Datasets:

Olimpiada-AI

/

ro_wiki

like 0

Follow

Olimpiada AI 5

Electroforeza reprezintă o metodă de analiză și separare bazată pe migrarea particulelor solide dispersate într-un lichid sub acțiunea unui câmp electric. Denumirea de electroforeză provine din asocierea cuvântului grec electron (electric) cu cel latin phore (purtător), evidențiindu-se astfel rolul esențial al câmpului electric în procedeul descris. În anul 2006 firma Seiko a realizat primul ceas din lume cu afișaj ce funcționează pe principiul electroforezei, și anume prin formarea de imagini vizibile prin rearanjarea particulelor de pigment încărcate cu sarcină electrică, la aplicarea unui câmp electric. Deși este cunoscută încă de la sfârșitul secolului XIX, electroforeza se afirmă ca o metodă analitică de separare abia în urma lucrărilor referitoare la stadiul unor proteine (1937) elaborate de Arne Tiselius, laureat al premiului Nobel, numit și “părintele electroforezei”. Electroforeza este folosită și în diagnosticare și în supravegherea terapeutică, prin separarea proteinelor într-un câmp electric. Ea permite dozarea proteinelor în mielom precum și detectarea imunoglobulinei monoclonale. O altă proteină de importanță majoră ce poate fi examinată funcțional prin electroforeză e hemoglobina.

Elevii Molly A. Petersen și fostul jucător de fotbal american Dallas Neil au apărut la emisiunea Tonight Show, ca parte a acestui efort. Anterior, râul D River din Oregon a fost trecut în Guinness World Records ca râul cel mai scurt din lume cu 134 de metri. Acest titlu a fost pierdut în 1989, când Guinness World Records a numit Râul Roe ca cel mai scurt râu din lume. Locuitorii din Lincoln City au prezentat o nouă măsurare, pentru Guinness World Records de aproximativ 37 de metri lungime, atunci când era cea mai înaltă maree. Începând din 2006, Guinness World Records nu mai are categoria de cel mai scurt râu.

Estima Finance, marca sub care operează Ralfi IFN SA, oferă credite de consum prin intermediul a 700 puncte de vânzare din țară, printre care și 110 magazine ale retailerului de aparatură electornică și electrocasnică Domo. Din ianuarie 2007, Ralfi a intrat și în afaceri de leasing financiar. Ralfi a încheiat anul 2005 cu o cifră de afaceri de 20,2 milioane lei și un profit net de 0,6 milioane lei.

William Buckland () a fost un geolog și paleontolog englez. A fost primul care a realizat o descriere științifică a unei fosile de dinozaur, pe care a descoperit-o în 1824 și pe care ulterior l-a numit Megalosaurus, realizând că acesta face parte dintr-un regn animal de care nu se știa nimic până în acel moment. Același pionierat îl deține și în domeniul studiului fecalelor animale fosilizate. În ceea ce privește evoluția Terrei, Buckland este adeptul teoriei catastrofelor și al creaționismului Pământului bătrân, susținând că există dovezi ale existenței potopului biblic.

BCR Asigurări de Viață este o companie care oferă produse de asigurări de viață destinate populației și firmelor. A fost înființată în 2005, de către Banca Comercială Română (BCR), împreună cu alte patru entități afiliate. În septembrie 2007, BCR Asigurări de Viață avea 92 de angajați și 800 consilieri de asigurare care activau în 43 de agenții. În anul 2007, BCR Asigurări de Viață a fost autorizată ca administrator de fonduri de pensii facultative (pilonul III), lansând fondul BCR - Prudent. Fondul are un grad de risc scăzut și se adresează persoanelor care preferă un plasament prudențial.

Jagdpanther a fost un vânător de tancuri construit și utilizat de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial acesta avea la bază șasiul tancului Panther și a fost utilizat pe Frontul de Vest și pe Frontul de Răsărit începând cu anul 1944. Vânătorul Jagdpanther combina puternicul tun 8.8 cm PaK 43 cu suspensia și blindajul tancului Panther,a suferit din cauza stari generale proaste a Germaniei în ultima parte a războiului, fapt care a dus la un număr mic de bucăți produse, la lipsa de piese de schimb și antrenament deficitar a echipajului. Producția a început în Ianuarie 1944, în Februarie Hitler a specificat ca vehiculul să fie numit Jagdpanther un nume mai simplu față de cel originl("8.8 cm Pak 43/3 auf Panzerjager Panther"). Pentru a acomoda noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată. După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului Jagdpanther avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Era înarmat cu același tun cu țeavă lungă 8.8 cm gun care era montat și pe Tiger II. Tunul era montat în centru astfel permițând un câmp de rotire orizontal de doar 11° . O singură mitralieră MG-34 pentru protecție locală era montată în partea dreapta a tunului și era folosită de Radist, șoferul era poziționat în stânga. Ochitorul avea un telemetru și un periscop telescopic. Jagdpanther avea un raport putere-greutate bun și un tun puternic fapt ce i-a permis posibilitatea de a distruge orice tanc Aliat. Bazat pe șasiul tancului Panther Ausf G,vehiculul nu avea multe probleme mecanice. Acesta era echipat cu o transmisie îmbunătățită Inițial tunul avea țeava monobloc ,versiunile finale erau echipate cu PaK 43/4 cu țeavă din două bucăți. O producție de 150 de vehicule pe lună dar perturbarea industriei fabricantă germană a făcut acest lucru imposibil. Vânătorul Jadgpanther au fost distribuite batalioanelor antitanc ( schwere Panzerjäger-Abteilung ) și au servit peFrontul de Răsărit. În vest au participat în număr limitat. SU-100 - un vânător de tancuri fabricat în URSS cu performanțe asemănătoare. Fișier PDF cu vânătorii de tancuri Jagdpanther expuși în muzee

A nu se confunda cu bunicul său, Lorenzo de' Medici (1449 - 1492)!Lorenzo di Piero de' Medici (12 septembrie 1492 - 4 mai 1519) a condus Florența din 1513 până la moartea sa în 1519 (a murit de sifilis). El a fost de asemenea Duce de Urbino din 1516 . Născut în Florența, el a fost fiul lui Piero di Lorenzo de' Medici și al Alfonsinei Orsini. După scurta cucerire de către fostul Duce, Francesco Maria I della Rovere, Lorenzo a fost numit comandant al celor 10.000 de oameni trimiși tocmai să îl captureze, dar a fost rănit și s-a retras la Toscana. Lorenzo și-a recâștigat ducatul prin încheierea unui tratat în luna septembrie a aceluiași an (a se vedea Razboiul lui Urbino). Teritoriul s-a reîntors ulterior la familia Della Rovere, după moartea lui Lorenzo. În timp ce era Duce de Urbino, el s-a căsătorit la 13 iunie 1518 cu Madeleine de la Tour, fiica contelui de Auvergne și au avut o fată, Caterina, care s-a născut la 21 de zile după moartea tatălui ei. Ea avea să devină Caterina de Medici, celebra regină a lui Henric al II-lea al Franței, într-un mariaj aranjat de vărul ei îndepărtat, Papa Clement al VII-lea de Medici, ca o ultimă mutare de succes a acestuia. Cavoul lui Lorenzo di Piero de' Medici din capela Medici a bisericii San Lorenzo, este ornamentat cu lucrările lui Michelangelo "Amurgul și Aurora" și "Gânditorul". Din cauza numelui identic cu cel al bunicului său (ambii numindu-se Lorenzo di Piero de Medici), al cărui cavou este de asemenea în capela Medici, cavoul său este adesea confundat cu cel al bunicului sau.

De asemenea, Frobenius a fost primul care a demonstrat teorema Cayley-Hamilton. Activitatea sa se referă la algebra modernă, unde a adus contribuții deosebite, la teoria numerelor, teoria matricelor, teoria grupurilor finite și exprimarea lor prin matrice, precum și la geometrie. A dezvoltat teoria corpurilor de numere algebrice, descoperite de Ernst Kummer. S-a mai ocupat și cu reprezentările cvasiconforme. Problema care l-a făcut celebru constă în studiul posibilității demonstrării faptului că, luând în grupul Galois, o clasă oarecare de substituții, se poate afirma întotdeauna existența unei infinități de numere prime care îi aparțin. A definit densitatea mulțimilor de numere prime aparținând la secțiuni de substituții, adică mulțimilor de substituții conjugate cu toate puterile unora și acelorași substituții. Frobenius nu a reușit să definească densitatea pentru clase repetate. În 1878 a demonstrat că corpul cuaternionilor este singurul corp necomutativ de dimensiune finită. De numele său se leagă mai mulți termeni matematici cum ar fi: teorema de integrabilitate a lui Frobenius Specialiști în teoria grupurilor

Rețeaua Creditcoop este formată din Banca Centrală Cooperatistă, 17 agenții ale acesteia și 50 de bănci cooperatiste cu aproape 800 de puncte de lucru. Creditcoop este banca cu cea mai mare acoperire în mediul rural din România, și este singura rețea cooperatistă autorizată din România. Oricine poate deveni actionar la Creditcoop, pentru aceasta fiind nevoie de o taxă de 50.000 de lei vechi și o parte socială (minimum cerut) de 100.000 de lei vechi. La sfârșitul anului 2006 Creditcoop deținea active reprezentând echivalentul a 159,7 milioane de euro, respectiv 0,3% din activele totale ale băncilor comerciale. Profit net în 2005: 4 milioane euro

Eforia Spitalelor Civile a fost o organizație fără scop lucrativ care administra spitalele în Muntenia și Moldova. Ea a fost fondată de generalul Pavel Kiseliov în 1832 și a supraviețuit până în 1948, când a fost desființată de autoritățile comuniste. Decretul de fondare din 2 aprilie 1832 atribuia Eforiei doar administrația celor trei mari spitale bucureștene ale timpului: Colțea, Pantelimon și Filantropia. În timp, Eforia a devenit administrația tuturor spitalelor de stat din țară. La 2 octombrie 1864, autoritatea asupra bugetului Eforiei a fost transferată la Camera Deputaților. Bugetul era pus în aplicare de guvern și controlat de Curtea de Conturi, deși în mare parte sursele de venituri erau donațiile private. Eforia înființează noi spitale în București și în provincie, noi sanatorii, școli medicale. Actuala stațiune Eforie Nord și-a început existența ca sanatoriu al Eforiei Spitalelor Civile. Pentru finanțarea spitalelor, Eforia a fost înzestrată de donatori cu vaste proprietăți funciare. Statul a contribuit cu domenii care, înainte de declararea independenței, au aparținut sultanului otoman. În 1921, Eforia poseda zeci de mii de hectare de teren arabil și 50.000 ha teren forestier. La reforma agrară din 1921, Eforia pierde mare parte din aceste terenuri, ceea ce o obliga la introducerea, pentru prima dată, a unei taxe de spitalizare. Clădirea unde a funcționat Eforia Spitalelor Civile este situată pe b-dul Elisabeta din București și a fost ridicată între anii 1885-1886 în stil neoclasic. În timpul bombardamentului din 1944, edificiul și-a pierdut acoperișul, fiind renovată și modernizată după război. Începând cu 1950, clădirea a găzduit Sfatul Popular al Raionului V. I. Lenin. S-au început lucrări de supraetajare a construcției, însă aceasta a fost finalizată doar în aripa vestică. În anii 1960, palatul a devenit sediul Sfatului Popular al Sectorului V, iar după Revoluția din 1989 sediul Primăriei Sectorului 5. Ca urmare a degradării continue a clădirii, în 2013 sediul primăriei s-a mutat, edificiul urmând să fie consolidat. În 2015, primăria municipiului București a înaintat proiectul de consolidare, reabilitare, extindere și restaurare a fațadei, investiție care urma să costa 17.735.470 euro și să se realizeze în 2 ani. Totuși, până în prezent, acest proces n-a început. Organizații fără scop lucrativ

La Tricon au participat delegații din aproape toate țările europene care au o mișcare science-fiction mai mult sau mai puțin semnificativă. Singura absență notabilă a fost Franța. În total au fost peste 1.500 de participanți , marea majoritate polonezi, cehi și slovaci. Delegațiile din restul Europei au constituit aproximativ 10% din numărul total de participanți. Pentru prima dată după 1995, România a avut o delegație consistentă, formată din:

Huwé venise la București cu echipa sa din Sofia, Bulgaria, pentru a transmite reportaje despre revoluția română. Jurnalistul a fost împușcat în cap de un lunetist în aceeași seară. În locul în care a decedat, zona Răzoare din Drumul Taberei, a fost construit un monument în memoria sa, la intersecția bulevardelor Drumul Taberei, Geniului și Timișoara. De asemenea, stațiile RATB din zonă au fost redenumite după numele jurnalistului belgian. S-a născut la Geraardsbergen (Belgia), și a murit la 23 sau 24 decembrie 1989 la București (România) în timpul revoluției anticomuniste. A fost împușcat de un lunetist care credea că îi este loial lui Nicolae Ceaușescu. Huwé a venit în București de la Sofia, Bulgaria.

Gravity Records și Ebullition Records au lansat acest haotic și expresiv stil al hardcore-ului. Inovațiile din scena din San Diego s-au răspândit și în alte părți, cum ar fi pentru trupa din Seattle Blood Brothers. Trupe de pe Coasta de Est, cum ar fi Orchid, Circle Takes the Square, Pg. 99, Hot Cross, Saetia și Ampere au fost influențe în dezvoltarea continuă și reinventarea stilului. Aceste grupuri tind să fie mult mai aproape de grindcore decât înaintașii lor. Screamo-ul powerviolence este uneori numit emo violence, un nume pe jumătate în glumă propus de In/Humanity. În jurul anului 2000, dar, de asemenea, și mai devreme, o mulțime de trupe au început să combine screamo și post-rock. Acesta a fost un progres al genului prin experimentarea și adăugarea mai multor părți mai lungi și relaxate, mai degrabă decât melodii scurte și haotice, dar s-au păstrat elementele originale ale genului screamo. Trupa Envy este unul dintre primele trupe de acest gen. Trupe din Franța include Daïtro, Le pré où je suis, Aussitôt Mort printre trupe din alte părți ale lumii ca City of Caterpillar, Cease Upon the Capitol, The Fall of Boss Koala, Men As Trees, Single State of Man. Multe trupe din primul val se considerau implicit politice. Unele trupe au fost, de asemenea, neobișnuit de teoretice în sursa de inspirație: Angel Hair a citat scriitorii suprarealiști Antonin Artaud și Georges Bataille. Orchid a menționat imaginea franceza new wave Anna Karina și inițiatorii teoriei critice Școala de la Frankfurt. Primul val screamo folosește utilizează instrumente tipice rock, dar este notabil pentru compozițiile sale scurte, execuția haotică, și cântat zbierat. Mai târziu, unele trupe includ uneori sintetizatoare și alte sunete electronice. Stilul screamo original este încă practicat de o varietate de grupuri, în special în Europa. Amanda Woodward, Louise Cyphre, La Quiete, Escapado, Andora Atkins, Sed Non Satiata, Envy și Raein sunt exemple europene. Aceste trupe adesea lansează înregistrări ele însăși sau prin intermediul caselor de discuri independente, de multe ori înregistrând cu alte trupe de același gen. Până în 2002, denumirea genului a plutit în derivă în presa muzicală, în special în jurnalismul lui Jim DeRogatis și Greenwald Andy. Screamo a început să descrie un stil diferit, mult mai lent și mai puțin disonant, ca Emanuel, care a împrumutat elemente de rock alternativ. Aceste noi trupe încorporează elemente comerciale ale rockului alternativ, emo și post-hardcore. Pe când cele două stiluri sunt distincte considerabil, utilizarea contemporană largă a termenului de scream a fost controversată în rândul unor critici. Trupa din Sacramento Far și trupa canadiană Grade au fost printre primele trupe care au practicat acest gen de screamo. A doua naștere de trupe care au urmat să le fie dat numele includ Thursday și Alexisonfire. Thursday a menționat, de asemenea, post-punk (Joy Division) și post-hardcore (Fugazi) ca influențe importante, dar a luat, de asemenea, elemente de rock alternativ de Radiohead, U2 și The Cure. În contrast cu grupurile screamo DIY din primul val, Thursday și The Used au semnat contracte multialbum cu case de discuri ca Island Def Jam și Reprise Records. Trupele preferă, în general să fie descrise ca post-hardcore. Genurile moderne de muzică, cum ar fi post-hardcore, metalcore, deathcore și melodic death metal, precum și altele, sunt adesea incorect denumite screamo. Aceasta se întâmplă deoarece mulți definesc screamo ca orice stil de muzica care incorporează cântatul zbierat, susținând că termenul „descrie o mie de genuri diferite.”Juan Gabe, vocalistul trupei Comadre, a afirmat că termenul „a fost într-un fel alterat, în special în State."

El este considerat ca fiind unul dintre principalii responsabili pentru declanșarea foametei din Ucraina sovietică - Holodomorul. A fost arestat de către NKVD, judecat și executat în cadrul epurărilor staliniste. Stanisław Kosior s-a născut în 1889 la Węgrów, gubernia Siedlce a Poloniei aflată sub dominația Imperiului Rus, ca fiu al unui muncitor industrial foarte sărac. Forțat de sărăcie, Stanislav Kosior a emigrat în Iuzovka (Donețk), unde a început să lucreze ca muncitor într-o fabrică siderurgică. În 1907 a devenit membru al Partidului Social-Democrat al Muncii și a devenit în scurtă vreme liderul organizației locale. În 1913 a fost transferat pe linie de partid la Moscova, apoi la Kiev și Harkov. În Ucraina, s-a ocupat cu organizarea celulelor locale ale organizațiilor comuniste. A fost arestat de Ohrana (poliția secretă imperială rusă) și a fost exilat în Siberia. După Revoluția din Februarie s-a mutat la Petrograd, unde a condus organizația locală a bolșevicilor și a fost președintele sovietului municipal Narva. După Revoluția din Octombrie, Kosior s-a mutat în fostele teritorii ale Imperiului Rus ocupate de Imperiul German - Ober-Ost și Ucraina - unde a încercat să organizeze celule locale ale bolșevicilor. După semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, Kosior s-a mutat în Rusia, unde a devenit unul dintre liderii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În 1928 a devenit lider al Partidului Comunist al RSS Ucrainene. Una dintre sarcinile sale a fost punerea în aplicare a politicii de colectivizare a agriculturii în Ucraina. Rezultatul imediat al colectivizării și deculacizării agriculturii ucrainene a fost marea foamete din 1932 - 1933. În 1930 a fost ales membru al Politburo și în 1935 a fost decorat cu Ordinul Lenin pentru „succesele remarcabile în domeniul agriculturii”. În ianuarie 1938 a fost numit adjunct al prim-ministrului Sovietului Comisarilor Poporului al Uniunii Sovietice și președinte al Comisiei de control al guvernului URSS.Cariera sa politică a fost întreruptă brusc în timpul Marii Epurări, când pe 3 mai 1938, la ordinul expres al lui I. V. Stalin, S. Kosior a fost destituit din toate posturile de partid și apoi arestat de NKVD, sub acuzația de fi membru al așa-numitei „Organizații militare poloneze”. Pe 26 februarie 1939 a fost condamnat la moarte și executat în aceeași zi de către generalul Vasili Blohin. După moartea sa, în jurul lui Stanislav Kosior s-a ridicat un zid al tăcerii, numele, scrierile și fotografiile sale fiind la rândul lor epurate din documentele oficiale. Pe 14 martie 1956, S. Kosior a fost reabilitat post mortem, dar pe 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel din Kiev l-a declarat pe deplin vinovat pentru crime politice. În anul 2009, după o campanie de strângere de semnături ale cetățenilor Ucrainei, statuia lui Kosior din cartierul Luhianivka din Kiev a fost demolată, în ciuda protestelor comuniștilor locali. Victime ale represiunii sovietice

La 14 iunie 2010 a fost exclus din PDL pentru ca a votat motiunea de cenzura depusa de opozitie impotriva guvernului Boc, cand a decis taierea salariilor La alegerile din 9 decembrie 2012 a fost reales deputat de Iași, în același colegiu uninominal, prin redistribuire. Daniel Oajdea și-a început cariera politică ca membru al Partidului Democrat (PD). A fost vice-președinte al tineretului PD Iași și după aceea, a filialei locale. După fuziunea PD cu PLD, a fost membru în BPL al Partidului Democrat Liberal (PDL) Iași, partid rezultat din această fuziune. În 2008, a fost desemnat candidat pentru un mandat de deputat în circumscripția Iași, pe colegiul 9. Câștigă alegerile din 2008 și obține un mandat. În 2010, Oajdea a criticat conducerea PDL pentru decizia de taiere a salariilor. De asemenea, a anunțat că va vota moțiunea de cenzură a opoziției. În urma acestor declarații, filiala PDL Iași a depus cererea de excludere din partid al deputatului. Convenția ținută a aprobat excluderea parlamentarului. În luna noiembrie a anului 2012, a fost desemnat candidat pentru un nou mandat de deputat, din partea PP-DD. La alegerile parlamentare, a ieșit pe locul 2, dar a reușit să obțină un nou mandat prin redistribuire. Oajdea a fost numit președinte al Comisiei pentru tehnologia informatiei din Camera Deputaților, preluând această comisie în urma unor negocieri dinăuntrul noului legislativ ales. Membru în Consiliul de administrație la "Casa de cultură a studenților" Iași

Substanța activă este piretrina, care este utilizată ca insecticid, pesticid și în medicină. Marina Americană a folosit în anul 1917 o metodă de comabatere a muștelor și țânțarilor printr-un amestec de benzină cu un extract de Pyrethrum, obținut din flori de crizanteme măcinate și ținute în cherozină. Acest extract a fost folosit sub formă de doze cu spray, structura extractului a fost clarificată în anul 1924 de Lavoslav Ružička și Hermann Staudinger, el devenind ulterior modelul piretroidelor elaborate sintetic. Piretrina I este fracțiunea cu acțiune insecticidă cea mai eficientă, piretrina II are acțiune insecticidă mai redusă însă acționează mult mai rapid. Piretrina din florile de Kenia conțin în medie 1,3 % substanță activă. Florile după recoltare se uscă și se macină, urmând procesul de extracție în metanol / cherozină, petrolether / cianură de metil. Se presupune crizantemele produc prin biosinteză acid mevalonic, lucru însă necertificat. Piretrinele sunt insecticide de contact eficiente contra păduchilor de plante, muștelor, păianjenilor, lăcustelor, gândacilor și larvelor. Ele acționează contra insectele fără excepție în toate stadiile de dezvoltare chiar și asupra ouălor. Apare însă efectul „knock-down“ prin care insectele pot descompune substanța care este instabilă, pentru a împiedica efectul de revenire la viață a insectei, piretrinele s-au asociat cu piperonil butoxid care au o acțiune sinergică de intensificare și prelungire a efectului piretrinelor.

Uzual durerea semnalează o leziune tisulară prezentă sau iminentă permițând prevenirea sau agravarea leziunii având un rol protector. Singurul stimul extern cauzator de leziune care nu este recunoscut decât foarte târziu prin durere este radiația. Transmiterea informațiilor nociceptoare poate fi modulată (creșterea sau scăderea pragului, sensibilizare) în cornul dorsal medular, dar și la alte nivele. Același stimul nociceptiv evocă în creier răspunsuri diferite după cum subiectul este în stare de alarmă, în stare de veghe, somnolent, în somn profund sau sub influența drogurilor/medicamentelor. Nu există măsurători obiective pentru durere. Putem ști că o persoană “are durere“ doar pe baza afirmațiilor sau acțiunilor sale. Aceste acțiuni pot fi măsurate obiectiv, dar aceste măsurători nu pot să evalueze evenimentele care au dus la apariția lor. Impulsurile nociceptive pot fi, teoretic, măsurate dar nu pot defini gradul de suferință și nici răspunsul personal. Măsurarea răspunsului nu permite identificarea stimulului și stimulul nu poate fi măsurat. Durerea inițiază un răspuns complex neuro-umoral care inițial ajută menținerea homeostaziei în prezența unei injurii sau afecțiuni acute. Dacă aceste leziuni sunt excesive, durerea poate deveni cauzatoare de morbiditate. Răspunsul fiziologic al țesuturilor la injurie și durere acută este similar indiferent dacă are drept sursă actul chirurgical, trauma, arsura sau afectarea viscerală. Intensitatea depinde de extensia leziunii dar și de experiența fiecăruia. Transmisia durerii acute implică activarea receptorilor senzitivi pe fibrele periferice tip C: nociceptorii. Odată lezat țesutul sau inflamația realizată, acțiunea prostanoidelor, bradikininei (BK), serotoninei, ș.a. asupra receptorilor lor joacă un rol major în sensibilizarea și activarea fibrelor C. Leziunea țesuturilor produsă de injurie, boală sau inflamație eliberează substanțe endogene în fluidul extra-celular care înconjură nociceptorii. Aceste substanțe includ H+, K+, serotonina, histamina, prostaglandinele, bradikinina, substanța P (SP) și multe altele. Sistemul endogen de control al durerii Aferența nociceptivă înspre SNC nu este doar o recepție pasivă ci este subiectul modulării prin plasticitatea medulară și prin influența descendentă de la siturile supraspinale activate de o varietate de semnale din mediu, inclusiv semnalul nociceptiv însuși (acut sau persistent) și stimuli emoționali. Rolul semnificativ al receptorilor NMDA și al producției de NO în sensibilizarea centrală, în hiperalgezie și în durerea cronică a fost demonstrat în numeroase modele de injurie periferică. S-a dovedit că aferențele nociceptive sunt subiectul unei modulări descendente atât facilitatorie cât și inhibitorie de la sit-uri supra-spinale, bulbare. Modularea descendentă de la bulbul rostral ventro-medial pare să contribuie la hiperalgezia observată în țesuturile inflamate, la distanță de locul insultei (hiperalgezie secundară) și implică mecanisme similare celor din măduva spinării (receptori NMDA, producere de NO). Organismul răspunde la cererile crescânde fizice sau psihologice prin activarea axelor hipofizo-corticoadrenală și simpato-meduloadrenală. Hormonii produși prin aceste activări contribuie la răspunsul adaptativ al organismului în menținerea homeostaziei. Acțiunile lor includ creșterea consumului de energie, adaptarea sistemului cardio-vascular, recrutarea sistemului imun dar și învățarea și autoanalgezia. În acest sens suprimarea durerii poate fi văzută ca un răspuns adaptativ la stres. Este de notorietate că o mare proporție dintre victimele unei traume acute nu resimt nici o durere în perioada imediat următoare injuriei. Beecher raportează că 70% dintre soldații americani răniți în bătălia de la Anzio nu resimțeau nici o durere sau aceasta era atât de mică încât nu doreau nici o medicație analgetică Datele au fost confirmate de Melzack și col., care au găsit că aproximativ 1/3 din 138 de victime consecutive ale unor accidente prezentate la camera de gardă au avut o perioadă fără durere, chiar după injurii severe. Toate acestea indică că situațiile extraordinare pot declanșa puternice mecanisme endogene, localizate în sistemul nervos central, care, odată activate, sunt capabile să modifice profund reacția la stimulii dureroși ca și trăirea lor. Stresul este un determinant puternic pentru eliberarea opioidelor endogene. De exemplu beta-endorfina este foarte concentrată în hipofiză, iar stresul produce coeliberarea de opioide și ACTH din hipofiză. În plus medulo-suprarenala conține peptide opioide care sunt eliberate în aceleași circumstanțe care duc la eliberarea de catecolamine (noradrenalina și adrenalina, agoniști naturali de alfa2-receptori) la nivelul terminațiilor nervoase și a medulo-suprarenalei.

On (ონ), este cea de-a paisprezecea literă a alfabetului georgian. Litere ale alfabetului georgian

Imunitatea (din = scutire) este însușirea organismului vegetal, animal și uman de a opune rezistență în fața activității microbilor și a substanțelor toxice, cu alte cuvinte, capacitatea lui de a-și păstra sănătatea și vigurozitatea. Imunitatea naturală este, la animale, o însușire ereditară a organismului care se manifestă prin rezistența lui la anumite boli, maladii, agenți patogeni (de exemplu, imunitatea șobolanilor față de difterie, a porumbeilor și găinilor față de buba neagră, a omului de ciuma bovinelor etc.). Se păstrează pe parcursul întregii vieți. Organismul posedă mai multe mijloace de apărare împotriva infecțiilor și a substanțelor străine. De exemplu, pielea sănătoasă împiedică pătrunderea microbilor, țesuturile glandulare elimină secreții cu proprietăți bactericide. Microbii ajunși în țesuturi sunt distruși de sânge prin fagocitoză, de limfă și de secrețiile ce umezesc mucoasele. Aceste lichide conțin substanțe protectoare specifice, numite mai generalizat anticorpi. Animalele superioare (incl. omul) posedă o imunitate naturală față de majoritatea microbilor din mediul ambiant. La plante, imunitatea naturală se mai numește ereditară și se transmite prin moștenire, fiind folosită în selecția plantelor la crearea soiurilor rezistente. Se manifestă la soiurile de viță-de-vie rezistente în fața filoxerei, soiurile de grâu rezistente la rugină, soiurile de floarea-soarelui rezistente la lupoaie ș.a.m.d. La [imunitatea ereditară a plantelor este determinată de formele părintești, apărute în mod spontan în urma

Cursurile încep în același an, la data de 7 septembrie. Dintr-o singură clasă la înființare, gimnaziul va ajunge să numere în 1894 patru clase. Tot atunci, se hotărăște ca gimnaziul să fie numit „Mircea-Vodă”, însă nu se știe cu siguranță dacă a purtat acest nume. În 1899, prin Decretul Ministerial nr. 2533, se decide ca, pe viitor, gimnaziul să poarte numele „Alexandru Lahovari”. La începutul secolului XX, gimnaziul era situat în vechiul local al seminarului din curtea Episcopiei. Clădirea nu îndeplinește condițiile unei școli secundare, așa că, în urma intervențiilor locuitorilor, se hotărăște construirea unui nou local, începând cu anul 1909. Finalizată în 1911, noua școală va adăposti 155 de elevi și va reprezenta din acel moment un simbol al orașului. La data de 12 octombrie 1913, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice aprobă înființarea cursului superior cu o secție reală, completată cu o secție pedagogică. Odată cu Primul Război Mondial, fondurile gimnaziului sunt canalizate în alte scopuri, ceea ce determină desființarea cursului superior. La 1 septembrie 1919, gimnaziul din Râmnicu-Vâlcea este transformat din nou în liceu. Se mărește astfel numărul claselor de la 8 la 12, iar localul devine neîncăpător. De aceea este aprobată construirea unei noi aripi, care va fi terminată după mari eforturi financiare. În anul școlar 1934-1935, liceul „Alexandru Lahovari” este încadrat în categoria C. Modernizat și îmbogățit cu o a treia aripă, liceul găzduiește în anul 1941 un mare Congres al Corpului Didactic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte a liceului funcționează ca spital. Dacă până în 1956, clasele liceului erau formate doar din băieți, după acest an sunt înființate clase mixte, care funcționează și în prezent. În anul școlar 1965-1966, odată cu trecerea la durata studiilor preuniversitare de 12 clase, școala primește denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu”, sub care va fi cunoscută până în 1978, când își schimbă numele în Liceul de Matematică-Fizică „Nicolae Bălcescu”.După Revoluția din Decembrie 1989, numele școlii va fi din nou schimbat, redevenind „Alexandru Lahovari”.Din 1997 acestuia îi este acordată titulatura de Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, nume sub care funcționează și astăzi. Monument al tinereții ascunse sub haina biciuită de vreme, colegiul a fost un martor tăcut al trecerii generațiilor de elevi. Unii și-au lăsat numele întipărit în analele acestui liceu prin rezultatele deosebite obținute la diferite olimpiade și concursuri școlare. Toți merită să fie cunoscuți și felicitați, dar fiind în număr mult prea mare ne vom limita în a-i aminti pe cei mai tineri. În acest an școlar rezultatele obținute de elevii colegiului nostru sunt remarcabile: 38 de participanți la olimpiadele naționale, dintre care 7 la limba și literatura română, 6 la fizică, 4 la matematică, 3 la limba franceză, 3 la limba engleză, 3 la geografie, 2 la limba latină, 2 la limba germană, 2 la istorie, 2 la informatică, 2 la științe socio-umane și 2 la biologie. Prin acești elevi, liceul va deveni cunoscut dincolo de hotarele țării, iar trecutul lui glorios va fi continuat de un viitor la fel de încărcat de succese. Colegiul Național „Alexandru Lahovari” va reprezenta mereu unul dintre cele mai importante simboluri ale Râmnicului.

Biserica ortodoxă din Urișiu de Sus a fost construită între anii 1848 și 1852 pe locul vechii biserici de lemn, o biserică mai mică și mai șubredă despre care nu se știe mai mult. Biserica actuală, construită în întregime din lemn, în formă de corabie, a fost pictată în întregime cu scene biblice din Noul Testament, de către pictorul popular Popa Gheorghe din Șerbeni, în anul 1856. A fost mărită mai târziu, în anul 1929, când i s-au construit turnul și tinda de la intrare. Cele mai vechi documente istorice care s-au păstrat dezvăluie șirul preoților slujitori cunoscuți care începe cu popa Iordache din Ibănești în jurul anului 1785, apoi preotul Gheorghe Poap în timpul căruia biserica a fost pictată și preotul Ioan Cornea care a slujit în jurul anului 1890. Îi urmează preotul Matei Zaharia în perioada 1892-1914, apoi preotul Victor Braniște între 1916-1918. Unii credincioși își amintesc că bunicii le povesteau despre preotul Teodor Bucin care i-a slujit intre 1920 și 1940. Preotului Gavril Covrig (1940-1944) i-a urmat părintele Leonida Cijacovschi până în anul 1961 și apoi preotul Traian Todoran până în 1974. Din martie 1975 paroh ortodox este preotul Alexandru Pop.

căuta orice ar putea ajuta la descoperirea unui antidot. Seriale de televiziune americane Seriale de televiziune științifico-fantastice Seriale de televiziune postapocaliptice

În 1870 s-a mutat în Austria, unde a făcut traduceri din limba română în germană. A tradus în limba germană din marii poeți români (Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mihai Eminescu).

Teritoriul Mississippi, conform originalului, Mississippi Territory, a fost o entitate administrativă pre-statală, un teritoriu organizat al Statelor Unite ale Americii între 7 aprilie 1798 și 10 decembrie 1817 când Mississippi a devenit cel de-al douăzecilea stat al Uniunii. Suprafața teritoriului a fost extinsă de două ori, în 1804 și apoi în 1812, când a avut extinderea maximă, întinzându-se de la Golful Mexic până la granița sudică a statului Tennessee de astăzi. În 1802, Georgia a renunțat la porțiunea nordică, pe care a pretins-o pentru teritoriul său, iar porțiunea de tărm marin de la Golful Mexic, numită Gulf Coast region a fost achiziționată de la Spania. Inițial, Mississippi Territory a inclus teritoriul care este astăzi statul Alabama, dar cu 9 luni înaintea admiterii teritoriului Mississippi în Uniune, la 3 martie 1817, Congresul Statelor Unite a creat, din jumătatea estică a Teritoriului Mississippi, un alt teritoriu organizat, Alabama Territory. Teritoriul Mississippi a fost organizat în 1798 pe pământ care a fost disputat de Statele Unite și Spania, până când Spania a cedat pretențiile sale cu ocazia Tratatului de la Madrid din 1795. Această suprafață s-a extins între paralela de 31 grade latitudine nordică la paralela 32° 28' nord, acoperind aproximativ jumătatea sudică a actualelor state Alabama și Mississippi. Statul american Georgia a pretins o întindere teritorială aproape la fel de mare ca acea a statelor Alabama și Mississippi de astăzi (între paralele 31° N și 35° N) ca fiind propriul său teritoriu, până când a renunțat la acesta în 1802. Doi ani mai târziu, Congres-ul a extins limitele Mississippi Territory ca să include întreaga suprafață cedată prin actul Georgia Cession. Limita dintre Georgia și Mississippi Territory a fost definită să urmărească granița naturală delimitată de Chattahoochee River la nord față de limita cu Florida spaniolă. Dar cum cursul râului Chattahoochee virează nord-est, intrând adânc în teritoriul statului Georgia, limita a fost definită ca să urmărească râul până la schimbarea direției către nord-est, după care a fost trasată o linie dreaptă la nord de cea de-a 35-a paralelă, a cărei rol în delimitarea limitelor datează în 1730 când Colonia Carolina a fost despărțită într-o parte de Nord și una de Sud. Linia de graniță nu a fost dusă direct către nord ci înclinată astfel încât zăcămintele de cărbune să rămână pe teritoriul Georgiei. În 1812, Congresul S.U.A a anexat la teritoriul statului Mississippi Districtul Mobil al Floridei de Vest, pretinzând că este inclus în achizitia statului Louisiana, totuși Spania a disputat aceasta problema și și-a menținut autoritatea asupra acestei zone. Anul următor generalul James Wilkinson a ocupat acest district cu ajutorul armatei fără vreo opoziție din partea comandantului spaniol. Cu această nouă anexare teritoriului statului Mississippi i s-au adăugat coasta Golfului Mexic între râul Perdido și Pearl River (Mississippi-Louisiana). Pe 3 martie 1817 teritoriul statului Mississippi a fost divizat când porțiunea de vest a devenit parte a statului Mississippi ,iar partea de est a devenit parte a teritoriului statului Alabama. Localitatea St.Stephens(Alabama) de pe râul Tombigbee, a primit rolul de guvernare temporar. Congresul a delimitat granița dintre Mississipi și Alabama alocând ambelor state teritorii egale ca măsură cu Georgia. Terenurile agricole au fost împărțite de o graniță de la sud până în colțul de nord-vest al Washington County(așa cum se numea atunci) și până la Golful Mexic. Granița la nord de această locație era înclinată spre est cu scopul de a menține dimensiunile statului Mississippi relativ egale cu cele ale statului Alabama. La capătul de nord , această graniță înclinată urmează o scurtă secțiune a râului Tennesse. Congresul a ales această delimitare deoarece dacă granița ar fi fost plasată în linie dreaptă până la granița cu Tennesse , statul Mississippi ar fi avut jurisdicție asupra unei restrânse porțiuni de teren cu dealuri despărțită de restul statului de către râul Tennesse.

Numele orașul în limba sârbă este Peć (Пећ); forma definită în limba albaneză este Peja, iar forma nedefinită este Pejë. Alte nume folosite pentru oraș sunt Pescium și Siparantum în limba latină; în limba turcă Ipek sau İpek, în evul mediu era cunoscut ca Pentza. Spre sfârșitul secolului al XIV-lea, Peć a fost cucerit de Imperiul Otoman făcându-se schimbări majore, inclusiv schimbarea numelui în Ipek. Orașul a fost cuprins de un număr mare de turci, iar mulți dintre urmașii lor încă locuiesc în această zonă, cu un caracter distinct oriental, cu străzi înguste și case vechi în stil turcesc. De asemenea a oferit un caracter islamic pentru construirea moscheilor, iar multe dintre acestea sunt active. Una dintre acestea este moscheea Bajrakli, construită de Imperiul Otoman în secolul al XV-lea și se află în centrul orașului. Relațiile dintre sârbi și albanezi, care reprezentau majoritatea populației, au fost tensionate în secolul al XX-lea. În timpul Războiului din Kosovo din 1999, orașul a fost grav afectat și ucideri în masă.. Mai multe pagube au fost produse în timpul tensiunilor etnice din 2004. Economia a fost grav afectată de război, dar de-a lungul istoriei orășenii se axau pe agricultură, și pe meșteșugire de către meșteșugarii tradiționali ai orașului: fierari de cupru, fierari de aur, fabricanți de papuci, tăbăcari de curele, fabricanți de șa, etc. Peć are locuri turistice frumoase, inclusiv Canionul Rugova, skiul fiind și acesta posibil în apropierea munților. Canionul Rugova s-a format pe râul Pećka Bistrica care străbate munții în amonte de orașul Pec (Peja). Este recunoscut prin peisajul sălbatic, grote și peșteri, cascade și panorame magnifice. Cea mai mare parte a populației este de etnie albaneză, dar este și o mare comunitate minoritară. Cei mai mulți sârbi locuiesc în enclavele din Goraždevac, cu o populațe de aproximativ 850. De asemenea, este și o mare comunitate de bosniaci în orașul Peć și Vitomirica, pe când comunitățile semnificative de romi, ashkali și egipteni locuiesc în zonele rulale și urbane. Peć este unul dintre orașele cu cele mai bune performanțe din liga sportivă kosovară. Echipa de fotbal premiată este KF Besa; echipele de baschet sunt KB Peja și KF Shqiponja. Ambele echipe sunt debutante în superliga kosovară. KB Peja este clubul cel mai vechi dar deține și cele mai bune rezultate. În plus orașul găzduiește o echipă de handbal KH Besa Famiglia, o echipă de volei Ejona Peja, o echipă de judo Ippon, precum și o echipă de baschet feminină KB Penza.

Horror vacui, un stil de exprimare artistică Horror vacui (fizică), o teorie propusă de filozoful grec Aristotel care a sugerat că natura are oroare de vid

DN73A este un drum național care pornește de la Predeal, ajungând la Șercaia. Biserica evanghelică-luterană fortificată din Hălmeag, construită în a doua jumătate a secolului al XI-lea, care ilustrează faza de trecere de la romanic la gotic, sub influența cisterciană.

Portugheza europeană, portugheza lusitană, portugheza iberică sau portugheza din Portugalia reprezintă totalitatea varietăților lingvistice ale limbii portugheze vorbite în Portugalia continentală, regiunile sale autonome (Madeira și Azore) și de emigranții portughezi din toată lumea. Aceasta cuprinde dialecte regionale precum și o ortografie, un vocabular și o gramatică proprie. Galiciana este considerată a fi un dialect al limbii portugheze. Conform legislației Uniunii Europene, portugheza este una dintre limbi oficiale ale Uniunii, iar în texte internaționale trebuie utilizată norma europeană. De asemenea, această limbă se învață și în Spania, mai ales în Extremadura, grație vecinătății acestei regiuni cu Portugalia. De altfel, această regiune făcea parte în Antichitate din provincia romană Lusitania. Din cauza lipsei unor norme proprii privind limba, celelalte țări lusofone (cu excepția Braziliei) urmează regulile portughezei europene. Această variantă a limbii constituie „totalitatea uzurilor lingvistice ale claselor culte din regiunile Lisabona-Coimbra”. Portugheza europeană este reglementată de Academia de Științe din Lisabona. Reguli de pronunțare ale portughezei europene

Cosmin Vâtcă () un fotbalist român care joacă pe post de portar, pentru clubul din . Și-a făcut junioratul la echipa Arieșul Turda, în orașul său natal, și a debutat la profesionism la FC Bihor, alături de care a jucat și primele meciuri în Liga I, în 2004. Debutul său a fost consemnat la data de 2 mai 2004 la meciul FC Bihor Oradea - Steaua București, câștigat de Steaua cu 0-3. După un periplu de două sezoane la Oțelul Galați, în 2007 a ajuns la Steaua București, pentru care nu a bifat însă niciun meci oficial în Liga I, evoluând mai mult la echipa a doua, și apoi fiind împrumutat în 2009 la Gaz Metan Mediaș. În ianuarie 2011 a negociat un contract cu echipa pregătită de Mircea Rednic, Khazar Lankaran, dar în final oferta a picat și a rămas la Gaz Metan.

Herrera este una din cele nouă provincii ale Republicii Panama și se află în centrul țării. Provincia are o suprafață de 2.336,35 km2 și o populație de peste 109.000 de locuitori. Provincia a fost denumită după generalul de origine panameză Tomás Herrera, care a fost președinte al republicii Noua Grenada în anul 1854. Provincia Herrera este localizată pe peninsula Azuero și se învecinează la vest și la sud-vest cu provincia Veraguas, la nord cu provincia Coclé, la est cu oceanul Pacific și la sud-est cu provincia Los Santos. Capitala provinciei este Chitré cu o populație de peste 50.000 de locuitori. Provincia Herrera este împărțită în șapte districte (distritos) cu 48 corregimiente (corregimientos; subdiviziune teritorială, condusă de un corregidor).

Alcyone - o stea din constelația Taurul Alcyone - una din pleiadele mitologice

Începând cu data de 01.08.2004 a intrat în vigoare statutul de organizare al fregatei Regina Maria, nava cu numărul de bordaj F 222. Fregata Regina Maria este continuatoare a tradițiilor distrugătorului Regina Maria, intrat în serviciu la 07.09.1930. La 21 aprilie 2005 a avut loc ceremonialul de înmânare a pavilionului navei și de intrare a acesteia în serviciul Forțelor Navale Române, iar la 14 iulie 2005 fregata a părăsit baza navală Nelson/Portsmouth, începând marșul către țară. Ceremoniualul de primire a fregatei Regina Maria în portul Constanța, a avut loc la 25 iulie 2005, nava intrând în subordinea Comandamentului Operațional Naval. La 3 august 2009 au loc primele apuntări pe timp de noapte cu elicopterul IAR 330 PUMA Naval. Principalele misiuni ale navei sunt: participarea la operațiuni comune sau colective navă de comandă a unei grupări navale supravegherea situației navale și controlul traficului maritim în marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă protecția căilor de transport și de comunicații maritime sprijinirea forțelor specializate în combaterea poluării apelor maritime, contrabandei și transporturilor ilicite de armament și droguri participarea la acțiuni naționale și internaționale de căutare și salvare pe mare sau ajutor umanitar De la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române, fregata Regina Maria a executat o serie de misiuni, dintre care cele mai importante sunt următoarele:„Active Endeavour 2009” - Marea Mediterană (navă comandant a grupării).

Cartea prezintă o expediție din 1947 în Tibet în care oamenii de știință au vizitat munții Bayan Har Uul. Robin-Evans a susținut că tribul Dropa era de origine extraterestră și că s-a prăbușit pe Pământ. Cartea prezintă fotografii ale tribului și presupuse pietre Dropa care ar conține mesaje de la extratereștrii. Deși cercetătorilor le-a fost imposibil să-l găsească pe Dr Karyl Robin-Evans, pietrele Dropa au apărut în mod regulat în subcultura OZN și autorul Hartwig Hausdorf a popularizat povestea în cartea sa din 1998 The Chinese Roswell. Diferitele variante de mai târziu ale poveștii adaugă un fictiv profesor Tsum Um Nui de la Academia din Beijing pentru Studii Antice care ar fi descifrat limba de pe pietre. În 1995, autor britanic David Gamon a admis în Fortean Times că el a scris cartea Sungods in Exile ca o farsă sub pseudonimul Agamon, inspirat fiind de popularitatea lui Erich von Däniken și a cărților sale despre astronauții antici. Sursa de inspirație a fost un articol din revista Russian Digest din anii 1960 și romanul francez de science-fiction din 1973 Les disques de Biem-Kara de Daniel Piret.

Lăcașul de cult figurează pe lista monumentelor istorice 2010, . Un important rol religios și cultural în acest sat, care pânǎ la jumǎtatea secolului trecut a trǎit din creșterea animalelor și pomicultură, l-a avut, începând cu secolul al XVI-lea, Mănǎstirea, situatǎ la circa 5 km de Sibiel, în localitatea Chilii, împreunǎ cu școala sa. Mănǎstirea a fost desființatǎ și distrusǎ cǎtre sfârșitul secolului al XVIII-lea, cam în aceeași perioadǎ în care la Sibiel a fost ridicatǎ Biserica închinatǎ Sfintei Treimi. Construitǎ începând cu 1765 ca biserică unită, lăcașul a fost pictat între 1774-1775 de meșterii zugravi Stan și Iacob, fii ai preotului Radu din Rășinari, cei care între 1747-1749 pictaseră Catedrala Sfânta Treime din Blaj. Opera lor a fost readusǎ la luminǎ pentru a fi admiratǎ și astǎzi prin lucrǎrile de restaurare, încredințate unor specialiști de preotul ortodox Zosim Oancea la sosirea sa în Sibiel, în 1964-1965. Acesta a intuit prezența acestor fresce acoperite de cinci straturi de var, pe un zid complet înnegrit de fumul lumânǎrilor. Cu un naos unic, cu nișe semicirculare și fresce care, împreunǎ cu motivele biblice și liturgice tipic bizantine, preiau și motive occidentale tipic baroce, precum reprezentarea unor papi, biserica din Sibiel este astǎzi un monument istoric național. Biserica a fost ridicată din strădania satului, nu din bârne, ci din bolovani de piatră, legați cu cărămidă și mortar. Tradiția orală spune că bolovanii de piatră s-au adus din Valea Uții, ierni de-a rândul, pe săniuțe trase de bivoli, pe după grădini. Fresca a fost lucrată în anii 1774-1775 de către zugravul Stan, pictor renumit în acea vreme, parte împreună cu fratele sau Iacob, "fii popii Radu din Rășinari", cum apar semnați cam în aceeași vreme, pe niște lucrări în pictura la Mănăstirea de la Curtea de Argeș. O particularitate a picturii din acest monument o constituie motivul papilor - pe care-l mai regăsim în picturile din bisericile de la Snagov, în apropierea Bucureștiului, la Bolnița Coziei sau la Mănăstirea Dintr-un lemn. O asemenea temă, foarte rară în arta de tradiție bizantină, vădește influența greco-catolică în părțile Sibielului, ca și în cazul altor monumente românești din Transilvania. Renovarea frescelor - acoperite de-a lungul anilor cu var - a fost începută, prin donații publice, la care și-au adus contribuția sătenii, instituții de stat și bisericești, în anul 1965 și s-a încheiat în anul 1969. Monumente istorice din România-Fișă și localizare de monument

Tudor Pendiuc a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 6.000.000. Euro adus Primăriei Pitești.

Lăutarii de ieri și de azi este o carte scrisă de Viorel Cosma. Ediția I a apărut în 1976, iar ediția a II-a, revăzută și adăugită, a apărut în 1996. Despre lăutari de ieri și de azi

Ferencváros Budapesta (oficial Ferencvárosi Torna Club, acronim FTC) este un club sportiv care operează un număr de echipe în Budapesta, dintre care cele mai renumite sunt ceea de fotbal și cea de handbal. Înființat la 3 mai 1899 în cartierul Ferencváros din Budapesta. A câștigat de 30 de ori campionatul Ungariei și de 23 de ori Cupa Ungariei. A câștigat Cupa Europei Centrale în anii 1928 și 1937 și Cupa Orașelor Târguri în 1965. Culorile reprezentative ale clubului sunt verdele și albul. Echipa își dispută meciurile pe noua Groupama Arena, aceasta având 22.000 de locuri pe scaune. Ferencváros este prima echipă din Ungaria, care în 1995 a reușit performanța de a califica în grupele Ligii Campionilor, unde depășindu-se echipa Grasshopper Club Zürich, cu o victorie, 2 meciuri de egalitate, acumulând 5 puncte, a terminat pe locul 3 în grupă. În 23 iunie 1965, la Torino, în fața celor 30.000 de spectatori echipa a jucat finala Cupei Orașelor Tîrguri (acum Cupa UEFA) contra echipei Juventus FC. Singurul gol al meciului a fost marcat de Fenyvesi Máté în minutul 74, astfel echipa câștigând trofeul.

Cele cinci principii inductive propuse de John Stuart Mill pentru uniformizarea cercetarii științifice. Se mai numesc și „canoanele”. Scopul acestor principii inductive este de a face lumină în probleme de și sunt descrise în cartea sa din 1843 A System of Logic. Insuficient de precis formulate pentru cercetarea științifică actuală, metodele lui Mill pot fi folosite în viața de zi cu zi, fiind utile pentru a înțelege unele cauze pentru unele evenimente/fenomene. Dacă două cazuri în care se produce un fenomen împărtășesc o singură circumstanță, atunci acea circumstanță unică este cauza sau efectul fenomenului. O tehnică fundamentală pentru identificarea cauzei unui un anumit efect este căutarea unui factor comun care să fie prezent în toate cauzele în care efectul are loc - ne uităm după un aspect comun pentru diferite cazuri. Pentru a stabili o relație cauzală, factorul comun este necesar (vezi Necessity and sufficiency) în toate fenomenele studiate. Atunci când doctorii sunt confruntați cu o boală nouă, vor să afle dacă oamenii care au boala au mâncat aceeași mâncare, au același virus în sângele lor sau au vreo altă similaritate. Metoda concordanței poate fi reprezentată astfel: Prin urmare A este cauza lui w. Dacă un caz în care se produce un fenomen și altul în care acesta nu se produce diferă doar printr-o singură circumstanță, acea circumstanță este cauza, ori o parte indispensabilă a cauzei acelui fenomen, sau este efectul său. Al doilea test pentru a determina dacă un anumit factor are rol cauzal cere să îndepărtăm acel factor - lăsând restul parametrilor nemodificați - și să vedem dacă efectul are încă loc. Dacă mașina scoate sunete ciudate atunci când accelerăm, luăm piciorul de pe pedală pentru a vedea dacă sunetul dispare. Oamenii de știință folosesc aceeiași tehnică atunci când fac experimente controlate: pentru a testa eficacitatea unui nou medicament vor folosi două grupuri cu caracteristici similare, alese cu atenție. Un grup primește medicamentul, celălalt primește un placebo (Blind experiment). În mod ideal, singura diferență dintre grupuri va fi prezența sau absența medicamentului și astfel, dacă există vreo diferență între rezultatele experimentului, ea poate fi atribuită medicamentului. Prin urmare A este cauza, efectul sau o parte din cauza lui w. Dacă două sau mai multe cazuri în care se produce un fenomen au o singură circumstanță în comun, în timp ce în două sau mai multe cazuri nu se produce fenomenul și nu au nimic în comun în afară de absența circumstanței: singură circumstanța în care cele două cazuri diferă este efectul, sau cauza, sau o parte necesară din cauza fenomenului. Importanța acestei tehnici constă în faptul că o conexiune cauzală este determinată în baza unui dublu acord: acord în prezență și acord în absență. Astfel probabilitatea conexiunii cauzale reale crește. Elevii care învață din manual iau regulat note bune. Elevii care nu învață din manual ci din caiete nu iau note bune. Metoda combinată nu are valoare în cazul cauzelor permanente pentru că nu se pot procura instanțe negative. Deasemenea nu reușește să distingă cauza de coexistență: fulgerul precede întotdeauna tunetul, iarna precede întotdeauna primăvara însă prima nu este cauza celeilalte, amândouă sunt efectele altei cauze. Corelația nu implică cauzație. Scăzând dintr-un fenomen acea parte despre care știm deja că este efectul anumitor evenimente antecedente, ceea ce rămâne din fenomen este rezultatul restului antecedentelor. Dacă despre o gamă de factori se crede că ar cauza o gamă de fenomene și am potrivit toți factorii, cu excepția unuia, cu toate fenomenele, cu excepția unuia, atunci fenomenul rămas poate fi atribuit factorului rămas. Orice fenomen variază în orice fel atunci când alt fenomen variază într-un fel anume, este ori o cauză ori un efect al acelui fenomen, sau este legat printr-o relație de cauzare. Metoda variațiilor concomitente este tehnica prin care stabilim dacă o variație cantitativă a efectului este asociată cu schimbări cantitative într-un anumit factor. Așa cum am văzut în exemplul anterior, aceasta ar fi metoda diferenței. Dar am putea și să variem presiunea pedalei că să vedem dacă sunetele ciudate variază și ele în intensitate. Aceasta este metoda variațiilor concomitente. Mai multe probe de apă, fiecare conținând sare și plumb, s-a constatat că sunt toxice. Dacă nivelul de toxicitate variază în tandem cu cantitatea de plumb din fiecare, atunci toxicitatea apei se poate atribui plumbului. Prin urmare între A și x există o conexiune cauzală.

Compusul anhidru este un solid cristalin cu punctul de topire de 307,6 ° C. Culoarea acestuia depinde de unghiul de vizualizare: prin luminile reflectate, cristalele apar verde închis, dar prin lumina transmisă apar roșu violet. Hexahidratul are un punct de topire de 37°C și are culoare portocaliu-brună. Clorura de fier (III) se dizolvă în apă, dar se supune hidrolizei parțiale într-o reacție exotermă, având ca rezultat o soluție puternic acidă. Soluția maro, acidă și corozivă rezultată este utilizată ca agent de floculare în tratarea apelor reziduale și producerea apei potabile și ca agent de etanșare a metalelor pe bază de cupru în circuite imprimate. Clorura de fier (III) anhidră este higroscopică; hidroliza parțială apare și pe măsură ce absoarbe apa din aer, eliberând acidul clorhidric care formează ceață în aer umed. Este un acid Lewis destul de puternic și este folosit drept catalizator în sinteza organică. În industrie, este utilizat în tratarea apelor reziduale și  în producerea apei potabile. În această aplicație, FeCl3 , în apă ușor bazică, reacționează cu ionii de hidroxid, pentru a forma FeO (OH) -, care poate elimina materialele în suspensie. De asemenea, este utilizat ca agent de leșiere în hidrometalurgie, de exemplu, în producția de Si din FeSi. (Proces Silgrain). Clorura de fier anhidră (III) poate fi preparată prin unirea elementelor: Soluțiile de clorură de fier (III) sunt produse industrial atât din fier, cât și din minereu, într-un proces cu buclă închisă. Cantități mici pot fi produse prin reacția fierului cu acid clorhidric, apoi cu peroxid de hidrogen. Peroxidul de hidrogen este oxidantul în transformarea clorurii feroase în clorură ferică. Folosit în sistemele de stocare a energiei. Substanțe higroscopice și delicvescente

Clubul de la Roma este o organizație de tip think tank și o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele cinci continente.„Dacă Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este întâietatea în a se răzvrăti împotriva ignoranței sinucigașe a omenirii cu privire la adevărata ei condiție.” afirma fondatorul Clubului, Aurelio Peccei. Scopul principal al grupului este de a rezolva problemele legate de industria națională și internațională. Cercetările pe care inițiatorii Clubului de la Roma le-au întreprins cu privire la viitorul industriei și al economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de resurse care sunt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi. S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul, populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la climă și resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli. Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme. Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării, plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt nelimitate. Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, industriaș, fost președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian. În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali, savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde complexelor subiecte asupra viitorului planetei. Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de cercetători de la „Massachusetts Institute of Technology” să fie angajat spre a alcătui un proiect esențial pentru viitoarea activitate a Clubului de la Roma. Au fost puse câteva condiții esențiale pentru alegerea cercetătorilor ce vor lucra precum și a modului de lucru. Astfel, numărul celor implicați în proiect să fie redus, în jur de 100 de personalități, să nu aibă nevoie de finanțări mari, pentru a-și putea păstra independența; să fie apolitică, dar transculturală și în sfârșit, să fie neoficială, în sensul că nu se dorea să beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizații internaționale. La acea vreme, Clubul de la Roma era constituit ca un grup informal alcătuit din șase persoane, neavând o existență corporativă. Grupul era format din:La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele „Regionalized and Adaptive Model of the Global World System” în care prezenta planul lor pentru a împărți țările lumii în zece regiuni socio-economice care mai apoi să fie conduse de către un singur guvern global. Regiunile socio-economice pe care ei le-au planificat sunt următoarele: După moartea lui Aurelio Peccei, în 1982, Clubul de la Roma n-a încetat să examineze în continuare tabloul lumii și să atragă atenția că o inevitabilă criză generală, cu implicații morale, politice, sociale și economice, amenință planeta. Mesajul pe care l-a lăsat pentru generațiile viitoare Aurelio Peccei a fost acela că lumea va avea un viitor bun, numai dacă va înceta risipa de resurse. Consider că acum trebuie să existe o viziune integrată asupra lumii (creștere economică, mediu, populație) și că noile tehnologii nu reprezintă o soluție suficientă pentru a rezolva problema schimbărilor climatice, mai ales acum când ne aflăm la limita unor schimbări ireversibile. În „raportul Brundtland”, intitulat Viitorul nostru comun, prezentat la Conferința Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro din iunie 1992, se afirmă că «dezvoltarea durabilă este concepută în viziunea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător, pe o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat».În 2001, Clubul de la Roma a creat „tt30”, (Think Tank 30) alcătuit din membri în jurul vârstei de 30 de ani, care oferă acces Clubului de la Roma la ideile și viziunile tinerei generații. A doua regiune socio-economică, din Uniunea Europeană, din 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea României și Bulgariei, a ajuns la 27 de state componente, iar o a treia regiune este deja formată. Organizații de dezvoltare sustenabilă

Sub numele Ammonius sunt cunoscute mai multe personalități ale lumii antice, dintre care: Ammonius din Alexandria, filozof creștin care a trăit prin secolul al III-lea d.Hr. Ammonius Herminae (c. 440-c. 520), filozof grec, discipol al lui Proclus.

Maria Beatrice d’Este (Maria Beatrice Ricciarda; 7 aprilie 1750 - 14 noiembrie 1829) a fost moștenitoare a ducatului de Modena și Reggio și suverană de Massa și Carrara din 1790 până în 1797 și din 1816 până la moartea ei în 1829. Maria Beatrice s-a născut la Modena, a fost primul născut a doi monarhi, Ercole al III-lea d'Este, Duce de Modena și a Maria Teresa Cybo-Malaspina, Ducesă de Massa. Mariajul părinților ei a fost nefericit și au trăit separat; părinții ei au avut doar doi copii: Maria Beatrice, născută la 7 aprilie 1750 și Rinaldo Francesco, născut la 4 ianuarie 1753. Decesul lui Rinaldo la numi patru luni (5 mai 1753) a transformat-o pe Maria în moștenitoare. Printre strămoșii ei pe linie paternă se includ regele Ludovic al XIII-lea al Franței și Philippe d'Orléans, regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea. Strămoșii pe linie maternă erau membri ai Casei de Cybo-Malaspina, o familie nobilă italiană. Ca moștenitoare a patru state (Modena, Reggio, Massa și Carrara), ea era o potențială mireasă căutată. Împărăteasa Maria Tereza a căutat să aranjeze o căsătorie între Maria Beatrice și arhiducele Leopold (viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman) însă planul nu s-a materializat. În schimb Maria Beatrice s-a căsătorit cu fratele lui Leopold, arhiducele Ferdinand de Austria, într-o uniune prin care austriecii aveau ca scop să-și extindă influența în Italia. Cuplul s-a logodit în 1754 însă căsătoria a avut loc în 1771 când o ceremonie la Milano, la 15 octombrie i-a unit oficial. Festivitățile aranjate cu această ocazie au inclus operele Ascanio in Alba de Mozart și Il Ruggiero de Johann Adolph Hasse. Cuplul s-a mutat între Modena și Milano, unde au locuit la palatul regal. Cum ducatul de Modena nu permitea succesiunea femeilor, drepturile Mariei Beatrice la tronurile de Modena și Reggio au trecut fiului ei după ce tatăl ei a murit. Când mama sa a murit în 1790, Maria Beatrice a succedat-o ca ducesă de Massa și Carrara. După ce francezii au cucerit nordul Italiei, ea și-a petrecut viața în principal în Austria, lăsând conducerea pe mâinile administratorilor.

Când programatorul de calculatoare Simon J. (Jeremy Sisto) începe să găsească pachete goale în apartamentul său, el încearcă să-și securizeze încuietorile, dar pachetele goale apar în continuare. Simon încearcă să afle cine anume îi trimite pachetele și de ce, iar investigațiile sale îl expun vecinilor săi excentrici, unul dintre ei având un cap robotic cu inteligență artificială, altul un joc-video de sex în realitate virtuală, în cele din urmă ajungând la concluzia că este victima unei conspirații corporative. În timp ce camerele de supraveghere îl supraveghează non-stop, Simon începe să piardă simțul realității, se îmbolnăvește de un fel de gripă și începe să consume numai lapte din cutii marca Nature Fresh, deși laptele este contraindicat la răceli deoarece favorizează mucoasa. Apoi mai multe crime au loc în clădirea în care locuiește. Simon află în cele din urmă că și ceilalți locatari primesc pachete goale dar toată lumea își ține gura închisă. Fiecare persoană care primește pachete goale începe să consume și să cumpere doar o anumită marcă a unui produs: vecina lui doar suc vitaminizat, proprietarul clubului cumpără și consumă doar Cola 500, administratorul blocului doar carne de vită. Curierul care este un prieten de-al lui Simon îi spune despre experimentul unei corporații care introduce Nanomiți în creierele oamenilor pentru a-i face să cumpere anumite produse. Paranoia 1.0 este o co-producție internațională, și a fost filmat în întregime în București, România. A avut premiera la competiția din 2004 a Festivalului de film Sundance din Utah unde a participat sub titlul său original (One Point O). Codul de programare care apare în film este din Viralator 0.9.

Orașul Abington este situat la coordonatele 42°17′N 70°45′V. Conform Biroului de Recesământ al Statelor Unite ale Americii, suprafața orașului Abington este de 25,61 km², 25 de km² fiind câmpie, iar 0,62 km² fiind apă. Conform Recensământul Statelor Unite ale Americii din 2010, în orașul Abington trăiesc 15,985 de oameni, densitatea fiind astfel de 624,05 de locuitori/km². Din cei 15,985 de locuitori, 92.51% sunt albi, 2.14% sunt afroamericani, 0.24% sunt amerindieni, 1.78% provin din Asia, 0.01% sunt insulari din Pacific și 1.79% sunt din alte rase.

Frecventează până la vârsta de 12 ani Școala Saint-Jean Soleymieux unde învață latina. Cu benedictinii din Marseille învață și greaca veche. Între 1912 și 1914 este secretarul sculptorului Auguste Rodin, pe care îl va ajuta la redactarea cărții despre catedrale. După razboiul mondial, primele lui cărți vor apărea la editura lui Marcel Seheur, cu ilustrații de Lucien Boucher. În urma șederii în Germania, a scris placheta "Un camp des represailles FR K III" (1919). Se dedică totodată unei prodigioase activități de traducere din Platon, Sofocle, Sappho, Nonnos, Euripide, Pitagora, Hierocles sau Proclos. În 1921 publică un tratat de estetică lirică, intitulat "Pour s'asseoir au foyer de la maison des dieux".Peste trei ani primește premiul Academiei Franceze pentru traducerile "Isis și Osiris" de Plutarh, iar în 1925, pentru "Versurile de Aur", de Pitagora. Tot în această perioadă lucrează la "Legende doree des Dieux et des Haeros", în doua volume, apoi la "Les Laegendes epiques de la Grece et de Rome" și la "Recits sacres de l'Ancien et du Nouveau Testament", cât și la "La Legende de Socrate". Colaborează masiv cu "Nouvelles Litteraires", cu "Mercure de France", cu "Le Figaro" și alte mari reviste franceze. În 1943 vede lumina tiparului monumentala traducere a Iliadei și Odiseea, la editura Union latine d'editions, cu ilustrații de Berthol-Mahn.

Pădurea Valea Cheii este o arie naturală protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al orașului Băile Olănești. Aria protejată cu o suprafață de 1,50 ha, se află în Munții Căpățânii, pe versantul drept al Cheilor Cheii, în bazinul hidrografic superior al râului Cheia, la o altitudine cuprinsă între 900 și 1.300 m și este inclusă în Parcul Național Buila-Vânturarița. Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate), reprezintă o zonă de importanță geologică (grohotișuri, stâncării, abrupturi calcaroase) și floristică, având scop de protecție pentru specii de arbori și plante ierboase. Flora este reprezentată de specii arboricole, dintre care și cea de tisă (Taxus baccata) având statut de specie ocrotită.

Power4 (de la IBM) este un microprocesor nou organizat ca o structură ce conține o nouă tehnologie pentru formarea sistemelor. Numele (Power4) se referă nu numai la un chip, dar și la structura folosită pentru a interconecta chip-uri și pentru a forma sisteme. Power4 a fost conceput pentru a aborda atât cerințe comerciale cât și cerințe tehnice. A fost utilizat inițial în sistemele pSeries după care a fost pregătit și introdus în iSeries. Power4 nu poate fi considerat doar un chip, ci mai degrabă o arhitectură în care fiecare set de chip-uri sunt proiectate împreună pentru a realiza un sistem. Ca atare, POWER4 poate fi considerat o tehnologie în adevăratul sens al cuvântului. Designul înfățișează două procesoare pe un singur chip; în noțiunea de procesor sunt incluse diverse unități de execuție, instrucțiuni de divizare pe primul nivel și cache-ul de date. Cele două procesoare împart un al doilea nivel de cache unificat, de asemenea pe același chip, prin intermediul unei interfețe. Chip-ul procesor al POWER4 conține două nuclee de microprocesoare, funcțiile universale ale chip-ului și sistemului, interfața logică pentru nuclee, cache de nivel 2 (L2) de 1,41 MB și comenzi, directorul cache de nivel 3 (L3) și comenzile și un controler care este responsabil cu controlul fluxului de informație și a datelor de control între L2 și L3 dar și între chip-uri. Fiecare microprocesor conține un cache de instruire de nivel 1 de 64 KB, un cache de date de nivel 1 de 32 KB, 2 unități de execuție fixe, 2 unități de execuție în virgulă mobilă, 2 unități de execuție de încărcare/stocare, o unitate de execuție pe ramură, și o unitate de execuție pentru a efectua operații logice. Fiecare controler cache L2 poate opera și alimenta simultan 32 de biți (octeți) pe durata unui ciclu. L3 se afla pe un cip separat. O unitate funcțională separată este responsabilă cu controlul fluxului de date între L2 și L3 ai chip-ului dar și pentru comunicarea în cadrul POWER4. Fiecare chip Power4 poate avea (opțional) un controler de memorie atașat în spatele cache-ului L3.

Babel este al cincilea episod din serialul de televiziune american Deep Space Nine. A avut premiera la 24 ianuarie 1993. Un virus misterios creat de Dekon Elig invadează stația, cauzând defecte de vorbire, incapabilitatea de a duce la bun sfârșit sarcinile de zi cu zi și, în cele din urmă, moartea. Dekon Elig a murit de mult într-o închisoare cardassiană. Din această cauză Kira îl răpește pe fostul asistent al lui Dekon Elig, Surmak Ren, care reușește să producă un vaccin.

Literatura Greciei antice se referă la literatura scrisă în greaca veche de la cele mai vechi opere scrise în limba greacă până în secolul al V-lea și ridicarea Imperiului Bizantin. Cele mai importante opere de la începuturile literaturii grecești îi aparțin lui Homer, Iliada și Odiseea. Celălalt mare poet al perioadei preclasice a fost Hesiod. Cele doua opere ale sale, care s-au păstrat până în prezent sunt Munci și Zile și Teogonia. Cei doi poeți lirici mai importanți au fost Sappho și Pindar. Tot grecii au inventat și teatrul și au creat opere care sunt încă recunoscute ca fiind printre cele mai bune scrise vreodată. Dintre sutele de tragedii scrise și reprezentate în epoca clasică, s-au păstrat doar câteva piese a trei autori: Eschil, Sofocle și Euripide. Asemenea tragediei, comedia a apărut dintr-un ritual în cinstea lui Dionysos, doar că în acest caz piesele conțineau obscenități, insulte și vulgarități. Piesele care s-au păstrat, aparținând lui Aristofan, au reprezentat un model pentru generațiile și epocile viitoare. Menandru este considerat ca fiind cel mai bun dintre scriitorii Noii comedii. Doi dintre cei mai importanți istorici care au trăit vreodată au scris în timpul epocii clasice grecești: Herodot și Tucidide. Un al treilea istoric, Xenophon, și-a început opera, "Hellenica", de unde a terminat Tucidide, din 411 î. Hr. până în 362 î. Hr. Cele mai mari realizări în proză din secolul al IV-lea sunt din domeniul filozofiei. Au existat mulți filozofi greci, dar trei s-au detașat de restul: Socrate, Platon, și Aristotel. În istoria gândirii umane, Platon practic nu are rivali. Până în 338 î.Hr., toate orașele state grecești, cu excepția Spartei au fost cucerite de Filip al II-lea al Macedoniei. Fiul lu lea î. Hr. centrul principal al culturii grecești. Poezia greacă a înflorit în special în secolul al III-lea î. Hr. Poeții principali au fost Teocrit, Callimah, și Apollonius din Rodos. Teocrit, care a trăit aproximativ din 310 până în 250 î. Hr., a fost creatorul poeziei pastorale, un gen dezvoltat apoi de poetul roman Vergilius în Ecloge. Eratostenes din Alexandria, care a murit aproximativ în 194 î. Hr., a scris în domeniul astronomiei și geografiei, dar lucrările sale sunt cunoscute în principal din descrieri ulterioare. Una dintre cele mai importante contribuții ale perioadei elenistice o reprezintă traducerea Vechiului Testament în grecește. Acest proces a avut loc la Alexandria, și a fost terminat până la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. Numele Septuagint înseamnă "șaptezeci", din tradiția că 72 de scribi au fost implicați în proiect. Literatura bizantină grecească se referă la literatura scrisă în greaca medievală. Dacă literatura bizantină reprezintă expresia vieții intelectuale a populației elenizate din Imperiul Roman răsăritean în timpul Evului Mediu creștin, atunci ea este un organism poliform, îmbinând civilizațiile greacă și creștină pe fundațiile comune ale sistemului politic roman, așezat în atmosfera intelectuală și etnografică a Orientului Apropiat. Literatura bizanintă a fost influențată de patru mari elemente culturale diferite: grecesc, creștin, roman și oriental, al cărui caracter se îmbina cu celelalte. Culturii intelectuale elenistice și organizării guvernamental romane i se adaugă viața emoțională a creștinismului și lumea imaginației orientale, ultima înglobându-le pe celelalte trei. Literatura greacă modernă se referă la literatura scrisă în limba greacă începând cu secolul al XV-lea, desprinsă din literatura bizantină târzie, din secolul al XI-lea. Erotokritos este fără îndoială capodopera acestei perioade, și poate a literaturii grecești moderne. Este o romanță în versuri scrisă în jurul anului 1600 de Vitsentzos Kornaros (1553-1613). Korakistika (1819), un pamflet scris de Jakovakis Rizos Neroulos și îndreptat împotriva intelectualului grec Adamantios Korais, este un exemplu important al Renașterii grecești și a naționalismului apărut.

În urma unor dezbateri publice, la care au participat locuitori ai Capitalei și Agenția pentru Strategii Guvernamentale, noua denumire a stației este Lujerului. Stații ale liniei 3 de metrou din București

Kate Ryan (născută Katrien Verbeeck pe 22 iulie 1980 în Tessenderlo, Belgia) este o solistă belgiană, câștigătoare a premiului „Cel mai bun cântăreț belgian”.Și-a început cariera în 2001 și a reprezentat Belgia la Concursul Muzical Eurovision 2006 cu cântecul „Je t'adore”, care s-a clasat pe locul 12 în semifinale. Site-ul fanilor englezi și polonezi

Boraginaceae este o familie de plante asteride, care include o varietate de arbori, arbuști și ierburi, cu un total de aproximativ 2.000 de specii grupate în 146 genuri, întâlnite în lumea întreagă. Sunt răspândite mai cu seamă în regiunile uscate subtropicaleale ale emisferei nordice. Boraginaceele sunt de obicei palante erbacee anuale și perene, mai rar plante lemnoase, tulpina și frunzele acoperite cu perișori aspri, frunzele stipelate așezate altern cu limbul întreg,fără stipele. Florile bisexuate, cu periant dublu, actinomorfe,rareori zigomorfe pentamere, mai rar tetra-hexa mere, tetraciclice, sunt grupate în inflorescențe cima unipare scorpioida. Caliciul gomosepal, însă sepalele concresc doar la bază. Corola gamopetala, tubulară poate avea diferit gradul de deschidere: campanulata, sub formă de palnie, sau tubul și lobii corolei formează un unghi de 90 de grade. Intrarea în tubul corolei adesea este închisă de niște apendici pubescenți, numiți-fornice, care evită pătrunderea în interiorul florii a picăturilor de apă și insectelor nepolenizatoare. Androceul din 5 stamine, care concresc cu tubul corolei, rareori în număr redus sau mai mare. Gineceul de obicei bicarpelar, sincarpic, cu ovar superior, în rezultatul formării unui perete fals, în ovar se formează 4 loje. Stilul de regulă ghinobazic, se termină cu un stigmat bilobat sau globulos. Unele specii au stilul divizat. În jurul ovarului din receptacul se formează un disc nectariferic întreg sau lobat. La unele specii de boraginacee (Pulmonaria oficinalis-mierea ursului)se manifestă heterostelia. Fructul boraginaceelor este alcătuit din 2-4 mericarpi, tetrachena sau drupe. Conform structurii pistilului și a fructului Fam. Boraginaceae se clasifică în 3 subfamili: Heliotropioidae, Boraginoideae și Echioideae. Flora României cuprinde 74 de specii spontane ce aparțin la 21 de genuri:

Piața Unirii este cea mai veche piață istorică din Timișoara, amenajată în stil baroc. De-a lungul istoriei sale piața s-a numit și Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy (după numele comitelui Stefan Losonczy, ucis la 1552 când cetatea a fost cucerită de turci). Numele de Piața Unirii i-a fost dat în 1919, pentru că aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara. Dezvoltarea Pieței Unirii este legată de istoria orașului. În 1716 trupele imperiale ale generalului Eugeniu de Savoia au cucerit Timișoara din mâinile otomanilor, deschizând două secole de dezvoltare urbană în directă legătură cu stăpânirea austriacă și austro-ungară. Chiar în acela an a început redesenarea Timișoarei, care a devenit dintr-o cetate medievală înconjurată de mlaștini o fortăreață modernă cu străzi sistematizate. În 1716, teritoriul actualei piețe era traversat de la colțul nord-vestic la cel sud-estic de un val de pământ, care făcea parte din fortificațiile Timișoarei. La exteriorul său era șanțul cetății. Dacă la acel moment valul deteriorat în asediu a fost reparat, la 1740 a început demolarea lui și umplerea șanțului. Încă din 1733 se întocmiseră proiecte pentru amenajarea pieței. Au existat la vremea construirii pieței multe discuții privitoare la dimensiunea ei și la amplasarea bisericilor. În cele din urmă biserica romano-catolică a fost amplasată lateral de axul pieței, în timp cea biserica ortodoxă a fost amplasată pe axul central. În 1736 a început construcția Catedralei episcopale romano-catolice, arhitect fiind vienezul Fischer von Erlach (fiul). Între 1745 și 1748 a fost construită în stil baroc vienez și catedrala sârbească. În 1754 a fost ridicată clădirea Prefecturii vechi (actualul Palat Baroc), fiind inițial sediul guvernatorilor civili ai Banatului. Atât în Piața Unirii cât și în Piața Libertății s-au păstrat o serie de clădiri din secolul al XVIII-lea, însă de multe ori doar interiorul s-a păstrat în forma originală, iar fațadele au fost modificate de-a lungul timpului. La 1 noiembrie 1846, pianistul virtuoz Franz Liszt a poposit în Timișoara, în cadrul turneului despre care dorea să fie ultimul din cariera sa. Primirea care i s-a făcut a fost deosebită, în Piața Domului ridicându-i-se un arc de triumf, pe care erau înscrise cuvine de întâmpinare. Liszt a concertat la 2 noiembrie în sala festivă a primăriei, care se afla în clădirea care în prezent adăpostește cursurile primare ale Liceului „Nikolaus Lenau” (vedeți aici). După retragerea din Banat a trupelor sârbești, la 3 august 1919 trupele române intrate în Timișoara s-au îndreptat spre piață, unde urma să se desfășoare solemnitatea oficială a Unirii. În perioada comunistă a fost construit un bloc în trepte în apropiata Piață Mărăști, care se repercutează din punct de vedere estetic negativ asupra Pieței Unirii, fiind ușor vizibil. Șerban Sturdza a contribuit la restaurarea pieței în anii ’80. Pentru meritele sale, i-a fost decernat în 1987 Premiul UAR - Renovare Piața Unirii Timișoara - centrul istoric al orașului, fațade, mobilier urban, iluminat artistic, plantații. În decembrie 2010 a fost propus un proiect de reabilitare a Cazărmii, care consta în adăugarea unui imobil de sticlă înalt de 8 până la 14 etaje. În întâlnirea informală în care a fost prezentată de arhitectul Dorin Ștefan, ideea s-a lovit de dezaprobarea arhitecților prezenți. În februarie 2014, arheologii care lucrau în Piața Unirii au găsit porțiuni din pavaj și trotuare din cărămidă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, despre care se crede că duceau către dom. În aprilie în piață a fost făcută o descoperire arheologică neobișnuită, o cămilă de la mijlocul secolului al XVI-lea. rect 33 314 347 482 Piața Unirii din Timișoara# Casa comunității ortodoxe rect 33 494 347 590 Piața Unirii din Timișoara# Catedrala ortodoxă sârbă Clădirea este situată la adresa Piața Unirii nr. 12. Piatra de temelie a domului romano-catolic a fost pusă la data de 6 august 1736. Construcția a durat zeci de ani, clădirea fiind terminată complet abia în 1774. Domul a fost afectat în timpul asediului din 1849. Arhitectul a fost Joseph Emanuel Fischer von Erlach, care era fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach. Ambii au fost reprezentanți de seamă ai barocului vienez, Fischer von Erlach tatăl fiind arhitectul unui mare număr de palate din Viena. Printre realizările celor doi se numără și sala monumentală a Bibliotecii Naționale din Austria, proiect care a fost conceput de tată și realizat de fiu. Clădirea are formă de cruce, având o singură navă centrală. Pe coloanele dispuse de o parte și de alta a navei se sprijină acoperișul semicilindric. Altarul principal a fost sculptat de Iosef Resler în 1775, iar pe lângă el, lăcașul de cult mai dispune de 9 altare laterale. Orga a fost construită de timișoreanul Leopold Wegenstein. Ceasurile de pe turnuri au fost construite de Iosif Riede. Clădirea are de asemenea o criptă, în care sunt îngropate personalități catolice importante din istoria Timișoarei și a Banatului. Printre ele, generalul Georg von Rukavina, care a murit la 9 septembrie 1849, după ce participase la despresurarea Timișoarei în același an, în timp ce cetatea era asediată de revoluționarii maghiari. Casele canonicilor sunt un ansamblu de patru clădiri monument istoric, aflate pe latura nordică a pieței, fiind lipite una de alta. Ele sunt atestate încă din anul 1758, deci este probabil să fi fost construite înainte de această dată. Caracteristice modei secolului al XVIII-lea în ce privește locuințele particulare erau casele cu parter și etaj, parterul fiind folosit de pe acea vreme ca spațiu comercial. Conform istoricului Ioan Hațegan, la 1828 una din case era în proprietatea Episcopiei catolice, în timp ce celelalte trei erau deținute de particulari, anume Servinaț, Costea și Krautvaschel (ortografiat și Koszta, respectiv Krautwaschl). De-a lungul timpului și-a schimbat proprietarii și destinațiile comerciale. În anii '80 ai secolului al XX-lea fațadele au fost renovate. În 1844 cele patru case aveau o singură fațadă, care a fost probabil deteriorată în cursul evenimentelor din 1849, după aceea fiind refăcute fațade individuale. Clădirea adăpostește clasele primare (I-IV) ale Pe locul actualei catedrale a fost înainte de 1745 o biserică de lemn, care servea drept lăcaș de cult atât creștinilor ortodocși de origine română, cât și sârbă. Între 1745 și 1748 a fost construit imobilul, care inițial nu avea turnuri. Turnurile au fost adăugate spre actuala stradă Ungureanu odată cu restaurarea din 1791, astfel că fațada clădirii nu este spre piață. Abia din 1865 lăcașul de cult a revenit prin partajare comunității sârbești, devenind catedrală ortodoxă sârbă. În secolul al XX-lea, catedrala a fost restaurată în 1906 și 1980. Palatul Episcopiei este alături de Catedrala ortodoxă și de Casa comunității ortodoxe una din cele trei clădiri situate pe perimetrul așa-zisului careu rascian, porțiunea rezervată comunității ortodoxe în vestul pieței. Palatul a fost construit între 1745-1747, pe vremea episcopului George Popovici, inițial în stil baroc, însă în forma actuală, clădirea a ajuns în urma modificărilor din 1905-1906, arhitect fiind László Székely. Fațada actuală datează din 1911, fiind definită de elementele decorative sârbești. Clădirea Băncii de Scont este aflată în colțul pieței, între laturile vestică și sudică. Are fațade atât spre strada Vasile Alecsandri, cât și spre strada Gheorghe Lazăr, prima fațadă fiind mai scurtă și mai bogat ornamentată, în timp ce a doua este mai lungă și mai sobră. Monumentul a fost construit între 1906-1908, stilul arhitectural fiind caracteristic acelor vremuri, Secession, o variantă vieneză a Jugendstil-ului. Arhitecții au fost Márcel Komor și Dezső Jakab, doi elevi ai lui Ödön Lechner. Inspirația clădirii vine din motive ale folclorului maghiar. Ușile masive sunt decorate cu motivul albinei. Pe locul ambelor clădiri exista încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea un imobil cu parter și etaj, proprietarul fiind un sticlar numit Mathias Simon. Casa „La Elefant” (al cărui nume - conform istoricului Ioan Hațegan are o origine neclară datorată probabil unui local numit astfel care a fost găzduit de respectiva clădire), este caracterizată de o fațadă barocă. Clădirea a fost supraetajată în ani '60 ai secolului al XX-lea. Fațada nu a avut mereu aspectul actual - care se datorează arhitectului Șerban Sturdza, cel care a remodelat-o în anii 1980-1981 în stil baroc. Arhitectul Sturdza declara într-un interviu că a ales să refacă fațada clădirii care la acel moment aparținea Trustului de construcții în stil «„istorist”, aducând-o cumva la aspectul său inițial».În continuare spunea că a fost criticat de colegi arhitecți, care i-au reproșat că nu a făcut o casă modernă, însă după mult deliberare Sturdza a ales o soluție „veche”, pentru a respecta coerența ansamblului pieței, hotărâre în care a fost susținut de șeful său Teodor Ciomocoș. Casa „La Trei Husari”, situată la adresa Piața Unirii nr. 2, își trage numele de la ospătăria pe care a găzduit-o în incinta sa. La fel ca și casa „La Elefant” avea doar un etaj, însă a fost supraetajată în perioada interbelică. Deși zidăria inițială a fost menținută, în acea perioadă i-a fost aplicată o fațadă de vilă modernă interbelică, fațadă care nu se potrivea în ansamblul pieței. În consecință, fațada a fost remodelată de Șerban Sturdza în 1983, în stil eclectic istoricist. Pe locul actualei case exista la 1758 o casă cu parter și etaj. De-a lungul timpului, în clădire a funcționat farmacia „La Crucea de Aur”. Imobilul actual a fost construit în 1910, fiind dat în comandă de Salomon Brück. Stilul arhitectonic este Szeceszió (stilul Secession din Ungaria), arhitect fiind László Székely și constructor Arnold Merbl. Casa Brück este formată dintr-un subsol, parter și trei etaje. Fundația și zidurile sunt construite din cărămizi, iar fațada este decorată cu plăci ceramice care înfățișează motive din folclorul maghiar, tipice arhitecturii Szeceszió. Pe fronton sunt inscripționate literele BS, inițialele primului proprietar. Casa a fost restaurată prin eforturile unui italian, Gianluca Testa, care a cumpărat un apartament și a făcut eforturi pentru a fi aprobate de către primărie planurile de refacere. La parterul Casei Brück funcționează din 1910 o farmacie, care păstrează în parte mobilierul și vitrinele originale. Palatul are o formă rectangulară. Are subsol, parter, două etaje și o mansardă. Structura s-a dezvoltat înglobând unele clădiri mai vechi, printre ele clădirea Oficiului minier din 1733. Palatul a găzduit de-a lungul istoriei sale personalități istorice importante, precum împăratul Iosif al II-lea (în 1767), împăratul Franz Joseph (în 1872) și cuplul regal al României, regele Ferdinand al României și regina Maria (în 1923). Deși clădirea a fost inaugurată la 21 decembrie 2006 ca sediu al Muzeului de Artă din Timișoara, arhitectul Șerban Sturdza remarca într-un interviu din 2013 că restaurarea clădirii nu fusese terminată complet nici după 35 de ani. Se află între statuia Sfintei Treimi și domul catolic. Aducținea de apă s-a făcut printr-un foraj în anul 1894 până la adâncimea de 412 metri. Apa avea un conținut ridicat de magneziu, calciu și o temperatură de 24,5 grade. Timp îndelungat după săparea fântânii, pe lângă apă a mai ieșit la suprafață și gaz metan. Temperatura apei în timp a scăzut, ceea ce i-a crescut gradul de potabilitate. Coloana Ciumei (în , Dreifaltigkeitssäule), Monumentul Sfintei Treimi - cunoscut și ca Statuia Ciumei, este înălțat în mijlocul pieței și amintește de încetarea epidemiei de ciumă care a devastat Banatul între 1731 și 1738. Piatra de fundație a fost pusă la 23 noiembrie 1740 de către un consilier al administrației locale de pe atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen. Este compus dintr-o coloană înaltă triunghiulară pe care tronează Sfânta Treime. La bază se află mai multe statui.

Herefordshire () este un comitat în vestul Angliei. Nu trebuie confundat cu un alt comitat englez, Hertfordshire, aflat lîngă Londra.

Pentru motive necunoscute, Jell-O verde, cu aromă de lime (o varietate de lămâie, mai acră, care rămâne și coaptă tot verde), este cel mai stereotipic dintre toate aceste varietăți de mâncare în caracterizarea mormonilor. Un motiv suplimentar menit a sprijini această situație este includerea oficială a mâncărurilor de tip Jell-O pe lista oficială de mâncăruri a statelor Statelor Unite, la categoria gustări a statului Utah.

Federația Internațională a Culturiștilor, cunoscută sub acronimul IFBB (International Federation of Bodybuilders), a fost fondată în 1946 de frații canadieni Ben și Joe Weider și este cel mai înalt nivel competitiv de culturism din lume. Ben Weider a fost președintele organizației de la înființare până în octombrie 2006, când și-a anunțat retragerea. Actualul președinte este spaniolul Rafael Santonja, fost secretar general al organizației. În prezent, IFBB constă din șapte sub-diviziuni diferite pentru diferiti concurenți (pe sexe sau greutate), divizat în 21 de concursuri pe tot parcursul anului. Sezonul actual IFBB începe cu Campionatul FLEX Pro pe 19 februarie și se încheie cu Campionatul Florida Pro în 10 decembrie. IFBB este cel mai renumit pentru premiile în bani acordate primilor 5-10 clasați, în funcție de amplitudinea concursului, fiind singura organizație ce ofera o modalitate de trai pentru concurenți. Mr. Olympia este cea mai înaltă distincție realizabilă în IFBB, oferind titlul de culturist curent numărul unu în lume. În noiembrie 2004, Congresul IFBB a votat pentru schimbarea numeleui lung al organizației în Federația Internațională de Culturism & Fitness. Logo-ul și abrevierea "IFBB" rămân neschimbate. Astăzi 176 de Federații Naționale sunt afiliate la IFBB. IFBB este recunoscut de peste 90 de Comitete Naționale Olimpice. Până în 1940 scena culturismului a fost controlată de către Uniunea Amatorilor de Atletism (AAU). Fratii Weiders au decis să formeze IFBB pornind de la preocuparea că AAU era mai interesată de promovarea Atletismului greu la nivel Olimpic, decât de culturism. IFBB a fost înființată pentru a îi pune pe "atleții fizici" (culturiști) în centrul atenției. Primul IFBB concurs a avut loc în 1949 - IFBB Mr. America. Acest lucru a înfuriat AAU, care a organizat propriul lor concurs AAU Mr. America din 1939 și a urmat o luptă amară, care a dus la interzicerea oricui de a participa la concursurile AAU, odata ce a concurat anterior pentru IFBB. Din anii 1980, până la moartea sa în 2008, președintele IFBB Ben Weider a trimis petiții Comitetul International Olimpic (CIO) pentru includerea culturismului în cadrul Jocurilor Olimpice. Pe 30 ianuarie 1998, IFBB a fost făcut membru provizoriu, iar, ulterior, la 1 august 2000, devine membru permanent. IFBB a trimis petiții în zadar Comitetului Olympic de Organizare pentru a demonstra acest sport in 2004 la Jocurile Olimpice de vară de la Atena, Grecia.

Vasilică Cristocea (născut la 27 septembrie 1980, Hârșova, , România) este un jucător de fotbal român retras din activitate. Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006. A debutat pentru echipa de tineret a Carsium Hârșova înainte de a semna cu Farul Constanța în 1999.

A apărut prima dată în primul sezon ca fiind șeful unui tribunal FBI, adus din Washington pentru a o interoga pe Sydney Bristow. Aceasta a fost arestată pentru că se credea că profeția unui profet din secolul al XV-lea Milo Rambaldi se referă la ea și că aceasta va pune în pericol siguranț națională a Statelor Unite. Kendall o interogheză despre fiecare aspect a vieții ei, până când aceasta evadează din custodia FBI. Kendall a reapărut apoi în al doilea sezon, luând comanda asupra unui centru de detenție al FBI/CIA-ului, lucrând pentru a distruge Alianța celor Doisprezece și celula SD-6, tot în aceată perioadă Irina Derevko s-a predat la CIA. În timpul celor doi ani când Sydney a lipsit, Kendall a fost înlocuit de Marcus Dixon. A mai apărut pe la mijlocul sezonului 3, când a răpit-o pe Sydney pentru a-i povesti adevărul despre ce s-a întâmplat cu ea în cei doi ani pe care nu și-i putea aminti. I-a mai spus că nu a fost niciodată directorul adjunct al FBI-ului așa cum pretindea, ci că a fost întotodeauna afiliat cu Departamentul de Cercetări Speciale (DCS), care își avea baza în Nevada. O informează despre Proiectul Gaura Neagră, care conținea tot ceea ce a strâns guvernul Stelor Unite despre Rambaldi. Acest episod reprezintă ultima apariția a lui Kendall în serial.

În 1995 el își începe aventura în campionatul turc, jucând pentru Vanspor și Kocaelispor. Se retrage din carieră în anul 2001 și de atunci este antrenorul portarilor de la FC Timișoara. Stângaciu a câștigat campionatul României la fotbal în 1985,1986,1987,1988,1989,1993,1994,1995, a câștigat Cupa României în 1987 și 1992 și Cupa Turciei în 1997. Are de asemenea și cinci selecții în echipa națională a României, făcând parte din lotul care a evoluat la Campionatul Mondial de Fotbal 1998.

Adunarea stărilor privilegiate de la Cluj la 25 noiembrie 1556 a hotărât predarea a două clădiri pentru înființarea unor școli la Cluj și Târgu Mureș. În anul 1557 dieta transilvană la Alba Iulia a urgentat înființarea școlilor. Regina Izabella era de acord cu cedarea celor două clădiri pentru înființarea școlilor. Așezământ instructiv-educativ numit Schola Particula și-a deschis poarta în anul 1557 într-o clădire aflată în imediata apropiere a Bisericii reformate din Cetate. În anul 1557 este menționată existența unei biblioteci lângă Schola Particula reformată, prima școală de acest fel de pe cuprinsul României. În 1718 au fost primiți în școală elevii colegiului din Sárospatak, alungați în urma conflictelor religioase cauzate de răspândirea Reformei religioase si a contrareformei. Totodată, în acest a devenit instituție de învățământ superior primind numele de „Colegiul Reformat”. Printre disciplinele studiate se număra teologia și filozofia. Din 1797 se studiază și dreptul, filologia și științele naturii. Guvernatorul Sámuel Teleki în timpul petrecut la Viena planifică dezvoltarea bibliotecii școlii ca o mare bibliotecă europeană. Aici vor fi acumulate nenumărate cărți și materiale tipărite de pe moșiile de pe întrega Vale a Mureșului. În anul 1802 după ce fondul de carte a fost îndeajuns de bogat, biblioteca își deschide porțile în mod oficial și este declarată bibliotecă publică. La începutul secolului biblioteca număra peste 38.000 de volume. Printre materiale găzduite de bibliotecă se regăsesc Catechismul românesc, tipărit în latină în anul 1648, precum și un manual de logică scris de János Apáczai Csere. La 4 mai 1804, profesorul Farkas Bolyai a ocupat catedra de matematică. Epoca Bolyai a colegiului s-a culminat prin activitatea fiului său, matematicianului János Bolyai, fondatorul geometriei neeuclidiene. Rezultatul cercetărilor sale le-a publicat, ca o anexă, intitulată Appendix, la tratatul tatălui său, Farkas Bolyai, Tentamen juventutem studiosam... din 1832. Această operă, ca și concepția sa, reprezintă un moment crucial în dezvoltarea geometriei moderne. În 1948 datorită naționalizării instituților de educație aflate în proprietatea cultelor religioase din România, Colegiul Reformat a fost transformat în liceu de stat cu numele Liceul Maghiar de Băieți nr. 2 care din 1952 continua activitatea sub numele de Liceul Maghiar de Băieți Iosif Rangheț. În 1957 cu ocazia aniversării patru sute de ani de la fondarea Colegiului Reformat din Târgu Mureș, liceul a preluat numele fostului său profesor de matematică Farkas Bolyai și a fost dezvelit Monumentul celor doi Bolyai în piața din fața clădirii principale. Ca urmare a revendicărilor formulate după revoluția din 1989 de comunitatea maghiară, în 20 ianuarie 1990 a fost luată decizia ca în noul an școlar din 1990/1991 să fie făcute mutări de clase între liceele Alexandru Papiu Ilarian și Bolyai Farkas în așa fel încăt în cele două instituții să fie o singură limbă de predare. Decizia a fost urmată de protestul unor părinți și de un marș pașnic de solidaritate organizată de comunitatea maghiară, iar evenimentele ulterioare au generat conflictul interetnic din 1990. Decizia inițială a fost pusă în practică abia în 2005 de când liceul funcționează cu limba de predare exclusiv în maghiară. În 1994 în cadrul liceului a fost înființată prima clasă cu profil teologic reformat. Începând cu data de 1 septembrie 2000 Ministerul Învățământului a aprobat reînființarea Liceului Reformat. După o lungă perioadă de timp cu procese juridice, instanțele au retrocedat în 2005 clădirea către Eparhia Reformată din Ardeal. În anii proceselor primarul Dorin Florea a fost acuzat de abuz și fals, reprezentanții bisericii și comunității maghiare au criticat modul în care obstructiona procesul de retrocedare. Primarul a atacat în contencios administrativ decizia de retrocedare, dar instanțele de judecată au dat câștig de cauză proprietarului. În 2018 a început o amplă restaurare a clădirilor liceului. Complexul liceului prezintă un plan în formă de „U” alcătuit din mai multe clădiri. Clădirea numită "Internátus" din aripa nordică a fost contruită între 1802-1804 după planurile inginerului László Ugrai. Profitând de panta parcelei s-a amenajat un demisol împreună cu un parter și două etaje. Fațada este împărțită de două brâuri orizontale, unul mai solid deasupra parterului, respectiv unul mai îngust deasupra etajului al doilea. O cornișă bogat profilată încoronează fațada. Ferestrele prezintă ancadramente bogat profilate, ceva mai exigente la parter, decât cele ale etajului al doilea, toate fiind caracterizate prin bolțare mediane accentuate și pervazuri. Fațada dinspre curte a fost transformată radical în 1957, clădirea fiind amplificată spre curte cu scopul de a extinde spațiul didactic. Această intervenție a distrus aspectul original al fațadei dinspre curte. Clădirea construită între 1777-1779 pentru bibliotecă și auditoriu a fost demolată la începutul secolului al XX-lea pentru noua clădire impozantă în stil secession. Lucrările au fost executate după planurie arhitecților Sándor Baumgarten și Ödön Lechner cunoscuți în Regatul Ungariei. Poarta principală a clădirii se află în axul central în Piața Bolyai. Muchiile laterale ale fațadei sunt rotunjite și în aceste spații curbe este amenajată câte o fereastră. Totodată, se pot evidenția motive ornamentale stilizate, inspirate din lumea vegetală. Sala festivă a clădirii noi a fost amenajată la etajul al doilea cu ferestre largi pe fațada principală, iar pe latura opusă cu o galerie sprijinită pe console, caracterizată de un parapet curbat. Tavanul sălii combinat din suprafețe curbe este decorat cu ornamente vegetale stilizate care evocă decorația casei scărilor. S-a păstrat în cea mai mare parte și tâmplăria originală a clădirii. Scara de onoare, respectiv coridoarele dinspre curte asigură accesul spre sălile de la diferitele niveluri. György Aranka (1737-1817), scriitor, eseist, promotor al dezvoltării activităților științifice Petru Maior (1756-1821), istoric, filolog și scriitor

Tiglatpalasar a fost un rege asirian (aproximativ 1115-1076 î.Hr.). Încă de la începutul domniei s-a dovedit a fi un mare comandant militar, reușind să obțină o strălucită victorie asupra triburilor muski, aliate cu triburile gasga, triburi ce amenințau statul asirian din partea nodică. O armată a acestora, de 20.000 de soldați, care a atacat cetatea Ninive, a fost înfrântă. În urma acestei acțiuni Tiglatpalasar a luat 6.000 de prizonieri. Izvoarele istorice menționează faptul că în urma unor acțiuni militare împotriva huriților, Tiglatpalasar a obligat 23 de conducători locali să-i plătească tribut. Alte campanii militare extrem de violente au fost îndreptate asupra triburilor arameice din zona siriană, precum și în teritoriile de până la țărmurile Mării Mediterane. Deși a dorit să controleze complet Babilonia, astfel că puternicul stat rival nu a putut să fie ținut în orbita asiriană. Tiglatpalasar I nu a rămas în istoria asiriană doar prin acțiuni războinice, ci și prin dezvoltarea culturii și întărirea economiei țării. A înființat una din primele grădini botanice din lume, în care a adus flori din zonele unde au avut loc expedițiile militare. Apoi a ordonat refacerea palatului regal din capitala Assur și a zidurilor din jurul cetăților Assur și Ninive. Apoi tot în domeniul cultural a înființat una din primele biblioteci din istorie, situată în fața templului din Assur. Lunga sa domnie marchează perioada de prosperitate pe care o va avea statul asirian până la prăbușirea sa.

Pe lângă fotbal, Sport Klub transmitea tenis (ATP Master Series), baschet nord american (NCAA) precum și diverse competiții din cadrul sporturilor cu motor și de contact. Din 1 iunie 2012 postul TV din România a fost desființat.

Info Pro a fost un post de radio românesc național, care emitea din București. A fost lansat la data de 1 decembrie 2004, fiind primul post de radio care a adus pe piața radio-urilor din România conceptul de infotainment, concept care îmbină muzica, informația și distracția (entertainment). Postul de radio informează ascultătorii cu subiecte din diverse domenii: politică, societate, economie, sport, mondenități, muzică. La data de 8 decembrie 2005 a fost lansat și site-ul Postul a fost închis după aproape 5 ani de emisie, pe 12 septembrie 2010, datorită ratingului slab din ultima vreme. Postul PRO FM a preluat astfel toate frecvențele Info Pro. 4 ani mai târziu, acesta a reapărut, pe postul PRO FM, sub formă de bloc de programe, prezentând știrile, știrile sportive și buletinul meteo. Însă, cu ocazia preluării posturilor de radio ale trustului CME (deci și PRO FM, împreună cu rețeaua de frecvențe Info Pro) de către cabliștii de la RCS-RDS, postul de radio plănuiește să se relanseze sub numele de Digi FM începând cu noiembrie 2015. InfoPro făcea parte din a patra rețea națională de radio, cu o acoperire de 85 % din teritoriul României, deținând frecvențe (tabelul alăturat) de mare putere, pe site-urile SNR Radiocom. Însă, de atunci, numele de "Info Pro" a fost relansat ca un bloc de programe al PRO FM, care prezintă știri, iar RCS-RDS a preluat posturile de radio ale trustului CME, inclusiv rețeaua de frecvențe Info Pro, postul de radio urmând să se relanseze sub numele de Digi FM în noiembrie 2015. După doar trei luni de la lansarea postului de radio InfoPro, Știrile de la ora 18.00 primeau, din partea Clubului Român de Presă, Premiul pentru cea mai bună emisiune de știri. În 2007, Malina Neacșu și Mihai Livadaru au primit din partea Clubului Român de Presă Premiul pentru cea mai bună emisiune de știri - radio Echipa este formată din editori de știri, reporteri în București și corespondeți PRO TV care lucrează și pentru InfoPro, zeci de corespondenți în întreaga țară. Din jumătate în jumătate de oră, radio InfoPro își conectează ascultătorii la evenimentele zilei prin jurnalele de știri. Ascultătorii află știrile zilei în edițiile de 20 de minute de la 07.00,10.00,13.00,18.00 (principala ediție de știri a zilei) și 22.00. Posturi de radio românești desființate

West Country - partea de vest și de sud-vest al Angliei. Adam West, actor care a jucat în serialul de televiziune Batman Cornel West, om de știință american, autorul unor studii despre religie și afro-americani Jerry West, jucător american profesionist de baschet

Ingineria software (din engleză: software engineering) este un domeniu ce implică proiectarea, crearea și întreținerea de software aplicând tehnologii și practici din informatică (știința calculatoarelor), managementul proiectelor, inginerie, proiectarea interfețelor și a altor domenii. Modelul standard de referință pentru dezvoltarea programelor de calculator este Modelul Waterfall. Acest model conține 4 etape în realizarea programelor de calculator: a. Obținerea cerințelor - se scrie un caiet de sarcini b. Designul (vezi proiectare de program) - se proiectează architectura de software d1. Verificarea - dacă programul/biblioteca este conform cu caietul de sarcini d2. Testarea - dacă funcționează stabil Modelul Cascadă (engl. Waterfall), care mai este încă folosit în Statele Unite pentru proiectele destinate statului, are avantajul că fiecare fază a programării se poate gestiona separat. Astfel se poate plăti separat pentru îndeplinirea fiecărei din aceste etape. Un dezavantaj este faptul că dacă pe parcursul dezvoltării proiectului apar noi cerințe, acestea sunt greu de adăugat în etapa de design. Un model mai bun este modelul iterativ de dezvoltare a programelor de calculator. În modelul iterativ proiectul este împărțit în iterații, fiecare durând între 2-3 luni. O iterație conține toate etapele modelului Waterfall, însă aceste etape sunt limitate la scopul iterației. Un avantaj al modelului iterativ este faptul că tehnologia este testată mai rapid. De asemenea modificările cerințelor pot fi adăugate mai ușor.

Se știe că a ieșit ultimul în aproape toate concursurile organizate între prezentatorii Top Gear, lucru care pe lângă faptul că are un stil de condus mai lent i-a adus porecla de "Captain Slow" (Căpitanul Încet). La începutul anilor '90, May a lucrat ca editor pentru revista The Engineer și mai târziu pentru Autocar. A scris pentru mai multe publicații, printre care o secțiune numită England Made Me(Anglia m-a făcut) în revista CAR, a scris articole pentru revista Top Gear Magazine, și o secțiune săptămânală în The Daily Telegraph. A scris o carte cu titlul May on Motors (May despre motoare), o colecție de articole scrise pentru mai multe publicații. May urmează cursuri de pilotaj pentru avioane ușoare la aeroportul White Waltham. Cu toate că nu are licența completă, a putut zbura cu un Cessna 182 într-un concurs organizat de Top Gear. Nu avea licența necesară pentru a zbura noaptea, iar astfel nu a putut termina cursa cu avionul. Într-un interviu cu Richard Allinson la BBC Radio 2 (6 ianuarie 2006), May a mărturisit că a fost concediat în 1992 de la Autocar după ce a conceput un mesaj ascuns într-o revistă. La sfârșitul anului, "Anuarul testelor auto" a fost publicat. Fiecare pagină conținea prezentarea a patru mașini, iar fiecare prezentare începea cu o literă mare roșie. Treaba lui May era să conceapă acest supliment, lucru care "a fost extrem de plictisitor și a durat mai multe luni". El a continuat spunând:

O reacție adversă este un răspuns dăunător și neintenționat, care apare în timpul unui tratament cu un produs medicamentos folosit în doze utilizate în mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticul sau tratamentul bolii ori pentru modificarea unor funcții fiziologice Factori favorizanți pentru apariția reacțiilor adverse: Numărul mare de medicamente asociate, așa numita polimedicație Vîrsta pacienților, pacienții vîrstnici fiind cei mai expuși acestor tipuri de reacții Regimul de viață a bolnavului: malnutriția, consumul de alcool, fumatul etc. Pe lîngă acestea reacțiile adverse se pot manifesta sub forma unor tulburări variabile, denumite "boli iatrogene" (gr Ιατροσ = medic), boli generate de folosirea unei scheme de tratament neadecvate.

Schlick a studiat fizica la Berlin cu Max Planck și a susținut în 1904 o teză asupra reflexiei luminii. S-a orientat în continuare către filozofie și avea să predea la Universitatea din Rostock și din Kiel. În 1922 a fost numit la catedra de filozofie a științelor inductive. Școala neopozitivistă a izvorât dintr-un seminar al lui Schlick și s-a manifestat în public din 1929 sub denumirea de „Cercul de la Viena” prin publicarea broșurii-program Wissenschaftliche Weltauffassung (Concepția științifică a lumii). Joseph Petzoldt (1862-1929) trecuse la scoală direcția revistei. Primele concluzii s-au făcut cunoscute în Allgemeine Erkenntnislehre (Teoria generală a cunoașterii), lucrare publicată în 1918 unde el abordează succesiv câteva chestiuni importante. Mai întâi a abordat chestiunea esenței cunoașterii, precizând ceea ce cunoașterea nu este. Astfel ea nu este „intuiție”, sum-ul lui Descartes este un simplu fapt (nu o cunoștință). Prin urmare, el tratează chestiunea gândirii ca problemă; fie problema coerenței cunoștințelor, fie problema definiției judecăților analitice ca fiind întotdeauna contrare judecăților sintetice a căror valoare de adevăr se bazează pe experiență și care sunt întotdeauna a posteriori, fie problema existenței judecăților sintetice a priori atât de manifeste pentru Kant și care se traduc pentru Schlick în problema existenței unei cunoașteri a priori de obiecte reale și aparținând problemelor realității, fie problema relației psihologicului cu logicul (care este o problemă husserliană) dar pe care Schlick o rezolvă. Nesatisfăcut de epistemologia neokantiană și nici de fenomenologia husserliană, Schlick a fondat o epistemologie riguroasă accentuând analizele lui Ernst Mach, Helmholtz si Henri Poincaré.

Caldera Yellowstone este o calderă vulcanică și supervulcan situat în Parcul Național Yellowstone în Statele Unite, uneori referit ca Supervulcanul Yellowstone. Caldera se află în colțul de nord-vest al statului Wyoming, în care se află cea mai mare parte a parcului, și se întinde pe o suprafață de 55 pe 72 km. Caldera s-a format pe durata ultimei din cele trei super-erupții ce au avut loc în ultimile 2,1 milioane de ani. Prima din ele, erupția Huckleberry Ridge a avut loc acum 2,1 milioane de ani, și a creat Island Park Caldera și Huckleberry Ridge Tuff. A urmat erupția Mesa Falls, care a avut loc acum 1,3 milioane de ani, creând Henry's Fork Caldera și Mesa Falls Tuff. Cea din urmă a fost erupția Lava Creek, acum 640.000 de ani, care a creat Caldera Yellowstone și Lava Creek Tuff.

Hitrom este o companie producătoare de materiale de construcții din Vaslui, România. A fost înființată în 1970 sub numele de „Fabrica de Materiale Izolatoare Vaslui”, având drept obiectiv participarea la proiecte importante de investiții în calitate de furnizor de materiale de construcții. Înainte de 1989 avea circa 4.000 - 5.000 de angajați și producea vată de sticlă și materiale izolante. În anul 2000 Hitrom se număra printre cei mai importanți producători români de materiale de construcții din minerale nemetalice. În august 2006, Hitrom se afla în faliment. Producători de materiale de construcții din România

Trapezoidul sau osul trapezoid (Os trapezoideum) este al doilea, dinafară înăuntru, dintre oasele celui de-al doilea rând de oase carpiene. Are o formă neregulată asemănătoare cu cea a unui con cu baza posterior. Se articulează proximal cu scafoidul, distal cu osul metacarpian II, lateral cu trapezul și medial cu osul capitat. Trapezoidul prezintă 4 fețe articulare: laterală, medială, inferioară și superioară și 2 fețe nearticulare: palmară și dorsală. Fața inferioară (distală) articulară în formă de șa se articulează cu osul metacarpian II Fața laterală (radială) articulară este convexă și se articulează cu trapezul (Os trapezium). Fața medială (ulnară) articulară este concavă și se articulează cu osul capitat (Os capitatum). Fața dorsală (posterioară) nearticulară și rugoasă este mai mare decât fața palmară.

Dodecanul (de asemenea cunoscut și sub denumirile de dihexil, bihexil sau duodecan) este un alcan superior cu formula chimică CH3(CH2)10CH3 (sau ). Este un lichid uleios și are 355 de izomeri de structură. Reacția de ardere (combustie) a dodecanului este următoarea:

Falus a fost o monedă de bronz sau cupru, valută în Maroc. Bătută între 1672-1901, cu valoare de ¼, ½, 1,2,3,4,6 și 8 falus, este înregistrată în Standard Catalog of World Coins. În mod uzual monedele erau denominalizate mai ales după mărime decât după inscripție, și poate fi dificil de a le identifica cu precizie. Începând cu 1862, falusul a fost abandonat, oscilând valutar, în timp ce rata de schimb pentru dirham a fost fixă, ambele valute totuși rămânând în circulație paralelă: aceasta a dus la speculații valutare și la deprecierea falusului.

Conform site-ului (Ziarul american lunar al orientului mijlociu): Primul val imigrări-1875 - 1920 - Motive puternic economice A fost datorat Competiției japoneze care a dat o lovitură puternică pieței de mătase Libaneză și o boală care a afectat vița de vie din Liban Al doilea val de imigrări - 1940 (după o perioada în care SUA a restricționat imigrările) - Mulți dintre imigranți aveau o situație financiară stabilă - Cauze politice S-a datorat conflictului Arabo-israelian și a războiului civil. A cuprins mai mulți practicanți ai Islamului și mulți studenți. Conform recensământului american din 2010: În 1996, exit poll-urile arătau: 54 % din voturile Arabo-americanilor - Bill Clinton, 38 % pentru Bob Dole și 7.7 pentru candidatul independent H. Ross Perot. Campania din 2000 a fost prima în care ambii candidați majori s-au adresat problemelor Arabo-americanilor. In 1998,12 Arabo-americani au făcut campanii pentru a intra în congres în 10 state. Liga stiloului, cunoscută și ca Al-Mahgar a fost o societate literară arabo-americană, formată inițial de Nasib Arida si Abdul Massih Haddad în 1915 , reformată în 1920 de un grup de scriitori arabi din New York conduși de Kahlil Gibran. Liga s-a dizolvat în 1931, după moartea lui Gibran în 1931 și întoarcerea lui Mikhail Nuaime în Liban în 1932. Scopul principal al ligii stiloului era, în cuvintele lui Nuaime - Secretarul ligii "să ridice literatura arabă din mlaștina stagnării și a imitației și pentru a insufla o nouă viață în venele ei astfel încât să o facă o forță activă în construirea națiunilor arabe",  și să promoveze o nouă generație de scriitori arabi. Tendința de a ne păstra limba și literatura în limitele strâmte ale imitării anticilor în ceea ce privește forma și substanța este o tendință fatală; dacă nu ne opunem ei, va conduce în curând la decadență și dezintegrare ... A-i imita este o rușine mortală... trebuie să fim sinceri cu noi înșine pentru a ne onora antecesorii Concentrându-se pe om mai degrabă decât pe limbă, pe umanitate mai degrabă decât regulă și pe spirit mai degrabă decât literalitate, școala mahgar (de emiranți arabi) este considerată a fi fost un catalizator ce a grăbit literatura arabă din clasicismul prelungit în era modernă. Are ca scop promovarea drepturilor imigranților, servicii sociale la nivel de comunitate, materiale educaționale care să reflecte comunitatea și moștenirea sa, să asigure toate benficiile cetățeniei asupra comunității Internațional, stabilirea de legaturi intre SUA și țări arabe în toate domeniile. Susțin un stat Palestinian, integritatea Libanului, asistența SUA pentru avansare economică și dezvoltare politică în regiune și un rol echilibrat al SUA în menținerea păcii regionale și promovarea prosperității. Este singurul centru de recensământ pentru arabo-americani, desemnat de biroul american de recensământ. Promovarea diversității spațiului arab și descurajarea stereotipurile legate de raporturile dintre sexe, religie, educație, obiceiuri. arab minoritate America musulman literatură arabă cultură arabă islam

În 2008, Anca Amariei s-a transferat împreună cu sora ei la Rulmentul Municipal Brașov. Totuși, datorită aducerii la echipă a unor jucătoare valoroase din România și străinătate, Amariei nu a putut juca foarte mult și, în octombrie 2008, a fost împrumutată la HCM Știința Baia Mare. În vara anului 2009, în urma problemelor financiare grave ale Rulmentului Brașov, Amariei a înaintat un memoriu către Federația Română de Handbal, reclamând neplata salariului. Devenită liberă de contract, ea a semnat cu un contract pe un an cu gruparea băimăreană. Ulterior, clubul din Craiova a reglementat situația handbalistelor, iar Anca Amariei a putut să joace tot restul sezonului. La sfârșitul anului competițional, Amariei s-a retras din activitate. Ulterior, fosta handbalistă a fost angajată a magazinului Decathlon din Cluj. Între 2002 și 2003, Anca Amariei a fost selecționată la categoria junioare a echipei naționale a României. Ea a jucat în total în 23 de meciuri, în care a înscris 23 de goluri.

În transliterarea engleză modernă, numele său ar trebui transliterat Belyavskii sau Belyavsky, dar uneori este transliterat Beljavskij sau Beljawskij. Minor Planet Center a înregistrat descoperirile lui Beliavski sub numele de S. Beljavskij. Prenumele său este ortografiat uneori „Sergius”. A murit la Leningrad, denumirea orașului natal în perioada sovietică. A descoperit cometa strălucitoare, vizibilă cu ochiul liber C/1911 S3 (Beljawsky), cunoscută și sub denumirea comună din epocă, cometa 1911 IV sau cometa 1911g. A descoperit sau a codescoperit numeroși asteroizi.

Șoarecele de casă (Mus musculus) este un mamifer rozător sinantrop mic, de culoare cenușie, cu botul ascuțit, care trăiește pe lângă așezările omenești, în gospodăriile umane, în construcții industriale, în silozuri, în depozite de furaje, de produse alimentare și textile, în incinta morilor etc. Construiesc cuiburi căptușite cu material moale, pe sub stoguri, în magazii, hambare, depozite, cămări, poduri etc. Șoarecele de casă este răspândit pe toate continentele și urcă la altitudine până la 2700 m acolo unde există construcții umane. În România se întâlnește subspecia Mus musculus musculus răspândită în toată țara pe lângă locuințe, de la câmpie până în golul de munte. Vara o parte dintre șoareci migrează în câmpuri deschise, cultivate sau înțelenite, fără a ierna aici. Are o lungime de 7-10 cm (cap + trunchi) și o greutate de 10-20 g. Trăiește până la un an și jumătate. Are botul scurt, ochii mici, vibrizele lungi, iar membrele posterioare mai scurte decât cele anterioare. Incisivii de pe maxilarul superior au o margine dantelată. Degetele cu unghii subțiri și fragile. Este un bun alergător și se cațără cu ușurință. Este o specie omnivoră și se hrănește mai ales cu semințe de cereale și plante industriale, dar și cu alimente găsite în locuințe. Având hrană suficientă disponibilă, nu-și face rezerve pentru sezonul rece. Trăiește în perechi, apărându-și cu îndârjire teritoriul. Nu hibernează și este activ tot anul. Șoarecii care trăiesc în locuințe sunt activi ziua în locuri liniștite, iar noaptea cotrobăiesc peste tot; cei care au migrat în câmp, sunt activi numai noaptea. Se înmulțesc în tot cursul anului. Gestația durează 20-21 de zile. Femela naște de 6-7 ori pe an, câte 3-10 pui golași, care sunt alăptați 3-4 săptămâni. Atinge maturitatea sexuală la două luni după naștere. Șoarecii de casă produc pagube mari în cămările locuințelor, magaziile de cereale, depozite alimentare. Murdăresc și infectează alimentele cu diverși agenți patogeni și transmite astfel omului și animalelor de casă boli infecțioase și helmintoze. Strică mai mult decât consumă și imprimă alimentelor un puternic miros neplăcut de urină. Indivizii care migrează vara în câmp produc pagube culturilor în perioada de recoltare. Șoarecele de casă este omnivor. El consumă de preferință boabe și semințe de cereale și plante industriale, dar și o gamă largă de alte produse comestibile: fructe, legume, carne, insecte și alte alimente găsite în locuințe, dar poate mânca clei, pastă și chiar săpun. Șoarecele de casă poate să se hrănească cu omizi, molii nezburătoare și râme. Dacă mănâncă alimente umede sau semințe care conțin 12% proteine, el poate trăi fără apă. Mănâncă de 20 de ori în fiecare zi, consumând zilnic alimente până la 10% din greutatea corpului. Având hrană suficientă disponibilă, nu face rezerve pentru sezonul rece. Șoarecele de casă poate fi infectat de numeroși endoparaziți și de câțiva ectoparaziți, în special de anumite specii de căpușe și purici. Mus musculus ar putea constitui o gazdă de origine a puricelui (Leptopsylla segnis). Paraziții joacă un rol in regularizarea populațională, șoarecele de casa putând fi și o specie-rezervor a unor specii patogene de paraziți. Șoarecele este foarte prolific, însă are mulți dușmani naturali, fiind o pradă ușoara. Dușmanii naturali sunt mamifere carnivore precum pisica, nevăstuica, vulpea etc. dar și reptile (șarpele), sau păsări răpitoare - sturzul, barza etc. Omul îl consideră un animal dăunător care distruge recoltele și propagă diverse boli prin paraziții si dejecțiile sale, motiv pentru care omul a dezvoltat sisteme sofisticate de eradicare. Printre primele sisteme de luptă: domesticirea pisicii, cât și utilizarea capcanelor, iar mai recent, utilizarea unor otrăvuri specifice. Șoarecele comun se reproduce in captivitate tot anul. In condiții naturale, gestațiile in timpul sezonului rece sunt mai rare. Maturitatea sexuala este atinsa la vârsta de cinci sau șase săptămâni (45 zile pentru masculi, intre 40 si 45 zile pentru femele). O femela poate avea in condiții de hrana si căldura suficienta intre 5 si 15 gestații pe an. Durata unei gestații este de 18 - 21 zile si o gestație poate avea intre 5 si 12 șoricei (max. 18). O noua gestație este posibila după 6 săptămâni. Șoricei sunt in primele ore fără vedere si fără blana. Timp de aproape 3 săptămâni sunt dependenți de laptele matern, iar către 3 săptămâni, după sevraj, încep sa devina autonomi. Șoriceii comunica cu șoricioaica-mama prin ultrasunete. Exista șoareci modificați genetic deficienți de gena care controlează proteina FOXP2 responsabila de emiterea ultrasunetelor. Speranța de viată a șoarecelui de casa este de 2 - 3 ani.

Național-anarhismul (abreviat NAM) este o mișcare radicală anti-capitalistă, anti-marxistă, anti-statală, de extremă dreaptă, care pune accentul pe tribalismul etnic. Național-anarhiștii încearcă să stabilească sate autonome pentru comunitățile neo-völkisch și alte forme de noi triburi, care s-au separat de economia statului și nu se supun sistemului juridic statal. Națiunea , ca noțiune promovată de mișcare, este comunitatea spirituală și biologică fundamentală. Scopul fiecărui individ este pentru a asigura fericirea și prosperitatea pentru toți membrii națiunii. Termenul de „Național-anarhism” datează din anii 1920. Acesta, a a fost redefinit și popularizat începând cu anii 1990 de către autorul britanic Troy Southgate. care a promovat o sinteză a ideilor de la Mișcarea Revoluționar Conservatoare, școala tradiționalistă, A Ttreia Poziție, Nouvelle Droite, și alte școli de gândire anarhistă. Național-anarhiștii, prin urmare, susțin că dețin o poziție politică sincretică sau metapolitică, care este „dincolo de stânga și dreapta”, deoarece spectrul politic convențional stânga-dreapta este depășit și trebuie să fie înlocuit cu o paradigmă centralist-decentralistă. Savanții care au studiat Național anarhismul contracarează ideea că mișcarea reprezintă o evoluție în continuare a gândirii radicale de dreapta, mai degrabă este o dimensiune cu totul nouă. Național anarhismul a fost etichetat sceptic, trezind ostilitate în tabăra stângă și critică în cea dreaptă. Prima acuză național anarhiștii de preluarea unei critici anarhiste post-stânga cu privire la problemele cu care lumea modernă se confruntă pentru a oferi separatismul etnic și rasial ca soluție, în timp ce a doua susține că ei folosesc un „chic” militant numindu-se anarhiști, fără un bagaj istoric și fără o filozofie. Anarhismul național are critici atât la stânga cât și la dreapta spectrului politic, deoarece ambii se uită la politica lor cu scepticism, dacă nu chiar ostilitate în parte, pentru că consideră dificilă consolidarea anarhismului național în spectrul tradițional din stânga-dreapta.

El a petrecut cea mai mare parte a carierei sale la clubul Boca Juniors din Argentina, dar și o bună perioadă de timp la Getafe în La Liga. Abbondanzieri a jucat 49 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a Argentinei între anii 2004 și 2008, reprezentându-și țara la Campionatul Mondial de Fotbal 2006 și la două ediții Copa America.

Apocalypsis este un gen de molii din familia Sphingidae. Conține o singură specie, Apocalypsis velox, care este întâlnită în India nord-estică și China sud-vestică, până în Vietnamul de nord. Larvele au fost observate hrănindu-se cu specia Callicarpa arborea în India.

În anul 2007, Soccer Weekly din China a fost acceptată ca cel de-al 10-lea membru al ESM, fiind și primul membru dinafara Europei. În ianuarie 2012, componența ESM era următoarea: Începând cu 1996, ESM desemna anual cel mai bun marcator din Europa oferinu-i premiul Gheata de aur a Europei.

A fost construită în 1815, în lunca Motrului, de către Ghiță Cuțui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu. Memoria locului păstrează amintirea tragicului destin al tinerei soții a căpitanului Cuțui, răpită de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau vestul Olteniei în vremea când cetele lui Osman Pazvantoğlu terorizau Bucureștiul. Cula a fost deteriorată în timpul Primului Război Mondial, abandonată după 1916, a fost restaurată în anii ’60. În 1990 a fost recuperată de proprietari, care însă au abandonat-o, astfel că la data întocmirii raportului era supusă vandalizării.

Înfruntarea titanilor (titlu original: Clash of the Titans) este un film american și britanic fantastic de aventură din 2010 regizat de Louis Leterrier. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Sam Worthington, Gemma Arterton, Mads Mikkelsen, Alexa Davalos, Ralph Fiennes și Liam Neeson. Este o refacere a filmului omonim din 1981 (ale cărui drepturi de autor au fost obținute de Warner Bros. în 1996). Scenariul este vag bazat pe legenda mitologică a lui Perseu. Filmul a fost inițial programat pentru a avea premiera standard la 26 martie 2010. Cu toate acestea, mai târziu s-a anunțat că filmul va fi convertit în format 3D și a fost lansat la 2 aprilie 2010. Înfruntarea titanilor a avut încasări de 493 milioane $ în întreaga lume, deși a avut recenzii în general negative și în ciuda nominalizărilor la Zmeura de Aur. Filme bazate pe mitologia greco-romană Filme cu acțiunea în antichitate

Eurovision este deținătoarea festivalului din 1961. Din 2003 are câte șase categorii pentru televiziune și seriale online: comedie, sitcom, game show, reality, artă, entertainment și trei pentru radio: comedie, reality și entertainment.

Pisica de junglă (Felis chaus) este o specie de felină (pisică sălbatică) nativă din Asia. IUCN a clasificat-o ca specie cu risc scăzut, din moment ce este răspândită și comună, mai ales în India. În schimb, populațiile din Egipt, Caucaz, și Asia centrală, sud-vestică și sud-estică sunt în scădere.

Marte verde (1994) (titlu original Green Mars) este un roman [science-fiction] al scriitorului american Kim Stanley Robinson. Este al doilea volum al trilogiei Marte, o serie care descrie colonizarea și terraformarea planetei Marte. Cartea prezintă primele efecte ale terraformării, care înlocuiesc deșertul roșu marțian cu verdele vegetației. Romanul a fost recompensat cu premiul Hugo în anul 1994. Acțiunea sare la 50 de ani în viitor după evenimentele relatate în romanul precedent, Marte roșu, ajungând la începutul secolului al XXII-lea. Ea urmărește viețile supraviețuitorilor din rândul Primilor O Sută, precum și a copiilor și nepoților acestora. Baza polară a lui Hiroko Ai este atacată de forțele UNTA, iar supraviețuitorii sunt nevoiți să se refugieze în organizația subterană Demimonde. Pe măsura creșterii interferenței multinaționalelor în afacerile marțiene, apar diferite grupuri cu scopuri și metode diferite de acțiune. Ele atrag atenția conducătorilor Corporației Praxis de pe Pământ, care-l trimite pe Arthur Randolph să organizeze o mișcare de rezistență. Această mișcare are ca punct culminant semnarea acordului Dorsa Brevia de către aproape toate facțiunile subterane. Se fac pregătiri pentru o a doua revoluție care să înceapă în 2120 prin realizarea de armament, sabotarea oglinzilor orbitale și expulzarea în spațiu a satelitului Deimos, astfel încât să nu mai poată fi folosit ca bază militară așa cum fusese Phobos. Între timp, biosfera marțiană suferă o serie de transformări: temperatura crește ajutată și de oglinzile orbitale, se construiește un nou lift spațial (cu ajutorului unui alt asteroid, numit "Noul Clarke"), calota glaciară se topește și se sapă găuri care să permită apariția vulcanilor. Romanul se încheie cu o calamitate care lovește Pământul. Nivelul apei crește extrem de mult, nu din cauza efectului de seră, ci în urma unei erupții în serie a vulcanilor aflați sub gheața din vestul Antarcticii. Partea a treia: Alunecare pe mare distanță Partea a patra: Omul de știință ca erou Partea a șaptea: Ce e de făcut?Infinity Plus apreciază că romanul este mai bun decât predecesorul său, „o sinteză magnifică a unor peisaje interioare și exterioare”.Scriitorul Arthur C. Clarke îl laudă ca fiind „cel mai bun roman scris vreodată despre colonizarea planetei Marte”.Publishers Weekly, pe de altă parte, deși apreciază faptul că „acest roman la scară largă este plin cu tot felul de detalii științifice și istorice”, este de părere că „povestea se scufundă sub propria-i dimensiune și pare asemenea unui an marțian - de două ori mai lungă decât era necesar”.

În arhitectură nișa este o adâncitură dreptunghiulară sau în arcadă, practicată într-un zid pentru a găzdui o statuie sau o piesă de mobilier. Denumirea vine din limba latină, de la cuvântul „nidus” care înseamnă cuib. Nișele au fost mult folosite în antichitate, în arhitectura imperială romană. S-au folosit și se folosesc în mod obișnuit în arhitectura lăcașelor de cult (biserici, moschei, temple) pentru plasarea de statui, imagini și locuri de închinare.

Este folosit în planimetrie, nivelment și tahimetrie, atât pentru lucrări principale cât și pentru ridicări de detaliu, cu ajutorul său măsurându-se unghiurile, distanțele și diferențele de nivel. Tahimetrele de tip clasic sunt prevăzute cu cercuri gradate din metal și dispozitive de citire a unghiurilor cu vernier, microscop cu tambur și altele, iar cele moderne sunt prevăzute cu cercuri gradate din cristal și dispozitive de citire a unghiurilor formate din microscop cu reper, cu scăriță și altele. În schema de construcție a unui tahimetru de tip clasic, se includ următoarele părți componente principale și auxiliare: Luneta tahimetrului este stadimetrică (pentru citirea distanțelor la stadie). Luneta este suspendată pe furca alidadei, prin axa orizontală, la o înălțime care permite rotația completă în jurul axei sale. Luneta se compune din trei tuburi, centrate pe axa geometrică a ei: tubul obiectivului, al reticulului și al ocularului. Axa optică a lunetei este dreapta determinată de punctul de intersecție al firului central orizontal cu firul vertical al reticulului și de centrul optic al obiectivului. Neconcordanța între axa geometrică și axa optică constituie eroarea de colimație, care se rectifică prin acționarea șuruburilor diafragmei firelor reticulare. Piesele anexe ale tahimetrului clasic sunt: nivelele cu bulă (libela), vernierele și micoscoapele, declinatorul, busola și trepiedul. Aceste piese anexe asigură posibilitatea instalării instrumentului în stație, dau mai multă precizie citirilor, permit orientarea instrumentului, reglarea mișcărilor lui etc.

În trigonometrie și geometrie, triangulația este un mod de determinare a poziției unui punct prin măsurarea unghiurilor dintre aceasta și alte două puncte de referință a căror poziție este cunoscută și care constituie o bază fixă, în locul măsurării directe a distanței spre punct (trilaterație). Punctul apoi se fixează ca al treilea vârf al unui triunghi cu o latură și două unghiuri cunoscute. Metoda triangulației, imaginată de olandezul Willebrord Snellius în anii 1615 - 1617, constă în determinarea cu precizie a coordonatelor punctelor de pe teren în planul unui sistem de proiecție cartografică dat, prin aranjarea acestora sub forma unei rețele sau a unui lanț de triunghiuri (cu forma cât mai apropiată de cea a triunghiurilor echilaterale). Într-un asemenea dispozitiv se măsoară numai una sau două laturi, numite baze, iar toate celelale puncte se determină indirect, numai prin măsurarea unghiurilor. Prin triangulație se realizează un ansamblu de triunghiuri pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice, numită rețea de triangulație. Metoda a permis determinarea precisă a arcelor de cerc meridiane și paralele. Spre exemplu, pentru determinarea distanței dintre două puncte aflate aproximativ pe același meridian se proiectează între aceste puncte un lanț de triunghiuri, având lungimea maximă a laturilor de 60 - 80 km, astfel încât între punctele vecine să existe legătură vizuală. Dacă se măsoară cel puțin lungimea unei laturi a unui triunghi și două unghiuri din fiecare triunghi, atunci se poate determina distanța dintre cele două puncte îndepărtate. Dacă se cunoaște și azimutul acestei distanțe se poate determina și lungimea meridiană a distanței respective. Principiul triangulației este utilizat la realizarea măsurătorilor precise folosind senzori de triangulație laser. Procedeul de funcționare se bazează pe ipoteza că raza emisă, raza reflectată și distanța între emițătorul laser și detector formează un triunghi. Stația totală este un instrument opto - electronic folosit îndeosebi în inginerie civilă. Este formată dintr-un teodolit electronic (cu rol în determinarea unghiurilor) și dintr-un dispozitiv de calculare a distanței față de un anumit punct. Coordonatele unui punct necunoscut pot fi determinate cu ajutorul stației totale și folosindu-se ca reper un punct cu coordonate cunoscute. Cele două puncte și stația trebuie să formeze între ele linii de vizibilitate directă. Este totuși posibil ca stația să nu aibă vizibilitate directă dar să aibă receptor GNSS (Global Navigation Satellite System). Unghiurile și distanțele sunt măsurate de către stația totală față de punctul de interes folosind trigonometria și triangulația. Măsurarea unghiurilor la stațiile totale se face prin scanarea cu o precizie extremă a codului de bare digital gravat pe cilindrii de sticlă rotativi sau discuri din acel instrument. Măsurarea distanțelor folosește principiul triangulației, prin emiterea unui fascicul de lumină către punctul de interes. Fasciculul reflectat este captat și interpretat de calculatorul din stația totală. Eroarea de măsurare este de ordinul milimetrilor. GPS-ul este o importantă aplicație la baza căreia stă principiul triangulației. El este un sistem de radio-navigație globală format dintr-o constelație de 24 de sateliți și stațiile lor de la sol. GPS-ul folosește sateliții ca puncte de referință pentru a calcula pozițiile cu o acuratețe de domeniul metrilor, dar cu variante avansate de GPS se pot face măsurători cu o acuratețe mai mică de un centimetru. Receptoarele GPS au fost miniaturizate pâna la nivelul a câteva circuite integrate astfel devenind și foarte economice. Aceasta face tehnologia foarte accesibilă practic tuturor. La ora actuală GPS își găsește locul în mașini, vapoare, avioane, echipamente de construcții, mașini agricole, până și computere portabile etc. Dezvoltarea continuă a tehnicii, cât și tendințele actuale în conducerea roboților impun crearea de sisteme complexe, de precizie ridicată, pentru determinarea poziției unui robot mobil într-un spațiu de lucru. Un astfel de sistem poate avea douǎ utilizǎri importante: ca sistem de mǎsurare fǎrǎ contact a poziției modulelor robotului în scopul verificǎrii funcționǎrii lui. Determinarea poziției curente a robotului se va face de la distanțǎ, prin interacțiunea unui semnal emis de robot cu receptori plasați în poziții cunoscute din spațiu folosind astfel principiul triangulatiei.

Cele 16 echipe sunt împărțite în patru grupe de câte patru. Fiecare echipă va juca câte un joc pe teren propriu și unul în deplasare împotriva fiecărui adversar din grupă. Primele trei echipe clasate vor avansa în grupele principale, de unde primele patru echipe vor avansa în fazele eliminatorii. Tragerea la sorți a avut loc pe 27 iunie 2014, la ora locală 18:00, în Viena, Austria. Distribuția echipelor a fost publicată pe 23 iunie 2014. Programul meciurilor a fost publicat pe 23 noiembrie 2014.

Salzburg este al patrulea oraș ca mărime din Austria. Salzburg se poate referi și la: Salzburg (land), un land federal al Austriei

Loud Tour este al treilea turneu al formației R5 și primul lor turneu mondial, pentru a își promova cel deal doilea EP și albumul lor de debut cu Hollywood Records, intitulat Loud. Acest turneu a promovat de asemenea serialul Austin & Ally și banda sonoră a serialului. Turneul a început pe data de 15 martie 2013 în Santa Ana, California și s-a terminat pe data de 2 august 2013 în Londra, Anglia. Turneul a inclus 38 de date în SUA, 8 în Canada, 2 în Franța și 2 în Marea Britanie.

Gluteus minimus este o fosilă din Devonianul Superior din Iowa. A fost colectată prima oară în 1902, dar nu a fost descrisă până în 1972. Fiecare specimen arată ca o lentilă bilobată cu dimensiunile de 11 mm × 8 mm, și aproape toate specimenele au o asimetrie ușoară. Specia este de clasificare incertă, fiind considerată de unii un dinte de pește sau un brahiopod. Primele specimene de G. minimus au fost colectate în 1902 de Stuart Weller, din șisturile de la Maple Mill, de lângă localitea Maple Mill de pe English River, din statul Iowa. Acele șisturi datează din Devonianul Superior și sunt niște lentile bogate în fosile, de exemplu conodonte, pești, sporocarpi, gastropode, brahiopode, bivalve și scolecodonți. După treizeci de ani, C. H. Belanski a colectat specimene de la Formațiunea Lime Creek din Comitatul Floyd De atunci, mii de specimene au fost colectate din șisturile de la Maple Mill și din siturile din apropiere, și două specimene au fost găsite într-o fântână din Columbus City, din comitatul Louisa.

Măselele sau dinții jugali, postcaninii sunt dinții molari și premolari ai mamiferelor. Ele sunt multicuspide sau multituberculate (au mai multe cuspide sau tuberculi). Măselele sunt separate, uneori, de incisivii printr-o diastemă fără dinți. Măselele (premolarii și molarii) sunt fixate în părțile laterale ale maxilarelor, după canini și servesc la zdrobirea și la măcinarea alimentelor. Marea majoritate a mamiferelor au patru feluri de dinți: incisivi sau tăietori, canini sau colți, premolari și molari; ultimele două feluri sunt numite cu un cuvânt comun dinții jugali sau măsele. Mamiferele cu o astfel de dentiție se numesc heterodonte, iar dentiția lor se numește de asemenea heterodontă. Premolarii se deosebesc de molari atât prin forma mai simplă, cât și prin faptul că ei se schimbă, adică există și în dentiția de lapte, și în cea definitivă, pe când molarii nu apar decât în dentiția definitivă. Atât premolarii, cât și molarii au, în general, mai multe rădăcini, iar coroana molarilor este mai complicată decât cea a premolarilor. Și unii, și alții au pe suprafața de uzură ridicături numite tuberculi sau cuspide.

Ingineria aerospațială este un sistem complex de aplicativitate științifica (din cadrul ingineriei) prin care succesiv se imaginează, proiectează, fabrică și exploatează dispozitive denumite generic aparate de zbor, capabile să zboare în atmosfera gazoasă și/sau în spațiul cosmic. Unul din primii „ingineri aerospațiali” din antichitate a fost legendarul Icar, cel care împreună cu tatăl său Dedal si-au făurit aripi din pene și ceară pentru a evada din „Labirintul” regelui Minos din insula Creta, dar apropiindu-se prea mult de soare, ceara s-a topit și aripile au devenit neutilizabile, iar el a devenit victima unuia din primele „accidente aviatice”. Un alt exemplu legendar este meșterul zidar Manole, cel care și-a zidit iubita soție Ana pentru a-și putea desăvârși inegalabila capodoperă mănăstirească, și care și-a construit la rându-i aripi din șindrilă ușoară, încercând să coboare în zbor planat de pe mănăstirea tocmai terminată. Neavând aprofundate cunoștințe de „inginerie aerospațială”, a sfârșit prin a se prăbuși. În locul în care s-a prăbușit a apărut un izvor (pe locul căruia astăzi se află o fântână) în apropierea mănăstirii Curtea de Argeș.

A fost lansată o varietate de mituri populare: unul îl atribuie lui José de San Martín; un altul sugerează că este un simbol masonic (vezi Francmasonerie); și încă un altul susține că a fost realizat de marinari ca un semn al țărmului apropiat pe care să-l poată vedea de pe mare. Vizitatorii Candelabrului pot să vizualizeze situl sub supravegherea unui ghid competent și acreditat. Deși vârsta exactă a geoglifei candelabru este necunoscută, arheologii au descoperit în jurul sitului ceramică ce datează din jurul anului 200 î.Hr. Această ceramică a aparținut probabil oamenilor din civilizația Paracas, deși nu se știe dacă aceștia au fost implicați în realizarea geoglifei. Motivul realizării geoglifei este de asemenea necunoscut, deși este cel mai probabil o reprezentare a tridentului, un paratrăsnet al zeului Viracocha, care a fost văzut în mitologia din America de Sud. S-a sugerat că acest candelabru a fost construit ca un semn pentru marinari sau chiar ca o reprezentare simbolică a unei plante halucinogene denumite ciumăfaie.

Mitraliera Vickers sau arma Vickers este un nume folosit în special pentru a se referi la arma de calibrul 0.303 britanic (0,303 inch, aproximativ 7,7 mm), mitralieră răcită cu apă produsă de Vickers Limited, inițial pentru armata britanică. Mitraliera necesită de obicei o echipă de șase până la opt oameni pentru a o opera: un trăgător, un om care alimentează arma cu muniție, iar ceilalți ajută pentru a transporta arma, muniția și piesele de schimb. Acesta armă a fost folosită de dinainte de Primul Război Mondial și până în anii 1960 și, cu versiuni răcite cu aer, pe mai multe avioane de luptă aliate folosite în Primul Război Mondial.

Inari, un album al actorul și muzicianului finlandez Vesa-Matti Loiri Inari (sat), un sat din comuna omonimă din Finlanda

Brecqhou (sau Brechou) este una dintre Insulele Canalului aflată în vestul insulei Sark. Are o suprafață de aproximativ 80 hectare. Este o feudă a insulei Sark (lucru contestat de actualii locatari) care la rândul ei aparține Bailiwick-ului Guernsey. Insula este separată de Sark printr-un strâmtoare îngustă (Le Goulliot Passage) care poate fi traversată de ambarcațiuni în perioada mareelor înalte. Din 1993 locuitorii insulei sunt frații gemeni Barclay, oameni de afaceri britanici, proprietari ai ziarelor The Daily Telegraph și The Scotsman. David Barclay este conform legii din Sark tenant-ul proprietății și astfel posesorul unui loc în parlamentul insulei Sark. De la achiziția insulei de către aceștia, frații Barclay se află într-o serie de dispute cu guvernul din Sark și au încercat să dobândească autonomia insulei. Sunt proprietari de mașini pe insulă și de asemenea circulă cu elicopterul, ambele fiind mijloace de transport interzise de legile din Sark. Fostul locatar, Leonard Joseph Matchan, a creat un steag al insulei, care însă nu mai este utilizat de la decesul acestuia în 1987. În 1969 acesta a emis și o serie de timbre, lucru reluat de actualii locatari anual din 1999.

Peștera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Este o peșteră caldă, cu o temperatură de 10 - 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera este "uscată", pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer. Peștera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este incomparabil mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful și natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici. După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult. Peștera este relativ săracă în formațiuni calcaroase însă este destul de bine cunoscută, a fost amenajată și este frecventată de un număr destul de mare de turiști. Plimbări cu bicicleta pe drumul spre peștera Dâmbovicioara, 21 iulie 2011, Adevărul