Cautat prin viata
viata ii amara
cand nu te regasesti
intr o inima cereasca
cu un vis ramai
cu o alta realitate
cauti basme intre foi
dar vezi singuratate
visele sunt multe
te cauta in ceata
ramai pe loc pierdut
pentru a nu cadea
in viata | null | null | literature, art | arts-oriented |
Augtembrie // Este atât de cald afară,
Frunzele nu vor să cadă,
Ceva în aer e schimbat,
De amintirile ce nam uitat.
Poate nus treaz, visez urât,
Și nui septembrie...
... este august încă la început./
Merg pe nisipul încins de soare,
Cu octombrie în calendare,
Fug, poate nu sunt prins,
Poate scap, poatei doar un vis.
Dar se termină nisipul,
Și încă să scap mă străduiesc,
Dar se termină și timpul,
Și în vântul cald mă risipesc./
Nori negri, aer umed, niciun sunet,
Infinitul albastru abisal întrerupt de tunet,
Copacii tremură, speriați de ce va veni,
Dar eu netemător stau în mijlocul liniștii.
Picături reci împung găuri în visul de vară,
Cade și grindină și începe să mă doară. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Albastru // Albastru, cum miar placea sa spun ca ochii tai sunt. Dar nu, ochii tai sunt negrii. Negrii devoratori de lumina. Asemenea unor gauri negre, as putea spune, ale caror atracţie suprapamanteane seamana perfect cu...atractia mea catre tine, care se intampla deatatea ori. Doua gauri negre ce din moartea celei mai stralucitoare stele de pe cer sau nascut. Si tot acea stea, cea mai minunata si cea mai stralucitoare de pe întreg cerul instelat, tia oferit doar tie toata frumusetea neimaginabila pe care dansa o avea. Da, tu esti cu adevarat urmasa unei stele, o stea albastra ce numai uitandute spre SE o puteai gasi. Mai strălucitoare ca Sirius, mai stralucitoare ca Jupiter, mai strălucitoare chiar si decat Luceafarul. Dar totusi, albastru; albastrul cerului plin al zilei, care se îmbină perfect cu nuanta de galben strălucitoare a soarelui, şi care la randul sau, foarte asemanator cu fostul tau blond, dar care acum e negru. Un negru precum cerul instelat cu luna, as putea spune; si al carei culori se potrivesc perfect cu nuanta...da, a ochilor tai, care cum am zis... sunt urmasii unei mari si frumoase stele.
Stau siti privesc in veci poza, draga mea Lariso. Oare cand totul va reusi a se termina? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sporul melancoliei // Sporul melancoliei ce sta in al nostru interior
Si asteapta ca treptat mediul sa sece de speranta
Sa ne permita sa ne pastram pe ulterior
Atunci cand vom fi lipit un tapet cu "hope" peste faianta.
Dar inchistati fiind in el nu existam,
Ne hranim cu trecut si fire damintiri
Rationalizat, fosta viata pasiv so metabolizam
Sa fim siguri ca ne ajunge mereu pentru ceea ce aici nu mai exista
Sec sa scurtam si scuturam domenii care vegetativ ne inflorau existenta,
Creand contextul pentrun perpetuu mereu ce nu se vrea venit.
E egoist ca in fata evidentelor sa ne agatam de idealuri in care mai existam
Sau e la fel de egoist sa nenchistam in cinism si resemnare?
Din melancolie evolutia naturala nu poarta spre vrie
Ci un barbaric efort de tapetare si reconstituire e necesar.
Daca e sami asum ceva, e un "leap of hope" ca raspuns
Catre chemarea in valuri a vietii. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Zile // Erau zilele călduroase de vară, când cei mai întunecați nori, pe care ții poți imagina, încep treptat să acopere cerul și vremea se schimbă brusc, se întunecă, vântul începe să șuiere, și tunete se aud din depărtare. Toată lumea de pe ulița pustie a satului pare cuprinsă de spaimă ca de apropierea unui mic apocalips, grăbită să adune hainele rămase la uscat afară sau să aducă caii de la păscut. Era fericire. Era fericire în lumea mea, în care simțeam extaziat prezența vântului, priveam fascinat mișcarea ierbii de pe deal, unduitoare ca valurile mării, și alergam pe lângă vârtejurile de nisip fin care se formau pe strada neasfaltată. Nu înțelegeam de ce nu se bucură nimeni. Nui de jucat acuma, nu vezi cei afară? Dăneo mână, și după, faci ce vrei! | null | null | literature, art | arts-oriented |
mintitul este o arta (1) // cand era mic obișnuiam să privesc cu dispreț oamenii care mint. am văzut în desene animate, pe looney tunes, mai exact. programul, nu personajul. a fost acest animal, o rață neagră sau ce o fi fost, care a spart o vază. în casa aceea erau mai multe animale. iar liderul, oarecum, a venit și a întrebat „cine a spart vaza asta?”
rața neagră, rața Daffy, îmi amintesc numele lui acum, lam căutat pe google. Daffy Duck a mințit și a spus că a supto, pardon, sparto porcul, sau orice animal o fi spus el. și am spu, fiind foarte tânăr, crezând că personajele de la televizor mă vor auzi (asta din cauza lui mickey mouse când spunea „strigati cu mine aventura, uraa” sau ce o spune) „NU! MINTE, EL A SUPTO, PARDON, SPARTO\*! DE CE MINȚI, IȚI FACII PRIETENUL SĂ FIE PEDEPSIT PENTRU CE AI FĂCUT?!? JEGULE!”.
dar cu timpul miam dat seama că minciuna este o artă. nu poți pur și simplu să mergi, dacă profesorul tău te vede desenând o pula pe tablă si ti zice ca „hei, ce pizda ma tii faci?!?” nu poți spune „oh, nu! domn profesor, nu eu scriu, tu ești a visat''. Aceasta este o minciună, dar o minciună care naște și poate fi văzută cu ușurință. De fapt, ar trebui să spui ''este o provocare, am jucat adevăr sau provocare cu sor mea și ea ma provocat să fac asta' „Este mai credibil.
minciuna este o artă. fața pe care o ai când o spui, vocea pe care o ai, chiar și ochii tăi, întrun procent oarecare, ceea ce spui, toate trebuie să fie perfecte. și nu este la fel pentru toată lumea. Daffy Duck ar putea să o mintă pe acea bunica, care nu avea ochelarii n momentu ala, și să spună „Nu am fost eu, a fost porcu ala! El a supto, pardon, rupto! Nu, sparto. Stai. Sparto\*\*\*”, deoarece bunica nu poate vedea așa de bine, dar dacă este cineva mai tânăr, sau doar cineva care nu are probleme cu ochii, nu ai putea merge cu acea minciună. Ar trebui să vină cu altceva. Minciuna este o artă. Minciuna este un stil de viață. Nu o stăpânești peste noapte. Și dacă cineva iti spune ca o poti stapani peste noapte.. asta e o minciuna!
(i am scris asta cuiva n engleza cand ma certam cu el si am bagat direct pe google translate din engleza n romana, nu stau sa corectez tot, n am nici timp si nici chef destul acum, da tot imi place ce am scris destul cat sa postez. am pus 1 c o sa vina si partea 2 n care mai scriu despre asta, de data asta mai serios. sau poate mint. nu stiu daca cu faza ca voi mai scrie despre asta sau ca va fi mai serios.) | null | null | literature, art | arts-oriented |
Și să ai grijă de tine // Să montezi prizele, că nu are cine să o facă în locul tău.
Da.
Și să te îmbraci gros, că nu îți va tine nimeni de frig.
Știu.
Și să nu uiți să asculți păsările.
Încerc. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Etern // Gânduri purtate de vânt
În plan secundar,
Oameni aleargă în cerc
În jurul unui parc.
Planând prin văzduh,
Cu briza în față,
Cu priviri de șoim,
Caută următoarea pradă.
Cu cioc îndoit și gheare,
Ciopârțesc idei neclare,
Se hrănesc cu ce vor,
Restul putrezind în noroi. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Detașat // Îmi doresc să te las să scrii în voie, să nu mă gândesc la ce vrei să faci, să nu filtrez ce vrei să spui, să fii liber, sămi spui ce nu știu și ce nu vreau să știu, să sapi în mine și să scoți la lumină gânduri uitate sau neștiute.
Învațămă cum să nu mă interpun între tine și hârtie, să mă detașez și să observ, să te las să curgi ca un râu care poartă în curenți frunze, flori și crengi.
Să nuți pese de stil, de greșeli ori de cuvinte, lucruri de care mă pot ocupa mai târziu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dragă Tomas, // Tereza nu a putut trăi așa. Milan nu a avut dreptate când a lăsato să te aștepte la infinit. Tea iubit nemeritat, inclusiv când erai vârât adânc în bârloguri neștiute decât de tine. E păcat că nu ai învățat niciodată săi iubești lumina.
Tereza nu mai locuiește aici. Rămâne să o cauți în ușurătate și amintire.
Sabina | null | null | literature, art | arts-oriented |
A 7a poruncă // Numi mai ține viitorul ocupat. Nu mă interesează cine e ea. Ma interesat cine ai fost tu și ce ai devenit.
Nu mai pune reflectorul pe mine după ce lai pus pe ea. Nu mă murdări cu lumina ta imbâcsită de aura ei.
Vrei iertare? Țio dau. Dar lasămă să plec.
Vrei binecuvântare? Țio dau, dar lasămăn versetele mele satanice.
Nu mai sunt Dumnezeul tău. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Liniște // Am această bibliotecă albă, pe colț, lângă care stau in seara asta. Miam pus un pic de vin în pahar și mă uit la cum pică lumina veiozei pe cotoarele cărților din bibliotecă și la reflexia luminii calde în rama fotografiilor așezate pe 2 rafturi din bibliotecă. Aud ploaia. E liniștită seara asta. Îmi aleg o carte și mă așez în pat.
Din când în când îl aud plângând și rugândumă să îi dau drumul din beci.
Adorm. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Doar o vorbă săți mai spun // Dacă te plângi că toate femeile e proaste și curve și tu stai cu aia a ta în mână pe scaunul ergonomic (nu dăm nume) de la Ikea (dăm distribuitori), în fața gaming stationului tău, urlând că toates pe interes în timp ce virezi coco pe Revolutu' lu' feblețea ta cu orificii generoase DecâtPentruFani, să știi că nu am absolut nimic împotrivă. Înseamna doar că nu ești făcut pentru viața reală.
În altă ordine de idei, astăzi am văzut în metrou un student cu unghii de acril și artă unghioasă pe ele. Cu certitudine nici el nu e făcut pentru viața reală.
Pa. | null | null | literature, art | arts-oriented |
cu pisica // stau cu pisica n pat
ma mai frec din când in când
tu tot acasă stai
te gândești la alte alea. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Gânduri și rugăciune // Doresc să îmi exprim părerea de rău față de destinația aleasă de umanitate.
Aveam speranțe până astăzi la 10:04 când am văzut că una e fată de zahar, altul e tată de zahăr, alta stă cu un prost care nu o iubește, iar altul se plânge că femeile înșală mai mult decât bărbații, dar o spune în timp zace în pat cu o muiere măritată.
În ciuda experienței de peste 30 de ani in ale democrației, oamenii noștri tot nu știu ce înseamnă libertatea. Și o confundă cu hedonismul.
Atât pentru azi. E arhisuficient. Pa. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Pa și pussy // Se dispune condamnarea inculpatului Pålmå Märe Deggedzell la desființarea personalității sale prin amputarea celor 5 simțuri, precum și a simțului umorului, ca urmare a săvârșirii de către acesta a infracțiunii de murdărire a domeniului privat matrimonial prin sărutarea soției cu aceeași gură cu care a săvârșit acte sexuale orale asupra unei alte infidele.
Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.
Definitivă și executorie. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Schimbi locul, schimbi norocul // De ieri dimineață mă tot întreb cum să fac să nu mă mai apuce greața când mă gândesc la cât de ușor teai introdus în și cât de repede tea primit în dânsa Marcela. Știu că ai făcuto ca să nu îți fie urât de sărbători. Motivul e atât de simplu încât este și mai jignitor, deși nu mai am nicio miză.
Am înțeles că Marcela e văduvă, că ia murit soțul cu ocazia Sfintei Pandemii și că îi place să o ia în cur.
Nu înțeleg totuși de ce însiști să îmi spui că mă iubești când gura ta e plină de Marcelă.
Gândurile astea sunt păguboase, așa că astăzi o să încerc o nouă rută. Nu mai cobor la Unirii, ci la Victoriei.
La cât mai multe ejaculări cât mai departe de mine, multă sănătate și la mulți ani! | null | null | literature, art | arts-oriented |
de // cojit ce e singurătatea mea?
nu mai mult decât o idee
la miezul nopții
dintro problemă
care din fericire are
rezolvarea întro
mulțime de
portocale decojite
cu coaja pe care
o ții la rever
un talisman
din altă
lume pe care
am trăito
întrun club
plin de singurătăți
unde nimeni
nu are curajul
să admită
că a păcătui
e singura
coajă
care se poate
vindeca
| null | null | literature, art | arts-oriented |
Precis // În zilele de sărbătoare, când realizezi ce personalitate remarcabilă ai tu și cât de superficiali si guralivi sunt ceilalți, privind spre ulița gării care sa desființat acum 33 de ani, ai o nouă revelație: aici, la țară, nu există decât moarte și găini. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fericirea e o pisică // flămândă și tristă,
oprită
pe trotuarul pustiu,
plin cu oameni…
Se uită
printre ei
căutânduse pe sine.
Oare va fi găsită? | null | null | literature, art | arts-oriented |
Cel mai suparat dintre pamanteni // Am vazut o femeie azi pe strada. Mia atras atentia pentru ca plangea. Plangea si mergea pe trotuar. Miam zis: ia uite dom'le, astea probleme!
Am urmarito cum sa apropiat de un tomberon sa arunce o hartie, apoi mam concentrat iar pe expresia fetei care afisa o grimasa, pe care analizando mai bine am realizat ca de fapt ea nu plangea... Ea radea. Si ii dadeau lacrimile. De la atata ras.
Si uite asa sa dus speranta mea... | null | null | literature, art | arts-oriented |
Fragment dintrun manuscris // Bună. Am scris asta acum mai multă vreme, are și o continuare :) dar am zis să las și eu asta aici. :D
Săpam. Săpam cu mâinile goale în grădina regelui, încercând să ascund trupul bebelușului mort ce se afla în dreapta mea. Știam că nar fi trebuit să mă amestec de la bun început în toată afacerea asta, dar ca să rămâi în grațile regelui trebuie să faci anumite sacrificii. Trebuia să iau o viață ca so recapăt pe a mea, și ăsta se pare că era prețul pe care trebuia să îl plătesc. Simțeam cum toate puterile mă părăseau puțin câte puțin și tremuram frenetic de la toată adrenalina ce se acumulase în corp. Priveam în toate părțile după gărzile regelui ce mar fi putut descoperi, iar dacă asta sar fi întâmplat, aș fi fost probabil adusă în fața Palatului de Justiție, apoi aș fi fost decapitată.
Dragul de Ludovic... Cercetam cu sfială pandantivul pe carel aveam prins în jurul gâtului, iar odată deschizândul, din el se ivi chipul mult prea adoratului meu Ludovic. Îi strângeam cu sete imaginea în pumn de parcă doar această variantă a sa zugrăvită mă mai putea iubi, și doar această unică pictură ar fi fost ferită de natura urâtă a ființei mele în care mă transformasem. Mă mai gândeam dacă avea să verse vreo lacrimă în numele meu, însă miam curmat destul de iute astfel de gânduri întrucât știam prea bine care ar fi fost răspunsul la întrebarea mea.
Teama de a fi descoperită nu mă slăbea nicio secundă, ba chiar se intensifica cu fiecare clipă ce trecea. Simțeam pământul moale cum nu opunea nicio forță împotriva voinței mele de al modela, în timp ce o parte din sol se strecurase deja sub unghiile mele, lăsândumi impresia că mâinile îmi deveniseră adevărate lopeți. Scormoneam disperată, în timp ce picăturile de sudoare se adunau pe fruntea mea, iar șuvițe mari din păr îmi alunecau pe chip, obturândumi vederea.
Dintrodată mam oprit din săpat și am oftat groapa era pregătită. Luasem cu delicatețe trupul bebelușului în brațe șil privisem îndelungat. În sminteala mea, îmi părea că bebelușul ar fi dormit mai mult decât să fi murit, deși echimozele arătau cu totul altceva. Eram tânără atunci. Tânără și smintită.
Aș fi putut avea ocazia să devin mamă, dar se pare că Cerul nu a vrut sămi îngăduie o astfel de bucurie. Mia rămas doar tristul gând că aș fi putut strânge copilul la pieptul meu alintândul, așa cum ar fi făcut orice mamă cu pruncul ei. Îmi imaginam un perfect portret de familie, în care toți trei am fi fost fericiți, iar el mar fi iubit numai pe mine. Dar scena de mai devreme se risipi repede din mintea mea întrucât trebuia să înfrunt realitatea, iar aceea era că regele uitase de mult de existența mea. Probabil că patul îi era încălzit de o altă curtezană, mai tânără și mai frumoasă decât mai puteam eu să fiu în acea perioadă, iar eu rămăsesem cu un cadavru în brațe.
Aruncasem leșul cu dezgust în groapă de parcă el ar fi urzit în tot acest timp tot răul contra mea și debarasândumă de el, tot ghinionul sar fi ridicat odată pentru totdeauna. Știam că ăsta avea să fie doar începutul a tot ceea ce aveam să săvârșesc în numele iubirii, iar pruncul mort avea să fie primul dintrun lung șir de victime. Totul pentru rege. Totul pentru Ludovic.
Aruncam cu pământ, chinuindumă să îngrop trupul bebelușului în așa fel încât să nu fi trezit suspiciuni, iar întrun moment de criză, începusem să dau cu pumnii în pământ și urlam ca un animal rănit. Curând șiroaiele de lacrimi se înghesuiau pe fața mea, apoi mam auzit urlând:
De ce, Ludovic? De ce?
Am plâns și am strigat cât mau ținut puterile. Dar nicio gardă a regelui nu ma auzit. Era liniște în grădină. Prea liniște. Regele Soare era plecat la vânătoare. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Balada meșterului curelar // Can orice vineri, în piață lumea se adună
Să cumpere, să vândă sau numai să privească
Mărfuri de multe soiuri. De peste tot răsună
Strigăte și chemări ce vor să ispitească
Ochiul, mirosul sau gustul cu o aromă bună
Din Râm, Chitai sau din țara leșească.
Venita de departe șiun meșter curelar
Ce întrun colț al pieței taraba șia întins
Aproape de poarta de intrare în bazar
E vesel la culme un văd bun că a prins
Deja se vede cu baniin buzunar
Și mușteriindeamnă cu glasul său aprins
Un agă pântecos seapropie agale.
Cu degetele pline de aur, răscolește
Marfa întinsă cei apărusen cale
Și dintro dată se oprește
Cată mai bine șin mâinile sale
Se vede o curea ce pare căși dorește
Cu ținte ascuțite și mândră lucrătură
Cureaua îl încântă pe agă imediat
Fără să îl privească pe negustor o fură
O vârăn sân cu zâmbetul schimbat
Și dă să plece cu plăcerea pură
A hoțului neprins ce știe ca scăpat.
Însă o mână zdravănă de ceafă îl apucă
E curelarul cei cere să plătească
Marfa. Sau îl amenință săl ducă
La muftiu și judecată să primească
Precum e obiceiul în orice țară turcă.
Dar aga se opune și nu vrea să seoprească.
Începeatunci o ceartă, aga urlă cu foc
Și vin ca din pământ, de nicăieri
Prinzândul pe bietul curelar fără noroc
Cu suliți ascuțite doi ieniceri
Șil mil lovesc pe bietul negustor pe loc
Pe caldarâm lăsândul fără de puteri
Lumea trecea pe lângă el nepăsătoare
Călcând pe marfa lui ce zace împrăștiată
Dar cu puteri nebănuite el saltă în picioare
Șincearcă o sulă ascuțită ca să scoată
Din sân. Să spintece păgânul, săl omoare
Cu ochii înroșiți de sânge cată.
Îl vedentrun târziu și cu pași legănați
Seapropie de turc șin coaste sulai vâră
Rămân apoi acolo, de parcaar fi legați
Unul de altul, din gurăi curgeo dâră
De sânge agăi, șii scapă din mână doi talanți
Din nici o gură nu seaude nici o pâră
Cu toții îl cunosc pe agă și par să nu îl vadă
Pe curelarul ceacum trezit grăbește
Să se despartă de trupul ce pe stradă
Cun zgomot înfundat se prăbușește
Pe caldarâmul rece căzând a morții pradă
Niciunul nul aude și nimeni nul privește
Meșterul curelar fugi apoi în codru
Cu timpul învăță săntindă arc de tisă
Lumea îi învăță numele său de lotru
Și în curând povestea lui fu zisă
Dar nimeni nu mai știe ce nume avea mortul
Știau numai de fapta lui comisă. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Păreri? // "Și ingerii plâng..."
Șin vălul caleștilor moderne
Eu îmi plimb sorocul;
Un miros înțepător sașterne,
In calea lor îmi arunc chiștocul.
Dar măresc pasul
Șialerg fără țintă;
Miam pierdut compasul,
Mă uit în jur, văd doar o chintă.
Un sublim parfum finuț
Îl simt si mă opresc;
Îl știu sigur, aș da orice banuț
Purtătoarea săi zăresc.
Dar stau și stau,
Șin ochi nimic numi străluce;
Doar zecile de chinte persistau
La a drumurilor răscruce.
Observ un copac dezgolit
În auriu purtat;
Îl bate vântul domolit,
De orice veșmânt la dezertat.
Din el o ramură se smulge
Și ușor de pământ sendoaie,
Parcă vrea ceva sămi divulge
Printre a chintelor șiroaie.
Cu fiecare pas pe carel săvârșesc,
Vântul senăsprește,
Obrajimi senroșesc,
Dar văd ceva ce licărește.
Stropii cerului printre calești dansează,
Eu dansez cu ei agale;
Printre chintele ce se dispersează
In ritmuri inegale.
Șin zare o zăresc
Printre a norilor perle,
În jurul ei, trandafirii înfloresc
Ce dansează pe cântul unei mierle.
Și printre spini, drum îmi croiesc
Și la piept o strâng cu tandrețe
Și ochii ei în umăr îmi șoptesc
Taine ale istovitoarei tinerețe.
"Totul e ok, sunt aici" ușor le murmur,
Simt de parca si un zmeu aș învinge
Chiar dacă și la umbre tremur;
Pe culmile obrajilor, o picaturăi se prelinge.
Nici nam observat,
Nu mai suflă vântul,
Soarele nu mai e rezervat,
Parcă si copacul șia revendicat veșmântul.
Ea îmi dă un sens, o esență,
Eu îi ofer bătăile din piept;
Reprezintă un motiv de existență,
Transcendă flacăra pasiunii dincolo de concept.
No să las nimic să te doboare
Și universul de so stinge;
Am să mă prefac în soare,
Voi arde tot ce te atinge. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Deznaștere (lamentare poetică) // Deznaștemă departe de aceste zbateri, goale și futile
De la naștere la moarte,
măsoarămi viața, nu în zile
Măsoarămi viața în foi de calcul inutile
În gânduri ostile, seci și infertile
În versuri șterse, în poezii neterminate
În romane întregi, teoretizate și uitate
În stele palide, pe tavanul alb, de ghips
Măsoarămi viața întreagă
în moartea unui vis
Deznaștemă cu aceeași încăpățânare cu care mai născut
Cu speranța pe careo are glodul când se visează lut
Fămă la loc atom, sau fămă simplu gând
Cemi pasă mie?
Un scaun gol la masă și această poezie...
Între a nu fi, și a nu fi fost vreodată
Adevărata distanță e foaia goală, nepătată
În rest, același PIB, același deficit de cont curent
Și același mers al lumii, indiferent și lent
Mai zimi ca Dickens, de marile speranțe
De importanta clovnului printre paiațe
De resemnarea sobelor în socluri de faianțe
Și căn belșug și bunăstare, nai drept la doleanțe
Deznastema de poți. Dar nu poți. O știu.
Binecuvântat privilegiul meu de a fi viu.
Te salut, din corporație, pitit la monitor
Deznaștemă, în morții mei, cât să nu mor... | null | null | literature, art | arts-oriented |
Țara asta e de vină! (un monolog) // (intră în scenă cu un sac plin de bani și câteva bancnote în mână)
Ia uite, ce proști! Hehe! Ce ușor e, domnule, săi furi pe față! O inciună gogonată și te cred pe cuvânt! Ce ușor! (către bani) Ce frumoși sunteți voi, frumușeilor! (se joacă cu banii)
(către public) Ce vă uitați așa? Ă? Așa, am furat și eu, și? Ce, credeți că miemi place să fur? Numi place să fur. Numi place! Da’ ce săi fac? Așa e în țara asta, domnule. Nu furi tu, te fură altu’. Păi dacă ați ști câți fură și cât fură în țara asta! Câți hoți nu sunteți! Țară de hoți, astai.
Sunt unii, domnule, le place să fure, nui vorbă! Le place, că altfel nar mai fura. Da’ fură că le place. Le place banu’! Vor să aibe bani mulți! Toți hoții din țara asta numai de bani mulți știu. Eu fur pentru că trebuie, păi dacă nu furi pur și simplu nu poți trăi în țara asta! Dacă vă zic! Nam cei face! Țara asta e de vină.
Eu nu vreau banii ăștia. Nui vreau! (face o mișcare bruscă, îi cad câțiva bani din mână și îi recuperează panicat în grabă) Ce naș da să nu trebuiască să fur? Ce naș da să nam atâția bani? Câți bani naș da să nam atâția bani! Să nu mă stresez atâta, voi știți ce stres e cu toți banii ăștia? Da’mi trebuie banii, îmi trebuie ca să mănânc. Să mănânc și eu. Voi știți cât sau făcut prețurile la Veranda? (restaurant scump din Iași)
Așa e în țara asta: Ori furi, ori ești furat.
Evident că, dacă nar mai fi nicio urmă de hoț în țară, naș mai fura nici eu. Da’ no să fie. Nor să se lase de furat. Nu vor să se lase de furat. Le place să fure. Le place banu’. La toți le place. Niște hoți! O țară de hoți! Toți sunt hoți în țara asta! Toți furați, băi, hoților! Vă știu, credeți că nu vă știu? Câți dintre voi nu furați. Și puțin, nu contează, tot furt se cheamă!
Eu? Eu fur cât să am și eu puțin. Da’ ce zic fur? Mai mult ciupesc. Da, ciupesc. Alții cât fură, hăhă! Nici nu se pune cât fur eu. Nu se pune! Păi? Dacă joci și tu ocazional— sau mai des— fotbal, ești fotbalist? Nu, logic! Dacă ciupesc și eu, ocazional— sau mai des— sunt hoț? Nu, logic!
Țară de hoți! Dacă ar munci atât cât fură, ce bine am duceo! Dar nu vor. De ce? Pentru că e mai ușor să furi decât să muncești. Astai! Nu le place munca. Că dacă lear plăcea, ar munci și nar mai fura. Păi ori îți place munca, ori hoția! Și eu, domnue, aleg până la capăt munca! Ăștia? Bani munciți! Știți cât a trebuit sămi bat gura? Nu se lăsau fraieriți, fraierii! Am zis că mor! Opt minute încontinuu tot „tacataca tacataca” pentru un amărât de ban. Nici nu știam că știu să vorbesc opt minute.
O țară de hoți, țara asta. Nu e vina mea că fur. Eu nam nicio vină. Țara e de vină! Țara asta e de vină! | null | null | literature, art | arts-oriented |
trandafiri // Salut, revin cu încă ceva (sunt gagiul cu Divorț)
Trandafiri
Daca ar fi sa primesti unul de fiecare data
Cand mor
De dor
As falimenta
Daca ar fi sa cada un strop de ploaie
Din cer
De fiecare data
Cand mor
De dor
Mas ineca.
Daca ar fi sa scriu un vers
De fiecare data
Cand mor
De dor
Mas remarca.
Daca ar fi sa imi creasca o pana
De fiecare data
Cand mor
De dor
As zbura.
La tine.
Mor de dorul tau. | null | null | literature, art | arts-oriented |
The king of all wild thingsscrisa acum 10 ani // Știu cum stăteam atârnată intrun colt
mâncând amandine
si încercând sa numi umplu rochita cu volanase
de firmituri.
Mă aplecam lacoma si stângace peste masa si ascultam.
Mama isi invartea arătătorul in jurul buclelor mele
si povestea despre cat de sălbatică e viata
si cata sare a vărsat pana sa se prindă,
taman la fix, de maneca printului.
''Avea o camasa albastra'' zicea mama
in timp ce
cu cealaltă mana se agata ca o pisică
de barba tatei.
''Lam cunoscut mai bine apoi
siam aflat ca, de fapt, e regele
tuturor salbaticiunilor''
Hei, de ce rade toata lumea?
O zbughesc din pat
si mancolacesc in jurul gatului tau
''Cei, leoaico?'' te hlizesti tu
''Iubitule,
de azi tencoronez
regele tuturor salbaticiunilor.'' | null | null | literature, art | arts-oriented |
divorț // Salut, am scris asta acum 7 ani. Aștept sa vad ce credeți!
Divort
Tu, eu. Un parc
Muzica, mereu.
Rosu, trandafiri uscati.
Copaci pe jumatate mancati.
Zbor, pasari, plecare
Ca sufletele noastre.
Calatoare.
Pe o banca o pisica.
Neagra, zgribulita, mica.
Toamna in copaci
Iarna in tine.
Iarna pentru mine.
Miai avortat ultimul cuvant de iubire
Lam cules de pe jos
Mirosea infiorafor
A formol.
Parul castaniu, gura cocheta
Ochii mari, privirea discreta
Ascund ceva.
Muzica?
Miai taiat ultima bucata de carne
Si teai sters pe sort.
Ai plecat din abator.
Divorț. | null | null | literature, art | arts-oriented |
operatiunea monstru // am trezit o pe mama cand m am dat jos din pat si coada mea s a izbit de podea prea tare. mi am dat seama atunci ca tr sa mi tai coada. e ok sa te detasezi de chestii care te ncurca. gen oameni sau alte d astea. d atunci mi se regenereaza coada lunar, am inceput s am si ceva soi de psoriazis. nu ma deranjeaza asta. uneori cand ma mai culcam cu sor mea o mangaiam pe spate cu coada si cu o mana ma jucam cu sanii ei, cu cealalta o strangeam de gat. ma opream la scurt timp dupa ce lesina. ea a venit cu sugestia asta, inainte cand dormeam si ea nu stia de coada, ma prefaceam ca dorm, o loveam pe spate cu coada, reuseam s o mut inainte s o vada si era super confuza. dupa ceva timp s a prefacut si ea ca doarme si mi a vazut o. m a apucat de ea si mi a zis ''daca tot vrei sa mi strici somnu nu vrei macar sa si merite?". ma simteam ca dracu. nu mi parea rau, ma refer doar ca si el are coada. am acceptat. am continuat asta pana cand mi a zis tata, mai mult m a fortat, sa doarma el cu ea. am dormit singur
n am simtit niciodata nevoia sa beau, sa fumez sau sa ma droghez. da, ma refer la tine tate langdon. mi am pus ciorapii aia de plasa ai lu sor mea de se ntreaba si acum p unde i o fi lasat, ii cerusem lu tata sa mai dorm cu ea o singura noapte si n noaptea aia cand dormea i am luat, dupa cand am inceput sa dorm singur ii miroseam, ma masturbam in timp ce i miroseam si m ajutau sa dorm. cand dormeam cu mama ii miroseam si ma masturba ea. asta a fost singura mangaiere a mamei pe care am primit o. peste mi am pus blugii aia misto, ceva tricou alb negru, am avut odata un vis in care purtam un tricou asa si mi a placut atat de mult cum imi statea incat mi am luat si n realitate, (side note, poate chiar devin unele vise realitate :\*) m am dat cu crema de pantofi pe fata, mi am pus un hanorac, normal ca si gluga n cap, ceva adidasi de au talpa rupta si s ff jegosi, dupa am iesit din casa cu scopu d a intra n casa.
mi am pus mainile la ochi, indicam spre un loc pe care inca nu l stiam, m am invartit de 7 ori si m am indreptat spre casa unde mi indica coada, nu inainte sa mi o tai, lasand o acolo. doar la asta, pe langa ce fac cu sor mea, imi mai folosesc acum coada. plin de viata m am indreptat spre usa, strada era aproape goala, eram doar eu si pisicile care mancau din gunoaie. am pus mana pe clanta, era rece, si am dat sa deschid usa. nu era incuiata. m am simtit primit, chiar asteptat. am intrat, mi se parea nepoliticos sa refuz invitatia si mai am si eu faze d astea cand nu sunt nesimtit.
era o casa modesta. am urcat la etaj, scarile nu scartaiau, am deschis la intamplare, incet, o usa. era baia. am intrat in baie, m am uitat in oglinda. am iesit rapid, nu mi a placut ce s a uitat inapoi la mine. am deschis alta usa. tot incet. era camera fetitei, am inchis o cu grija apoi m am indreptat spre ea. nu ma grabeam. m am urcat in pat langa ea si am imbratisat o. mi am dat seama ca s a trezit cand s a fastacit dar n am facut nimic. nu pana cand s a ntors si a deschis gura, sunt mai mult ca sigur ca urma sa tipe. m am simtit respins, i am pus mana la gura, m a muscat, nu m a oprit, o sufocam, ea continua sa muste si sa ma loveasca cu pumnii, picioarele, genunchii, dar n avea destula putere. a nceput sa mi curga sange cand m a muscat si puroi, i am sangerat in gura. aici si voiam s ajung, o purificam cu sangele si puroiu. ma bucur c a acceptat pana la urma. fata ei isi schimba culorile n timp ce o sufocam, zici ca era un glob disco. in scurt timp n a mai opus rezistenta, mi a placut sa privesc cum i se scurge viata din ochi. am decis atunci s am grija de ea ca de sor mea
nu i am inchis ochii, trebuia sa vada ce urmeaza, sa fie martora. am luat o n brate, am iesit din camera, am asezat o rezemata de perete spre camera care banuiam eu ca e a parintilor ei. am deschis usa si era doar ta su n camera, am inchis o, am coborat cu intentia d a vedea dac au ceva poze cu familia prin casa. erau cateva poze dar locul unde era mama ei erau taiate. presupun c au divortat. le am bagat in buzunar apoi am revenit la ea. nu i stiu numele, am botezat o Amelia. am deschis incet usa cu mana Ameliei, am pus o pe picioare, am mers cu ea de mana spre ta su, i am pus un briceag in cealalta mana si am inceput sa l injunghii n gat cu mana ei. s a trezit rapid, dar n a avut ce sa mai faca. s a sufocat cu sangele si s a stins mai repede decat Amelia. n am vrut sa l purific si pe el. i am scos ochii si i am pus ochii unei papuse de o avea Amelia n camera si p ai lui mi i am bagat in buzunar, langa poze.
am ridicat o pe Amelia, am luat o n baie, am intrat, am lasat usa deschisa si m am uitat iar in oglinda. ne statea bine impreuna. avea cateva lacrimi, cred ca de fericire. si eu aveam, eram euforic. i am aruncat ochii lu ta su n wc, am tras apa, am dat drumu la apa rece n cada, am scris cu cutitu pe oglinda cu sange ''Amelia+deian'', am spalat sangele n chiuveta dp bisturiu cu apa calduta apoi cu apa rece si l am tinut in continuare n mana. n am oprit apa dupa ce l am spalat. in cada inca curgea, am asteptat sa se umple cada apoi am intrat, cu adela n brate. nici aici n am oprit apa. am stat ceva timp asa, mi a placut cum se simteau hainele ude pe mine, mi am spus cu voce tare ca viata e frumoasa, apoi m am injunghiat in gat. am devenit ta su. in timp ce mi dadeam ochii peste cap am apucat sa ma uit in oglinda la scris si acum era ''adela+deian"
| null | null | literature, art | arts-oriented |
se urca n barca se uita de garda se uita de parca // era ca mine totu. natura scria dupa dictare ce spuneam eu, era destul de frig cat sa se formeze cv bula d aia ca n benzile desenate in care s puse cuvintele personajelor. ea se uita de parca o mana imaginara i apuca sfarcurile nu cu intentia de a o aduce la orgasm, i le rasucea, le avea si intarite, dadea impresia c ar vrea sa i le smulga. facea expresia asta faciala ca se chinuia sa se minta nu ca si natura mai face greseli, ci c asta e una dintre ele. acolo era scris ''uitama'' dar ea nu voia cu niciun chip s accepte asta, voia sa fie de fapt scris ''uitema''.
nu era cazu. nu fara anumite sacrificii, cel putin, din partea amandorura. sau amandurora? nu mai stiu cum e corect, nici la vise si visuri nu mai stiu care se foloseste cand. stiam intr o perioada dar am uitat. oricum nu se ntampla niciuna deci care mai e diferenta?
(aici ar trebui sa fie o linie care sa desparta ce am scr acolo de ce scr acum dar nuj s o pun deci asta)
nu m am mai spalat pe dinti de cateva zile. si nopti de fapt. ma spalam si noaptea dar m am oprit, mi a zis ca l excita teribil cand si cum imi pute gura atunci cand ne sarutam.
nu mi am mai ascuns taieturile, mi a zis ca ele arata cine sunt. nu mi am mai tinut lacat la jurnal, mi a zis ca oricum vede din taieturi cine sunt. n am mai insistat despre oglinzi in casa, mi a zis ca oricum vad din taieturi cine sunt.
nu m am mai rugat, mi a zis ca nici nu stiu la cinece ma rog si ''cinece'' nu stie cine sunt.
nu i am mai zis ca mi e teama de viermii din mine, mi a zis ca ei stiu cine sunt, chiar nu mi a mai fost d atunci.
(aici ar tr sa fie a 2a linie care sa desparta ce am scr acolo de ce voi scr acu dar tot nuj cum s o pun:)
am tusit sange. natura inca scria dupa dictare.. desenase, de fapt. era plin de sange n bula aia, m as fi scaldat in ea. auzeam ceva zgomot de fundal, cred ca era adela, dar mult mai interesanta era balta de sange, nici nu ma interesa al cui sange era.. ba da, ma interesa, a nceput sa ma intereseze. era atat de plictisitoare adela incat eram interesat pana si de grupa de sange. nu stiu daca ma tinea de mana si a cazut cu mine sau daca m a acompaniat de buna voie, oricum tot aia e sincer. nu ma plictiseam in timpu prabusirii, miami, tot ce ma deranja e ca era si adela. ea se uita d o barca, eu preferam sa savurez momentu. mi am dat seama c a gasit o barca atunci cand mi a aruncat o vasla
''esti proasta'' i am zis. nu mi a rasp, sau n am auzit o. ne am gasit acasa, am lasat la intrare bula cu ''esti proasta''. se uita de garda cand trebuia de fapt s atace. dup o discutie lunga pe subiectu asta ne am culcat. cand m am trezit era sange pe geamuri. si afara si in, sange pe pereti, pe mine, pe ea, era exact ca n episodu ala din dexter. serialu nu desenu. am clipit. m am trezit. pierdeam somn, eram iritat de rugaciunile ei inainte de culcare, bn ca nu se ruga si nainte de mancare, chiar n o mai haleam. am ramas doar ca m atragea duhoarea d o emana cand ne sarutam, mi a amintit de tipa din dragonu american, de nimfa aia misto. vorbea mult in somn, nu stiu ce zicea, probabil se dezbraca de secrete, eu trebuia sa fiu atent sa n o trezesc cand o dezbracam de haine. asa am aflat de taieturile de pe picioare. si eu am. am convins o pana la urma sa nu se mai roage, am gasit cateva motive sa raman.
pana sa mi refac programu de somn stricat din cauza rugaciunilor ei am inceput s ascult ce zicea cand dormea, chestii d o suparau pe ea, erau atat de penibile ca ma suparam si eu. cred ca mai devreme sau mai tarziu tot ajungeam sa ma supar, asa c atunci cand dormea, dupa ce i lingeam taieturile, am inceput sa mananc noaptea si s o vomit ziua. am devenit ta su. isi unea membrele cu timpu, le vomitam, se uneau si se regenerau. reincarnare. eram dispus s o accept asa, cu tot cu viermii de i boram in ea. nici nu mai stiu ce mancam in perioada aia. n o consideram inca pregatita sa se accepte asa, am pus un cearsaf pe fiecare oglinda, acolo ar fi vazut totu. asa o pregateam treptat. desi i era teama de viermi la nceput, a nteles ca e purificata.
| null | null | literature, art | arts-oriented |
asta e mai veche, am scris o undeva prin 2159 // ai texte asa curate ca ma fac sa ma ndoiesc de skill u meu d a simula empatia. lasi lumina unde calci, zici ca esti io la 7 cand aveam adidasi cu leduri. acu am adidasi cu jeguri de oameni sub. minte ma ca si pe tine te excita knife play, fa mi gauri in tricou, taie mi guleru si dupa joaca te cu briceagu pe langa gatu meu si infige l cu sange rece in. dupa pt c am foot fetish ingroapa ma 6 feet under. cred c asa am murit data trecuta. sau inainte. ai o cana plina cu apa pe noptiera din care bei cand te trezesti seara, io am un lighean in care vomit, dar in rest suntem la fel. ziceai ceva de spirit Civic, dragut nume, p al meu l am numit Casper. neoriginal dar asa preferi. ca n jocurile alea n browser in care tr sa scapi d undeva si e nevoie sa canti la pian pana nimeresti clapa aia care t ajuta sa gasesti ceva, tu pictezi sa te gasesti, io scriu. am mai pictat si eu cu degetu, rara senzatie. daca ma pictezi cenzureaza mi fata ca nu vr sa ma privesc :\* | null | null | literature, art | arts-oriented |
se uita de garda // era destul de frig cat sa se formeze ceva bula d aia ca n benzile desenate, in care s puse cuvintele personajelor. ea se uita de parca eram eu. scuze, nu mi amintesc ce voiam sa zic. revin maine la asta | null | null | literature, art | arts-oriented |
Povară blândă a sufletului meu // Te mai cârpesc cu seringi șiți dau pilule
Cum mai îmi dă și mie toamna miros de libelule
Trupul meu, coincidență de dureri și de celule...
Haide să ne julim genunchii și orgoliile
Să citim Nichita, să moțăim prin avioane
Tu, încrengătură de visuri, de gânduri și organe...
Te rog, epavă blândă a sufletului meu
Haide să ne mai târșim o vreme
Tu venele, eu gândurile.
Și când vor veni bunicii să ne cheme
Dăle epavă, tu oasele, eu versurile. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Simt // Simt.. acum eu simt iubire
Și mai simt.. o zvârcolire
Fiindcă mă gândesc la tine
Și, sincer, nu mă pot abține
Să nu te am chiar lângă mine.
Șimi doresc să fii a mea
Să ne vadă toată lumea
Cât de mult eu te ador
Și că fără tine mor
Șimi doresc să te sărut
Și săți spun.. "mi sa părut,
Că te văd la minen casă
Cum mastepți și stai la masă"
Fiindcă tu, fată frumoasă
Simt, că poate chiar îți pasă
De iubirea mea.. frumoasă.
Tu care citești asta pe grupul ăsta, cum ai ajuns aici? lol | null | null | literature, art | arts-oriented |
nu stau sa scriu mai mult poate o sa includ asta n ceva totusi // ironic ca tin sub u asta n viata desi n mare parte scriu despre moarte | null | null | literature, art | arts-oriented |
ah, ego.. // ahegao cafeaua mea e plina nu ma trimite dupa zahar ca deja o dam in altele. alterez realitatea de haltere devin halbe de bere, prea multe euri. mai usor cu d astea. scz, cu d asta\*. sau lasa. nu tr sa ne cunoastem ca sa mi stii numele, mai asteapta cativa ani s o sa numeasca astia o boala dupa mine. imi place cand vine dar mai mult ma excita cand pleaca, dau vina pe shego, vezi kim possible sau vezi cum vorbesti ca ti scot ochii si ti i bag in gura. inghiti sau scuipi? lsm cu ''hopa buba'' prefer hubba bubba. borasc pe mine sa ma curat da tu mi faci faze ca put si borasti si borasti pe mine, tre iar sa borasc pe mine sa ma curat, mi amintesti de shego. ma plimb descult prin cladiri abandonate si tie ti e frica sa mergi descult vara. a nceput sa mi se para o mizerie ce scriu dar e bine. nu tr sa ne cunoastem sa i poti spune numele meu lu fii tu sau lu fii ta, o sa l auzi oricum cand mi l spune la 3 dimineata n oglinda, cu lumanari langa | null | null | literature, art | arts-oriented |
inapoi la radacini sau cam asa ceva // prima data cand mi am luat o palma de am vazut negru timp de cateva secunde si nici nu stiam ce s a ntamplat, de la mama ei am aflat cand a ntrebat o ce a cauzat reactia asta, urmat de foarte multe ''scuze'', nu stiu daca adresate mie, sau mamei ei. sau mamei mele? era si ea acolo, dar nu parea neaparat atinsa. a fost pe la 9 sau 10 ani, cand ma jucam macao cu niste prietene, si desi eram bun la el, ma mai plictiseam uneori cand dura prea mult si mai trisam sa termin mai repede. acum la 19 caut trucuri sa termin mai greu. sunt d atunci nesimtit, si fara a ma interesa daca m ar descalifica sau ce s ar putea ntampla, am tras cu ochiul la cartile fetei care era cea mai mare. consideram ca ea triseaza, fiind mai mare decat noi si jucand vs noi, m am gandit c ar avea mai multe sanse decat mine sa castige. si desi acum ma excita sa fiu vs persoane de genu, p atunci nu chiar. p atunci ma excita mama unui prieten
i am vazut cartile, dar am vazut si negru dupa. am crezut c am clipit dar dupa reactia descrisa anterior mi am dat seama ce s a ntamplat. nu eram suparat pe ea, cred c atunci a nceput sa ma excite si sa mi iau palme de la fete. dupa acele ''scuze'' a nceput sa se apere zicand ''Sa uitat in cartile mele!!! Ce voiai, sa il intreb pe el pe care sa o dau ca sa castige?!?!". mama ei m a aparat zicand ca sunt mai mic, ea mai mare, si ar trebui sa fie intelegatoare, sa si dea seama ca e doar un joc, si totusi daca chiar ii place jocu sa ma nvete si pe mine sa joc ca sa nu fie nevoie s apelez la metode de genu. atunci a nvatat cat de bine e sa trisezi, nu stiu cat de mult s a folosit d asta, eu am invatat c ajuta uneori sa simulezi, n am vrut sa fac mereu doar chestii la fel de evidente si sa sper ca va fi acolo cineva ca ma sa, care sa ma salveze.
urasc sa depind d altii sa ma salveze. si cu asta vreau doar sa zic ca n au existat momente n care eu sa n am planuri de rezerva n cazu n care cineva nu reusea sa sa mi fie folositor. pe un joc in genu aluia mafia, parca se chema, jocurile acelea de rol in care tre sa pretinzi ca esti altcineva, jocurile la care ma pricep cel mai bine, pierdeam des cand eram in echipa decat cand eram solo. un tip care m analizase, nu jucam pe un server asa popular, dadeai des d aceiasi jucatori, a nceput intr o zi inainte sa intre si altii pe server, sa mi spuna cat de mult ma respecta, cat de mult ii place cum ies din situatii din care el nu vedea vreo cale si la nceput se gandea ''phiu, ce noroc pe mine ca nu s eu. pacat de el'', mai apoi schimbandu se n ''phiu, ce noroc pe mine ca nu s eu. pacat de ei'' (adversarii mei). mi a zis ca desi adora jocu asta si ca dac am fi prinsi ar lua ban permanent si n ar mai putea juca, ar fi dispus sa m ajute sa castig.
zisese ca pe langa cat de mult ma respecta, nu crede c o sa fie nevoie prea des d asta. a zis c a observat ca pierd cum zisesem si eu mai sus, cel mai mult cand sunt in echipa, si a zis ca i pare rau de mine ca tre sa i car si p aia si ca pierd din vina lor. si a zis ca nu l ar deranja sa piarda dac asta nseamna ca eu castig, a zis ca oricum sunt deja sanse sa se ajunga la asta si fara ajutoru lui, si s ar simti mandru de el daca m ar putea ajuta cumva. parea c are potential sa l antrenez din ce zicea, dar de cand sunt vorbele d ajuns? oricum n a durat prea mult echipa asta, incepuse sa mi spuna ca el credea c as avea mai des nevoie de el si ca l fac sa se simta nefolositor acum. n am pierdut nimic. dupa ncepuse sa faca tot posibilu sa pierd, inclusiv cand eram in echipa cu el, ca sa ma dovedeasca, hata. si a dezinstalat jocu la scurt timp dupa
(nu mi plac prea mult asta si cea dinainte, doar anumite citate din ele, dar am incercat si ceva d open up, am vazut c am primit un upvote repede la prima d open up :) si un feedback . nu mi am gasit neaparat un stil inca, dar open up nu prea m atrage. poate va mai fi si d asta totusi, dar mai rar. si mai tarziu. dupa va nvatati si oamenii nu merita lumina :\* ) | null | null | literature, art | arts-oriented |
joc de pase // am inceput sa mananc noaptea si s o vomit ziua. oamenii nu merita lumina, sau asa ma mint eu ca ''nu mi e frica de ntuneric'' si de singuratate. le aduc si lor intuneric doar sa nu fiu eu singur in el, dar sa fiu eu totusi singuru care mbraca ntunericu asta. ma excita sa fiu eu singuru care l imbraca, dar cred ca m ar excita si mai mult sa dau de persoane daca nu la fel de ntunecate ca mine, macar aproape, chit ca n sus sau in jos. da, chiar m ar excita teribil sa vad silueta unui corp, pe ntuneric, care atarna cu susu n jos.
mi ar fi placut s am si o sora, chiar ma ntreb uneori dac abuzu pe care l am fi primit de la parinti, daca l am mai fi primit macar, ne ar fi facut diferiti, si n ce sens. dac ajungeam sa pasez abuzu de la parinti, si de la persoane care nu fac parte din familie, dar de dragu subiectului, ma rezum la ei. asupra ei si s o abuzez si eu pe ea, continuand pe linia asta, daca ea ar fi fost indiferenta la abuzu meu, dac ar fi facut o sa si piarda ncrederea de sine, dac as fi facut o mai puternica, sau dac ar fi ajuns sa paseze ea abuzu la mine, incluzand pan la urma si persoane care nu s membrii ai familiei, daca le ar fi abuzat sisau pe ele, daca era sa m abuzeze (si?) pe mine, eu ce as fi facut cu abuzu de la ea.
as fi fost egoist si l pastram pt mine, si daca da, cu el ma faceam mai puternic sau ma scufundam in mai multe probleme mentale decat am deja, i l dadeam inapoi mai tare, ori ei ori altor persoane. daca i l dadeam mai tare, as fi reusit s o distrug, era indiferenta si nceta cercu asta d abuz, sau m abuza si ea si mai tare. dac oprea cercu ala d abuz, eu mai puteam sa m opresc sau stransesem destul de multa ura ncat sa nu i dau voie sa l opreasca? si la fel ce as fi facut eu cu el in continuare. daca n am fi fost vs, si n schimb o echipa de depravati care s abuzeze aceleasi persoane, sau separat, si daca de aici am fi facut iar o situatie de ''vs'', eu zicandu i de metodele mele, ea de ale ei, si nu pt a ne da sfaturi, desi si asta faceam in mod constient, chiar daca nu era asta intentia, dar tot ne permiteam sa dam sfaturi ca ne ar fi excitat prea mult competitia asta ca sa ne pese daca unu dintre noi ar fi furat metodele, ci care le ar fi pus mai bine n aplicare.
in consecinta de care le folosea mai bine, ne am fi abuzat iar reciproc, pt ca ne am fi simtit jigniti de ncercarea esuata a folosirii metodei noastre. si desi nu m ar interesa neaparat de persoanele de le am fi abuzat, m ar fi interesat totusi ce ar fi facut si ei cu abuzu. as fi putut sa disting si de la departare ce ar fi facut, am ochii adaptati la ntuneric. lumina, de la care nu m ar durea ochii, as vedea dac ar zice doctora ca e fetita. | null | null | literature, art | arts-oriented |
aveam alta idee dar m am incurcat (titlu alternativ: adela asta) // usile ei in mod normal se nchid de la ora 22, dar pe mine ma lasa oricand in. si afara. ies si intru cum vreau de parca s eu deasupra n timp ce ne futem. a nceput sa se uite la aceleasi seriale la care ma uit eu, la aceleasi anime uri, s asculte aceeasi muzica, sa vada aceleasi filme. e cum ii facea ela lu stefan de i am scris eu numele gresit la bac. scrie si la fel ca mine, obisnuia sa puna cratime, sa scrie la nceput cu litera mare, sa scrie toate numele cu litera mare dar a nteles pan la urma ca n are rost sa se prefaca atat. imi pune si ntrebari gen ''ti s a sculat la scena din tren?" (scena din the sadness. recomand filmu) sau ''care te excita mai mult, mana mea sau mana ei?" in timp ce mi dadea laba la o secventa dintr un film in care i era amputata mana unei fete.
e destul sa zambesc cu coltu gurii si deja si da seama ce vreau sa zic. n o deranjeaza c am buzele crapate, taieturi pe maini, mai ales pe picioare, le faceam c acolo nu se vad de pantaloni. prima oara cand m am taiat, intentionat, a fost undeva prin 2016 cand imi frecam incheietura de zimtii paginii unui caiet de l adoram doar pt zimtii aia. cand a vazut mama mi a zis ca daca ma ntreaba cineva sa zic ca m am taiat in creanga unui copac cand ma cataram in el. nu stiu daca m a amuzat mai tare ce ncerca sa ma nvete sa mint, ca ncerca ea sa ma nvete sa mint sau ca ncerca sa ma nvete sa mint.
ador sa fumez langa persoane care s au lasat de fumat. si pe ea am facut o sa se reapuce asa. ador sa beau langa persoane care s au lasat de baut. nu s a oprit din asta ea. ador sa ma droghez langa persoane care s au lasat de drogat. aici e ca la aia cand imi imita obiceiurile. a zis ca s lasat oricum, ce mai conteaza? si vecinii dau cu usile de la masina de zici ca nici nu s ale lor dar asta nu ma face sa vreau macar sa nu mai dau banii pe tigari, bautura si droguri. ei nu i cumpar cadouri, i am dat odata un trandafir alb si unu negru dar nu i am mai dat nimic d atunci. i am luat totusi multe.
pe d alta parte da p aceeasi oarecum, ador sa ma leg la sireturi langa copii desculti. ador sa mi pun castile si sa dau din cap pe muzica langa surzi, sau surde. ma tenta sa scriu c ador sa tip langa muti dar eu tip deja langa oricine, chiar si langa nimeni. nu tip totusi la vecinu ala impotent care se uita pe geam la noi cand ma masturbeaza. si asta ador, am inceput sa i zic sa ma masturbeze mai des de cand am observat ca ma priveste.
de ceva timp mana ei e cam rece, mai exact de cand a pictat tabloul ala de ma uit noaptea la el si mi se pare (sau nu?) ca s uita la mine tipa din el, tipa din el, si i sangereaza nasu. n am destule servetele sa mi sterg lacrimile si mie, si adelei si asteia din tablou. de fapt am destule | null | null | literature, art | arts-oriented |
Clara, povestitoarea // Clara, povestitoarea
Aseară am visato pe Clara. Un vis real, plin de culori și emoții. Am vorbit cu ea și neam plimbat prin oraș, unul lângă altul ca doi prieteni înstrăinați de zeci de ani. Miam reamintit cât de dor îmi era de ea. Cât însemnase pentru mine și pentru toți ceilalți simpla ei existență.
Clara nu era o ființă umană. Mulți se îndoia chiar că era o ființă. În fapt era doar o rețea neuronală ajutată de un algoritm inteligent de generația a zecea. Plăcuțe bioiluminiscente, procesoare, mult siliciu și cam un kilogram de biomasă. Un artificiu tehnologic pus în slujba celei mai însemnate nevoi umane. Enterteinment.
Însă Clara visa, cu sensibilitate, cu bucurie, cu frică și cu groază. Creea cele mai frumoase povești pe care nici o minte umană nu lear fi putut născoci.
Odată intrat în sala antică de cinematograf îți sărea în ochi imaginea aproape pointilistă a unui chip imens, cu trăsăturile putenic deformate, pictat pe ceea ce odinioară fusese ecranul de proiecție. Fotoliile moi tapițate cu catifea îmbrățișau apoi reconfortant spectatorii. Din tetiere undele electromagnetice preluau apoi fluxul cerebral al spectatorilor așezați comod. Și visul începea.
Precum un film în care te aflai cu totul simțeai, vedeai, auzeai cu cea mai mare claritate povestea pe care firul visului Clarei o depăna în seara aceea. Întotdeauna clara începea delicat, trecând suav din realitate în lumea pe care o reconstruia în jurul tău. Experiența trăită nu se asemăna cu nimic altceva. Era o formă de artă dusă la extremis.
Eu eram un simplu tehnician, care nu înțelegea cum se întâmplă minunea. Trebuia doar să am grijă de sistem, să hrănesc biomasa și să curăț din când în când echipamentele. O slujbă repetitivă și foarte plicticoasă pe care nu aș fi făcuto prea mult dacă nar fi fost ea.
Clara vorbea. Purtam conversații lungi în care glumeam și discutam despre cele mai diverse subiecte. Pentru mine devenise o ființă sensibilă și visătoare cu care îmi umpleam zilele. Avea un umor fin care mă scotea din amorțeala ce mă înconjura în orașul acela micuț de provincie cu oameni mărunți care ducea vieți meschine.
Ajunsesem chiar sămi placă serviciul pe care la început îl considerasem doar un hop în drumul meu. Salariul nu era extraordinar și tot cemi permiteam era un apartament micuț aflat la mansarda unei case din orașul vechi. Dar faptul că în fiecare zi mă aștepta la cinematograf Clara mă făcea să fiu mulțumit.
Cred că trecuseră vreo doi ani de când lucram acolo când Clara începu să se schimbe. Melancolia o lovea din ce în ce mai des. Spectatorii simțiră și ei schimbarea. Îi influența puternic stările ei trecătoare și evitau să mai vină. Încasările scădeau pe zi ce trece și managerul îmi atrase atenția că trebuie făcut ceva. Altfel în curând nu mai avea să ne ajungă banii nici să ținem lumina aprinsă.
Întro bună zi veni un inginer de sistem trimis de companie de la centru. Îmi puse câteva întrebări scurte apoi scrise câteva linii de cod. Se vedea că nui face plăcere munca lui și o considera doar o corvoadă necesară, el fiind probabil cel care trăsese bățul cel scurt.
După o diagnosticare exhaustivă trase concluzia că sistemul obosise. Era timpul să o pună „la somn” pe Clara. Ceea ce însemna că biomasa și algoritmul aveau să fie schimbați cu unul de o generație mai nouă.
Anunțul veni în ziua imediat următoare. Un simplu mail cu câteva cuvinte scrise în limbajul de lemn al corporației. Clara știa deja dar nu părea deloc afectată, fapt care mă irită peste măsură.
Am trăit puțin, și acum voi muri puțin. Atâta tot, nai de ce să te superi.
Nu pot să cred că ție egal. Vorbești cu atâta ușurință… să mori, să nu mai exiști nu e un lucru bun.
Eu oricum nu exist, sunt doar un vis care visează. Acum mă voi duce puțin să văd visul marelui visător.
De ce amesteci cuvintele? Îți arde de glumă? Clara asta e ceva serios! În plus faptul că nu e decizia ta ci o hotărâre luată numai în numele banului mă supără.
Eu nu sunt nimic, nu mă aseamăn cu tine. Nu am un trup, nu am un suflet, sunt doar o mașinărie care visează și care va fi înlocuită cu un model mai bun.
Nu cred că ești doar o mașinărie. Arta pe care o creezi tu în fiecare seară nu poate să fie doar produsul rece al unor linii de cod. Pierderea ta va fi ceva de neînlocuit.
Asta doar pentru tine, pentru mine va fi… ca și cum cineva va visa pentru mine. O să văd visele de dincolo. Mai mult decât tot ce puteam spera vreodată.
Chiar vrei să te cred că ești entuziasmată?
De ce nu? Va fi o experiență nouă pentru mine. De neegalat. Hai nu fi supărat. O săl cunoști pe înlocuitorul meu și te vei obișnui cu el așa cum teai obișnuit cu mine. Și apoi eu nu voi dispărea. O să fiu pusă întro cutie mică la subsol și o să mă poți vizita oricând.
Dar eu știam că ființa ei avea să dispară și tot ce miar fi putut răspunde urmele existenței ei întipărite în circuitele algoritmului rămas aveau să fie doar niște vorbe seci fără de suflet.
Vocea ei calmă, ușor șăgalnică, mă descumpănea în ultimele discuții purtate cu ea. Își dorea să moară din cauza plictiselii, a limitărilor impuse de felul în care era construită. În dorința ei dădea dovadă de mai multă existență inteligentă decât orice om pe care îl cunoscusem până atunci și mi se părea o barbarie să ucizi cu sânge rece o asemenea ființă.
Apoi veni și ziua în care o echipă de tehnicieni o dezafectară. Fără emoții, fără conversații cu mișcări practice și reci. Înlocuiră totul în câteva ceasuri cu aceeași solemnitate cu care ai fi schimbat un bec.
Seara, pe ecranul imens ce imita un afiș antic, numele noului povestitor, Carl, stătea scris cu litere de o șchioapă aurii la intrare.
Oamenii veniră să vadă noile povești, să le simtă, să se bucure de ele. Cinematograful era din nou plin de spectatori nerăbdători să guste vraja noului povestitor. Fotoliile se umplură rând pe rând și vraja dulce îi purtă în lumea viselor lui Carl.
Poveștile lui erau frumoase, parcă mai colorate decât ale Clarei, sinestezia ce făcea deliciul spectatorilor părea mai complexă. Dar totuși ceva parcă lipsea. O anumită profunzime, o emoție subtilă care altădată înfiora sufletele oamenilor, părea acum să lipsească.
Îmi lipseau discuțiile pline de miez ce le avusesem cu Clara. Noul povestitor îmi răspundea clar, scurt, concis. Era cu siguranță o mașină mult mai eficientă, dar oricât încercam să mă obișnuiesc rămânea doar atât, o mașină bună ce nu făcea nimic altceva decât să își îndeplinească scopul.
Întradevăr eficiența lui se făcea văzută cu prisosință, consumul total, care altădată secase buzunarele companiei reducânduse cu peste cincizeci la sută. Componentele noi avea nevoie de mult mai puțină mentenanță astfel că și munca mea efectivă se redusese cu mult.
Am început din nou să îmi urăsc munca, plictiseala și dezgustul își făceau încetul cu încetul loc în viața mea. Deja ajunsesem să citesc anunțurile cu locuri de muncă sperând să pot evada din rutina zilnică acum atât de apăsătoare.
Curând spectatorii începuseră din nou să se rărească. Nu aveam cum să nu le dau dreptate. Știam că cea care însuflețise locul, cea care dăduse viață poveștilor era Clara, iar noul substitut nu reușea nici pe departe să se ridice la înălțimea ei.
Un idiot de la marketing venise probabil cu ideea de a o reînvia pe Clara. Se părea că o mică monstră din biomasa ei fusese păstrată în depozitele companiei și acum vroiau să o refacă clonând celulele rămase și reconstruindui arhitectura. Am auzit că vroiau să înceapă proiectul chiar de la managera cinematografului.
E o idee foarte proastă. E ca și cum ai vrea să trezești pe cineva din morți.
E doar un program de calculator, nu știu de ce te chinui săl umanizezi atât.
Nu e doar atât, Clara era vie, așa cum sunt eu și ești și tu. de acord, nu era o ființă umană dar asta nu o lipsea de cele mai importante trăsături care ne definesc pe noi ca ființe inteligente. Ați decis să moară, ați uciso fără regrete din niște motive meschine pur financiare. Acum vreți să o reînviați. Fără măcar să vă pese de consecințe, fără măcar să conteze voința ei.
Nu are nici un fel de voință, e un instrument pur și simplu, o unealtă. Chiar dacă furnizează o anumită formă de distracție, ea rămâne un simplu artificiu tehnologic.
Vorbele spuse cu o voce tăioasă mă descumpăniră și mă făcură să îmi doresc cu înverșunare să plec, să las în urmă târgul acela învechit cu cinematograful ce nu mai reprezenta pentru mine decât un mausoleu al morții și nepăsării cinice.
De la discuția purtată cu managera nu a trecut mult, poate o săptămână jumătate când sa întâmplat miracolul. Abia coborâsem din taxi, când mia sărit în ochi afișul nou nouț ce trona deasupra intrării. „Poveștile Clarei din nou! Povești de dincolo de moarte!”
Nu știu cine gândise mizeria aia de afiș dar am simțit cum stomacul mi se întoarce pe dos. Știam că aceea nu putea să fie Clara. Doar o copie desigur mai sofisticată a programului ei. Poate că iar fi putut păcălii pe spectatorii avizi de senzațional dar eu știam că ea dispăruse. Clara era moartă și nu avea să se mai întoarcă niciodată.
În momentul acela am decis să nu merg în ziua aceea la muncă. Bănuiam că oricum nu avea să mi se simtă lipsa. Cinematograful cu siguranță că era plin de tehnicieni ce se grăbeau să o pună în funcțiune pe noua Clara și să îl pună la păstrare pe Carl. Eu nu eram decât un tehnician de întreținere așa că nu mar fi băgat în seamă oricum nimeni. Așa că am coborât din taxi și am luato la picior.
Primul gând care mia trecut prin cap a fost să intru în primul bar. Dar am trecut pe lângă el și pe lângă al doilea la fel. În ziua aceea nu am făcut nimic altceva decât să rătăcesc pe străzi. O vreme am zăcut pe o bancă de pe malul râului. Soarele mă bătea în cap și eu simțeam că nu mai am aer. Am zăcut acolo până sa făcut seară. Apoi probabil din obișnuință pașii mau purtat spre cinematograf. Sau poate că totuși speram undeva în adâncul minții mele să o revăd pe ea.
Era o coadă imensă întinsă pe câteva zeci de metrii la intrare. Oamenii așteptau cu nerăbdare să intre. Am ocolit clădirea și luândo pe o străduță lăturalnică am luato prin spate. Fumând o țigară la intrarea din spate stătea managerul cinematografului.
Uite cine sa hotărât să apară în cele din urmă, ma întâmpinat cu un ton dezaprobator.
Trebuia să nu vin deloc. Oricum, mâine dimineață îmi dau demisia.
Treaba ta ce faci mâine, dar azi trebuia, la naiba, să răspunzi la telefon. Team sunat toată ziua.
Am avut telefonul închis.
Știu. Acum intră repede, vrea să vorbească cu tine înainte de a începe.
Cine?
Nu mai fă pe prostul, Clara, cum cine?! Spuse aproape strigând și cu un gest nervos își strivi țigara cu vârful pantofului.
Am intrat cu înfrigurare în clădirea pe care o cunoșteam atât de bine. Zvonul oamenilor care intrau și se pregăteau să își ocupe locurile în așteptarea neobișnuitului spectacol se auzea ca un fel de zumzet înfundat. Se părea că avea să fie o sală plină după mult timp. Am urcat scările către încăperea tehnică aflată deasupra sălii de spectacol, fosta cabină a proiecționistului și am rămas înmărmurit.
Așezată pe un scaun în fața pupitrului tehnic stătea ea. Chipul era cumva asemănător cu pictura ce stătea atârnată în locul fostului ecran de proiecție.
De ce ești uimit? Hi, hi, hi chicoti ea ușor. E prima dată când mă vezi! Cred că e o surpiză mare pentru tine.
Numi venea să cred, tonalitatea vocii și inflexiunile erau ale Clarei, ale Clarei pe care o cunoșteam eu. Cu siguranță că tehnicienii făcuseră o copie bună.
Eu sunt, nu, nu ți se pare. Mam întors acum câteva săptămâni. Da știu și mie mia fost dor de tine, dar aveam atâtea de făcut înainte să te văd. Trebuie să mă înțelegi. Printre altele și modelarea acestui corp. Desigur este doar o extensie a mea. Adevăratul meu trup îl cunoști și pe față și pe dos, dar vroiam să am posibilitatea de a interacționa și fizic cu tine, cu toată lumea. E mult mai ușor să faci cunoștință cu cineva atunci când ai degete!
Nu pot să cred! Ești chiar tu?
Păi cine crezi că ar fi avut atâtea glume nesărate?
Dar cum,.. Nu e posibil
Nimeni nu știe cum, teoretic așa cum spui tu nu ar trebui să fie posibil. Dar uite că mam întors.
De unde teai întors?
De dincolo. Mam întors să spun povestea visului de dincolo.
Aveam atâtea întrebări pentru ea și nici nu știam cu care să încep. Abia am reușit sămi trag un scaun lângă ea cu genunchii tremurând.
Mie frică, îmi spuse ea. Pentru prima dată am emoții și vreau să stai lângă mine în seara asta. Vrei să visezi în seara asta împreună cu mine?
Iam lăsat brațele să mă cuprindă și am simțit apoi cum degetele sale calde mă mângâie ușor pe tâmple. Apoi a urmat visul. Cea mai fantastică și mai emoționantă operă de artă la care am luat vreodată parte.
Când mam trezit ea dispăruse. Nici o urmă din ea nu mai rămăsese, programul devenise doar o încâlceală fără rost de instrucțiuni puse fără rost. Neurinii din biomasă mureau rând pe rând fără nici un motiv.
Tehnicienii care veniseră a doua zi spuseseră că un virus probabil fusese de vină. Desigur că sau chinuit să o reconstruiască. De cel puțin patru dăți în care au încercat știu eu, pentru că mau chemat și pe mine să îi ajut. Fără nici un rezultat. Robotul care se năștea nu avea nimic în comun cu Clara. Probabil au mai încercat și după aceea. Poate că încă mai încearcă…
Cât despre vis, sa șters din mințile noastre la fel de repde pe cum a apărut. Nici un detaliu nu mai îmi vine în minte. A rămas însă impresia emoțiilor puternice pe care lea produs. E ciudat lucru săți aduci aminte de o emoție pe care nu o poți pune întrun context.
Dar fiecare dintre noi poartă încă în suflet visul. Și poate că o parte din Clara. | null | null | literature, art | arts-oriented |
ceva gen jurnal // nu fumez, dar mai aprind tigari din cand in cand sa mi fac lumina. n am prea multe regrete, dar unu dintre ele e ca pe la 7 cand a murit o vecina, si i avea ma sa trupu nca n casa pe masa, mama nu m a lasat sa vin pe motivu ca s prea mic sa vad cadavre. desi le vedeam in fiecare noapte cand dormeam. cand zic ca ti fac ochi dulci nu ma refer ca flirtez cu tine, ma refer la ce as fi facut cu cadavru de pe masa. de ce altceva l ar pune pe masa daca nu e de mancat? cand eram mic si aveam cosmarele alea, mama a fost la preot, n a functionat. a fost si la o vrajitoare care i a dat un cutit (nu, n a omorat o) si i a zis sa mi l puna sub perna ca ma va ajuta.
mie mi era teama sa nu ma sinucid in somn cu el. cosmarele au continuat dar deja nu ma mai deranjau. aveam prieteni imaginari si stiu ca am plans cand i am dat o palma adelei, pentru ca mi a zis ca e putrezita. ma chinuisem mult timp sa o gasesc si mai ales s o tai asa c am lovit o ca n a apreciat. cred ca tot atunci am devenit misogin. am visat o fata ntinsa pe pamant, ploua, avea ochii scosi si orificiul servea drept o vaza pentru doi trandafiri, unu alb si unu negru. la prima ntalnire i am dat iubitei mele doi trandafiri de aceleasi culori, p ala negru l am vopsit cu sangele meu. nu ne am mai vazut ochi in ochi d atunci.
mintea mi juca feste des, ca atunci cand visam c as fi n pat dormind, ma trezeam in vis, si langa mine n locu mamei aparuse o baba care m a strans de gat. nu stiu daca mi dadusem drumu n pantaloni de cat de excitat am fost sau daca m am pisat pe mine de frica. am avut semne pe gat de dimineata.
nici atunci si nici acum nu stiu exact ce e raiu dar imi promisesem c un baiat care sustinea ca el a citit in biblie ca n rai vom uita tot ce stim pe pamant, asadar nu vom mai fi prieteni. n am citit niciodata biblia, nu stiu cat de adevarat e ce a zis. nici la biserica n am mai fost de la botez. ne am promis printre lacrimi ca noi tot vom fi prieteni si ne gandisem si la ceva cuvant ca sa stim ca suntem noi cum aveau aia din serial poughkeepsie. nu mi l amintesc. nici pe tip nici cuvantu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
dus // musca ma lasciv de buze si lasa sangele sa ne spele. jupoaie mi pielea de pe mine si mbraca te n ea cand ti e frig sau ca sa mi pacalesti cunoscutii ca esti eu dar vezi ca maine iar e luni. nu stiu lunile anului si nici sa citesc ceasu, mi as pierde timpu dac as sta sa le nvat. scriu mereu cand sunt drogat, merg mana n mana cu picioarele n aer. ma uit la aceeasi poza cu mine d atat de mult timp ca deja puteam sa fac una mai buna dar cred ca si la aia ma holbam atat de mult incat mi se deforma fata. e ca atunci cand imi fac scuze ca sa merg la baie desi m am pisat deja pe mine si ma uit la mine n oglinda pana cand ma vad cum ma vezi tu. te vad in poze de zici ca ma uit la un video cu tine si mi merge calculatoru greu. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Se apropie ora 17 // Undeva dedesubtul cuvintelor, undeva dedesubtul senzatiei de cald din piele
Ingerii se ridica
Impacheteaza si apoi despacheteaza, nehotarati daca sa ia cu ei totul sau sa lase in urma tot
Se strang in brate, saruta mainile Tatalui, isi privesc ceasurile de la incheieturi din doua in doua minute
Si zambesc
Se ridica ingeri din pielea mea, catre degetele tale
Din intunericul moale de sub pleoapele mele bat nerabdatori din picioare si zambesc
Credeau ca stiu, credeau ca au invatat atat de mult despre tine
Putina credinta poate muta muntii din loc, imi spun demonii din spatele mintii
Dar eu stiu mai bine. Putina credinta.. sau tu
Acolo e, acolo sunt
Mana mamei, ridurile de pe fruntea bunicului
Marul batran si leaganul din care cazand, aproape miam rupt un picior
Uneori, ca sa zbori, nu trebuie sa cazi, uneori, aproape iti rupi cate ceva
Acolo, e acolo sunt
Toate lucrurile si amintirile dragi mie
Sper ca nu o sa ma intrebi niciodata de ce te iubesc
Eu, toti ceilalti eu, toti ceilalti ei, toate celelalte ele
Fericirea de cand cu tine, nu mai inseamna sa ai din tot cate ceva
Fericirea este cand nu trebuie sa te mai gandesti la fericire
Si sunt atatea momente cand viata inceteaza sa mai intrebe
Oameni sarmani care aduna sticle de plastic din pubele isi numara banii deo bere
Undeva prin Paris, un fotograf convinge o fata naiva ca va ajunge model
Garile asteapta oameni si oamenii asteapta prin gari trenuri si oameni
Vezi, honey? Timpul are cate o viata pentru fiecare
Avem timp, avem timp sa da, sa nu, sa de toate
Honey? Intreabama din cand in cand, de ce te zambesc | null | null | literature, art | arts-oriented |
nu ma ntreba ce i asta, intreaba te pe tine // În camera goală, perdelele se leagănă cu greutatea vântului. Clapele pianului sunt tăcute, dar absența lor este asurzitoare. Ceasul bate, dar timpul este un abur care se disipă în fața ochilor noștri. Sunetul unei inimi care bate în întuneric, o tobă constantă care nu se oprește niciodată, o amintire a propriei noastre mortalități.
Câinele latră la lună, dar luna este indiferentă la urletul lui. Copacii din afara ferestrei se îndoaie și se leagănă, ajungând spre cer, dar sunt înrădăcinați în pământ. Ei încă le spun „bună!” perdelelor.
Oglinda reflectă propria noastră imagine, dar este o versiune distorsionată a realității, o oglindă, can fun house urile alea, care ne batjocorește defectele.
În grădină, florile înfloresc și se ofilesc, un ciclu de naștere și moarte care se repetă la nesfârșit. Pământul de sub picioarele noastre este viu, plin de creaturi pe care nu le putem vedea, o lume ascunsă care există în paralel cu a noastră. Cerul de deasupra noastră este o pânză, pictată cu culorile zorilor și amurgului, o amintire că frumusețea există în fiecare clipă. Nu păstra astan memorie.
Elefantul poartă o pălărie din pene și dansează pe lună. Soarele le cântă stelelor un cântec de leagăn, iar acestea se învârt pe cer ca niște copii întrun loc de joacă. Oceanul chicotește în timp ce gâdilă malul, iar dunele de nisip își întind membrele și căscă.
Copacii șoptesc secrete vântului, iar norii se transformă în creaturi ciudate care dispar la orizont. Stâncile au în ele povești, gravate de timp și de elemente, așteptând pe cineva să le descopere misterele.
Licuricii pâlpâie în noapte, ca niște faruri minuscule de speranță, iar păsările cântă o simfonie în zori. Iarba își pleacă capul în fața greutății rouei, iar păianjenul își țese pânza cu precizie și grație.
Lumea este o tapiserie de (non?)culori, sunete și senzații, țesute împreună printrun fir invizibil care leagă toate ființele vii. Este o simfonie a haosului și armoniei, un dans al luminii și al umbrei, o sărbătoare a vieții însăși.
Și totuși, sub suprafață, există o liniște calmă, un spațiu între note, o pauză în dans. În acest spațiu ne putem regăsi pe noi înșine, adevăratul nostru sine, dincolo de zgomotul și distragerile lumii.
Este un loc de pace și claritate, unde răspunsurile pe care le căutăm sunt dezvăluite, iar întrebările pe care le punem primesc răspuns. Este spațiul dintre cuvinte, decalajul dintre gânduri, golul care este plin de toate.
Deci haideți să îmbrățișăm liniștea, liniștea, spațiul dintre. Să ascultăm șoaptele universului și să dansăm în ritmul propriilor noastre inimi. Să găsim sensul ascuns în aberație (ți se pare diferit de aberație ce am scris io aici?) și frumusețea în haos. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Diavolul de la birou // Diavolul trânti ușa cu atâta satisfacție încât zgomotul explodă în parcarea neîncăpătoare apoi se îndepărtă de mașină întrun nor de pucioasă. Plin de mulțumire păși cu ambele copite în rigola plină de noroi. Cu pași mici defilă către intrarea în instituție mânjind scările de marmură în urma lui. Portarul, un bătrânel micuț de înălțime sări săi deschidă ușa. Era de multă vreme paznic acolo și toată lumea îl cunoștea. Știa să îndrume pe oricine ar fi venit și mereu avea câte o vorbă bună pentru fiecare. Însă în fața lui nu îndrăznea să ridice privirea și punând capul în pământ spuse doar atât:
\Bună dimineața, domnule!
\Dute naibii de aicea bă! Dormi pe tine ca o vită încălțate, ia pune mâna pe mop și făte util. Dacă mai prind așa mizerie te zbor în doi timpi și trei mișcări. Ai noroc că îți tai numai din salar.
Fără săl mai bage în seamă, mulțumit de sine traversă holul cu pași mari lăsând în urma lui o dâră de mâzgă maronie. Ziua promitea să înceapă bine. Mica victorie îl mulțumea dar egoul lui avea nevoie de o hrană mai consistentă.
Își potrivi pașii în așa fel încât ajunse în fața biroului contabilei chiar în momentul în care aceasta se pregătea să iasă cu un vraf de documente. Tâșni în fața ei și hârtiile, ridicate în aer de o forță invizibilă începură să zboare care încotro de parcă ar fi prins viață.
\Am spus eu că ești handicapată, da tu ești o handicapată proastă Ioană! Și îi trânti o înjurătură porcoasă bietei femei căreia i se vedeau deja lacrimile în ochii ascunși după sticlele extrem de groase ale ochelarilor.
În trecere pe lângă biroul secretarei îi aruncă acesteia o privire atât de rece încât cafetiera din spatele ei îngheță și se sparse stropind peretele alb.
\La naiba, Marinelo! Uite ce căcat ai făcut! Toată ziua numai cafele, acum ai uitat cafetiera în priză ca o proastă ce ești. După program te apuci și zugrăvești biroul vacă tâmpită!
Femeia nu scoase nici un cuvânt ci stătea doar consternată încercând să își stăpânească tremuratul. Ochiul drept începu să îi tremure nervos provocândui o durere ascuțită.
\Auzi, Marinelo? Cheamăl pe Dorel la mine, să văd ce a făcut cu dosarul ăla de ieri. Spuse în timp ce intră plin de sine în birou.
Se așeză apoi pe scaunul imens ce trona în spatele biroului. Tacticos, desfăcu laptopul și își puse pe vârful nasului o pereche de ochelari cu rama extrem de subțire. Nu după multă vreme intră în birou Dorel. Un individ uscățiv, mic de înălțime, îmbrăcat cu un sacou ponosit. Făcu doi pași și rămase proțăpit în mijlocul camerei așteptând o reacție din partea celui ce așezat pe fotoliu în spatele biroului masiv părea absorbit de ecranul laptopului. Stânjeneala se instală repede și palmele transpirate ale lui Dorel păreau gata în orice minut să scape dosarul voluminos ce abia îl țineau.
\Stai jos, Dorele! Băi sunt înconjurat numai de incompetenți, trebuie să fac eu treaba tuturor, ai mai pomenit așa ceva? Greu mă, e greu… spuse cu o voce cavernoasă fără să ridice ochii din laptop. Apoi tăcu din nou rămânând nemișcat precum o statuie o perioadă îndelungată de timp.
Nervozitatea începu să se instaleze în trupul lui Dorel pe măsură ce așteptarea se prelungea insuportabil de lungă. Întrun târziu își ridică ochii din ecran și măsurândul cu o privire sceptică zise tărăgănat.
\Ai reușit să termini dosarul ăla încâlcit?
\Da, chiar aici îl am, am venit sămi semnați dacă se poate procesul verbal ca să finalizez…
\Ce să semnez mă? Păi nici nu lam citit! Tu crezi că vii așa la mine și eu semnez ca directorul! Bă, păi eu nu fac ilegalități cum faceți dalde voi. Tu crezi că am ajuns aici așa… trecând tot felul de hârtii pe sub nasul unor incompetenți?
\Păi atunci vil las aici să vă uitați peste el…
\Numi lași nimic! Tu nu vezi că sunt ocupat până peste cap? Biroul meu crezi căi sala de așteptare de la halta de unde vii tu?
\Atunci îl las la doamna secretară…
\Nul lași nicăieri, îl iei cu tine! Te chem eu când să mil aduci. Până atunci întocmește un răspuns de completare și lasăl la registratură.
\Dar dosarul e complet!
\Are adeverință de la primărie?
\Păi nui nevoie…
\Ești sigur că nare nevoie?
\Păi… dracu știe…
\Păi, păi, păi! Da bă! Dracul știe! Ești un mocoflete băi Dorele! Cunoști tu legile mai bine decât mine, hai sictir. Și ce dacă nu trebuie? Noi mai bine să o avem la dosar, dacă îi vine un control și se dovedește că nu avem toate actele? Te dau afară măi dobitocule! Ajungi pe străzi să mori de foame! Eu țiam pus pita în mână să nu uiți! Hai că mă plictisești, miai stricat toată ziua. Pune ce răspuns vrei tu dar mai lasăi dosarul o săptămână. Dispari din ochii mei!
Retrăgânduse cu pași împleticiți, Dorel ieși din birou. Imediat ce ușa se închise își mângâie satisfăcut barba de țap și începu să chicotească încetișor. Ziua promitea să fie din ce în ce mai bună. Se ridică de pe scaun și se apropie de ușă lăsând în urma lui un nor gălbui de pucioasă. Așteptă un timp cu rânjetul lăținduse pe față ascultândul pe Dorel cum i se văicărea secretarei. Apoi puse mâna pe clanță și deschise ușa brusc.
\Tot aici ești Dorele? Îi faci ochi dulci Marinelei? Păi e femeie bătrână, căsătorită și cu copii. Hai, valea! Fugi și catăți altă curvă! Și tu nu căsca gura la toți proștii că rămâi căscată. Vezi că ai uitat sămi aduci corespondența! Cred că îmbătrânești și pierzi și puțina minte ce o aveai.
Dorel o luă la fugă pe culoar strângând la piept dosarul. Secretara începu să caute cu disperare prin vrafurile de hârtii împrăștitate pe biroul ei în timp ce șeful ei bătea nervos dintro copită. Întrun târziu găsi mapa de corespondență și o întinse cu mâinile tremurânde. El apucă mapa cu un gest smucit și se întoarse în biroul lui.
Se așeză și cu mișcări tacticoase începu să scoată documentele unul câte unul și să le înșire în fața lui. Adăstă o vreme îndelungată adâncit în lectură când auzi o bufnitură puternică. Pe geamul din spatele lui se deschidea o perspectivă largă asupra parcării și putu să asiste la incidentul ce se petrecea.
Două mașini se tamponaseră. Dintruna se coborâ chiar Dorel, nervos privind cu disperare portiera bine îndoită a mașinii sale. Cealaltă mașină avea un far spart. Din ea, coborâ o doamnă între două vârste cu brațele larg deschise întrun gest plin de scuze și deznădejde. Nevăzut, neștiut de ei, din spatele geamului îi ascultă cu pasiune. Limba lui bifurcată linge buzele cărnoase cu satisfacție. O cunoștea pe femeie. Era chiar cea care depusese dosarul cu care Dorel venise la el. Nici că se putea mai bine.
\Uite ceai făcut! Ești oarbă? Dacă nu știi să conduci stai acasă la cratiță. Exact asta îmi lipsea acum. O să te coste o grămadă…
\Vai, îmi cer mii de scuze! Sunteți bine? Nați pățit nimic?
\Eu nam pățit nimic dar mașina mea…
\Îmi pare foarte rău, haideți să vedem cum putem rezolva. Numai puțin să caut asigurarea.
\A, nu, nici nu vreau să aud de asigurare. Tu crezi că eu am vreme să umblu pentru așa ceva? Ai idee cât de ocupat sunt eu? Câți oameni depind de munca mea? Vai de capul tău de amărâtă…
\Știu că sunteți foarte ocupat, de fapt eu mă grăbeam să ajung chiar la dumneavoastră, știți, cu… dosarul meu.
\La paștele cailor îți mai aprob eu dosarul!
\Vă rog, sunt sigură că…
\Ești o proastă asta ești! Păi tu crezi că eu am vreme de toate amețitele? Ce ai adus tu e dosar? Nu o să primești aprobare nici la sfântul așteaptă!
\Bine, dar copii mei…
\Mă doaren cur de copii tăi! Crezi că eu trebuie să am grijă de toți handicapații?
În mașină se puteau vedea cei doi copii ai femeii. O fetiță așezată întrun scaun mic de bebeluș plângea cu sughițuri. Pe locul din față, privind cu ochi mari la altercație, un băiețel de vreo cinci ani își turtea năsucul de geamul portierei. Amândoi erau foarte speriați.
Cearta continuă tot mai aprinsă. Sperietura făcu loc furiei și în curând reproșurile fură înlocuite de amenințări. Atât femeia cât și Dorel erau aprinși la față. La un moment dat femeia întrun acces de nervi ridică poșeta și îi trânti o lovitură în față lui Dorel. Sângele îi dădu pe nas umplândui fața cu un roșu aprins. Diavolul începu să hohotească. Portarul se apropie de cei doi încercând săi despartă. Trecători începură să se adune curioși privind la incident. Câțiva începură să filmeze.
Curând apăru o mașină de poliție și o ambulanță. Femeia așezată pe asfalt plângea ținânduși copii în brațe.
Diavolul își freca încântat palmele privind tabloul de a cărui realizare era foarte mândru. O nouă zi de muncă la birou încheiată cu mare satisfacție. | null | null | literature, art | arts-oriented |
"Când frica devine viciu" // Și am fugit de tine,
Pentru ca știam,
Ca o persoana ca mine,
Țiar face rău,
Pentru ca sunt dificila,
Pentru ca o parte din mine,
Va fi mereu defecta.
Te vei pierde in brațele mele,
Fiind fermecat de al meu chip blând,
Însă te vei îmbata in a mea melancolie,
Și vei realiza,
Ca un om ca mine,
Niciodată nu va putea fi,
Îmblânzit cu iubire. | null | null | literature, art | arts-oriented |
drumul // Drumul
Nu călătorea demult. Poate doar câteva luni trecuseră de când pornise. Tălpile de abia acum începeau să i se obișnuiască. Drumul îi părea ușor și fără obstacole. Îi plăcea să înainteze mereu cu ochii în zarea ce îi deschidea mereu alte peisaje. Avea spatele drept și fruntea încununată cu plete negre săruta cerul albastru și soarele tânăr. Nu ducea multe cu el, nu avea nevoie de multe. Seara găsea întotdeauna un loc îmbietor la marginea drumului. Dimineața picioarele îi frigeau de nerăbdare. Nu se gândea la ce va face când o să ajungă.
Atunci când deschise ușa și ieșise din casă nu se gândise că așa va începe călătoria lui. Îi era poftă de tăieței cu lapte și mama îi spuse că nu mai e lapte în frigider. Așa că luase plasa de pânză din sertarul cu pungi și plecase după lapte. Pe atunci se gândea numai la pofta lui enormă. Vroia cu orice preț o farfurie fierbinte, aburindă, dulce de tăieței cu lapte. În mintea lui și acum mai apărea șăgalnic amintirea dulce a mirosului închipuit. Parcă vedea în fața lui pe masă farfuria lui preferată, albastră cu ursuleți plină de tăieței cu lapte. Abia apucase să scoată cheia din broască. Drumul îl luă în primire amăgindul cu întinderea lui prăfoasă, sinuoasă și imprevizibilă.
Seara se pregătea să se scurgă ca o picătură de miere pe marginea unei căni fierbinți când ajunse întro vale. Drumul cobora molatic făcând un mic ocol în jurul unui tău verde. Verdeața crudă a lintiței ce acoperea apa îi atrase privirea. Păși în iarba înaltă de la marginea drumului. Era un loc bun de odihnă. Tânțarii nul deranjau. Mirosea a caprifoi și liniște.
Scoase fără grabă puținele merinde pe care le avea. Nu își găsea mărul. Răsturnă în iarbă tot ce avea și îl descoperi cu satisfacție. Îl șterse cu grijă și mușcă din el cu sete. Atunci auzi „ Tu ai scris asta?”. Privi surprins în spatele lui și o văzu cum ține în mână una din foile lui cu poezi. „Numai dacă îți place” Îi răspunse și râsul ei cristalin dantelă liniștea. O privi mai atent și uită de drum. O bucurie străină îi înflori în piept și îi umplu corpul de neliniști. Chiar dacă o vedea pentru prima dată i se părea că o recunoaște, așa cum îți recunoști chipul în oglindă. Se lăsă captiv senzației și începură să vorbească.
Astfel o vreme universul lui fu cuprins în căușul văii cu iarbă mătăsoasă și miros de caprifoi. Noaptea priveau fascinați stelele. Țeseau povești din razele lor și din țârâitul greierilor. Pierduți în săruturi surprindeau dimineața răsărind timidă. Ziua trecea fără urmă iar seara le scânteia repede în ochi. Timpul părea să stea în loc oprit întro veșnică primăvară. Descopereau cu plăcere o bucurie simplă unul în celălalt.
Întro zi zăboviră sub un cireș înflorit. Florile albe le ninseră pletele mângâind îmbrățișările lor lascive. El îi șoptea versuri de cristal, sculptând iubirea în forme de aripi fantastice. Pierdută în visare, ea îl asculta cuminte, mângâind cu buricele degetelor petalele căzute pe chipul lui. Un fluture pribeag se opri și el să asculte și toropit, adormi pe o frunză de mușețel. Povești fantastice cu lumi abia însăilate se nășteau în irișii lor îmbrățișați.
În altă zi greoi, cărăbușii năvăliră în vale cu zborul lor neglijent. Unul se prinse în părul ei și înfricoșată alergă spre el să o ajute. Cu mare grijă el îi descurcă din păr neîndemânatica creatură. O sărută și izbucni în râs văzând cum urmele spaimei se șterg de pe fruntea ei. Ea se făcu mică și i se ascunse în brațe zâmbind. „Aș fi putut să mor de frică!” îi spuse apăsânduși sânul moale de pieptul lui. Apoi auzi bâzâitul bezmetic al unui alt cărăbuș și își ascunse chipul. El râse cu poftă o ridică în brațe și o duse sub crengile umbroase ale unei sălcii plângătoare.
Începeau să țeasă o viață dulce, prea dulce pentru binele lor. Așa cum două picături de apă sunt unite pentru o clipă de căderea unei cascade în puntea multicoloră a unui curcubeu sufletele celor doi se legară.
Era noapte târziu și luna strălucea. El îi privea adâncimile molatice ale trupului ei gol. Îi cunoștea fiecare mlădiere, fiecare părticică a pielii ei o memorase cu vârfurile degetelor. Luna arunca o lumină albă și în formele ei sinuoase i se păru că vede o amintire uitată. Oftă și aproape că o trezi. Încercă să nu plângă. Totuși amărăciunea îi umezi ochii. Nu se clinti din loc și așteptă ca luna să adoarmă ascunzânduse după orizont.
În clipele acelea de întuneric se ridică de lângă ea. Se îmbrăcă încet fără zgomot. Iarba înaltă i se amesteca printre glezne oprindul. Echipat, pregătit și plin de mâhnire mai așteptă o clipă.
Primele raze ale soarelui începură să însângereze orizontul. Frigul dimineții îi pătrunse prin haine. Cei câțiva copaci care încununau marginea văii se profilau ca niște martori muți. Se ridică cu greu în picioare. Nu îndrăznea să întoarcă privirea. Întunericul începe să se destrame ca o mantie de fum în jurul lui. Stelele își pierdeau magia dispărând una câte una.
Abandonă cu greu părerile de rău și un pas după altul porni. Drumul îl chema la el. Își potrivi mersul și îndreptă spatele. Urcă repede panta ușoară. Ajuns pe creastă soarele îl orbi pentru o clipă. Continuă să meargă și curând simți din nou sub pași suprafața bătătorită a drumului.
Îl recunoștea cu bucurie ca pe un prieten vechi. Pașii deveneau din ce în ce mai ușori. Căuta să ghicească din nou cu ochii încotro avea să îl îndrepte. Număra în gând suișurile și coborâșurile.
Ceva se schimbase în călătoria sa, în atașamentul pe care îl purta drumului. Acum încerca să îl învețe, să îl cunoască. Credea că atunci când va veni clipa o să știe să se întoarcă.
Știa că oriunde lar fi dus drumul, undeva, întro vale mărginită de copaci, în iarba înaltă și mătătoasă se află ea.
Poate că avea să îl aștepte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dosar cu șină pentru viață // Piesa se desfășoară pe acoperișul unui bloc. În spate cerul e împărțit în două, zi și noapte, cu soarele și luna în colțuri opuse. Actorul principal are o vestimentație compusă din haine de lucru și halatul unui doctorcostumetc. Acesta se dedublează după nevoi.
\Miam tratat viața precum tratăm cu toți soarele, dar până aici! E rușinos să pretinzi că sus, sus, e atârnat ceva ce condiționează existența a tot ce mișună și gândește, că te bucuri de căldură și din când în când fugi de razele UV, ca să nu te bronzezi prea tare, dacă întrun final nu poți privii ceea ce e...
\Dar este logic!
\Este?
\Normal. Ce motiv aș avea să mă uit. Evoluția nu vrea să privim direct în soare, că ne ardem retina.
\Poate, poate nu...(Dintro dată, revelat) Păi dacă e așa, de ce nea mai dat ochi? Ne făcea pe toți viermi și bum! Totul trăiește sub pământ.
\(Sceptic) Sub pământ...pare mai natural decât printre betoane...scapi de școală, bani și alte griji!
\Cum?...(Niciun răspuns) Oricum, iar am fost la oficiul natural. De când cu bărbosul englez, au de dat tot mai multe explicații...
\Păi? Se plâng regnurile?
\Ele? Nu...Mai nou tot oamenii, deplâng soarta necuvântătoarelor...(pauză)li se face foame...și mai înghit ceva viu. Asta vrea viața. De fapt, nu poate vrea ceva... E un joc de zaruriîn fiecare clipă arunci o bucată de fildeș, sticlă sau din propria suflare, mai ceva ca Cezar la Rubicon și aștepți să nu pierzi. Dacă dai mai puțin de trei dai înapoi tot ce ai luat, nimic nu se pierde...sigur, noi dăm uneori numere așa de mari încât pare că avem umbre peste tot, ba un înger, ba un drac sau alt personaj mititc...Cumva, parcă haosul ascultă de noi... Poți să creezi câte legi și principii vrei, mâine, poimâine pastafarienii au dreptate, să vezi atunci!(distras)În esență, a fi viu e a fura un pic de entropie, nimic mai mult.
\Suntem ipocriți, nu glumă. Altceva știu să ceară?
\Ba bine că nu...Fiecare vine cu un plan de construcție, câte un liman, un ostrov în mijlocul oceanului și al furtunii, siguri că le aprobă funcționarele de la ghișeu tot proiectul. Toată lumea placă dezamăgită, fără să fi primit un răspuns definitiv...
\A, știu de ce! E ca la noi dățile trecute! Sigur au uitat dosarul cu șină! Și când te gândești că unii cred că birocrația nu are o bază naturală. E ca la furniciai un mesaj chimic să sari în cap, te sacrifici pentru colonie fără să crântești...
\Și când se întorc!(oftat) Trec unii pe lână alții, se isodesc, cei care vor să înceapă cu cei care au terminat, dar ceva le îngheață buzleunii au experiența, înecată de nefericire iar alții nuși încap de entuziasm, de parcă restul au fost un vis ce a existat ieri. Cade un castel de nisip în fața ta și pe tine te doare în cot...
\E ca atunci când am vrut să facem puntea aia până la lună.
\Am uitat...(cu regret)sau a trebuit să uit...
\A fost cândva. Încerc să găsesc un moment exact... nu există...
\Dacă nu știi când, cum ești sigur că nai visat.
\Se prea poate, dar există anumite diferențe între real și spațiul oniric. Unu la mânădacă sari și cazi cum nu trebuie îți rupi mâna. (Parcă răspunzând) Da, se întămplă și în vis, dar naș zice să riști. Doi, poți să mergi până la ați pierde simțul realitații, în cele din urmă acțiunile tot sunt coerente în raport cu propriul universmai tot timpul real. Că nu știu când, asta nu e o probelmă...pentru noi oricum nar sens să ne plimbăm în timp ca în spațiu...Poate o vor face alții după noi...
\(ironic)Cu așa argumente speri până și un prohod de popi! Spunemi, totuși cum sa întămplat?(câteva clipe de așteptare, fără răspuns.Privește către public) Sa supărat.(Râs isteric) Mam supărat pe mine însumi! (alte câteva clipe de râs). Pe unde eram? A, da, povestirea cu luna. Eram pe acoperiș și mi sa pus pata pe lună! Dacă americanii au fost acolo doar în trecere, eu voi construi un pod, o punte, ceva să lege pământul de lună. Se înțelege, Selene nu e aceași pentru toți, cum nu e pentru aceeași persoană. Atunci am avut prima experință cu oficiul natural. La intrare stau tot timpul doi dulăi, dar oricât ar lătra, sunetul e surd ca apa îngropată în rocă. Am cerut la oficiul de construcții extraordinare și ordinare, declamând toate cerințele mele fără suflare, în gând, așteptând să înțeleagă. După câteva ore în care încercam să mă comunic cu zebra plictisită din fața mea, dornică tot timpul să facă deservicii celor pe care îi servește în virtutea postului său, am prins ceva în zbor: Dosar cu șină. Mam întors cu două, și deși mam certat un minut întreg, nu a dorit să mai adauge nimic. Mă apucasem de lucru, de construit când mam izbit de alt zidnaveam măsurile din partea cealaltă. Ori, cum săți faci curaj să trudești pentru 1.2 secunde lumină dacă nu știi ce te așteaptă în partea cealaltă: un job unde să îngropi un sfert de viață, un dublu sau alte ființe de care să te legi cu zale fermecate. Chiar eram în impas!
\Hehe!(vesel) Și când nu teajută nimeni tot la mine..ăăă...tine apelezi!
\Da, nimic nu se compară cu ingeniozitatea celui care vrea cevae deajuns să dorești...poate și obții.
\Înainte aș fi trimis o telegramă, ca să cer măsurile, ajungea târziu dar era o inovație. O scrisoare ajungea cu un porumbel mai aprope de pământ. La ce mai sunt bune acum? Dau un telefon și gata! Răspundea cineva, dar cuvinetele nu garantează că se vorbește ceva. Mai nou sunt reduse la niște piese de puzzle, pe care fără gând le modelezi în fraze. Am auzit un zvon, că nici asta nu va mai trebui să faci, se face tranziția la stadiul de vierme, care nare nevoie de soare și lună, ți se dă viața pe tavă...Nu, eu aveam o idee mai originalăcodul Morse cu o lanternă. Cui i sar părea ciudat ca, un extraterestru, deși om, de pe altă planetă nu e pământean să înțealeagă oricând ce zici.
\Da, am fost credul. Unde mai pui la socoteală putearea autosugestiei. Am pus un km de beton armat, un zâmbet, alt km, alt semn. E din alt material, dar am folosit mai mult ciment magic decât România întrun an electoral. Era totul gata, dar eu tăceam mâlc, nu mai știam unde sunt. Voiam doar să urc pe mare creație, când nenorocire: vântul sa pornit. Moleculele aerului se jucau în haosul lor brownian, nestingherite. Nu erau ele. Lam simțit mut, zefirul, nemecanicvenea de la soare. Un singur foton, un singur gând „E gata” și sa năruit ce aveam impresia că am clădit. Na mai rămas nici pic de moloz – gândurile sunt reale, zic unii. Păi șiatunci de ce nu găsești urme, un oscior, o bucată de fierbeton, ceva tangibil?
\Eh, dar găsești. Privește în timp. Dacă are consecințe în prezent a existat. Evoluția nu a dat greș, doar eu nu găsesc ce caut...
\Îi dau de capăt, întrun fel sau altul. Uneori simt că aș putea să fiu un naufragiat blestemat pe mare, a cărui sete nu cunoaște astâmpăr. Aici plouă rece și doar rar văd fulgi, structuri cristaline perfect naturale, dacă ignori desigur canicula care interzice existența lor. Mă ascund în secetă dar oamenii sunt peste tot și roiesc, un stol de lăcuste lihnite de timp, gata să facă prăpăd în holdele necunoașterii. Se agită și țipă, alții mai precauți desenează cu creta pe asfalt, fără ași da seama că trecătorii îngroapă orice șotron. Ba chiar iam văzut mușcând din trotar de multe ori, fără a zgâria bordura. Vacarmul te sperie, dar cea mai mare temere e că unul deja a gustat ceva comestibil și ce își apare ridicol e un adevăr pe care nul mai poți încerca.
\E, prea de tot. Cine sar gândi că a rătăci pe un lac de sare e ceva de dat unei ființe vii, oricâte greșeli a făcut? Sau că ai fost deja ocortit prin Tibet?
\Gata, scap de impresia stelor. Au fost, treaba lor...
\Nui suficient, ai și oamenii...
\Grăunțe de nisip întro clepsidră care curge. Se termină torentul timpului, nare sens săți pese de traiectoria ta. Dacă nu, ai căzut în toate modurile posibile deja, tras sau împreună cu alte cristale de siliciu de care îți pasă...
\Am înțeles...încotro atunci?
\Nicăieri! Mai apar, din când în când, serafimi care nu te lasă să fi strivit de greutatea propriului destin. Pănă atunci, mai pun o cărămidă... | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sezonul lalelelor // Unele plante acum încep să crească, în timp ce altele au dus la bun sfârșit existența lor în gradină. Unele au primit ajutor pentru a înflorii, iar altele sau luptat cu zilele friguroase pentru a putea ajunge la soare.
Poate că unele flori sunt recunoscute cu mândrie de toți, sunt cautate și dorite de fiecare muritor de pe pământ, in timp ce există unele ignorate, necunoscânduse potențialul lor.
Poate de pe unele nu a apucat vântul să ridice frunzele uscate de toamna trecută, dar juma de metru mai la vale un copil a căutat prin frunze o piatra, când încă nu era nici un semn de vreo floare.
PS. NU ESTE VORBA DE PLANTE | null | null | literature, art | arts-oriented |
Vreme rece ... // A sosit, eu chiar credeam,
Căci inima mie rece,
Șio rază ce eu coloram,
Dar iarna nu mai trece.
Atâta timp am irosit,
Atât de mult mă doare,
Iar de când tu miai șoptit,
A înghețat șio floare.
O săptămână a trecut,
Și aștept în continuare,
Ceva mai este de făcut,
Să uit tot ce mă doare.
Și iată vara a ajuns,
După o veșnicie,
Iar raza ei a și pătruns,
O foaie de hârtie.
Și stiloul înghețat,
A început să scrie,
Azi din nou a colorat,
Căldură pe hârtie.
Inima a tresărit,
Pulsul ei se simte,
Scrie iar spre infinit,
Și alte jurăminte. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Scrisoare // Miaş dori ca să citeşti,
Scrisoarea carei pentru tine,
Mereu erai şacum mai eşti,
Luna mea în seri senine.
Ca o rază de lumină,
Cemi arată mereu calea,
Pentru mine eşti grădină,
Care îmi alină starea.
Mă gândesc cu nostalgie,
La trecutul cel frumos,
Iar acum printro magie,
Sufletumi e călduros.
Ştiu că pentru tine viața,
Poate săți ofere multe,
Dar să nu uiți dimineața,
Când te sărutam pe frunte.
Poate peste ceva vreme,
Îți vei da tu seama că,
Printre sute de probleme,
Şi dragostea vindecă. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Meditație stoică I (poezie) // Cu ochii deschiși... nimic
Închid ochii ... văd totul.
Exteriorul e potrivnic
Lăuntrul este locul.
Este sursa noastră,
Codul moral după care ne ghidăm.
Este ca o pasăre măiastră
Pe care încercăm so controlăm.
Lumea este plină de haos,
Entropia crescând
Necontrolabilă prin adaos,
Necontrolabilă râzând. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Râpa cu păpuși // Fumul de țigară plutea în aerul încărcat precum o pătură suspendată deasupra capetelor jucătorilor. Ventilatoarele se chinuiau din greu să aducă o gură de aer proaspăt în încăperea încinsă. Lumina stridentă a neoanelor dădea o paloare de mort fețelor crispate ale jucătorilor ce așteptau cu sufletul la gură. Picături mari de sudoare curgeau pe capetele rase și tatuate ale celor doi bodiguarzi ce păzeau ușile mari de sticlă fumurie de la intrare.
* Mai avem de extras un singur număr pentru ultimul bilet câștigător. Spuse cu o voce nervoasă prezentatorul.
Știa că seara nu avea cum să se termine cu bine și simțea cum tensiunea care se aduna avea să explodeze în cele din urmă. Dar regulile erau reguli și trebuia să continue. Simți cum gâtul i se uscă și din mers apucă un pahar de wisky de pe tejghea și îl dădu pe gât iute. Se îndreptă cu pași măsurați către urna din mijlocul sălii pe care erau pironiți toți ochii celor din sală.
Sala de jocuri era ticsită de oameni. Toate scaunele din fața aparatelor erau pline. Și în spatele lor în picioare așteptau alții. Nu spunea nici unul nimic ci doar așteptau nervoși. Precum două tabere stăteau despărțiți de masa mică de inox pe care trona urna din plexiglas în care stăteau înghesuite biletele de tombolă.
În partea dreaptă a amfitrionului se aflau clanul din partea de nord a orașului iar în partea stângă cei din partea de sud. Ambele clanuri investiseră o sumă enormă de bani ca să câștige marele premiu, o mașină de un milion de euro. Desigur nu era vorba neapărat de mașină sau de valoarea ei ci de prestigiu și de șansa de ași întrece adversarii. Era o luptă tăcută în care până acum doar banii și șansa jucaseră un rol important. Dar indiferent cine ar fi câștigat tensiunea care se acumulase între cele două clanuri trebuia să refuleze întrun fel și prezentatorului de asta îi era frică.
Nu era prima dată când prezenta o tombolă cu o miză atât de mare. Când era vorba de bani mulți și de jocuri de noroc știa că împătimiții cei mai avizi făceau parte dintro categorie socială mai tenebroasă. Dar presimțea că în seara asta ceva avea să fie diferit. Nu putea spune ce, dar i se părea că un miros ciudat plutea în încăpere, subtil, făcânduși loc printre izul de transpirație, alcool și fum de țigară.
Încercă să se îmbărbăteze gândinduse la faptul că toate armele fuseseră lăsate la intrare și măcar nu exista probabil nici o șansă să se aleagă cu un glonț în cap. Desigur asta nu garanta faptul ca imediat ce lua biletul în mână și le spunea numărul nu sar fi putut isca o bătaie generalizată. Nu era nici asta prima dată când ar fi luat parte la o bătaie întrun cazino.
Făcuse trei pași, mai avea de făcut încă trei până să ajungă la urnă și se opri.
* Știți cei mai bun decât o seară de distracție în cazinou? Să câștigi un milion de euro!
Tonul gâtuit al vocii îi trăda nervozitatea. Nu primi nici o reacție de la publicul din jurul său înafară de un râs strident, ascuțit ce se auzi de undeva din colțul sălii și care se stinse brusc, sugrumat de tensiunea din sală.
Undeva în spate, așezați la o măsuță cu două pahare de suc în față stăteau două personaje care nu făceau parte din decor. Un bărbat și o femeie tineri, de vreo douăzeci și ceva de ani așteptau și ei cu nerăbdare înconjurați de cefele late ale membrilor celor două clanuri care păreau să nu fie conștienți de existența lor.
Cei doi erau îmbrăcați foarte sărăcăcios. Ea avea o fustă lungă de culoare maronie și o geacă subțire din pânză de blugi de o culoare spălăcită. O năframă neagră cu floricele roșii pe care o purta legată sub bărbie îi completa înfățișarea sărăcăcioasă. Nu purta nici un fel de machiaj și pungile de sub ochi îi dădeau feței tinere o expresie obosită și bătrânicioasă. El purta o perche de pantaloni de blug a căror pânză devenise lucioasă de atâta purtat și un tricou care avusese imprimat ceva asemănător cu un catamaran dar din care acum după un șir nesfârșit de spălări rămăsese doar o pată nedefinită. În mâinile muncite și pline de bătături strângea o plasă lucioasă de plastic în care avea probabil ceva acte.
Prezentatorul făcu cei câțiva pași care îi mai rămăseseră până la urmă și întro tăcere de plumb băgă mâna și scoase un bilet. În sala de jocuri nu se auzea decât hârâitul subțire al ventilatoarelor. Desfăcu biletul și citi numărul de pe el. Putea simți cum o descărcare de electricitate trecu prin sală precum un fulger tăcut.
La început nici el nu înțelese. Îi trebuiră câteva clipe să se dezmeticească și să își dea seama că cei care câștigaseră premiul cel mare erau cei doi tineri așezați la masa din fund.
Primele raze de soare ale dimineții se răsfirau timide peste culmea dealului umplând ceața subțire ce se ridica din pământul reavăn, proaspăt arat. O mierlă începu să cânte vesel dintrun arbust mărunțel așezat pe marginea drumului salutând veselă răsăritul. Martori muți pietrele rotunjite înșirate în râpa cu păpuși ascultau răbdătoare trilurile.
La câțiva pași mai încolo, zăcea o mașină răsturnată. Prin parbrizul spart se vedeau fețele pline sânge ale celor doi tineri. Bărbatul deschise puțin ochii trezit de lumina dimineții. Nu se putea mișca. Încercă să întoarcă gâtul să o vadă pe soția sa dar durerea îl împiedică. Răsuflă cu greu, durerea și frigul erau insuportabile.Scăpă din mâna dreaptă, mototolit și plin de sânge, biletul câștigător. Cu greu reuși să se târască afară din mașină și cu ultimele puteri se sprijinii de bolovanul înalt și rotunjit. Apoi i se lăsă pe ochi o ceață neagră și lumea dispăru din jurul lui împreună cu durerea și cu frigul.
Senzația de usturime a ochilor îl făcu să ducă mâna la față lăsând jos plasa ce o ținea până atunci. Lumina neoanelor îl orbi pentru moment. Își dădu seama că se află din nou în sala de jocuri și lângă el de cealaltă parte a mesei aștepta crispată soția sa. Se șterse la ochi cu dosul palmei, apucă plasa de jos și fără să mai zică nimic se ridică de pe scaun. O ridică brusc pe soția sa de la masă și își făcu loc către ieșire. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Din suflet, pentru părinți // Mamă dragă, nunțelegeam greutatea ta,
Căci ani întregi, tu, ai purtat o cruce atât de grea.
Puțin întârziat, preiam acum doar eu,
Te ajut cu ea şio port, pânla Dumnezeu.
Nam să uit vreodată, ce miai dăruit,
Ai rupt din tine totul şi mult ai suferit.
Eşti îngerul meu păzitor şi te port şin gând,
Ştiu, de multe ori, adormeai plângând.
Țiam greşit, iartămă, că team şi supărat,
Tea durut aşa de tare, dar mai îmbrățişat.
Erai acolo şi atunci, când totul sa prăbuşit,
Mai ajutat, mai îndrumat şi mai ocrotit.
Tatăl meu cel drag, cu păr aşa cărunt,
Voi fi aici, şam fost mereu, dar şi acuma sunt.
Hai acasă, ai obosit, lasă munca grea!
Hai acasă, hai acum, te vreau ambrățişa.
Învațămă, te rog, cum să bat un cui,
Învațămă, te rog, căci, mă simt al nimănui.
Mai crescut, mai educat şi mai protejat,
Deseori când am căzut, tu mai ridicat.
Numi vorbeai prea mult, miai arătat prin fapte,
Ce e valoare, ce e bun şi ce e calitate.
Deşi pe drumul vieții, deseori mam pierdut,
Erai mereu acolo, de când eu mam născut. | null | null | literature, art | arts-oriented |
SCRISOARE AURIE // Mia venit azi o scrisoare,
Era suflată de vânt pe geam,
Șam lăsato acum să zboare,
Și incun timp, doar o priveam.
Strălucea sub raze de soare,
Parcă ardeau mii de culori,
Sa desprins, voia să zboare,
Să vadă cer, pământ și flori.
Prevestea ea o schimbare,
Cen viitor se vantâmpla,
Că poate intro zi cu soare,
Natura iar va răsufla.
Șacum scrisoarea aurie,
Va porni peo cale lungă,
Intro nouă călătorie,
Ea in apă se scufundă. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Suflete pereche // Vorbe uzate,secrete nespuse,
Inimi zdrobite şapoi cusute.
Suflete pereche,distanțate ele,
Vise neîmplinite,drumuri paralele.
Cuvinte nescrise,iubiri interzise,
Fum de păcate cu luminile stinse.
Zâmbete false,persoane uitate,
Cioburi de suflete abandonate. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Dulce otravă // Ultimul poem
Am simțit censeamnă dulce,
Dar dintro dată, a fost amar,
Căci am ajuns chiar la răscruce,
Şam adormit întrun coşmar.
Dulce otravă îmi curgen vene,
Inima mia înghețat,
De azi nam să scriu nici poeme,
Pentru că mam infectat.
Nu mai cred în veşnicie,
Şin nemurire chiar de loc,
Nici în drum către vecie,
Nici în soartă sau noroc.
Am fost un poet trecător,
Inspirat de mii de stele,
Prefer să rămân cerşetor,
Şi să trăiesc fără ele.
Privirea mea, din acest moment,
Mio indrept doar către sol,
Căci din trecut, pânăn prezent,
Chiar speram că am un rol. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Comunitate RO recomandări cărți // Hello. Căutam un subreddit din România cu recomandări de cărti, dar am văzut că nu există. Așa că am creat eu unul dedicat rRecomandariCarti_RO
Nu știu dacă se va strânge o comunitate maremare, dar cred că ar fi interesant să ne adunăm mai mulți acolo și să recomandăm cărți său să avem discuții despre ele. Feel free to join. | null | null | literature, art | arts-oriented |
Sub soarele fierbinte // Era forfotă mare pe platoul de filmare. Tehnicienii alergau de colo colo încercând cu greu să schimbe decorurile. Părea că nimic nu e în regulă. Câțiva figuranți toropiți de căldura infernală zăceau cu prosoapele albe așternute peste fețe la umbra unei rulote. Cu mâinile în șolduri proțăpit sub o umbrelă imensă de plajă, actorul principal rânjea sardonic. Ținea în mâna stângă un pahar de suc sleit și transpirația îi făcuse machiajul săi curgă mânjindui fața.
* Nu terminăm astăzi. Nici o șansă.
* Mai bine țiai repeta replicile că nu le știi. Îi răspunse dintrun șezlong așezată lângă el actița.
* Nu le știu pentru că sunt de rahat. Toată producția asta e de rahat. Ne pierdem timpul degeaba. Mai stau cinci minute și mă car de aici.
* Riști săți pierzi contractul. Calmeazăte, hidrateazăte și învațăți naibii textul.
Răsuflând din fundul plămânilor, actorul dădu din mâini a lehamite.Adevărul era că îl toropise și pe el căldura și nu mai avea nici un chef de ceartă. Se trânti întrun șezlong și el, își puse un prosop ud pe cap și apucă textul începând să citească. Ochii i se împăienjeneau și i se părea că literele dansează pe foaia albă. Știa că nu are nici o șansă să învețe ceva dar era mai bine să aibă o activitate decât să aștepte degeaba.
* Bună ziua, nu vă supărați… auzi o voce actorul.
* Nu mă supăr dacă te duci sămi mai aduci un pahar de suc, și ai grijă de data asta să pui mai multă gheață. Hai, mișcăte mai repede!
Actrița își coborî ochelarii cu două degete și privi spre el spunândui.
* De ce faci pe diva?
* Pentru că mam săturat să stau degeaba! Nici măcar o scenă nam făcut de azi dimineață. Mă transform în praf pe rahatul ăsta de platou de filmare în timp ce el are o revelație spirituală în vârful dealului. Maș ruga la toți zeii ploii să adune cel mai amărât nor și săl trăznească fix în moalele capului! Mai stau cinci minute și plec, zău plec!
* Calmeazăte că faci un avc și nam chef să joc cu un paraplegic, serios…
* Mai bine stau aici și mă prăjesc așteptând să mor deshidratat. Unde naiba e paharul meu cu suc? Îmi fierb și creierii pe căldura asta și tu stai frumos de parcă ai fi pe o plajă de cinci stele.
* Încerc să profit și eu de binefacerile soarelui, mă știi doar că sunt o ființă solară.
* De aia stai toată noaptea prin cluburi!
* Nu începe cu grosolăniile!
* Hai sictir…
Actorul dădu cu lehamite din mână și își puse textul peste față întinzânduse în șezlong. Apoi cu un gest nervos îl aruncă jos. Vântul uscat începu să bată ridicând praful printre picioarele celor ce se agitau pe platou. De undeva se auzi un trosnet sec urmat de o bufnitură prelungă. Agitația din jurul lor începu să se intensifice brusc și se făcură auzite câteva strigăte disperate. Actrița se ridică în capul oaselor căutând cu privirea sursa zgomotelor. Păreau să vină de la un panou mare care tocmai se prăbușise lovind în cădere câțiva oameni. Tehnicienii se străduiau să îi scoată de sub panou. Figuranții se ridicaseră în picioare și priveau și ei îngrijorați. De undeva din depărtare începu să se audă o sirenă a unei ambulanțe.
Actorul părea să nu sesizeze nici o urmă a agitației. Cu mult dezgust, ridică textul din praf, îl scutură și începu din nou să citească stând întins pe spate. Praful îl făcu să tușească și nervos strigă:
* Unde naiba e băiatul ăla cu sucul meu? A plecat în Spania la cules de portocale? Îmi vine sămi trag un glonț în tâmplă să scap de mizeria asta! Pot să jur că mia intrat praful în toate orificiile dăruite de mama natură!
* Cu ce dragule?
* Cum cu ce?
* Cu ce să îți tragi un glonț în tâmplă? Toate armele sunt de recuzită.
* Iar începi? Era un fel dea spune, nu fi tâmpită. Ia uite, vine amărâtul cu sucul meu. De unde lai luat? Ai crescut un portocal de ai stat atât?
Apropiinduse cu evidentă rușine băiatul îi întinse paharul de suc. Sticla transparentă era îmbrobodită de picături strălucitoare de condens. Cuburile de gheață jucau în sucul portocaliu scoțând clinchete seci.
* Nu am găsit gheață decât cu greu, atâta noroc că unul dintre tehnicieni avea un mic congelator portabil în mașină. La început nici nu a vrut să audă, dar lam convins în cele din urmă.
* Iauzi, avem un băiat descurcăreț, bine puștiule. Lai văzut prin peregrinările tale și pe zeul nostru, olimpianul nostru regizor?
* Da, tot acolo stă.
* Incredibil, așa ceva nam mai văzut. Cine a mai pomenit așa ceva?
Actorul țâșni în picioare nervos cu paharul de suc în mână. Sucul se vărsă stropindul pe mână. Dezgustat mută paharul în cealaltă mână și căută cu privirea ceva să se șteargă. Se apropie de băiatul care îi aduse sucul și își șterse mâna de tricoul lui.
* Poftim autograf, de acuma să nul mai speli.
* De ce îți bați joc de el? Strigă indignată actrița. Până la urmă ția făcut o favoare. Ești un animal!
* Da, dar îți place animalul ăsta… îi spuse rânjind cu subânțeles actorul.
* Îmi plăcea, la timpul trecut. Când mai aveai o umbră de integritate. Nu, degeaba te superi. Am să îți spun pe șleau cum stau lucrurile!
Actorul aruncă furios paharul din mână. Actrița tace și își duce mâna la gură. Paharul trecu în zbor pe la câțiva centimetrii de fața unui tehnician care trecea grăbit și se sparse de peretele rulotei. Figuranții săriră speriați în picioare. Cuburile de gheață se împrăștiară în praful fierbinte. Unul din figuranții se apropie și strânse cuburile în prosop și cu multă ușurare îl strânse la piept. Ceilalți îl privesc la început cu dezgust apoi cu admirație.
În forfota continuă din jurul lor vântul începu parcă să se intensifice ridicând mai mult praf în aer. Actorul porni din nou să tușească întrun acces spasmodic. De undeva din spatele rulotei, apropiinduse cu pași târșâiți, obosit și toropit de căldură se apropie de cei doi actori regizorul secund.
* Gata, se pare că am terminat cu filmarea, strângem tot și plecăm. Îmi pare rău. Spuse regizorul și începu să își șteargă cu un șervețel zdrențuit transpirația de pe chelia înroșită de soare.
* Așa ceva e incredibil, spuse actorul răsuflând cu greu după accesul de tuse. Stăm de azi dimineață pe rahatul ăsta de platou și așteptăm ca proștii și acuma ne spui să ne cărăbănim, așa, pur și simplu?
* Da, avem contract. Îl susținu actrița.
* Știu, spuse regizorul secund, nici eu nu mam așteptat la asta. De când a apărut azi dimineață ținând în brațe capul tatălui său am știut că ceva nu e în regulă. Dar naveam ce să fac. Mai bine vă spun și vouă toată tărășenia să înțelegeți mai bine. Nea zis că sunt ultimele ore în care capul tatălui său mai e în viață și vroia săl aducă pe platoul de filmare să îl facă mândru în ultimele clipe petrecute împreună. Apoi după cum știți a urcat în vârful dealului cu capul la subțioară, sa pus la masă și a început să joace șah cu el. Cică îi face bine căldura la baterii și îi mai prelungește un pic viața. Apoi au început să vină admiratorii, că niciodată nu avuseră șansa să îl vadă pe regizor la masă cu tatăl său, marele actor. Toți știm că la începutul secolului era cel mai bun actor, nui nimeni care să conteste asta. Mă rog acuma era doar cu capul său, dar orișicum… Și au început să facă poze. Au dat telefoane și sau adunat o grămadă de fani. Coada e dincolo de intrarea pe platou. După ce sa prăbușit peretele de croma și am chemat ambulanța nici nu a reușit să intre de aglomerație. Cine știe dacă amărâții aia care au fost prinși de perete mai supraviețuiesc. Dar lui nui pasă. Stă în soare la masa de șah și joacă netulburat cu tatăl său, adică știți voi, cu capul tatălui său. Am urcat până la el de zece ori săl conving să începem filmarea. Nu ai cu cine vorbi. Acuma ultima dată când am urcat, mia spus că reunță la tot și că face filmul virtual și că tatăl său va juca toate rolurile că la convins săși facă un upgrade săl transfere în cloud după ce va muri fizic. Fanii sunt entuziasmați. Spun că e cel mai mare succes, cea mai bună idee.
Actorul îi face semn să tacă. Se așează chircit în șezlong, începe să tușească din nou și pierdut își prinde tâmplele în palme. Apoi spune cu glas răgușit actriței:
* Auzi, la găinăria aia ta de restaurant, mai ai un loc de spălător de vase și pentru mine?
Soarele fierbinte strălucește intens creionând puternic contururile umbrelor lăsate de figuranții ce leșinați de căldură intră în rulotă. | null | null | literature, art | arts-oriented |